D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Maşinile noastre pe care le iubim · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

Conformați-vă nobilelor idealuri, tovarăși!

În ultimul număr (15) din Auto Bild România scrie veteranul Alex Șincan, mai de demult de la AUTO pro. Dacă întreabă generațiile mai tinere ce-i aia AUTO pro, era așa, o jucărie, din epoca aia, legendară ca Atlantida, în care nu exista taxă de primă înmatriculare.

Veteranul nostru a testat Citroen C5. Care nu ar fi atât de impresionant, prin silueta lui de rinocer, greutatea de hipopotam și motorul cam loganist – dacă nu ar fi ultimul mohican cu suspensie hidropneumatică.

Astfel încât suspensia hidropneumatică se duce și ea în Raiul mașinilor, după cum s-au dus Saab, Lancia, motoarele cu 5 cilindri, și toată diversitatea pieței auto europene.

Și noi ne mai mirăm de ce?

Păi, în vremea Coaliției pentru Familie, să pomenești ceva de diversitate e tabu. Riști să fii pedepsit cu vreun viol fără alifie, noaptea, pe maidan.

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Sex

Păzea, că vin afganii europeni!

Imediat după Loviluție, tot analfabetul român luase o supra-doză de testosteron. Injectată în venă. Anii 1990-1998 au fost epoca de glorie a violatorilor. Ai fi zis că au trecut pe aici turcii, tătarii, cazacii zaporojeni, ostașii sovietici, toți în același timp. Deschideai televizorul? Violatori prinși. Deschideai Baricada? Infractoarea Mov? Violatori de babe. La radio? Puști aurolaci violați de homosexuali. Sau homosexuali violați de aurolaci, nu mai avea importanță de care parte a pulii te aflai.

Ceea ce era puțin cam suspect – până când aflai ce avea de spus în privința asta un tip care cunoștea foarte bine oamenii răi.

Nu neapărat despre viol. A avut multe de spus omul nostru și despre asta. Nu spune ”lasă, că mie nu mi se întâmplă”, nu te lăsa izolat(ă) împreună cu cine nu trebuie, evită oamenii care au dovedit un caracter scârbos până atunci. Ultima e un bun avertisment și când e vorba de relații: o femeie ar trebui să se gândească de 2 ori când are de-a face cu un alcoolic sau drogangiu binecunoscut.

Alt avertisment de al lui e mult mai important. Cel pe care l-a dat atunci după ce a avut de-a face cu agresorii de stradă. ”Cocalarii fără tricou”, cunoscuți pe partea astălaltă a oceanului drept ”cocalari cu bemveu”. N-au tricouri fiindcă au făcut din ele huse-tricou albe pentru scaunele de BMW din 1992.

A zis așa: ”de multe ori, când avem de-a face cu cocalari din ăștia, faptul că printre bodyguarzi sau polițiști e o femeie sau chiar mai multe lasă loc de negocieri. Cocalarilor le place să dea bine în ochii gagicilor și atunci se potolesc. Albii. Fiindcă există anumite etnii față de care e mai bine să nu aduci o femeie în poziție de autoritate. Agravează situația.”

Există anumite etnii față de care e mai bine să nu aduci o femeie în poziție de autoritate.

Sau anumite clase sociale dintr-o țară europeană civilizată cu rețea 4G.

Anumite clase sociale care nu suportă să fie tratate de sus de o femeie. Indiferent cine ar fi ea. Polițistă, funcționară la Impozite, profesoară, inspectoare la Primărie. Nevastă sau amantă. Întâlnire întâmplătoare. Nu are importanță. În ochii lor, o femeie care i-a tratat de sus trebuie să plătească. Le-a furat demnitatea de bărbați. La fel ca una care i-ar fi castrat. Trebuie să plătească în așa fel încât să fie făcută de rușine. În fața părinților și familiei ei, a satului, a polițiștilor.

Dorința sexuală are foarte puțină importanță aici.

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

Soroș-job

Jurnalistul chelios CeTePeu, renumit pentru cele două fobii ale lui (Sexy Clubul de pe 13 Septembrie și fetele cu păr roz din Harajuku), a anunțat că el personal nu-l înghite pe Gheorghe Soroș.

