D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Maşinile noastre pe care le iubim · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

Conformați-vă nobilelor idealuri, tovarăși!

În ultimul număr (15) din Auto Bild România scrie veteranul Alex Șincan, mai de demult de la AUTO pro. Dacă întreabă generațiile mai tinere ce-i aia AUTO pro, era așa, o jucărie, din epoca aia, legendară ca Atlantida, în care nu exista taxă de primă înmatriculare.

Veteranul nostru a testat Citroen C5. Care nu ar fi atât de impresionant, prin silueta lui de rinocer, greutatea de hipopotam și motorul cam loganist – dacă nu ar fi ultimul mohican cu suspensie hidropneumatică.

Astfel încât suspensia hidropneumatică se duce și ea în Raiul mașinilor, după cum s-au dus Saab, Lancia, motoarele cu 5 cilindri, și toată diversitatea pieței auto europene.

Și noi ne mai mirăm de ce?

Păi, în vremea Coaliției pentru Familie, să pomenești ceva de diversitate e tabu. Riști să fii pedepsit cu vreun viol fără alifie, noaptea, pe maidan.

Crize · D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

Intelectoalu’ imobiliar

Pe vremea bulei imobiliare, lumea și-ar fi dat salariul, televizorul și pe bunica de la țară drept avans la un credit imobiliar, no matter the cost.

Dar după ce s-a spart balonul imobiliar, ca drogălăii treziți brusc dintr-un trip, se întreabă oamenii: băi, fraților și surorilor, de ce mă-sa mi-a trebuit? Ce calitate extraordinară avea apartamentul ăla, construit de comuniști, ca să arunce lumea sute de mii de euro în 2008 pe el?

Mai curios e faptul că nici Dracu’ nu se arăta tentat de un cartier de case. Blocuri și apartamente da, din belșug, dar cu casele nu voiau să aibă de-a face.

La prima vedere, ”fiindcă sunt scumpe”. Dacă mai stăteau pe gânduri, ”fiindcă o construcție e complicată”, trebuie autorizații, avize și alte jucării de birocrat plictisit.

S-a spart bula. Au început corporatriștii să umble după chilipiruri. Tot apartamente. Dar nu în Rahova sau Militari, că acum se mai putea și în Dorobanți. Dar case tot nu voiau. Strâmbau din nas. Vorba Agathei Christie, treaba cu casele era un mare mister.

Până a venit un comentac de-al lui Zoso să dezlege misterul. Tot bula imobiliară era de vină și tot regulile cererii și ofertei, cum ar fi zis răposatul Adam Smith.

Când a început umflarea bulei, cei care aveau nevoie de bani și lucrau pe salariile de 390 de lei din 2005 au vândut cât au putut. Era șansa lor, colacul de salvare. Și alții au cumpărat.

Și atunci într-un cartier de case și vile au rămas fie cei foarte bogați, care își permiteau să cumpere, restaureze, renoveze, să dărâme și reconstruiască, sau cei foarte săraci. Care rămâneau în coșmelia din care nu îi putea scoate nici comunismul.

Astfel încât corporatristu’ entelectoal ar fi avut de-a face cu vecini săraci și flămânzi. Care pun manele, aruncă gunoaie și-i fură toate ciurucurile de prin curte. Sau cu vecini parveniți. Care se urcă cu X5 pe florile de la poarta lui. Sau, mai rău, cu unii într-o parte și alții în cealaltă.

Ei știau că dezvoltatorii, constructorii, arhitecții, inginerii și muncitorii fură ca în codru. Erau conștienți că apartamentul de complex rezidențial e mic, înghesuit, strâmb, cu finisaje proaste și structură dubioasă. Dar știau la fel de bine că toți cei care se mută acolo au cumpărat prin creditare. Adică toți sunt salariați, sau cupluri de salariați, relativ tineri, cu venituri moderate, altfel nu puteau lua credit.

Finisajul prost se repară. Țeava spartă se înlocuiește. Tabloul electric prăjit se schimbă.

Dar pe manelistul care aruncă gunoaiele pe stradă, sau pe parvenitul cu X5 nu îi mai poți înlocui. Până nu mor ei, sau nu vând, nu ai cum să-i faci să plece de acolo.

Crize · D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Maşinile noastre pe care le iubim · Mitocănia salvează România · Politică · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Şcoala Vieţii

Dacia, d-acolo…

Un mare bloggăr român încearcă să dezlege misterul: de ce nu e Volvo Dacia?

Păi, după cum e obiceiul rromânesc: de comuniști, Renault, muncitori, ingineri, Ceaușescu, cocalari, taxe de primă înmatriculare, țigani, dealeri, BMWuri, mecanici etc.

Așa cum, înainte de epoca Internetului, clasa muncitoare urbană brodea cele mai lungi și complicate povești. De vină pentru orice se întâmpla, până și pentru faptul că n-a venit autobuzul la timp, erau de vină Ceaușescu, Roman sau Iliescu. Dacă nu ei, atunci milițienii, primarii, evreii, securiștii, Saddam Hussein, turcii, interlopii, arabii, poponarii, țiganii, Bill Clinton, FMI, Banca Mondială, Dinu Patriciu. Întotdeauna cineva din afară. Din afara familiei tradiționale.

Astfel încât Dacia a ieșit o mașină proastă, ieftină și nefiabilă. Fiindcă francezii erau hoțomani, muncitorii neinstruiți și Ceaușescu prost și cizmar. Chiar dacă la revenirea lui Renault muncitorii din anii 1970 și 1980 erau la pensie și cizmarul prost era mort și îngropat de 15 ani. Prostia lui era magică, funcționa și de dincolo de mormânt.

automobilizda

Sau poate că democrația, măsurabilă prin numărul de voturi, zice că nu e tocmai așa.

Românii ajunși pe afară știu că lucrul cel mai complicat nu e să te adaptezi profesional, şurubelniţa e tot şurubelniţă şi la români, şi la elveţieni. Modul de socializare e ceea ce îl face urâcios în ochii altor neamuri. Pe român, pe rus, bulgar, polonez sau arab. Cât timp contează numai ceea ce se întâmplă la șurubelniță, e destul să vină un investitor român, chinez sau occidental, și adaptarea profesională se face peste noapte.

Fiindcă suntem în lumea a doua. Cea industrială post-socialistă. Și aici există un avantaj, pe care lumea l-a exploatat cât a putut. Și sub Ceaușescu, și sub FSN, PDSR, PNCȚD și alte specii din astea teratologice. În ciuda creaturilor din acele specii, care au dat cu bâta cât au putut. Câteodată în sensul propriu al expresiei, când bâta a fost în mâna minerului.

Avantajul este costul redus, insignifiant, al educației.

E destul să îți bați capul câțiva ani și să rabzi. Până când ai terminat, să zicem, Medicina. Și după aceea începe să vină profitul, cum ar fi zis un capitalist în devenire de pe vremea lui John Steinbeck. Plicurile. Medicamentele date pe sub mână. Legea unică de salarizare. Prestigiul diplomei de medic în ochii autorităților de care te lovești. Volvo modern, că Dacia e veche și nefiabilă. Răsplata pentru anii petrecuți în școală.

Dar dacă ar fi costat 50 000 USD un an la Medicină, ce te-ai fi făcut?

Vorba unui băiat dăștept și suplu, jobul pentru tine înseamnă doar că îți poți produce banii de mașină sau de intrat în club în weekenduri, fiindcă o carieră e doar o problemă de confort, nu de supraviețuire. De iPhone în loc de Nokia. De ceea ce generația moșilor – cei care erau deja maturi pe vremea represiunii comuniștilor – numea ”are prea mulți bani și n-are nicio frică sau rușine”. La urma urmei, chiar și un comunist ar ezita înainte de a-i face o măgărie prea mare lu’ domnu’ doctor. Poate are nevoie mâine de o operație urgentă și n-o să știe la cine să apeleze.

Nu va costa 50 000 USD în următoarele decenii în România un an la Medicină. Fiindcă profesorii au nevoie de studenți ca să își justifice posturile. Ministerul Sănătății are nevoie de medici ca să justifice ținerea în funcțiune a spitalelor. Populația are nevoie de medici ca s-o trateze. ANAF are nevoie de salariați bine plătiți ca să le stoarcă impozite. Bancherii au nevoie de ei ca să le poată da credite. Nicio forță din societate nu e interesată să ridice o barieră de netrecut care să îi țină pe cocalarii fără rușine departe de carieră.

După cum nimeni nu e interesat să umfle impozitul pe o locuință sau o mașină medie la o valoare uriașă, nesimțită. Fiindcă sute de mii de oameni nu vor putea sau vrea să plătească. Dacă îi execuți silit pe toți, rămâi și fără bani la buget și cu sute de mii de case pe care nu le mai poți vinde nimănui. Așa încât autoritățile sunt interesate să facă acest compromis și să lase banii să le curgă în fiecare an. Ai de 10 ani încoace Volvo XC90 cu V8, în fiecare an ei îți pot lua 6300 de lei impozit. Dacă ai Logan cu 1.5 dCi, abia plătești 60 de lei. Iar dacă ar veni unul care ar spune: ”sunt Vlad Țepeș și am hotărât că mașinile sunt interzise de azi!” ar realiza până la sfârșitul anului ce cretin a fost, când ar vedea că nu mai încasează nimic.

După cum investitorii -indiferent ce produc, piese auto, volane, frigidere, armament, porțelan- au nevoie să le vină la ușă ingineri, muncitori, contabili sau pompieri în căutare de lucru. La fel cum au nevoie să le vină în magazine consumatori.

Chiar dacă domnul Ernu și tovarășul Karnoouh zic că ăsta e un capitalism sălbatic, cocălăresc, flămând, drogangiu, pițiponcesc, murdar și țigănesc ca la Pata Rât.

Crize · D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

De la lume adunate

Doamne, tineri mai eram
Când fugeam la sex pe geam
Numai să putem avea
Parte de-o pedeapsă grea
Şi, muşcând din sexul lor,
Ne îmbolnăveam de…
(dor! ce credeaţi că era, herpes!?)

coada-permise_6a805f07c0.jpg

Crize · D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Maşinile noastre pe care le iubim · Politică · Presa noastră cea de toate zilele

Dilema creşterii economice record în UE

radioerevanMotto: Sună un cetăţean la Radio Erevan: „E adevărat că tovarăşul Iosif Stalin a zis că suntem cu 20 de ani în urma ţărilor civilizate şi o să recuperăm diferenţa într-o generaţie?” şi Radio Erevan răspunde: „În principiu da, deja am recuperat atât de bine încât, 3 generaţii mai târziu, suntem cu 50 de ani în urmă!”

După ce a dispărut timbrul de primă înmatriculare cunoscut şi ca taxa de poluare a mediului sau de mediu al poluării, cum ar fi zis Erich Kästner, vânzările de automobile noi au crescut cu 62% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel a zis marele bloggăr cunoscut şi ca inventator al proverbului „de ce nu putem avea lucruri frumoase”.

Aparent, dealerii de maşini au răbdat 7 ani de criză fiindcă nu s-au luat după sectanţii pieţei libere, care fac laba cu o mână invizibilă.

De fapt, în ciuda aparenţelor, dealerul de maşini e şi el om. Aşa încât e dependent de condiţiile din jurul său, ca şi politicianul, votantul, mecanicul, petrolistul, ANAFul.

Era pe un forum un comentac care se dădea drept jmecher, mare gagicar, olimpic la escorte, ca Terente. Și îl întreabă unii de ce a plecat la căpșuni și s-a întors. Terentele răspunde cam așa: ”atunci, primii 2 ani după intrarea în UE? Belea. Toți stăteau cu ochii bulbucați ca cepele, ce să mai fure și de unde. Țigani cu inele, samsari cu mașini lovite și revopsite, alba-neagra la Universitate, aurolaci care smulgeau gențile femeilor la ieșirea din metrou, șmecherași și șmenărași cu bișniță, furau până și containerele de gunoaie. Toți muncitorii chiuleau cât puteau, și cum țipa ăla pus de șase că vine patronul, aruncau țigările și se făceau că muncesc. Cocalarii proști cu credit în franci elvețieni se credeau nababi, se băteau cu pumnul în piept. Păi acum Bucureștiul e mult mai curat, pe vremea aia era puțin zis că era dubios!”

Vânzările de automobile noi cresc în momentul în care cooperează pentru asta mai multe categorii sociale, care nu se cunosc între ele. Adică în momentul în care salariul minim se triplează faţă de cel de dinaintea crizei; şi, în acelaşi timp, se triplează celelalte salarii dependente de el. Şi amenzile, tot dependente de el. În momentul în care numărul de locuri de parcare a crescut. Benzinarii fură mai puţin la pompă. S-au mai târât niţel lucrările la pasaje şi drumuri. S-a micşorat numărul de maşini care iau foc în parcare noaptea. Sau prind dimineaţa cu geamurile sparte, farurile zob, caroseria îndoită cu lovituri de bocanc şi bâte de baseball.

Vânzările de automobile noi cresc în momentul în care se întâlnesc doi vecini de bloc nedezvoltat imobiliar. Unul cu BMW Seria 3 şi altul cu Duster. Nu atunci când se întâlneşte Dacia 1310 cu BMW 760Li. În acest caz, se dă cu bâta de baseball.

E mai puţin probabil să îţi pice injectoarele când benzinarii sunt plătiţi cu 1450 de lei net şi fac 1000 ciubuc. Faţă de cazul din 2006, când erau plătiţi cu 250 de lei part-time şi făceau 2000 de lei ciubuc. Diferenţa aia venea de undeva.

E mai puţin probabil să ajungi la spital cu toxiinfecţie alimentară de la un restaurant mijlociu la care personalul are contract de muncă în regulă. Faţă de unul nesimţit de luxos, la care se lucrează la negru şi marfa vine fără factură.

E cât se poate de uşor să avem lucruri frumoase, câtă vreme lumea crează temelia pentru ele, făcând conştiincios muncile urâte. Cum ar fi fost cea de gunoier, ca să nu rămână mormane de resturi prin intersecţii ca după ultima zăpadă. Sau de zidar, ca să nu crape tencuiala blocului în prima iarnă.

Mâna invizibilă mângâie automobilistul în 2017 fiindcă asigurarea RCA e de 3-4 ori mai mare ca în 2007. Benzina e cu 50% mai scumpă, și dacă nu ar fi fost tăiate ceva taxe și prețul petrolului nu ar fi scăzut, ar fi cu 100% mai scumpă. Impozitul la aceeaşi cilindree e uriaş.

Altfel, dacă 1.2TSI-ul Poliţiei ar fi rămas să concureze cu M-uri, AMG-uri şi RS-uri asigurate cu 600 de lei/an, s-ar fi ajuns la linşaje. Nu doar la focuri de armă în stradă, că din astea s-au mai întâmplat.

Off-Topic, adică mă trollez singur:

În noiembrie 1997, Butterfields a scos la licitaţie o armă Mannlicher-Schoenauer care a aparţinut lui Ernest Hemingway, cu care a făcut Africa. S-a dat cu 6325 USD, sumă ridicolă azi.
În 1997, însemnau vreo 50 de milioane ROL. Adică 200 de salarii minime pe economie, sau banii cu care se cumpăra un apartament. Plus transportul de la San Francisco şi formalităţile legale, dacă s-ar fi putut face.
Fiindcă nu eram în UE, aveam taxe vamale, graniţa se trecea cu vize dobândite greu, leii necesari unei tranzacţii în exterior se blocau în contul firmei şi se schimbau în valuta ţării furnizoare printr-o procedură complicată decisă de BNR, iar Hunter VIP de la Armenească nu se băga în hăţişul birocratic ca să ajute un client obişnuit de pe stradă. Dacă erai Ţiriac, poate s-ar fi băgat.

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Şcoala Vieţii

Mircea către popor

După ce Guvernul a promis studenților că vor beneficia de gratuitate la transportul feroviar intern, pentru trenurile Regio și InterRegio, la clasa a II-a, un amendament prevede că studenții vor călători gratuit cu trenul doar pe distanțele dintre localitatea de domiciliu și cea în care se află unitatea de învățământ.

mircea-badea-chiar-el

Mircea Badea a dat și el cu bâta de baseb… cu părerea despre studenții noștri și drepturile lor:

La muncă, studenței, că trece anul

şi vin corporatiștii să vă ia ciolanul!

Vouă, protestatarii cei cucernici,

Cristosul mamii voastre de nemernici.

Ce lipitori, ce vite, ce mizerii,

v-aş desena cu acul, să vă sperii.

Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,

ci drogurile de prin țări străine.

Nenorociţilor, se rupe şnurul,

La muncă, la videochat duceți-vă curul !

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Maşinile noastre pe care le iubim · Românii noştri cu care ne mândrim

Calea Victoriei, 1941

10861097_396450767194673_508331671063684833_o

București, Calea Victoriei, 1941. Mașina din dreapta e un BMW 327. De unde se vede treaba că ambuteiajul și BMW-ul fac parte din tradiția României, care n-a murit de 3 generații și 6 regimuri încoace.

Iar pista de biciclete nu face parte din aceeași tradiție, drept care nu se vede…