Capitalism pe pâin… pişcot

Motto: Azi e Ziua Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, care a avut loc de fapt în noiembrie. Revoluţia era atât de socialistă încât capitaliştii au avut de învăţat de la ea. De asta când vorbeşte un marketer modern, parcă-l auzi pe un secretar de Partid.

Discurs-LeninUn prieten de-al meu se întreba cum se fac recenziile la telefoane de mii de euro şi la tablete de sute de euro de către unii care nu fac diferenţa între finisaje premium şi plastic chinezesc. Păi din moment ce recenziile sunt scrise de pişcotari, ei au văzut finisaje premium numai la televizor, şi dacă le pomeneşti de Connolly te întreabă dacă a jucat la Arsenal sau la Manchester United.

Însă nu e 100% vina pişcotarului, el execută comenzile care i s-au dat, cu eficienţa unui gardian de la Auschwitz. Se mai întâmplă (şi) din pricina companiei în cauză, sau mai bine zis deoarece compania are prostul obicei să îţi scoată ochii cu facilităţi scumpe şi 99% inutile.

Exemple:

2005-2008: costurile cu CAS împiedicau compania să ofere salarii mari – deci ei compensau o leafă nu prea mare, 2000-4000 lei pe lună, cu chestii pe care angajatul nu şi le putea cumpăra singur: excursii în Mexic, telefoane de serviciu Nokia cu Symbian, maşină de serviciu, ieşire la paintball, concediu la casa de vacanţă a băncii etc şi ăla trebuia să zică mersi, ce generoşi sunt patronii.

2011-2013: vânzările la BMW, Mercedes şi alte mărci sunt cam pe fundul Pacificului, aşa încât ei oferă chestii pe care clientul nu şi le poate cumpăra singur: o lecţie de ski cu Rosi Mittermaier, un abonament la club de golf, un bilet la Formula 1, şi îţi mai scot şi ochii cu “cannot be purchased in this form and are usually only accessible thanks to Mercedes-Benz”.

Dintre specialiştii pulii, cu diplome în marketing de la Harvard, s-a gândit vreunul că şi pişcotul pentru client, ca şi cel pentru angajat şi advertiser, e tot o ofertă de căcat!? Un căcat parfumat cu vanilie şi scorţişoară?

Adică:
  • În “concediul la casa de vacanţă a companiei” mâncarea era infectă, mai proastă ca la cantina sindicatelor miniere din Valea Jiului (e un caz real din România, dar nu spun de unde :) );
  • Lecţia de ski e inutilă pentru unul căruia nu-i place skiul şi n-are treabă cu el, la fel ca şi abonamentul pentru unul care nu ştie să joace golf;
  • Angajatul poate că n-are nicio treabă cu o excursie în Mexic, unde trebuie să meargă tot cu colegii pe care îi suportă 6 zile pe săptămână. Poate lui îi trebuiau banii ca să se ducă la Ibiza, sau la Cartierul Roşu din Amsterdam, sau pur şi simplu ca să se îmbete;
  • Pe lângă faptul că i se bagă pe gât clientului o facilitate inutilă pentru el, mai e şi tratat cu curul: “io sunt campioană olimpică de ski, m-a plătit compania să ţin o lecţie pentru voi, îmbogăţiţi peste noapte, dar voi să nu cumva să vă trageţi de şireturi cu mine şi să aveţi pretenţia să mergem la o bere împreună. Că io tot campion sunt şi voi nişte rahaţi, ţărani cu bani, becali mai mici”.

Dar vaaaaiiii, ce generoasă e compania! De parcă ar fi UGSR care te trimitea la mare cu bilete de tratament! Cum te ia de urechi şi te scoate în lume cu forţa, îţi dă facilităţi şi trebuie s-o pupi în cur!!

Ăsta nu e capitalism.
Cel mult poate să fie un fel de „comunism cu faţă umană din anii ’70”: vi-l aduc pe Adrian Păunescu la voi la întreprindere, cu Cenaclul Flacăra, cu Hruşcă, Şeicaru şi ăilalţi, să vă dea un spectacol. Aşa, fiindcă sunt generos.
Sau îi dau un laptop de câteva mii de euro, un bilet la Lady Gaga, o masă la Casa di David  unui pişcotar ordinar, venit de la oraş mort monoindustrial (oraşul e mort şi monoindustrial, nu pişcotarul) şi ăla o să aibă impresia că i s-a făcut cea mai mare favoare din viaţa lui. Că s-a frecat precum pisica de mărimi şi VIPuri şi le-a prins mirosul. Acum se simte atât de important încât nu se mai suportă. E pişcotar hipstăr. Toată lumea (începând de la cei care au mai mulţi ani de şcoală decât a avut el come alcoolice la viaţa lui şi pun benzină de banii pe care îi munceşte el într-o lună) e sub nivelul lui, e proastă, manelistă, cocălărească şi piţiponcească, şaormistă, minoră sub 17 ani, bucureşteancă împuţită, ţigancă sclipicioasă şi trebuie să-i facă lui ghetele. Cu scuipat.
Cum spunea alt prieten d-al meu: până în 1989 se spunea că “numai armata te face om, e instituţia care te învaţă să te legi la şireturi”. Dar asta se întâmpla numai dacă recrutul în cauză era cioban din Munţii Făgăraşului, care vedea prima dată şireturi, furculiţă şi chiuvetă când ajungea la unitate. Pentru el era un salt la fel de important ca şi cum ar fi ajuns pe Marte.

Bataie pe reduceri

Anunțuri
  1. 7 Noiembrie 2013 la 12:29

    M-am distrat! M-am distrat cum numai realitatea, vazuta cu un ochi critic, ma poate distra.

    P.S. Sa nu-l confuzi pe Connolly cu jucatorul din NHL. 😀

    • 7 Noiembrie 2013 la 13:01

      De fapt numele de Connolly e foarte răspândit printre irlandezi, ca şi Kennedy, dar numai unul din ei joacă fotbal, la Portsmouth FC, şi el nu are nicio treabă cu finisajele de la Connolly Leather şi nici măcar nu e rudă cu ei 😛

  2. 7 Noiembrie 2013 la 13:31

    Cred ca problema consta tocmai in aerele care vin la pachet cu noul „statut”. Sunt aere de plimbator de hartii pe 400 de euro care poate folosi masina CEO-ului o data pe saptamana.

    • 7 Noiembrie 2013 la 13:43

      Nu tocmai. De fapt, plimbătorul de hârtii care ştie ce face pe 400 de euro poate foarte bine să îşi vadă de viaţa lui, de leafa lui, de laptopul lui şi eventual de bemveul E36 înmatriculat în Bulgaria.

      Adevărata categorie de plimbători de hârtii periculoşi e formată din cei care s-au săturat de mâncare prima dată în viaţă la primul salariu, genul care nu aveau nimic şi dintr-o dată au un job. Cel care n-a avut niciodată maşină şi se urcă în X5-ul CEO-ului.

      „Ce, mă compar io cu şaormarii ăia care se întâlnesc seara cu maşinile tunate la Victoriei şi la Herăstrău? Ţiganii ăia dă bani gata!? Păi ştiţi voi ce mi-a dat mie compania, mie, care am diplomă de la Spiru? Mie, care am învăţat şi am avut bursă?”

      Am mai auzit discursul ăsta, de la nişte moşi.

      Doar că lor pe vremea când erau activi şi în putere nu „le dăduse ceva” compania, ci Partidul (Co)mu(n)ist Român.

  3. 7 Noiembrie 2013 la 16:35

    Parvenitul e un pericol in orice mediu. Omul care sare brusc de la „a nu avea” la „a avea”, fara insa sa retina lectiile de pe parcurs (si evolutia care vine odata cu ele).

    • 8 Noiembrie 2013 la 4:58

      Da, pentru ăla care n-a văzut schiuri în viaţa lui, faptul că sare brusc de la căruţă la Mercedes-Benz şi o întâlneşte pe Rosi Mittermaier probabil e un salt la fel de mare de parcă ar fi ajuns pe Marte. Sau faptul că a câştigat un abonament la golf, care (a văzut el la TV cu berea Noroc în mână) e sportul milionarilor şi al diplomaţilor de rang înalt. Deci şi el a devenit puţintel diplomat 🙂

      În lumea plimbătorilor de hârtii (în care se disting cei de la vânzări şi de la asigurări, varianta corporatizdă a lui Garcea), echivalentul era „m-a trimis compania la cursuri de perfecţionare”. Cursul în sine era o stupizenie punctată de cafea cu gust de apă înnoroiată de la automat. De parcă ar fi fost „şedinţa de învăţământ politico-ideologic pe întreprindere”, mai puţin cafeaua, fiindcă pe vremea aceea nu existau automate de cafea la noi.

      Poate că dacă obiectul pe care îl vinzi e un Mercedes-Benz şi vrei să îi oferi un bonus clientului, ai putea să îi oferi 3 revizii gratuite, sau un kit de compresor de la Kleemann. În timp ce abonamentul la golf plus comentariul obligatoriu din broşură –„ceva ce nu îţi poţi cumpăra singur”– arată mai puţin a bonus şi mai mult a insultă: tu eşti un parvenit care nu are faţă de golf, noi suntem însă generoşi şi îţi facem un cadou, să te înveţi cu lumea bună 😀

      • fordea
        2 Ianuarie 2015 la 20:28

        In Romania oricum se stie ca seful tre sa te vada el mucind, nu conteaza ce, si nu conteaza daca chiar ajuta cu ceva faptul ca muncesti, dar cand se uita la tine si vede cum suferi, se simte bine.

    • 8 Noiembrie 2013 la 5:12

      PS Ghici ce categorie socială e detestată de parveniţi la fel de mult ca de (co)mu(n)işti 😉

      Indiciu.

    • Dorel
      12 Noiembrie 2013 la 9:22

      da, niste parveniti imputiti, umbla toata ziua pe umar cu laptopul in care au numai pornache, mp3-ul si bancuri. CROCOFANTII vorbesc ROMGLEZA pen ca asa e trendy , asa dau impresia ca sunt ”bazati”

  4. 11 Noiembrie 2013 la 10:51

    Imi aminteste de fericirea unui fost coleg de facultate care fusese dus de companie la…paintball. Omul parca primise 50% in plus la salariu.

    • 11 Noiembrie 2013 la 13:26

      Poate era un fanatic de shooter-e online. Pentru genul asta de oameni, o iesire la paintball (eventual pe banii altora) genereaza un extaz existential instantaneu. N-as vorbi daca n-as sti din proprie experienta 😀 Numai ca eu am fost pe banii mei…

  5. 13 Noiembrie 2013 la 10:29

    Si pe noi ne-a dus la paintball, La final lumea s-a imbatat crunt. Un coleg se credea ceva ofiter SS, vorbea nemteste amestecat cu maghiara si nu reusea sa se tina pe picioare doar sa stea jos si sa salute frumos ca la nazisti. Un coleg mexican a luat la bataie semaforu…
    Ma rog, au si team-buildingurile asta rolul lor.
    Munca la telecom e mijto, inveti zilnic lucruri noi, de ex ne-am dus la o competitie sportiva si am fost cazati vis-a-vis de hotelul firmei, la o casa de vacanta oarecare. Asa am aflat ca pe langa impulsuri, firma se mai ocupa si cu turismul. Conducand pe autostrada in drum spre niste examene de certificare am stors la maxim Ford’urile alea noi, najpa, mai mult de 185 nu merg nici rugate frumos.
    Appropo de armata… e cu dedicatie de ziua cercetasilor ? 😀

    • 13 Noiembrie 2013 la 10:51

      Nu pot decât să îl felicit pe directorul vostru pentru darul său generos pe care angajatul nu şi-l putea procura singur 🙂

      Când am luat o maşină (de o marcă mai modestă 😉 ) în 2005, dealerul mi-a oferit şi el 2 pişcoturi: şampanie personalizată sau abonament pe 12 luni la Auto Expert.

      Auto Expert nu îmi plăcea (de fapt eu eram mare fan Auto Motor şi Sport, înainte să se porcească şi ei prin anii 2006-2007), dar am ales abonamentul.

      Fiindcă eram convins că şampania e cât se poate de ordinară şi îndoită cu zahăr, iar faptul că sticla e personalizată nu te ajută cu nimic. Doar te face ţăran de oraş, genul care ţinea în bufetul cu geamuri sticla goală de whisky de contrabandă prin anii ’80.

    • 8 Februarie 2017 la 12:58

      Mama, la voi a fost o experienta complet revelatoare!

  6. 13 Noiembrie 2013 la 22:09

    Meh, la ce mamut de corporatie ii asta, il doare pe director la basca de masini, piscoturi etc. nici macar pe seful local nu cred ca il intereseaza pre mult din moment ce are un Lexus la dispozitie.
    Nush daca ai auzit dar pe vremuri astia de la BMW ofereau cursuri de pilotaj profesionist in Germania pentru clientii care isi luau modele mai deosebite gen M. Aia era chiar o treaba mijto.
    Sa vezi in Berlin, este acolo unde-i Brandemburg Gate un shop Mercedes, aveau un avion de masina supersport, nush exact ce model ca nu’s expert, un Mercedes enorm, limuzina de pe vremea razboiului, cred ca s-a dat Adolf cu el si printre masini / motoare sectionate expuse erau suvenirurile obisnuite made in China, machete, cani, tricouri, „brelocuri”, etc etc.

    • 13 Noiembrie 2013 la 23:26

      Asta (maşina clasică) e ceva obişnuit la dealerii „lor”. La München e un showroom Mercedes-Benz în Odeonsplatz care are un 370S Mannheim Roadster şi un 200 W03. E modul lor discret în care îţi demonstrează de când şi de ce erau ei o forţă în domeniul automobilistic 😀

      Dar nici asta nu contează ca pişcot, fiindcă are doar funcţia de expoziţie şi nici BMW Fahrer Training, fiindcă se plăteşte, şi se plăteşte gras, de către cine îşi permite. Pişcot ar fi fost dacă ofereau cursul unui cumpărător al unei maşini, din partea lor. Dar nu fac asta, ei oferă pe banii lor numai rahaturi sclipitoare şi inutile.

  7. 15 Noiembrie 2013 la 12:50

    La o companie de stat maaaare maaare stiu sigur ca pentru unii se ofera niste mega-gogosi. Eu ca un om simplu si in buna intelegere cu toata lumea am profitat doar de niste sejur mega eftin la o cabana mai mult decat decenta aci la noi in Apuseni.
    Altii mai bine infipti au mers la ski in Austria. Oricum sa te dai asa pe deal in jos cu scandurile alea de butoi nu e mare scofala, ba e chiar periculos 😀 :D.

    • 15 Noiembrie 2013 la 18:04

      Şi mâncarea de la cabană era decentă şi ea, sau de o calitate demnă de UGSR?.. 😛

  8. 20 Noiembrie 2013 la 11:10

    La bunamea in sat se stie o treaba, niciodata nu pleci la drum fara pita, clisa si niste ceapa in traista.
    Sa stii ca in ultima vreme mancarea a devenit cel putin decenta cam peste tot. Daca esti pretentios tare se poate rezolva cu doamele alea de la bucatarie aproape orice fel de mancare (fara mijtouri gen icre de Azov, trufe etc etc.).

    • 20 Noiembrie 2013 la 11:57

      Pita, clisa şi ceapa nu dau bine fără flaconul de pălincă de 52 de grade 😛

  9. 21 Noiembrie 2013 la 19:25

    Razi tu razi… dar asa bautura alcoolica cum am baut la Misca (undeva langa Marghita) nu am mai baut nicaieri. Aveau acolo o palincarie unde te duceai cu materia prima si in cateva zile veneai acasa cu o palica exceptionala.
    Eu am mai gustat asa tot felul de spirtoase de la Jony plimbaretu pana la Smirnoff si Finlandia, trecand prin tequilla originala adusa din Mexic de un coleg originar de acolo, dar am ramas dezamagit. Ma tot gandesc oare ce dracu? miliardarii aia din Dallas nu is in stare sa ‘vie’ la noi sa le dam o palinca de 5 stele? E de departe mult mai buna decat orice wiskey sau vodka. Incep sa inteleg de ce ne viziteaza asa des regele ala englezesc, neoficial :D.
    In schimb vinul nu e foarte bun prin zona, au Noha aia alba… pe langa ca’i greu de cules mai si ataca sistemul nervos, poate de aia is asa mult oameni cu probleme la cap pe satele respective.

    • 21 Noiembrie 2013 la 20:23

      Chestie de imagine (pentru parveniţi): dacă îi dai cuiva pe post de pişcot „o sticlă de şampanie personalizată” sau „o sticlă de whisky”, ăla e impresionat, dar palinca e pentru Gică de la sapă 😀

  1. 17 Aprilie 2014 la 10:07

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: