D-ale României de ieri şi de azi · Şcoala Vieţii

Cum citesc cocalarii – „Profesorul Unrat”

O renumită editură de-a noastră, care a scăpat de faliment cu mari eforturi, s-a gândit să mai scoată de la naftalină unul din clasicii secolului care tocmai s-a dus, şi a reeditat romanul lui Heinrich Mann din 1905. Bineînţeles, au adaptat niţeluş titlul la epoca noastră, în care marketingul e şi el o artă. Astfel încât l-au redenumit Îngerul Albastru, după filmul din 1930. La urma urmei, dacă vrei să se vândă cartea, trebuie să înţelegi că publicul obişnuit ar cumpăra mai degrabă ceva ce în mintea lor se asociază cu Marlene Dietrich. Comuniştii nu aveau treabă cu marketingul pe vremea lor, şi nici atâtea scrupule.

Însă în epoca modernă, fără Marlene Dietrich, Profesorul Unrat, povestea profesoraşului care îşi ruinează cariera şi viaţa în relaţia cu dansatoarea de cabaret şi prestatoarea la orizontală Rosa Fröhlich, nu mai are ecoul din vremurile trecute. De fapt, e greu să înţelegi din perspectiva modernă cum şi de ce e considerat Heinrich Mann vreun talent literar. Poate că pentru generaţiile trecute „social-democratul căruia i s-au ars cărţile de către nazişti” să fi părut o figură eroică, împreună cu frate-său Thomas, dar… unde-i talentul? De fapt, dacă stai să priveşti mai îndeaproape, întregul roman e de fapt un truism, de la un capăt la celălalt. Personajul, profesorul Raat, oricum l-ai lua, nu are nici pe departe vreo figură de erou tragic, înşelat sau nedreptăţit. E un incompetent şi fiecare oră de curs în care se luptă să îşi impună voinţa nu îl face decât ridicol, e renumit pentru urâţenia sa, e neîngrijit, soios şi slinos, invidios şi duşmănos ca un comunist al „epocii raţiilor şi cozilor”, turnător, tiran cu elevii şi milog cu superiorii, îşi merită pe deplin porecla de „Unrat” – „Scârnăvie”. Calea sa în viaţă, pierderea funcţiei, umilirea şi exploatarea sa de către Rosa, recursul la cariera de interlop pentru a-şi câştiga traiul, par a fi fost prezise încă dinainte de primul moment în care mizerabila sa figură apare în paginile cărţii. Aşa cum toate acţiunile elevilor săi sunt la rândul lor truisme, fenomene prea evidente pentru a merita să deschizi discuţia despre ele. De fapt nici nu îţi poţi imagina că ar fi putut să fie şi altcumva.

S-a spus la noi despre scriitorii-politruci răsăriţi de prin cloacele comunismului că erau artişti în ale minciunii, că puteau face din alb negru şi că orice ar fi scris ei, spre exemplu după noapte a venit dimineaţa, era fals, dimineaţa lor semăna mai degrabă tot a noapte făcută să le acopere rahaturile. E foarte posibil, dar şi minciuna e o artă. În timp ce dacă scrii ceva prea evident pentru a merita efortul de a-l discuta, ceva la fel de sigur pe cât e de sigur că mâine va răsări Soarele, parcă trezeşte mai puţin interes decât minciuna.

22 de gânduri despre „Cum citesc cocalarii – „Profesorul Unrat”

  1. si ce s-a schimbat de pe vremea lui ceausescu pana in prezent? eu am impresia ca se minte de 10 ori mai mult acum ca atunci. nu am prea apucat vremurile alea insa mi-e greu sa cred ca cineva il poate intrece pe basescu in minciuni.

  2. În primul rând, dacă nu ai apucat vremurile e puţin probabil să ştii cât de bine se minţea 🙂

    În al doilea rând, în prezent e de neînţeles de ce nu ar fi evident că un personaj urât, slinos, prost, incompetent şi dezgustător are parte de o soartă mizerabilă şi de ce e nevoie de un roman întreg ca să priceapă cineva asta. Adică un modern nu s-ar întreba de ce profesorachele o sfârşeşte prost, ci de ce un tip atât de scârbos reuşise să facă o carieră şi n-o sfârşise prost mai înainte.

    Poate că Germania anului 1905 sau România anilor 1980-1989 aveau nevoie de urâţi şi erau impresionate de păţaniile lor, dar acum sunt doar nişte accidente ale sorţii.

  3. E chiar placut sa vezi bloggeri care recomanda carti. Spre rusinea mea, n-am citit nimic scris de nenea asta, dar macar de Thomas Mann am auzit.
    Iti dai seama ca preferintele oamenilor in materie de literatura s-au schimbat foarte mult de la o generatie la alta. Insa o carte cu adevarat buna ma gandesc ca ar trebui sa placa oricui, oricand. Sau chiar daca nu-ti place intr-un mod deosebit, macar ar trebui sa-ti poti da seama de adevarata valoare a cartii.

    1. Din experienţa unor decenii de şcoală, asemenea specimene nu sunt deloc rare, dar ceva mă face să cred că în timpul generaţiei străbunicilor erau mai multe, nu mai puţine.

  4. Mda, poate sunt eu mai ciudat, dar eu sunt fascinat de truisme. Poate profesorul Unrat e un personaj banal, o jigodie mizerabila, nicidecum un erou, dar inainte de a fi dascal, profesie ce impune o anume moralitate, e om… cu bune si cu rele, cu slabiciuni, cu vicii, cu placeri… N-am citit cartea, dar probabil o s-o achizitionez cat de curand! Multumesc perfectionistule 🙂

    1. După cum spun regulile profesiei jurnalizdice, „un câine a muşcat un om” nu e o ştire. „Un om a muşcat un câine” e o ştire adevărată.

      Chiar şi în condiţiile anului 1905, un adevărat eveniment demn de a ieşi din condeiul unui scriitor ar fi fost „un om de calitate, cult, inteligent şi demn şi-a pierdut funcţia, banii şi statutul social fiindcă s-a cuplat cu o curvă şi a devent interlop”. Merita efortul de a pune pe hârtie aşa ceva, fiindcă e un lucru care nu se întâmplă pe toate drumurile şi motivaţiile celor implicaţi merită analizate şi dezbătute.

      „O jigodie mizerabilă şi-a pierdut funcţia, banii şi statutul social fiindcă s-a cuplat cu o curvă şi a devent interlop” nu e o ştire, e o banalitate.

  5. Ce ma enerveaza cand se fac astfel de schimbari… nu mi se pare normal.. e o ofensa la adresa autorului. Daca scriitorul a ales un titlul, titlul acela are o insemnatate nu sunt doar niste litere pe o coperta….

    1. Cum de ce? Urâta poreclă „Unrat” („Scârnăvie”) i-a fost dată personajului chiar de autor, şi e esenţială pentru caracterul său, până în punctul în care toate celelalte personaje îi uită numele adevărat.

      1. În primul rând, fiindcă (după nişte bloggări A-listări), Nautilus şi Kathy Bates sunt doi cocalari mizerabili, care mănâncă şaorma cu berea în mâna cealaltă şi protestează cu monede, şi în al doilea rând fiindcă nu se urmăreşte să demonstreze ce cărţi citesc cocalarii, ci modul cum citesc. Cum interpretează cocalarul opera literară. Spre deosebire de era (co)mu(n)iştilor, când trebuia să înveţi pe dinafară comentarii literare sau prefeţe şi să le reproduci ca papagalul, fiindcă dacă te punea Ăla Negru Cu Coarne să emiţi vreo idee originală, te făceau profesoraşii (co)mu(n)işti albie de porci.

        Un tip de pe Cracked.com explica ironic acest mod de gândire din perspectiva anglofonilor: „pui totul în discuţie? nu înghiţi nimic fără să pui o duzină de întrebări şi să interpretezi? se vede că eşti neam de hippie.” (Asta era varianta lor elegantă pentru „eşti cocalar” 😛 )

  6. Si de ce sa pui in discutie? Ce e un elev sa isi permita sa se traga de sireturi? Un regim mai drastic este foarte bine facut si foarte util in ai invata pe copii cum sa se comporte civilizat. Sa isi ia palma daca ca a indraznit sa nu respecte regulile scolii. Adesea elevii vin din familie cu o educatie deficitara si provoaca profesori.

    1. Cam aşa spunea şi profesorul Unrat. Asta era de fapt ideea centrală a romanului: că în ciuda pretenţiilor lui de intelectual demn, el era un prost şi un incompetent, iar elevii şi colegii şi-au bătut joc de el şi i-au inventat porecla tocmai fiindcă ştiau că nu e nici pe departe intelectual, ci o boarfă umană.

      De asta subtitlul ediţiei originale a romanului este „Sfârşitul unui tiran”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s