D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi

Primarul, Autostrada şi Remus Truică

Săptămâna asta s-au întâmplat 3 lucruri interesante. Faptul că alde Chelu va lua F-16 noi nu se numără printre ele, eu aş fi băgat mâna în foc încă din 2009 că vor fi F-16.

Primul – un român gospodar precum Gospodarul a făcut carieră în America. O carieră care i-a permis să aibă casă, masă, bani şi să aibă cu ce să se laude. (Corporatiştii, Cocalarii şi Gospodarii, cele trei categorii de alegători ai micului şi găleţii, atât aşteptau, ca să-l facă albie de porci.)

Al doilea – nişte băieţi mai portocalii din CGMB au scos de pe ordinea de zi proiectul autostrăzii suspendate a Primarului Cârnat. Proiectul era atât de grandios şi grandoman încât ar fi trebuit să coste 1,5 miliarde euro, cam cât 2 din cele 4 escadrile de F-16 de pe tichia de mărgăritar a lui Chelu.

Al treilea – un băiat de prin ţara lui Barack-Vodă cel Negru ne explică de ce aici un om obişnuit are mult mai multe şanse să o sfârşească muncind şi ducând o viaţă decentă decât să o sfârşească împuşcat, devorat de droguri sau într-o puşcărie infectă.

„American had a very difficult childhood in terms of physical suffering. Yet this was combined with almost universal psychological encouragement. You might be cold, you might be hungry, you might live in a neighborhood devastated with violence and death but there’s always someone there to say, “You can do it! You’re still worthy! We support you! There’s always another chance to make this better and by gum, you can do it!“

Romania’s childhood, on the other hand, is almost out of a fairy-tale in terms of lack of physical suffering. Hunger is unknown. Walking the streets are safe. Almost nobody owns a gun and hearing shots fired is rarer than a lightning strike. If you get ill, you can go to the doctor, for goodness’ sake! And the likelihood of the police kicking in your door and dragging you off to butt-raping prison is virtually nil”

Între anumite limite, omul nostru are dreptatea lui. Mediul social de la noi seamănă mai mult cu o hazna decât cu un lac de deşeuri toxice: prima te murdăreşte, al doilea te omoară într-un mod oribil. La noi nu există o excluziune socială totală, cel puţin în Bucureşti: nici măcar aurolacul de la metrou nu poate spune că nu are ce mânca, cerşeşte sau mai ciupeşte el ceva. Chiar dacă un Mitică sau Costică ajunge la puşcărie, mai scapă el pentru bună purtare, îl mai graţiază Chelu, se întoarce la vechile lui ciubucuri. Cum spunea comunistul venit de la P(ile)C(unoştinţe)R(elaţii), „mă descurc io, că sunt jmecher”.

Şi atunci, dacă eşti jmecher, de ce ai rămas, băi, în sărăcie, mânca-te-ar Florin Salam?! Adică de ce şi Regii, şi Dej, şi Ceaşcă, şi Cheliosu, şi Primarul Cârnat Oprescu au tot ţinut-o cu „măreţili realizărili” şi tot nu vedem nimic?

Datorită sărăciei cu care trăim de generaţii bune şi conflictului între aparenţă şi esenţă (traducere: Ceaşcă insista că suntem o ţară bogată, noi ne uitam în farfurie şi vedeam contrariul), ne-am obişnuit să credem că orice conflict se rezolvă prin şi pentru resurse: “dacă aş avea io banii lu’ Columbeanu”, “dacă aş avea io petrolu’ saudiţilor”, “dacă aş avea io industria de armament a lu’ Putin” sau “dacă am avea insule ca grecii”. De asta şi suntem atât de uşor de păcălit, ca un puşti care vrea o jucărie. Ne imaginăm că odată ce avem acea resursă în mână, ca o baghetă magică, face să dispară toate neajunsurile.

Resursa, în sine, nu rezolvă nimic – dacă ai avea petrolul saudiţilor te-ai descurca mai prost decât ei, cum ar fi spus unul dintre puţinii tipi raţionali de pe viteazul site de 3 parale CriticAtac.ro, iar dacă ai avea banii lui Columbeanu n-ai putea face ce a făcut el, fiindcă nu eşti Columbeanu. Ba chiar o să afli că dacă ai 100$ în buzunar şi te întâlneşti (cum spunea bancul) cu Chuck Norris când are şi el 100$ în buzunar, el are mai mulţi bani ca tine.

Exemplu (penibil, ca tot ce s-a făcut “în timpul bulei imobiliare”): un băiat dăştept de la noi, care făcuse carieră printre alţi băieţi dăştepţi, devine milionar şi membru al Topului 300 prin metode mai complicate, pe care nu le vom detalia aici. Milionarul nostru, convins că e bogat, frumos, dăştept, şarmant, umblat prin lume, puternic şi de neatins, se cuplează cu o doamnă frumoasă şi blondă pe nume Patricia Kaas, după cum aflăm chiar din memoriile ei (în care nu este numit, dar Click, Irealitatea TV şi alte haznale au avut grijă să îi precizeze identitatea cât se poate de clar. Se numeşte Remus Truică). Pe care o impresionează, în afară de avuţiile lui, prin maniere şi atitudine (printre altele, venind la ea de 3 ori pe zi cu flori, atitudine exagerată în ochii vesticilor).

În punctul ăsta, milionarul putea spune că a făcut cea mai eroică faptă din istoria erotică a României, de la Regele Carol al II-lea încoace – a reuşit să o cucerească pe zeiţa de neatins ale cărei casete se vindeau pe sub mână în 1988, ale cărei cântece ţineau de urât în epoca raţiilor, cozilor, curentului oprit şi caloriferelor îngheţate. A reuşit ceea ce nimeni nu îşi imaginase că ar fi putut să fie posibil vreodată. Fiindcă Patricia Kaas nu e o oarecine. Dacă s-ar fi cuplat cu oricare altă vedetă, n-ar fi însemnat nimic – un tip bogat şi destul de arătos, împreună cu o artistă renumită, era ceva natural, nu atrăgea atenţia. Dar oricine a cumpărat o casetă cu Mademoiselle chante le blues pe sub mână ştie ce însemna anul 1988. Şi ştie că, dacă azi bulele imobiliare şi de altă natură au mai aranjat lucrurile, diferenţa dintre Patricia Kaas a anului 1988 şi Remus Truică al anului 1988 era mai mare decât distanţa dintre Pământ şi VY Canis Majoris. Era de necuprins pentru o minte umană normală.

Ajuns în acest punct, ce face omul nostru? Îi propune ca el să divorţeze, să se căsătorească şi să se mute împreună la Snagov. În acest punct se rupe filmul.

Fiindcă oricât de avut, puternic şi irezistibil te-ai crede, Snagovul nu e Parisul. Există obstacole peste care nu se poate trece, şi lucruri pe care banii nu le rezolvă, cariere în showbiz la care oamenii nu renunţă şi statut social care nu se pierde sau câştigă de la o zi la alta. Ea avea banii şi proprietăţile ei, chiar dacă (probabil) mai puţini ca ai lui, publicul ei, cariera ei. Ar fi fost altceva dacă omul nostru i-ar fi propus să se mute împreună la Paris, lucru pe care el şi-l permitea dealtfel. Dar… la Snagov? Acolo unde se scurge rahatul în lac şi îl agiţi de câte ori te plimbi cu bărcile cu motor? Acolo unde seara te mănâncă ţânţarii de viu?

A cerut probabil singurul lucru pe care nu îl putea avea, şi a pierdut fiindcă nu a fost conştient că nu e de nasul lui să îl aibă.

E ca şi cum ai spune: mi-a plăcut Taj Mahal. Îl demontez cărămidă cu cărămidă şi îl reconstruiesc la noi, la Bărbuleşti – Ialomiţa.

Primarul Cârnat ar fi putut face autostrada. Cu finanţare de la chinezi, cu finanţare de la buget, cu finanţare de pe piaţa de capital, ar fi putut. „Yes, We Can”, după cum a spus Barack-Vodă cel Negru. Şi publicul ar fi circulat pe ea şi ar fi plătit. Dar autostrada în sine nu e bagheta magică a lui Harry Potter. Autostrada e un mijloc, nu un scop. O unealtă pentru a deplasa oameni şi mărfuri acolo unde trebuie.

Nu e ca şi cum în ziua tăierii panglicii autostrăzii Bucureştiul s-ar transforma brusc în Osaka.

Dintr-un anumit punct de vedere, poate că dacă ar avea posibilitatea de a alege, românul tipic ar decide să trăiască şi într-o Osaka din care au dispărut autostrăzile suspendate.

5 gânduri despre „Primarul, Autostrada şi Remus Truică

  1. Cultura lui ”ma descurc” merita tratata intr-un articol separat (am atins si eu subiectul, cu ceva timp in urma, dar la nivel superficial). E o capcana a mediocritatii in care poti sa calci indiferent de statutul social.

    1. „Descurcăreala” te ajută să obţii ceva. Dacă eşti aurolac, 5 lei din cerşit ca să-ţi cumperi o şaorma, dacă eşti nepotul cui trebuie, o slujbuliţă mai bine plătită, iar dacă eşti prieten cu Adrian Născase, o reţea de cartier devenită provider naţional de Internet 😛

      Dar faptul că „te-ai descurcat şi ai obţinut ceva” te face să atribui proprietăţi magice acelui ceva, ca şi cum ai fi obţinut Sfântul Graal. Crezi că dacă ai F-16 ai devenit brusc Tom Cruise (care, în film, zbura pe F-14… 😉 ), sau dacă ai autostradă suspendată nu mai eşti primar în Bucureştiul maidanezilor, ci în Osaka.

      Uite că Bucureştiul şi cu autostrăzi suspendate şi fără ele e tot Bucureşti, şi nu Osaka. Primarul Cârnat Oprescu nu poate să devină japonez şi nici chinez chiar dacă îi mănâncă fripţi pe maidanezi. Iar Snagovul şi cu milionari şi fără ei e tot Snagov şi nu Chantilly 😛

  2. Remus Truica un parvenit, un arivist fara scrupule, care pozeaza in mare domn si sot iubitor, dar care in realitate este o canalie, avion privat, elicopter, garzi de corp si pasaport diplomatic, afaceri dubioase, la limita legii, inca nimeni nu stie de unde, nici macar fiscul roman, de ce aceste rebuturi apar in prim plan (la emisiuni de „divertisment”, etc) in timp ce oamenii cinstiti, muncitori, cu bun simt nu apar nicaieri, ca secrtearul lui Nastase, alt derbedeu de fost prim ministru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s