Prima pagină > D-ale Bucureştiului > Realitatea care bate fantezia

Realitatea care bate fantezia

  O doamnă mai curajoasă decât mulţi bărbaţi (sau mai bine zis, decât majoritatea lor) a demascat una din cele mai mizerabile afaceri posibile, care a transformat mulţi bandiţi jegoşi în milionari peste noapte. Sclavia modernă.

Existenţa ei nu era necunoscută publicului. Nu sunt nici comuniştii noştri moderni atât de inocenţi pe cât le-ar place lor să se creadă de la înălţimea halbei cu bere proastă băută la terasă. Era de ajuns să arunce un ochi prin haznalele ca Libertatea din ultimii 20 de ani ca să afle cum stă treaba şi ce se poate întâmpla cu multe fete de la noi după ce cad în mâinile bandiţilor. De fapt, se pot întâmpla atât de multe încât gurnaliştii noştri nu mai reacţionează decât atunci când e vorba de ceva cu adevărat monstruos, care să implice sânge, cadavre dezmembrate şi chinezi în valize, restul s-a banalizat.

Însă nici Dorel al nostru care citeşte Libertatea şi Cancan pe closet dimineaţa nu pricepe realitatea, o vede deformat, ca printr-o apă murdară. Lucru de înţeles între anumite  limite, fiindcă apa murdară prin care priveşte el se mai numeşte şi corectitudine politică.

După cum spune chiar autoarea: „Nu vreau să fiu în niciun caz prost înţeleasă. Eu nu lupt împotriva prostituţiei voluntare, făcută prin propria deliberare, ci împotriva comerţului cu fiinţe umane. Vorbesc despre fete cărora li se impune această treabă în mod silit, care sunt adesea minore şi vândute ca o bucată de carne – fete dezrădăcinate, chinuite şi traumatizate psihic, bătute şi violate.”

Şi tot ea nu uită să adauge: „80% dintre traficanţii români de oameni sunt de etnie romă.” Ceea ce e foarte adevărat, dar în acelaşi timp foarte incorect politic.

Dorel nu  crede în sclavie. Pentru el e ceva care s-a petrecut cu secole în urmă. În zilele noastre el are altele: carte de muncă, pensie şi salariul minim pe economie. Din punctul lui de vedere, fetele nu sunt sclave, ci „nişte curve”.

Dacă ar fi mai destupat la minte (un efort uriaş pentru el, dar noi suntem optimişti), ar putea afla nişte lucruri care i-ar face părul măciucă. Fiindcă au fost unii care s-au luptat să le dezgroape, ca un oarecare jurnalist pe nume Ben Skinner. Care a vizitat, şi nu întâmplător, nişte cotloane mai mizerabile ale planetei printre care se numărau şi nişte mahalale de prin Bucureştiul nostru, în care a văzut ceea ce publicul obişnuit nu avea cum să vadă. După el, e foarte probabil ca în momentul de faţă să existe mai mulţi sclavi pe Pământ decât în orice alt moment din istorie – ba chiar, socotind că populaţia globală nu a trecut de 1 miliard decât cu vreo 200 de ani în urmă, e posibil ca numărul de sclavi din prezent să fie mai mare decât în Antichitate, Imperiul Otoman şi Sudul Statelor Unite de dinainte de 1865 puse la un loc. (Ceea ce duce la o realitate care depăşeşte imaginaţia: dacă în anii 1850 în Sudul american un sclav negru în bună stare fizică se vindea cu 1000 de dolari-aur, echivalentul din zilele noastre a 28 000 – 40 000 USD, în funcţie de modul în care calculezi inflaţia, sau cu un BMW modern cumpărat de la dealer după sistemul de măsură al cocalarului, în Haiti-ul modern devastat de cutremure, dictatori şi sărăcie mafioţii locali i-au promis o fetiţă …pentru 100 USD, care puteau fi negociaţi uşor la 50. Bani cu care în Bucureşti pui benzină o dată sau mănânci la Hard Rock Cafe.)

Acelaşi Ben Skinner a mărturisit că  într-una din mahalalele bucureştene „în care o casă cândva frumoasă era acum o cocină” (mahalalele pe care ar fi vrut să le salveze Nicuşor Dan) a intrat în iunie 2006 într-unul din bordelurile ilegale, unde a întâlnit o fată cu simptome vizibile ale sindromului Down. Nu a putut discuta cu ea. Nu fiindcă el ştia doar câteva cuvinte româneşti, iar ea nu înţelegea boabă de engleză. Nu a putut discuta cu ea fiindcă fata era prea retardată mintal ca să poată purta o discuţie. Putea doar să plângă. Şi să încerce, în repetate rânduri, să îşi taie venele, fapt dovedit de numărul cicatricilor de pe braţele ei. Bandiţii i-au propus să îi vândă fata în schimbul unei maşini cât de cât funcţionale. (Din ceea ce spunea el, o Dacie Zâmbetul lui Iliescu.)

Fata era ţigancă.

Poate că majoritatea oamenilor obişnuiţi a avut cândva de-a face cu una sau mai multe prostituate. În activitatea lor obişnuită, la orizontală. Sau au discutat cu ea/ele. Poate chiar au descris pe forumuri experienţa. Cel mai probabil, niciunul dintre ei nu a ajuns acolo unde a ajuns Skinner. Fetele pe care le-au întâlnit erau voluntare. Ştiau ce fac, erau relativ inteligente, cu ceva şcoală, îşi puteau purta singure de grijă.  Erau capabile să mânuiască un calculator, şi de fapt erau capabile să facă orice altă meserie. Oamenii obişnuiţi nu ajung acolo unde răul adevărat domneşte. Le e prea frică să nu fie jefuiţi cu cuţitul la gât, şi pe bună dreptate. Le e prea silă de mahalalele împuţite, de ghetouri, de păduchi şi şobolani. Dacă investesc bani într-o oră de sex, vor alege o figură feminină care să le inspire încredere, prin înfăţişare, igienă şi limbaj.

Fetele care ajung să fie sclavele traficanţilor de persoane sunt din altă lume. Cele care nu au altă şansă.  Sunt prea terorizate ca să mai fugă, ca să se predea autorităţilor. Sunt prea drogate ca să mai gândească dincolo de următoarea doză. Nu au la cine să apeleze. Nici măcar la clienţi. Nu sunt pentru publicul obişnuit. Sunt traficate de ţigani (de toate rasele posibile) pentru alţi ţigani. Sunt recrutate dintre ei – din cine ştie ce sate prăpădite sau cartiere bântuite de şobolani. De bandiţi slinoşi, semianalfabeţi, îmbibaţi de alcool precum buretele şi care sunt capabili de aproape orice crimă, care le oferă altora ca ei. Şi care atunci când nu le violează sau nu le forţează să se prostitueze le transformă în sclavele lor personale. Asemănările cu modul în care funcţionează mafia cerşetoriei nu sunt întâmplătoare, e foarte posibil să fie sub mâna aceloraşi creaturi. Care nu dau două parale chioare pe viaţa umană.

Când Ben Skinner a reclamat poliţiştilor cazul fetei retardate, a primit un răspuns în cea mai corectă engleză pe care era în stare s-o vorbească un Garcea: “These are the Roma, they have their laws, they have their blood.” 

Prostituţia adevărată e un lucru. Sclavia e altceva. Motivaţiile din spatele lor sunt diferite.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: