Prima pagină > D-ale Bucureştiului, D-ale României de ieri şi de azi > Hipsterii, kitschul şi absintul (revoluţia s-a demodat)

Hipsterii, kitschul şi absintul (revoluţia s-a demodat)

Nişte hipstăraşi care au prea mulţi bani şi prea puţină carte au căzut pe gânduri (cu perna sub ei, ca să aibă pe ce să cadă) şi au hotărât că vinul cu cola aduce prea mult a discotecă de cămin cultural, aşa încât pentru nişte gentlemeni distinşi ca ei trebuie neapărat absint (fiindcă are tujon în el şi a fost interzis, deci e tot un fel de drog) cu suc de portocale. Faptul că o astfel de combinaţie are gust de pipi de viezure drogat nu face decât să demonstreze vitejia băutorilor noştri.

După cum mai spuneam undeva aici, e ca şi cum hipstărul nostru romantic se crede pe vremea lui nea Toulouse-Lautrec, mare băutor de absint el însuşi, şi a amicului său Edgar Degas, fără a suporta şi consecinţele mai neplăcute (adică faptul că Toulouse-Lautrec era pitic, diform şi suferea de o boală osoasă oribilă, Montmartre-ul vremii lui era plin de păduchi laţi, bacilii lui Koch şi spirochete, iar dificultatea aprovizionării cu apă caldă le făcea pe multe din frumuseţile vremii să mai sară peste câteva duşuri sau băi necesare). În perspectiva vremii lor, scandalurile din jurul „Zânei Verzi de 70 de grade” erau bine motivate şi panica stârnită de ea era fondată, chiar dacă unui om modern i s-ar părea ridicolă. Franţa de acum 100 de ani nu prea semăna cu ţara TGVurilor, centralelor nucleare şi a lui Nicolas-Vodă cel Pitic, ci mai mult cu romanele lui Hector Malot şi reportajele lui Orwell de mai târziu: climat mult mai rece decât în prezent, poluare demnă de Copşa Mică datorată folosirii exclusive a cărbunelui şi gazului de iluminat, sărăcie, dispreţ faţă de săpun (aici parcă tradiţia n-a murit de tot în ochii francezilor moderni…), TBC, alcool şi boli care azi trec după o singură doză masivă de antibiotic, iar pe atunci nu prea erau numite deschis de categoriile mai simandicoase ale populaţiei. E uşor de imaginat cum tratau clasele conducătoare problema absintului într-o lume în care alcoolul era pentru mulţi oameni singura distracţie în viaţă.

Dacă înţelegi că Parisul lui Toulouse-Lautrec e mort şi îngropat, că Montmartre-ul modern e o butaforie construită pentru turişti în care se servesc clătite în Place du Tertre -tot pentru turişti- cu 8 EUR/bucată (există şi o expresie pentru asta – Disneyfication, fenomenul prin care scoţi la suprafaţă din interes turistic părţile bune ale unei epoci şi ascunzi gunoiul ei sub preş) şi că Halele au dispărut încă de acum 2 generaţii, ar mai trebui să înţelegi câteva chestii despre absint:

1. Absintul nu e cu nimic mai halucinogen decât ouzo, cu care e înrudit foarte de aproape. Doza de esenţă de pelin din compoziţia lui e infimă. Cel mult poţi să te îmbeţi cu el, dar sunt slabe şanse să te droghezi.

2. Absintul are 68-70 de grade, dar asta e irelevant. Dacă vrei să îl bei ca atare, poate că ar trebui să îmbraci vesta tricotată de ţăran şi să recunoşti că eşti băutor de spirturi filtrate prin pâine. În formă pură absintul are gust de medicament, de sirop de tuse scârbos. Absintul adevărat se bea numai diluat după metoda tradiţională, cu apă rece turnată peste un cub de zahăr, astfel încât cocktailul rezultat nu are mai mult de 15-20 de grade.

3. Un adevărat băutor de absint ar fugi de mărcile ceheşti sau nemţeşti care se flambează precum fuge Dracul de tămâie. Sunt oribile, alcool tare combinat cu o vagă aromă de pelin. De asta şi trebuie flambate, fiindcă dacă le prepari cu apă şi zahăr o să te alegi cel mult cu un fel de vodcă proastă şi diluată pe deasupra.

4. Alege ceva de la o firmă serioasă, ca Pernod (şi nu Pernod Paris, care e altceva, are  doar vreo 40 de grade şi gust de sirop dulce). Sau Un Emile 68. Sau La Fée. Sau Philippe Lasala, dacă eşti căpşunar de felul tău şi îl ai la îndemână în magazin pe la Madrid. Eventual Mr. Jekyll din Selgros dacă ai puţini bani şi multe pretenţii. În afară, bineînţeles,  de cazul în care nu vrei să-l savurezi, ci doar să te îmbeţi muci, şi atunci e mai ieftin cu vodcă.

Dacă ai totuşi impresia că absintul e un fel de drog, înseamnă că nu ai destulă imaginaţie ca să înţelegi ce-i ăla un drog adevărat.

Anunțuri
  1. 19 Februarie 2014 la 8:45

    Aia cu absintul s-a cam demodat acum, dar prin 2010-2011 (cand de altfel ai si scris articolul) aparuse o intreaga nebunie cu „absinteriile” din Bucuresti.

    • 19 Februarie 2014 la 8:55

      Cum spunea un jurnalist italian pe nume Alessandro Baricco, mare băutor de vin de felul lui: ce au făcut producătorii ca să convingă marea masă a publicului necunoscător (din care majoritatea trăiau în SUA 😛 ) să bea vin?

      Au inventat „vinul hollywoodian”, cel care nu se schimbă. Dacă într-un an strugurii au fost mai acri, pui nişte zahăr, dacă au fost mai puţin roşii, mai arunci câte o pastilă, cum făcea Ştefănescu-Bacchus, şi iese vinul, la o calitate medie, care poate fi băut la masă fără să te preocupe micile diferenţe pe care nu le simte decât un cunoscător.

  2. mishu
    19 Februarie 2014 la 13:40

    Hipsterii cu absintu sunt de kkt. Niste muciosi de 2 lei, tricoaie de la New yorker, esarfe, o palariutza shi gata intelectoalu. Ar fuma iarba, ar bea absint, ar manca sushi, sar face emo, numai sa nu-i creada lumea cocalari asa cum sunt. O ard underground. O iau hipsterii pe pula ca in Nymphomaniaca aia interzisa ha ha

  3. 4 Martie 2014 la 14:32

    Nautilus: Si cumva m-ai facut sa-mi amintesc ca existat candva si Geo Saizescu 🙂

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: