D-ale României de ieri şi de azi · Politică · Românii noştri cu care ne mândrim

Ura pentru 23 August, tovarăşi!

Camera Deputaţilor a adoptat pe data de 12 octombrie 2011 Proiectul de Lege privind declararea zilei de 23 August Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România, cu 120 de voturi la 94, care a fost promulgat de conu’ Traian, cel mai simpatic Preşedinte al nostru (deşi văzând că de comparat nu se putea compara decât cu de-alde Iliescu-Rânjilă, Ţapu’, Ceaşcă, Dej şi alţi câţiva de acelaşi calibru, nu e o laudă. E ca şi cum ai spune „cel mai inteligent dintre Vanghelie, Oprişan şi Boc”). Astfel, devine Legea nr. 198/2011, şi unde-i lege, nu-i tocmeală.

Din momentul intrării ei în vigoare, potrivit art. 2, Parlamentul României, Guvernul României, autorităţile publice centrale şi locale vor organiza activităţi festive pentru marcarea acestor evenimente.

În concluzie, drrragi tovarrrăşşii şşi prrretini, eroi ai nemuncii socialiste şi pionieri ai cafenelelor de fiţe, începând cu 23 August 2012 Partidul cel democrat şi liberal vă recomandă călduros să vă scoateţi de la naftalină cravatele roşii, basca, steguleţele de agitat şi pancartele cu „Ceauşescu – P.C.R.!”, că o punem noi de o mică paradă acolo. Prin faţa mallului Casa Radio. Salutaţi călduros de la balcon de mult prea stimatul Tovarăş Băsescu Traian, cel mai neiubit dintre pământeni, anti-geniul Carpaţilor, erou al muncii capitaliste la Roşia Montană, căruia întreaga populaţie îi aduce zilnic omagiul de câte ori îşi vede fluturaşul de salariu şi facturile la utilităţi. Dacă nu v-a plăcut parada, ne luăm revanşa pe 21 decembrie, când ne mai promite 100 de lei.

„Dacă el [Ceauşescu – n.n.] stătea numai zece ani, era un mare preşedinte în istoria românilor. De asta cam toate statele democratice au maximum două mandate pentru preşedinte, de cinci ani sau de patru ani” – Traian Băsescu, 5 noiembrie 2010.

Păi nu-i aşa? Hai s-o punem de o mică naţionalizare acolo, nişte arestări de dizidenţi, nişte raţii, câteva filme de-ale lui conu’ Sergiu, o mică turnătorie, o ceva mai mare paradă pentru Marea Revoluţie de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă şi Antiimperialistă de la 23 August… sunt doar zece ani, măcar atât puteţi suporta, ce Dracu’, tovarăşi!

5 gânduri despre „Ura pentru 23 August, tovarăşi!

    1. După cum ar fi zis Tovarăşu’, prin vocea unor Cristoiu Ion de la Scânteia sau Păunescu Adrian de la Flacăra, 23 August nu are dată în august, fiindcă 23 August e veşnic 🙂

      Exista precedentul Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, care a avut loc în noiembrie 😛

      ~Nautilus

  1. Cristoiu nu a scris la Scanteia Tineretului? Stiu cum spunea el in nu stiu ce interviu despre ”eforturile” facute acolo. Am vazut ca mai toti jurnalistii care au apucat sa scrie in perioada se amagesc ca prin articolele lor promovau o pseudo ”rezistenta”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s