Prima pagină > Crize, Droguri > Penibilii, iarba şi legalitatea

Penibilii, iarba şi legalitatea

În „ultimii 5 ani”, cum spunea conu’ Nelu Rânjilescu la Loviluţie, hobby-urile hipstăraşului de Centru Isteric au fost şi sunt în număr de 3, ca în Biblie: bicicleta, legalizarea „ierbii” şi smartphonele cu 4736235234390 de funcţii din care n-o poate folosi nici măcar pe cea de bază, vorbitul, fiindcă are nasul înfundat de la prea mult tras pe el. O simplă căutare cu Google după legalizare marijuana întoarce cam 88.000 de rezultate (ceea ce e destul de puţin relevant cât timp legalizarea prostituţiei întoarce 139.000 de rezultate, dar pentru hipsteri e inutilă oricum fiindcă nu-i interesează, au coaiele ajunse până-n gât de la prea mult mers pe bicicletă).

Bineînţeles, etnobotanistul nostru care visează la pufăitul legal de cuie o să înceapă să citeze articole fără număr, fără număr, ca fratele lui vitreg, manelistul, despre faptul că marijuana e inofensivă, că medicii specialişti au stabilit că produce pe o scară de la 1 la 5 o dependenţă mai slabă (de nota 2) decât a cafelei (de nota 3) şi că de prea multă cafea n-a murit nimeni, că e deja legalizată la olandezi şi cehi, că e mai puţin periculoasă decât alcoolul – fiindcă nu s-a auzit încă de vreun ţăran dintr-o provincie mai nord-estică să îşi taie vecinii cu toporul fiindcă era luat de la iarbă, în timp ce alcoolul de pufoaică…

Majoritatea argumentelor sunt 100% reale şi autorităţile din domeniu ale tuturor ţărilor mari o ştiu mai bine decât cititorul de Cancan, dar faptul că sunt reale nu le face mai relevante.

Marijuana nu este cu adevărat legală în nicio ţară din lume, aşa cum nici prostituţia nu e. Poate să fie tolerată legal – ceea ce înseamnă că autorităţile nu te pot băga la puşcărie dacă te prind cu unul sau mai multe jointuri în buzunar. Sau îţi dau o amendă simbolică. Sau poate fi decriminalizată, cu înţelesul că nu îţi aplică nimeni o sancţiune dacă o fumezi la tine acasă sau o serveşti la coffee-shop între nişte limite ale bunului simţ. Sau, ca şi în cazul prostituţiei la olandezi, belgieni sau austrieci, poate fi acoperită de o ficţiune juridică. În privinţa asta, nu o poate împiedica nimeni nici măcar într-un stat apăsat de moştenirea comunistă ca al nostru, cel mai prost avocat îţi găseşte în 5 minute 5 forme de acoperire legală pentru prostituţie, fără să facă măcar vreun efort.

 Legalitatea e cu totul altceva. În statele cu sisteme legale bazate pe Coduri Civile, cu drepturi şi obligaţii descrise cât mai precis, legalitatea sau ilegalitatea unui fenomen se bazează pe o interpretare cât mai apropiată de cea literală a legii. De asta majoritatea avocaţilor au ajuns subiect de bancuri prin faptul că invocă tot felul de chiţibuşuri legate de procedură, până la ultima virgulă, fiindcă altfel nu au cum să aibă câştig de cauză.

„A intra în legalitate” cu marijuana presupune mai multe lucruri, începând cu reglementări legale precise, ca şi în cazul producerii şi comercializării alcoolului, spre exemplu, autorizaţii emise de organele în drept, aplicarea de accize şi TVA, comercializarea cu bon fiscal şi factură în Plafar (deja pe mulţi îi bufneşte râsul la gândul că ar putea lua factură pentru 10 jointuri…) – dar mai presupune ceva, care face lucrurile să pară mai puţin roz: odată stabilit legal un drept, nu mai există niciun fel de restricţii în a-l practica. Nu ai cum să-l împiedici pe viteazul purtător de cravată să lase biroul şi să iasă „la un joint” în loc de „o cafea” sau „o pauză de ţigară”. Doar e legal, nu? Cum, îl împiedici să îşi exercite un drept legal? Chiar dacă limitezi consumul strict la un „coffee-shop”, nu poţi împiedica instalarea de coffee-shops în sediile firmelor şi instituţiilor de Stat, aşa cum există bufetele şi barurile acum. E suficient să fie convins un director sau preşedinte de instituţie să aprobe, şi la români convingerile ţin prea mult de grosimea plicului oferit.

prof-fumat

Legislaţia comunistă a fost mult mai liberală şi a acoperit mult mai puţine domenii ale vieţii sociale decât cea din zilele noastre, dar faptul era lipsit de importanţă fiindcă regimul nu conducea prin intermediul legii şi nici prin oamenii săi înarmaţi şi cu ochi albaştri. Avea el metode specifice şi slujitori devotaţi, la fiecare scară de bloc. (Şi azi sunt tot acolo, la fel de devotaţi cauzei.) Dacă „ăia dă la Loviluţie au murit” pentru un Stat de drept, în care negrul să fie negru şi albul alb, mai trebuie să accepţi şi dezavantajele lui – oricât s-ar da peste cap moşul comunist de scară de bloc ca să demonstreze că e negru, cât timp legea a decis că „e alb”, nu are cum să te împiedice să îi sufli fumul împuţit de marijuana exact în nas, râzând de basca lui mâncată de molii de parcă e cel mai amuzant lucru de pe lume.

„Abia astept sa fumez in fata profesorilor!” (Ei aşteaptă contrariul. Ghici al cui cuvânt are mai multă greutate în ochii autorităţilor? 🙂 )

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: