Prima pagină > Maşinile noastre pe care le iubim > Ghidul nesimţitului. Episodul 1: Nesimţire cu Porsche

Ghidul nesimţitului. Episodul 1: Nesimţire cu Porsche

A fost odată un american dăştept care avea un Porsche 911S din 1975, mai precis chiar acela din poză. Fiindcă omul nostru avea cu ce (şi i se părea destul de puţin interesant să cheltuie pe cocaină, whisky, marijuana şi bilete la Justin Bieber) s-a ocupat de Porsche pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale: azi un motor de 911SC 3.0, mâine o retapiţare, poimâine un sistem complet de sunet cu iPod, mărunţişuri din astea dă pân’ California, Autovitul ăla mare de peste Ocean.

La un moment dat, îi vine ideea de a vinde maşina, fiindcă oricât ar fi ţinut la ea mai trebuia să ţină seama şi de modul în care criza muşcă – tare, ca un maidanez turbat.

Potenţialul cumpărător -unul cu IQ până la genunchiul broaştei şi maniere de Ferentari- se uită prin toate ungherele, strâmbă din nas, iese la un test pe şosea, cu proprietarul în dreapta, o calcă, şi la un moment dat îi vine o idee sclipitoare ca un tricou de manelist cu paiete: hai să testăm şi ambreiajul.

Găseşte o porţiune de drum în rampă, accelerează cu pedala la podea în viteza a III-a, acţionează ambreiajul cu acceleraţia călcată şi îi dă drumul brusc, de parcă l-ar fi fript. În următoarele câteva secunde, turaţia urcă peste linia roşie şi ambreiajul îşi dă duhul cu un zgomot oribil şi miros de ars.

Redneckul nostru, foarte calm, se uită la figura siderată a proprietarului, îi spune la fel de calm că ambreiajul era defect şi că el a dovedit-o, îi înapoiază cheile şi pleacă ţanţoş.

Maşina a fost remorcată cu nervii de rigoare la atelierul care tocmai instalase un ambreiaj nou înainte de vizita dobitocului…

Proprietarul a fost destul de înţelept încât să nu îl mai lase la volan pe următorul solicitant, i-a reprodus povestea şi i-a mai lăsat ceva din preţul afişat în anunţ. Tranzacţia s-a făcut pe loc.

PS Conu’ Google a caracterizat cel mai bine situaţia: când a căutat cineva cocalarisme de doi lei, l-a trimis aici.

Anunțuri
  1. 12 Iunie 2012 la 8:01

    Da si noua ne place sa traim la fel noi romanii in general nu facem altceva decat sa ne plangem de mila si sa ne uitam la probleme altora si in public suntem mari si tari

    • 12 Iunie 2012 la 8:52

      „Să trăim la fel” presupune că ai avea Porsche 911S, altfel e cam greu 🙂

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: