Dorel Juan, macho de Dâmboviţa

Viteazul Dorel al nostru este după cum o spune el însuşi foarte potent şi viril, un adevărat macho. E bine să îl crezi pe cuvânt. Altfel va ţine să o demonstreze fluierând după orice femeie între 12 şi 112 ani, de la înălţimea schelei pe care îşi antrenează muşchii 10 ore pe zi ridicând saci de ciment.

Eu una aş fi mai puţin tentată să îl cred… fiindcă după ce ai fost prins de prea multe ori cu minciuna când îţi povesteşti isprăvile vânătoreşti şi pescăreşti, parcă nu mai eşti foarte credibil.

Ceva mă face să bănuiesc că nici crapul pe care l-ai prins astă vară nu era Monstrul din Loch Ness. Nici de ursul carpatin n-ai scăpat făcând pe mortul. Aşa încât atunci când povesteşti că ai pus-o toată noaptea cu o moldoveancă-fierbinte-90-60-90-blondă-ca-păpuşa-Barbie sunt şanse foarte mari ca tipa în cauză să nu fi fost nici amantă, nici curvă, nici escortă ci să fi fost doar o combinaţie între mâna dreaptă şi o poză de pe un site porno.

Ori de câte ori Dorel începe cu poveştile lui vânător… erotice pe forum sau la o bere la terasă şi oricâte pretenţii de realism ar avea, după primul paragraf o dă în scenarii de film porno.

1. În prima fază, a făcut sex ora… deep-throat, DT, încercări de DT, accente de DT, oral adânc, sau, mai pe româneşte fiindcă Dorel e patriot, a băgat-o până în gât, sau a adus-o cu nasul până la buric.

Nu are cum să fi făcut toate astea, fiindcă e tehnic imposibil ca o femeie să fi făcut aşa ceva dacă nu e înghiţitoare de săbii de la circ, şi până acum nu s-a aflat ca vreo tipă de la Circul Globus să fie în branşa cu „anunţuri pentru domnii generoşi”. Marea majoritate a scenelor porno cu aşa ceva sunt simulate, făcute să pară aşa datorită unghiului din care sunt filmate. Cine nu crede, să încerce singur, în faţa oglinzii, cu o banană, poate câştigă un Darwin Award.

2. În a doua fază a meciului său la orizontală, Dorel a dat la buci ca surdu-n tobe, în toate poziţiile – poate dacă el e unul din cei care trag în jos media naţională de 12,73 cm, iar Marghioliţa lui Dorel e imigrantă africană. Altfel ar fi venit de mult SMURDul după viteazul nostru cuplu, gata să trateze o ruptură de perineu sau ceva mai grav.

3. Pentru Dorel, timpul se dilată şi se contractă după voie, de parcă ar avea puteri supranaturale. Întotdeauna o repriză a meciului trebuie să dureze minim 30-40 de minute, dar să poată juca 2 reprize într-o oră, fără pauză. (Mă rog, ca reprizele să dureze atât ar trebui şi ca Dorel să fie capabil de mari eforturi de voinţă şi să aibă un autocontrol perfect, ori rromânii noştri n-au autocontrol nici în alte împrejurări…)

4. Singura metodă de comunicare a lui Dorel în pat e cea de pe vremea lui Homo erectus, adică prin gemete (deşi de la Dorel ne aşteptam la grohăit şi guiţat). Întotdeauna partenera trebuie să geamă, sau să facă alte zgomote, ca să îl convingă pe Dorel că îşi face bine datoria. Dacă nu îl aud vecinii de la 3 etaje mai jos, nu e satisfăcut – chiar dacă e conştient că tipa se preface şi că nu are cum să dea prea multă atenţie acţiunii dacă e ocupată cu vocalizele.

Dorele, mai taie din peni… coada vulpii, că nu ţine.

Anunțuri
  1. 19 Iulie 2013 la 16:20

    „Viata bate filmul” in care Dorel era doar figurant! 😀

    • Kathy Bates
      19 Iulie 2013 la 20:28

      Ehhh… Dorel e figurant tot timpul, în sensul folosit prin cartiere al expresiei 😛

      Când toate poveştile Doreilor despre „ale patului” încep cu „am făcut oral cu DT / încercări / accente etc” şi ştii că nu avea cum să fie adevărat, parcă nu îţi mai vine să crezi nici restul.

      Asta îmi aduce aminte de un banc:

      Bulă: – De ce te uiţi toată ziua la Jamie Oliver, tot nu eşti în stare să găteşti nimic!
      Madam Bulă: – Dar tu de ce te uiţi toată ziua la porneturi?..

  2. 20 Iulie 2013 la 18:29

    amuzant.. :))
    e plin internetul de dorel si nu numai. oricum, o vorba zice ca: „daca te lauzi ca o ai mare de fapt e mica” se aplica si in cazul a tot ce spune dorel.

  3. 22 Iulie 2013 la 10:52

    Firav, ochelarist si cu gura spurcata:
    Bah! io in mod normal am 65 de kile da’ cand mi se scoala am 72!
    Un Dorel care sfideaza legile fizicii… :))

    • 23 Iulie 2013 la 7:16

      O nouă specie a genului Dorel, care se înmulţeşte pe zi ce trece, de la abrogarea art. 200 din Codul Penal încoace: Dorel Aventurier.

      Creatura asta are o capacitate de a se lăuda (12 ore pe zi, restul timpului mănâncă, bea şi doarme) mai mare decât a celui mai strălucitor cocalar cu ghiul şi BMW: el a avut multe gagici, el e un mare macho, e Dan Chişu în mizerie, el a încercat de toate în ale patului. De obicei e vorba de dorei trecuţi bine de vârsta mijlocie şi niţeluş asezonaţi cu vodcă.

      Păi dacă a încercat de toate, cum se face că a avut numai relaţii de lungă durată sau căsătorii de-a lungul timpului? Adică: se împacă descrierea unui tip care „a făcut de toate” cu faptul că decenii în şir a venit acasă la oră fixă, a belit ochii în televizor şi a mâncat de la cratiţă?..

      Când a mai avut timpul şi locul şi partenera (sau partenerul, după caz, dacă tot zice că el a făcut de toate) pentru asta?

      • 23 Iulie 2013 la 11:27

        Eu aveam o explicatie la vremea respectiva – se abureau ochelarii si nu mai vedea bine cantarul…
        Cine stie ce ingrediente contine vodka aia.

      • 29 Iulie 2013 la 9:57

        Fiindcă Dorel e foarte credul (a votat FSN / PDSR / PSD din 1990 cu fidelitatea unui căţel, deci e al Dracului de credul… 😛 ) ar trebui să ne punem niţeluş în locul lui Cosmopolitan şi să-l sfătuim ca data viitoare când va face ora… deep-throat să folosească şi ceva lichior de mentă, cum spun poveştile care circulă de pe un forum pe altul de când s-au inventat forumurile şi prin FHM de când au învăţat să facă bani pe pu.. spinarea fraierilor.

        (În realitate, când sunt puse pe un ţesut sensibil, alcoolul şi menta ard. Atât de tare încât Dorel se va urca pe pereţi precum cimpanzeul. De asta poveştile cu şi despre alcoolizarea prin alte organe decât gura rămân doar poveşti.)

  4. 30 Iulie 2013 la 12:50

    Meh… nu stiu ce sa zic cu menta aia, as putea sa „scocioresc” prin amintirile mele despre o cunostinta cu un gat deosebit de dezvoltat pentru o femeie dar e spatiu public aci 😀 :D. Pot doar sa zic: ii placea guma mentolata tare :))).

    • Kathy Bates
      30 Iulie 2013 la 17:59

      Singurul motiv pentru care eziţi să informezi „publicul din spaţiul public” e faptul că te temi să nu fii identificat dacă ar citi aici 😛

  5. 5 August 2013 la 15:42

    Intamplarea a facut ca la un moment dat uitandu-ma la o domnisoara cum se intindea prin sala de sport sa am asa un mic deja vu, parca mai vazusem figura aia undeva undeva… fiind in Ungaria te poti astepta cam la orice. Zambeste, desface si mai mult picioarele, pantaloni scurti facuti din maxim 2 batiste, hm… Omul cu care era la nici 2 metri distanta de ea, plus fica-sa jucandu-se cu un fit-ball ceva mai incolo, Mdeah… unguri, nu pot face nimic fara sa se dea in spectacol!
    Peste vre-o 2 zile pe niste saituri underground vad o reclama mare si faina la niste scule erotice si o figura bine cunoscuta – scria recomended by Kathy Heaven.
    Shit!
    Macar odata in viata m-am aflat extrem de aproape de o mega-profesionista si totusi parea atata de normala fizic, un gat atat de fragil… :))))

    • 5 August 2013 la 21:03

      „M-am aflat atât de aproape şi nu avea nimic deosebit” – te aşteptai să aibă 3 sâni cumva?… 😀

      O tipă (anglofonă, nu preciza dacă e de peste Baltă sau nu) după ce a fost la Amsterdam cu al său Cartier Roşu (îşi dădea atâta importanţă de parcă fusese la Mecca) scria pe un forum cam aşa ceva: „The girls in the display windows appeared somehow bored, some of them were reading newspapers, one was knitting” – ca şi cum ceva atât de obişnuit ar fi fost neobişnuit, sau ca şi cum pentru ea normalitatea era anormală. Ce pula lui Gigi Becali se aştepta ea să facă!?…

  6. 5 August 2013 la 21:16

    Sa revenim :D, de data asta cu explicatii simple de inteles:
    In prima faza cunostinta mea cu gat bine dezvoltat ( a se citi gros pe dinafara si larg pe dinauntru ) de la cat exercitiu avea, o adevarata profesionista a domeniului, creea asa o senzatie ca scoate din tine si intestinele, ca sa iti faci o idee despre capabilitatile ei de aspirare. Vorba lui Nae Lazarescu – unde pune gura scoate si petrol!
    Cazul 2, legat de ‘celebritatea’ respectiva, parea foarte normala, nu atragea atentia decat prin faptul ca avea un comportament pervers si totusi a ajuns celebra pe ecrane pentru calitatile fizice, eu as zice mai degraba prin capacitatea de a indura efort fizic dus la extrem, nu pot numi altfel productiile cu 18+.

    Vezi ca si la „Bruseles” (ha ha, mai draga!), exista cartier de curve in vitrina, se vorbeste mult romaneste, in general cu accent moldovenesc.

    • Kathy Bates
      8 August 2013 la 21:15

      Şi totuşi, ce trebuiau să facă gagicile din vitrine, dacă tricotatul şi cititul ziarelor erau atât de extraordinare?.. 😮

  7. 16 Septembrie 2013 la 23:36

    Interesant si educativ relatarea dumneavoastra! Este bine sa afli informatii originale si variate. Ca tot aminteam de diversitate, pentru cei dornici, am gasit un site cu postari generale – haine, pastile de slabit, laptopuri, tablete, telefoane, electronice si o gramada de alte obiecte la costuri foarte mici, dar de o calitate buna.Ce este atragator pe acest blog este faptul ca aduna la un loc toate reducerile din magazinele online de pe piata, chiar si cele ale unor branduri renumite. http://www.bazargorj.ro

  8. raoul
    29 Ianuarie 2014 la 8:47

    si eu am dat DT si CIM, dar sa fie fata curata si sanatoasa, nu cine stie ce dezastru cu dintii ingalbeniti si mancati de carii ca centuristele

  1. 29 Septembrie 2013 la 20:45

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: