Impresii impresionante

Nişte fete dăştepte din nobila clasă a jurnalizdelor cu Wi-Fi gratis şi cafele de pomană arată suratelor din publicul obişnuit cum să îţi faci un tatuaj sexy ca să fii pe placul bărbaţilor atraşi de femeile puternice. Ce înţeleg ele prin femei puternice şi modul în care sunt ele atractive pentru bărbaţi e oarecum misterios, cum ar fi zis coana Agatha Christie. Fiindcă nea Dorel al nostru de la coada lopeţii ar fugi ca Dracu’ de tămâie de o femeie puternică, aşa, ca Monica Mollica. Pe ea n-o poate bate după o doză masivă de Unirea, mai degrabă se întâmplă contrariul.

După comentarii, se pare că doreii şi gigeii noştri s-au inflamat ca un redneck care a confundat sarea de bucătărie cu metamfetamina, şi au început să urle precum maidanezii: femeile cu tatuaje sunt curve, târfe, centuriste, ţeviste, muiste, ridicole etc. Rednecii adevăraţi, fiindcă fac parte din lumea civilizată, s-au abţinut de la urlat şi au pus întrebarea: Should people with tattoos be treated like criminals? E o întrebare mult mai puţin inofensivă decât pare. E foarte posibil ca în viitorul apropiat să îţi sară nişte Garcea în spinare, să te trântească la pământ, să îţi pună cătuşele şi să te ducă vreo 6 ani la Jilava. Cu toate că unul care şi-a luat 6 ani la Jilava nu avea niciun fel de tatuaje, dar îşi face el câteva acolo înăuntru. Sau îşi bagă nişte bile de rulment în penis.

Nişte dăştepţi de ambele sexe de la Renault, dacă tot nu mai sunt companie de stat şi nici nu i-a cumpărat pe nasturi la îndemnul FMIului un Elodiu Senzaţionescu franţuz, au zis că vremurile s-au mai schimbat. Aşa încât în zilele noastre mama îi arată Alinuţei lor ce e acela un tatuaj adevărat. Vorba Scânteii moderne numită CriticAtac, în zilele noastre maturii sunt toleranţi, creativi, deschişi, iar adolescenţii sunt nişte bătrâni înăcriţi.

Sau poate că de fapt nici vremurile nu s-au schimbat şi nici Alinuţele cu tatuaj nu sunt mai puţin curajoase decât mamele lor. Poate că adevărata semnificaţie a reclamei şi a articolului cu tatuajul sexy stă altundeva, în dorinţa de a impresiona. Dorinţa Marghioliţei de a-l face pe Gigel să îi pice falca precum căţelului în faţa unui os când îşi tatuează ea craniul şi oasele deasupra celulitei bucilor poate avea multe forme… la urma urmei, de ce nu l-ai putea impresiona pe puştiul tău cu aventurile tale imaginare din armată (când în realitate curăţai cartofi şi dădeai cu mătura)? Dacă pe alde Chelu’ sau Mongoloidu’ nu îi impresionează nimic, nici măcar mitingurile de astă iarnă, de ce nu l-ai impresiona pe vecinul Costel cu plasma ta pe credit? Sau pe şeful tău când îţi fluturi diplomele universitare? Sau pe vecina Flori cu muşchii pentru care ai plătit cu luni de eforturi inumane la sală şi o trecere pe la spital pentru hernie de disc? Sau de ce nu te-ar impresiona ea pe tine cu faptul că „a citit Kama Sutra” (din care nu a reţinut nimic utilizabil în practica la orizontală fiindcă nu există aşa ceva acolo…)?

O femeie nu e o curvă ridicolă fiindcă are un tatuaj. Curvele de ambele sexe sunt curve fiindcă încearcă să impresioneze pe cei din faţa lor, ca un oarecare primar al unui mare municipiu. Şi sunt ridicole fiindcă nu încearcă să impresioneze privitorul cu ceea ce îl impresionează în realitate, ci cu acele lucruri care îşi imaginează ele că l-ar impresiona. Ceea ce e la fel de ridicol ca a te lăuda cu prăjiturile tale cu ciocolată faţă de unul care nu vrea decât cozonac.

PS Prin 2001, un golănel canadian se lăuda pe un forum că şi-a tatuat pe antebraţe emblemele a două divizii SS: o Hagelrune pentru Divizia SS de Munte Nord şi o Wolfsangel pentru Divizia SS Das Reich. Cel mai potrivit comentariu pe care l-a primit a fost: „Va fi o adevărată distracţie când vei ajunge în armată şi pe comandantul tău de pluton îl va chema Isaac Rabinowitz.”

Anunțuri
  1. 30 Septembrie 2012 la 19:09

    Toleranta fata de tatuaje mi-a crescut odata ce am ajuns sa vad din ce in ce mai multi „manageri” si „managerite” cu astfel de semne distinctive. Personal nu sunt fan, dar nici nu cred ca am aratat vreodata cu degetul.

    Cat despre tatuajele pustiului din final, mai distractiv o sa fie cand o sa primeasca primele 20 de amenzi pentru ”purtarea de insemne naziste”, amenzi pe care le poate primi cam in orice tara, mai ales ca insemnele lui sunt lipite de corp. Dar ma rog, alegerea lui 🙂

    • 30 Septembrie 2012 la 20:23

      A fi tolerant fără să arăţi cu degetul înseamnă că nu te impresionează, şi dacă nu te impresionează atunci efortul lor (în bani şi în strâns din dinţi sub ac) a fost inutil 😛

      Dacă ar fi fost să primească 20 de amenzi sau mai multe cineva, până acum le-ar fi primit mii sau milioane de punkeri, skinheads şi black-metalişti, şi fiindcă nu le-au primit se pare că nu e cazul. Dar nici n-au impresionat pe nimeni.

  2. 1 Octombrie 2012 la 18:45

    De fapt, in anumite tari chiar le-au primit. Politia nu cunoaste toate simbolurile naziste si nici nu le „vaneaza”, dar daca speri ca intr-o zi sa poti sa fii „cineva” (raportat la societate, e drept), trebuie sa iei in calcul posibilitatea ca ele sa fie afisate si taxate.

    • 1 Octombrie 2012 la 19:19

      …Şi un oarecare Bogdan Syda poartă numai mâneci lungi şi cămaşa încheiată până la gât de când a intrat în viaţa publică, deşi tatuajul lui e o banală panteră neagră 😛

  3. 4 Octombrie 2012 la 10:06

    Eu imi amintesc de un titlu in care se vorbea despre „Syda”, „Mucifer” si „Stramba lui Dodel”.

  4. 16 Octombrie 2013 la 17:45

    foarte interesant imi place ceva similar si exceptional este aici anunturi-gratuite.wzy.ro

  5. 18 Noiembrie 2013 la 17:13

    Apropo, viteazul Arhi, cel mai rotund bloggăr de pe la noi, se întreba ce scrie în „tatuajul elf” al Deliei Matache. Sau poate o fi vrut să spună „ce înseamnă tatuajul elf al Deliei Matache”.

    Ăsta e într-adevăr un mare mister, vorba Agathei Christie.

    Fiindcă e foarte greu de explicat ce înseamnă ” HFYSK SRNK KF ThRLVFKFR” sau, chiar dacă ai avea bunăvoinţa să întorci inscripţia cu fundu-n sus şi să mai completezi din burtă nişte caractere, „LDNKW FNSMHS ThSRKuP”. În orice caz, în Quenya sau Sindarin nu înseamnă nimic 😛 😀

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: