30 Ianuarie

Cu 5 zile în urmă, s-a ales Syriza în Grecia.

Cu exact 82 de ani în urmă, s-a ales Partidul Național-Socialist al Muncitorilor din Germania la putere.

radioerevan(Radio Erevan a zis că nu e tocmai exact, fiindcă partidul era mai degrabă rasist decât naționalist, mai mult dictatorial decât socialist, mai mult golănesc decât muncitoresc, și nu s-a ales, ci a înhățat puterea. Dar, cum a întrebat retoric însuși Führerul, cine-și mai amintește ce au zis niște armeni? Și pe deasupra și bolșevici?)

Liderul partidului de extremă stânga Alexis Tsipras e un fost activist utecist (din Uniunea Tineretului Comunist din Grecia…) care pupă crucea și care îl admiră pe Che Guevara. Cam așa, ca Guevara însuși, aventurierul pe motocicletă care și-a pus capul în joc pentru a crea o lume comunistă. Adică închisă, tiranică, fără aventură și fără motocicletă.

În mod curios, cu exact 82 de ani în urmă, mai multe grupări politice au urmat exemplul Germaniei, din ură și frică față de Rusia sovietică și socialistă.

Acum se vede că mai multe grupări politice fac altcumva: trag încet-încet spre exemplul Greciei și simpatizează cu Rusia, care nu e nici socialistă și nici sovietică, ci dictatorială și religioasă.

Cu 82 de ani în urmă, lupta politică ducea la tragedie pentru popoare întregi. În prezent e mai evoluată, spre ciuda creaționiștilor: duce la farsă.

Anunțuri
  1. 30 Ianuarie 2015 la 20:41

    Cine nu invata din greseli este condamnat sa le retraiasca, nu-i asa? Din pacate aceste greseli sunt la nivelul unui intreg continent. Sa nu ne mire daca in cativa ani vom fi in mijlocul unui razboi.

    • 31 Ianuarie 2015 la 19:15

      Ceva mă face să cred că Tsipras nu se va apuca să invadeze Germania și nici să construiască lagăre de concentrare pentru bancheri.

      Se va mulțumi cu calitatea de urmaș al lui Che Guevara, cu tot cu motocicletă. BMW 🙂

      • Gelu
        26 Februarie 2015 la 13:05

        Che Guevara a fost un om de stat lipsit de interesul material, un revolutionar desavirsit, comunist da, dar nu de teapa celor actuali, care de fapt nici nu sunt comunisti, ci doar denumirea din ei. Nu s-a bagat in birouri, nu si-a tras masina la scara, nu s-a ingrasat ba, din contra. Daca era un las care nu facea nimic, se ducea sa inceapa revolutii doar pentru a ii lasa pe altii sa lupte in locul lui. Ceea ce a facut a fost un rau necesar pt a atrage atentia intregii lumi asupra ororilor facute de marile puteri asupra tarilor din lumea a 3 a, lucru ce a suparat enorm pe oficialii marilor puteri. S-a simtit solidar cu amaratii care traiau in bordeie si nu erau niciodata satui.

  2. 8 Februarie 2015 la 10:46

    cica istoria trebuie invatata nu repetata dar de unde ca de cand e lumea oamenii au inceput razboaie doar pt. niste bucati mici de pamant. nu am inteles niciodata iubirea asta de tara exagerata.

    • 8 Februarie 2015 la 21:36

      Experiența demonstrează că atunci când războiul trece de un anumit punct, nimeni nu mai câștigă nimic, chiar și dacă reușește să dobândească de la adversar pământ, bani, minereuri sau întreprinderi, a pierdut mai mult decât făceau.

      De ce nu pune nimeni presiune pe greci să își plătească datoriile și nu îi amenință cu violența? 🙂

  3. 21 Martie 2015 la 3:59

    Nu-i nici o farsă. Nu suntem dependenți de Rusia energetic, așa ne-au zis Ilici și Puie M*nta. Fără steluță n-am voie. 2% energie gazoasă. Restul e poveste.

    • 23 Martie 2015 la 6:33

      De fapt în 2010 energia provenită din gaze naturale (româneşti şi de import) reprezenta vreo 5,5% din energia consumată în România, şi de atunci procentul a mai scăzut.

      În schimb grecii au rezerve mărunte de gaz care tind spre zero, sunt în mod natural farsori de pe vremea Războiului cu Troia, şi tot trag spre alde nea Volodea Putin şi dictatura religioasă. (Grecia e singura ţară UE condamnată pentru lipsa de libertate religioasă, astfel încât au satisfacţia de a-l fi întrecut în privinţa asta chiar şi pe Putin.)

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: