Planeta Tălâmbilor

Povestea pe care le-o spusese Getta 2 despre soţul ei îi impresionase vădit pe cei trei roboţi pământeni.Se gândeau că, la urma urmei, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, aceeaşi soartă îi aştepta şi pe ei: demontarea, recuperarea, recondiţionarea şi refolosirea sub alt nume şi sub alţi indicatori. Un fel de metempsihoză a pieselor, ce vor sluji, în cel mai bun caz, cine ştie cărui strung carusel fără conştiinţă. Stăteau cu capetele plecate, atât cât le permitea dispozitivul, când deodată Getta 2, care privea prin hublou, exclamă:

– Ia te uită! Parcă se vede o planetă!

Cu paşi mărunţi, comandantul Felix S 23 merse la hubloul său, mai mare şi mai curat, şi se uită în spaţiu. Într-adevăr, în depărtare se zărea luminând roşietic ceva de forma unei mingi de rugby.

– Daca nu mă înşel eu -zise comandantul- cred, după formă că e…Dromikete, ia verifică pe ce coordonate suntem!

Robotul programator-corector al zborului, Dromiket 4 merse degrabă la tabloul de comandă, răsuci butoanele roşii si anunţă:

– Suntem pe coordonatele stabilite!

– Atunci asta e ! – zise Felix S 23. Dacă suntem pe coordonatele stabilite şi judecând după cât timp a trecut de când am plecat de-acasă, atunci trecem pe lângă Planeta Tălâmbilor.

– A cui? – făcu Getta 2.

– A tălâmbilor.

– Da ce-s ăştia? – zise Getta 2.

– Sunt nişte fiinţe ciudate, mai mici decât noi şi conţinând foarte mult brom. De fapt, întreaga planetă este formată din bromuri solidificate – răspunse Felix S 23. Chiar şi atmosfera conţine nori imenşi de vapori de brom.

– Şi cum pot trăi acolo? – întrebă Getta 2.

– Acolo s-au născut, au crescut, s-au adaptat. N-ar putea trăi în altă atmosferă. În trecut erau foarte mulţi, dar au fost masiv exterminaţi după descoperirea planetei.

– De ce?

– Au o particularitate stranie: fac tot ce le ceri, te ascultă indiferent ce le spui, trăiesc mereu în aşteptarea unui ordin. Când primii colonişti de pe Terra au sosit aici şi şi-au dat seama ce uriaş potenţial de muncă au, i-au exploatat, cum se spune, la sânge, deşi n-au sânge, au brom. Nu pot însă îndeplini decât munci fizice.

– Hai să mergem să-i vedem şi noi – se rugă Getta 2.

– Mergem, dar cu o condiţie -răspunse Felix S 23. Stăm doar cinci minute. Atmosfera e atât de puternic bromurizată că, indiferent de costumul de protecţie, bromul atacă în cele din urmă conştiinţa. Cei care au stat mai mult aici s-au trezit la întoarcerea pe Terra că încep să ceară să muncească fără pauză, până la istovire!

Ieşiră pe scara navei şi îndată văzură, plantate din loc în loc în peisajul arid, pancarte uriaşe pe care stătea scris: „BINE AŢI VENIT PE PLANETA NOASTRĂ! CE TREBUIE SĂ FACEM?”

Apoi imediat, pe panta dealului din stânga, văzură coborând în mare viteză un grup de vreo zece tălâmbi. Erau mici, cam de 1,50 m, cu braţe lungi şi capete ţuguiate. Când ajunseră lângă picioarele navei, observară că aveau pielea roşietică şi ochi mari, profunzi.

– Bună ziua! – le spuse comandantul Felix S 23.

– Să trăiţi! – răspunseră tălâmbii in cor. Ce trebuie să facem?

Felix se uită neajutorat spre Getta 2. Aceasta îi şopti:

– Spune-le să facă tumbe!

– Faceţi nişte tumbe! – strigă comandantul.

– Câte? – întrebară tălâmbii.

– Zece tumbe!

Îndată tălâmbii începură să sară cu genunchii la piept, numărând cu glas tare: „Unu,doi,trei…”

– Extraordinar! şopti Getta 2.

– Ce trebuie să mai facem? – întrebară ei după a zecea tumbă.

– Mai faceţi zece! – le strigă Felix, ca să câştige timp.

Tălâmbii, fericiţi, începură să ţopăie. În vremea asta, de pe dealurile învecinate curgeau spre navă alţii şi alţii, femei, copii, bătrâni. Ajunşi lângă tovarăşii lor, întrebau ce trebuie să facă şi porneau şi ei să salte care cum puteau. Pământenii îi priveau fascinaţi.

– Ăştia ne linşează dacă în continuare nu le ordonăm nimic – zise cu voce scăzută Felix S 23. Mai bine să plecăm.

Se întoarse spre mulţimea de tălâmbi care terminase de sărit şi aştepta nemişcată.

– Ia ascultaţi aici! Toată lumea să meargă mersul piticului până la muntele de colo şi înapoi! Executarea!

Când masa compactă a tălâmbilor deveni doar o pată cărămizie în departare, intrară în navă şi decolară.

– Am o senzaţie ciudată – spuse după o vreme Getta 2, privind prin hublou. Puneţi-mă şi pe mine să fac ceva, orice: să mătur, să spal, să gatesc…

Disclaimer: povestea a fost publicată prima dată în Ştiinţă şi Tehnică în februarie 1986. Din câte se vede treaba, istoria tinde să se repete dincolo de schimbările de regim politic. Sau de regim politically-correct, rău-vegan şi hipstăresc, după caz.

Anunțuri
  1. 30 Septembrie 2015 la 3:40

    Cam stahanovisti, talambii astia…

  2. 3 Octombrie 2015 la 18:20

    Sexistă treabă. Auzi, roboțoaica la cratiță! 😛

    • 4 Octombrie 2015 la 9:49

      Cică așa ar fi dictat Tălâmbul Nr. 1 al Patriei: roboțoaicele nu puteau face decât tehnocrație (adică lucra la tehno-cratiță). Dacă roboții aveau bunici, aceia nu puteau fi decât țărani și erau întotdeauna ilustrați cu bundă și cămașă brodată, pe care nu le mai purtase niciun țăran adevărat de ani buni.

      • annes
        5 Octombrie 2015 la 20:11

        In 25 de ani de fsn am vazut doar jaf. subminarea cu adevarat a economiei de stat, cu distrugerea flotei romane, cu tinerii plecati urland de fericire in strainatate, cu fetele frumoase casatorite printre straini, cu copii nascuti pe-afara, cu copii lasati singuri prin sate, cu parinti scoliti cu carte dar capsunari la stapanii occidentali. citi dintre politicienii romani au constiinta neamului si citi s-ar jertfi pentru ortodoxie sa nu mai vorbim de viata lor fara cuvinte.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: