D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

Toate-s vechi şi nouă toate

Cum ar fi spus cândva un elev român, dacă Mihai Eminescu ar fi trăit până azi, ar fi avut 165 de ani. Iar un căpşunar român ar fi zis că dacă te întorci în România, e ca pe vremea lui Eminescu, adică eşti cu 165 de ani în urmă.

Exemplu:

Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii care riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în oraşele poporului românesc.

Domnia lor vor să facă pe boierii. Sunt născuţi pentru lucruri mai înalte, tot lucruri mari la care cinstiţii lor părinţi, care vindeau bragă şi rahat cu apă rece sau umblau cu patrafirul şi sfiştocul din casă-n casă, nici nu visaseră şi nici n-aveau dreptul să viseze, căci nu dăduseră naştere unor feţi-frumoşi cu stele-n frunte, ci unor băieţi groşi la ceafă şi târzii la minte, de rând, adesea foarte de rând.

Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării.

Mihai Eminescu, 1877. Probabil că ar suna la fel de cunoscut şi în 2017.

Specia asta de ciocoi se fabrică în mare serie, de către cele mai productive întreprinderi din zilele noastre, corporaţiile multinaţionale. Îi fac după caietul de sarcini: să aibă maximum o jumătate de creier, să fie fomişti precum căţelul maidanez, şi asemenea lui gata să lingă mâna stăpân… Directorului, să se hrănească în primul rând cu restu… regim vegetarian şi bio, cu gura cât trompeta de jazz, volubili ca o ţigancă florăreasă şi culţi ca un miliţian de la Rutieră. N-are importanţă domeniul în care lucrează, de la benzinăria OMV până la bancă, fiindcă oriunde ar lucra nu produc altceva decât belele. Religia lor, în care cred mai abitir ca în ortodoxism, catolicism, islam şi budism puse la un loc, e credinţa că sunt nişte nobili. Nu se coboară ei să discute cu clientul. Clienţii sunt cocalari, ţigani, drogaţi, deţinători de BMW Ursuleţ, clubberi, copii de bani gata, mâncători de şaorma, nu se ridică la nivelul doamnei de la ghişeu, doar cel mult la nivelul necesar pentru a o pupa în fund.

Atât ţi-ar trebui, să reclami ceva legat de drepturile tale. Ei ştiau oricum mai bine decât tine că eşti dezaxat şi drogangiu.

Cum ar fi spus acelaşi Eminescu, iertaţi-ne, boieri dumneavoastră, că ni s-a părut şi nouă, biet, că trăim în ţara noastră şi avem de zis o vorbă!

13 gânduri despre „Toate-s vechi şi nouă toate

  1. Ii fabrica cu aceeasi veselie si intreprinderile de stat. De altfel, cam orice structura care are 2-3 niveluri de management/conducere pentru un corp de 20-30 de oameni tinde sa cuprinda SI genul asta de oameni.

    1. E foarte posibil, dar cei crescuţi în întreprinderile şi birocraţia de stat au mic dezavantaj: ei umblă doar după şpagă, avantaje materiale măsurabile în bani. Nu au fost dresaţi timp de câţiva ani să creadă că vorbitul într-un dialect romglez de neînţeles, mâncarea vegană şi bio, faptul că nu pui mâna pe carte, dar stai pe Facebook, laptopul de serviciu şi Loganul în rate te fac nobil şi te ridică deasupra pulimii.

      De la un miliţian parvenit te aştepţi să îţi ia un ciubuc fiindcă te-a văzut cu BMW Ursuleţ.

      De la o corporatistă parvenită te aştepţi să te trateze ca pe un rahat fiindcă ai pomenit de faptul că ai BMW şi bei mult Red Bull. Cu toate că ai venit la ea cu o problemă de serviciu sau de afaceri.

      1. COCALAR = baiat cu lant la gat (gros si badaran), tricou mulat pe corp, adesea ras in cap si purtand ochelari de soare obligatoriu (iarna/vara, soare/ploaie), masina adesea e una cat mai unicat, chiar daca e un jeg si impopotonata cu aptipilduri de jur-imprejur. Asta meritati sa fiti tratati. inca nu am vazut cocalar pe bicicleta 🙂 Lipsa sofatului te ajuta sa te apuci in sfarsit de cartea pe care vroiai s-o citesti si nu aveai cand. daca sti sa citesti.

  2. In general corporatistii au un venit peste medie. peste 1000eur in mana pe luna (sau ar trebui sa aiba) si astfel se simt superiori. Rigurozitatea maxima si respectarea obligatiilor din firma de catre fiecare e o forma foarte buna de educatie. Si pe strada te lovesti mereu de talpa tarii, de agramati, tigani, smecheri, parveniti sau pur si simplu d e oameni fara bun simt, fara cultura, niste dobitoace maneliste.

    1. După cum spunea vechea glumă a liceenilor despre curvele dintr-o şcoală, dacă te strecori în sală la o şedinţă dintr-o companie şi strigi „băi, ţiganilor!”, se întoarce toată sala 😀

    2. pula. corporatisti imputiti cu diplomatele lor de 7 kile si mutrele acre arogante care te sfideaza. niste boi cu fumuri. hai siktir, ne pi.sam in ea de cafea de la aparat.

  3. Cum spuneam in alte comentarii si intr-un alt articol, am vazut destui oameni de top in sistemul corporatist, oameni care chiar merita mai mult (si in general si primesc, dupa o perioada, cand decid sa-si construiasca o cariera in afara multinationalelor).

    Din pacate, specia despre care vorbesti e acolo si e naibii de vizibila (chiar daca nu e majoritara). Din randurile ei nu fac insa parte oamenii cu salarii mari si functii cu adevarat importante, ci impostorii care sunt platiti „putin mai bine” decat majoritatea si oamenii ale caror functii are mai multe cuvinte in titlu decat in definitie.

  4. Jizăs Craist, am crezut cu toată tăria că pulimea va salva România. Apoi am crezut că americanii, adică tot pulimea, da a altora. Acum nu mai cred. Puțin mai bine, vorba lui Krossfire, dar mereu pentru alții.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s