Crize · D-ale Bucureştiului · Politică · Românii noştri cu care ne mândrim

Detroit-ul de pe Dâmboviţa

Un pământean (cel puţin aşa îşi spune el, dar la ce marţieni rupţi de realitate are în jur îl credem) de pe blogul lui Zoso ne descrie caracterul simpaticilor noştri concetăţeni cam aşa:

„Cacatii care acum 20 de ani stateau la coada la lapte la 5 dimineata, se inghesuiau la coada la carne si ma omorau pe mine (prin strivire) la coada la paine, acum nu mai pot suporta daca nu li se schimba asternuturile zilnic, in Dubai.
MARS!”

Nu e foarte departe de dl. Răsvan Lalu, care acuza manifestările superficiale de civilizaţie la o clasă superioară care s-ar strădui să acopere cu sclipiciul fals şi ridicol al stagiilor, burselor şi diplomelor occidentale, trecute patetic în CV-uri, jegul gros şi fondator al şcolii de securitate şi academiei de partid.

După cum am mai pomenit în trecut ca răspuns la articolul d-lui Răsvan Lalu, generaţia (sau mai bine zis degeneraţia) care acum încearcă să ascundă “jegul gros şi fondator al şcolii de securitate CeTePeuşi academiei de partid” este generaţia care îşi expunea cu mândrie aceleaşi „calităţi” imediat după Loviluţie. La vremea aceea, proaspăt reciclaţi în oameni de afaceri, profesori universitari şi jurnalişti, în anii ’90, au spus deschis: “cine, ce e occidentul? drogaţii ăia, perverşii, şi toţi homosexualii şi derbedeii şi negrii lor?” (De fapt, nici Orientul nu se arăta pe placul lor, doar un mare jurnalist de la ziarul (Ne)adevărul renumit prin limba sa ascuţită şi chelia netedă ca patinoarul a fost peste măsură de impresionat în anii ’90 de Tokyo, dar fetele din Harajuku l-au speriat, le vedea ca pe un exemplu de degenerare. Maniile cravatei de pionier şi ale costumului gri de Apaca mor greu.)

Evident, dacă “purtătorii de pulovăraş rivuluţionar” îl protejau de drogaţi, homosexuali, negri, fete cu părul roz şi alte rase inferioare nedemne să respire acelaşi aer (poluat) cu el, “omul muncii” nu putea decât să-i susţină. La urma urmei, o fi avut el salariu de 3 parale, inflaţia galopantă a epocilor Văcăroiu şi Ciorbea, 100 de dolari în casă pe care îi schimba când ajungea în foame… dar “ei” îi apărau onorabilitatea de om al muncii. (Cam aşa cum, în epoca romantică, se luptau în dueluri pentru onoarea domnişoarelor. Probabil “omul muncii” era vreo delicată virgină, care avea nevoie de astfel de cavaleri :D )

Începând de prin 2004 au mai evoluat şi „oamenii muncii”, dar nu destul încât să nu-i mai tenteze micii şi găleţile din preziua alegerilor. România lui conu’ Rânjilă a început să mai lase loc unei Românii modernizate, una care doreşte tramvaie moderne, metrouri Bombardier, aeroporturi fără cozi, autobuze fără aurolaci, birouri cu aer condiţionat şi cartiere fără păduchelniţe. Dar această Românie modernizată, în ciuda pretenţiilor de ţară democratică şi europeană, nu prea e democratică şi nu e nici europeană.

Este o parodie, o caricatură bizară a Americii.

De-a lungul anilor ’90, spre finalul cărora care mi-am căpătat eu dreptul de vot, trăiam într-un peisaj populat de figuri pitoreşti, corupţii, ciobanii, premierul beţiv, zaherii, maherii şi taherii, ţapii, vânturile şi necolaiciucii. Şi ca să fie menţinut echilibrul ecologic, mai erau şi aceia care aveau grijă să arunce în mod virtual cu ouă şi roşii, în ei, Pruteanu, Vadim, ziarele Adevărul şi Academia Caţavencu.

În acea societate de necolaiciuci, singura fereastră spre lumea civilizată erau posturile TV private puse la un loc, Pro TV, Antena 1, Prima TV… dar noi nu puteam interpreta ceea ce vedeam prin această fereastră, aşa cum nu ştim să vorbim chinezeşte. Ne uitam la “Beverly Hills 90210″ sau la “Melrose Place” ca la un fel de SFuri, ceva ce se întâmpla pe o altă planetă, unde trăia altă specie bipedă. Că nu aveam banii şi vilele lor era de înţeles, există pe lume ţări bogate şi ţări sărace. Dar nu vorbeam ca ei, nu mâncam aceleaşi lucruri, mergeam la McDonalds Unirea (o vreme, singurul) ca la muzeu, nu arătam ca ei, nu ne îmbrăcam şi aranjam ca ei, nici măcar cât o făceau “pseudo-rockerii cu blugi de contrabandă” în anii ’80. Nu puteam crede că astfel de oameni şi astfel de situaţii există în realitate, îi credeam fantezia unui regizor mai şiret.

Până prin 2004 (când a rulat şi “Mean Girls” la noi, şi faptul are ceva importanţă), noi am fost prizonierii stagnării Iliescu, condimentată cu ceva Ciorbea, Radu Vasile, şi poleită ca să se adapteze vremurilor moderne de Adrian Năstase. Am fost o societate închisă, o populaţie cu ochelari de cal.

De atunci au început să se mai schimbe lucrurile, mai repede decât ar fi trebuit. Şi în ciuda propagandei USL, nu are de-a face cu cota unică, Băsescu, Şereş, Becali, Voiculescu & Co, s-ar fi întâmplat oricum chiar dacă ei nu ar fi existat niciodată. S-a rupt zăgazul neputinţei, au căzut ochelarii de cal, am spus şi noi ca Barack-Vodă cel Negru “yes, we can.” Am văzut cum vin investitorii, cum apar joburi, bune sau proaste, cum banii noştri încep să aibă valoare, cum proprietăţile cumpărate pe nasturi în anii ’90 deveniseră o bogăţie la fel de neaşteptată ca descoperirea unei comori de piraţi.

Atmosfera de “Beverly Hills 90210″ sau de “Mean Girls” există. Mai pe ici, pe colo, mai are câteva pete de jeg comunist, un vag damf de mici, dar mai dăm cu nişte detergent şi ceva spray odorizant şi ne adaptăm. Cel puţin acolo unde sunt bani. Măcar în Bucureşti, Timişoara sau Constanţa, dacă altundeva nu sunt. Într-o paralelă ciudată cu “Mean Girls”, chiar există piţipoance care se duc la liceu sau facultate cu Lexus SC430. Puţine la număr, dar există.

Şi cam în această perioadă a apărut şi insulta “ţăran”. Traducere ciudat de exactă a lui “redneck”.

Tot în această perioadă s-a schimbat şi moda feminină, devenită brusc piţiponcească de lux… şi moda masculină, devenită peste noapte metrosexuală.

Şi tot în această perioadă casele bătrâneşti au căzut sub pickhammerul constructorilor… înlocuite brusc de viluţe care, la fel de ciudat, au “peluză şi intrare din stradă în garaj”. (Deşi gardul solid, de cetate, specific delimitării proprietăţilor noastre, n-a dispărut, ci s-a perfecţionat.)

Şi tot în această perioadă postacii de cocalari.com se exprimă în stilul “să-i lăsăm fără bemveu pe cocalarii îmbogăţiţi şi prinţesele lor”… citat aproape exact dintr-un episod al mai sus-numitului serial cu “prinţesele de B.H. cărora ar trebui să le facă cineva praf BMWurile”.

Şi tot în această perioadă cele mai vânate joburi sunt cele cu cravată şi servietă… iar “corporatişti împuţiţi” e o traducere ciudat de exactă a lui “yuppie scum”.

Şi tot în această perioadă…

Cum spunea bătrânul Sherlock Holmes, prea multe coincidenţe dau de gândit.

Nu degeaba Bucureştiul comunist era tocat de buldozerele baronilor imobiliari, ca să facă loc turnurilor de sticlă moderne. Doar şi inner-cities post-industriale ale lui Barack-Vodă cel Negru sunt trecute prin ciur, înlăturând ghetourile şi pe băieţii lor bronzaţi în favoarea clădirilor moderne – care stau cam goale datorită crizei.

Dar această “Românie modernizată” nu are acel ceva pe care mâncătorii de McDonalds îl au, aşa cum şi vest-europenii lui Tanti Angela şi conu’ Nicolas îl au, sub diversele forme ale lui. Auto-cenzura, responsabilitatea socială, etica egalităţii sociale sub domnia bunei-cuviinţe, respectul faţă de tradiţie, presiunea ideologică. Nu se pune problemă că l-am fi avut vreodată. Nici în epoca Regatului, nici în era comunistă. Setea de parvenire funcţionează ireproşabil indiferent cine ar fi la butoane, nu degeaba se luptau câte 20-30 pe un loc în „iepoca dă aur” să intre la Medicină, la Drept sau la Politehnică.

Cât timp ne-a fost vârâtă în cap ideea că trebuie să ai diplome, job de birou, bani, prestigiul funcţiei etc nu mai există niciun fel de alternativă. Poate în Vest a funcţionat ideea radicalismului social, a rebeliunii, a abandonării visurilor de carieră în favoarea unui “alternative lifestyle”, la ei puteai să fii comunist, socialist, pro-sovietic, ecologist fanatic şi totuşi să fii considerat om de onoare. Ei mai cred în ideea unei alternative care să oblige la auto-cenzură a sistemului aşa zis democratic-capitalist. Aici nu.

Ar trebui să nu uităm că e natural ca românul cu mici şi găleţi să-i urască cel puţin la fel de mult şi poate mai mult pe “perverşii, drogaţii şi homosexualii ăia” decât îi urăşte redneckul cu tricou decolorat pe Yuppies, Valley Girls, Rich Jewish Princesses şi alte figuri cu 2 şi 4 picioare din folclorul lor.

PS Cum ar fi zis Arhi: Băsescu e de vină.

suntem-si-noi-americani

7 gânduri despre „Detroit-ul de pe Dâmboviţa

  1. Pentru a avea „acel ceva”, era nevoie de o evolutie naturala pana in punctul ala, ori noi am construit din neant. Altfel, am vazut gagicuta care conducea Q7 spre scoala. Se pune? (e cat un Lexus mai ieftin, poate chiar mai scump putin)

    1. Nu se pune, fiindcă e urât şi cocălăresc, o jumătate de autobuz, adică un autobuz neisprăvit 🙂 Lexus SC430 e frumos, elegant, aerodinamic, argintiu…

      De fapt unul care a realizat mai bine chiar decât Radu Piticu’ Gratis cum se fabrică un cocalar era Manţog de la Caţavencu (fiind ştiut ce IQ sub media şi aşa proastă a României a dovedit până acum, e o revelaţie surprinzătoare din partea lui), care a descris cum se produc din ţărani cocalarii dă Italia în Motrul natal:

      http://mantzy.ro/2012/07/10/motru-orasul-unde-noul-se-impleteste-cu-modernul-2/

      http://mantzy.ro/2012/09/04/petitia-nr-2-nu-mai-faceti-nunti-de-neam-prost/

      Cocalarul aflat la mijloc între ţăran şi orăşean -adică un ţărăşean- îşi ia Q7 alb, tricou roz, adibaşi cu dungi aurii şi strasuri, fiindcă el visează să strălucească printre ai lui, în lanţurile relaţiilor sociale şi familiale tradiţionale, cu nuntă la cort, casă de vacanţă la ţară, 3-4 copii şi nevastă cu batic (ca un oarecare milionar mai de la ţară, din Harghita, care se mahalageşte prin presă 😛 ).

      Specia de cocalar cu Lexus, cunoscut şi ca bucureştean borât, care în anii ’90 făcea un liceu de cocalari, avea 486 cu CD-ROM şi poftea la Pentium II, e altfel. El a visat la Agentul Mulder, MacGyver, Dominic Toretto, a pus mâna pe cărţi (ale lui nea Paulică a lu’ Coelho), s-a documentat, a aşteptat răbdător ocazia potrivită… şi acum nu ţine câtuşi de puţin să fie Gigi Berbecali, el vrea să fie James Bond.

      De asta există un conflict în care una din părţi se duce la meciuri la Steaua şi îl votează pe Elodiu Senzaţionescu, iar cealaltă face ce face, se dă peste cap şi e tot cu jobul de birou, maşina în leasing, cravata de la Bigotti şi PD-Lul.

      1. tara e plina de peisaje superbe doar ca e locuita de un popor de sclavi .moartea ar mult prea simpla pentru acesti fii de asa zisi fosti comunisti ar tebui tarsi pe roata prcum horea la alba iulia in fatat multimii sau impuscati pe stadion in vazul lumii ca traficantii din china ca ceui care vin dupa ei sa nu faca aceleasi lucruri.

  2. Un dictator luminat face treaba cat 100 de „democrati” – in comunism se e construiesc combinate de tot felul locuinte drumuri cari conduc la locuinte. L-au eliminat pe Ceausescu cand nu aveam datorii si economia mergea struna. Acum poporul e sarac lipit si hotii de conducatori „democrati” superbogati slugile sistemului imperialisto-capitalist salbatec au facut jocul tradarii. Daca traia Ceausescu!!!Nu ar fi fost asa de multi manelisti, niste penali cu lanturi la gat, fara pic de cultura. De asta isi fac de cap toti cocalarii si curvele care stau in functii ca si-au desfacut foarte dinamic picioarele prin tara asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s