De când toate dezbaterile, scandalurile și trompetele legate de Soroș fac ce fac și ajung la homosexualitate, poponari, bulangii, găozari, tefeliști și alți yoghini d-ăștia, lumea ar putea zice că nu e obligatoriu să-l înghiți pe Soroș. Poți scuipa în batistă.

 

Crize · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

Cocalarul păcălit de vulpe

La un moment dat, un băiețaș american simpatic a trecut prin Coreea de Nord. Treabă la fel de stupidă ca a intra de bunăvoie într-un țarc plin de vulpi turbate. Care au fost ținute flămânde o bună bucată de vreme. Dar, pe banii și capul lui, omul nostru putea face ce voia. Chiar și să fie stupid.

Nord-coreenii l-au înhățat sub acuzația că ar fi încercat să fure un poster cu moaca lui Kim Jong-il. Acuzație, de altfel, cam ilogică, fiindcă o mutră atât de respingătoare ca a piticului strâmb Kim ar trebui să reprezinte prin ea însăși o protecție împotriva furtului. Dar să zicem că i-am crede pe cuvânt. A fost ținut 17 luni în pușcărie, eliberat în stare de comă și a murit la scurtă vreme după aceea. Lucru care nu ne miră deloc atunci când e vorba de nord-coreeni. Mai surprinzător e faptul că a rezistat totuși 17 luni.

O gagică a venit să toarne niște apă cu gheață peste furia americanilor. Spunând cam așa: nu e surprinzător rezultatul incidentului. Ceea ce e cu adevărat șocant e faptul că un adult, american, om cu carte, informat asupra riscului de a avea de-a face cu astfel de lighioane, intră de bună voie în mijlocul lor și le râde în nas. Nu neapărat printr-un furtișag, poate că de fapt nici n-a făcut-o și ei au inventat acuzația. Putea face sau spune orice altceva. Important e că a fost acolo. Convins că poate să scape teafăr dintr-o capcană mortală și să se laude cu asta toată viața, de parcă ar fi fost pe front în Irak sau Afganistan. Pe baza convingerii lui, a jucat și a pierdut.

Un român a văzut că intri la pușcărie pentru un spray sau briceag și e foarte mirat că hoții de profesie scapă neatinși și râd de necazul altora.

Poate fiindcă hoții de profesie au mare grijă să nu fie vreodată prinși cu un spray, briceag, baston telescopic, sabie, Lupara, Kalașnikov, AG-7 sau orice alt obiect cu care se omoară lumea?

Unul care e obișnuit să o dea la pace cu Garcea, după o amendă sau o trecere pe la secție, se vede dintr-o dată într-o situație absurdă – fiindcă i s-a tocit instinctul de conservare. Crede că vulpile turbate sunt un fel de căței, care pot fi mângâiați pe cap, în timp ce dau din coadă. Și că arma albă cu care se plimbă el prin cartier, mândru de el însuși ca Rambo la finalul lui Rambo III, e mai mult așa, o jucărie.

Poate că trebuia să nu mai pună căruța înaintea cailor și să înceapă călătoria culturală cu Rambo I, ca să se lămurească.

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Politică · Presa noastră cea de toate zilele

Donald Trump a dat cu sabia în fasole

Președintele Trump a dansat cu arabii saudiți, ținând sabia-n mână. Iar presa, cum ne așteptam, s-a inflamat. Probabil, știindu-i reputația, se așteptau să aibă altceva în mână. Dar, după cum a dovedit în discursul lui, arabii i-au pus-o în mână. I-au pus 380 de miliarde USD, nu ceea ce ar fi ținut el de obicei în mână.

De, pentru 380 de miliarde, poate că ar fi trebuit să turnăm o găleată cu gheață, care să mai domolească istericalele presei și comentacilor. Sau poate chiar ei ar fi trebuit să își mai tempereze entuziasmul din campania electorală, când îl aclamau pe marele escroc fiindcă a lătrat la musulmani. Ca în proverbul românesc.

Fiindcă, atunci când ești un român adevărat, trecut prin socialism, comunism și alte rahaturi cu cravate, bască și șnururi multicolore ca la o paradă gay, începi să realizezi încet-încet cum funcționează escrocheriile.

Există două moduri în care o înșelătorie poate să pice.

Cel mai simplu, evident, când fraierul nu te crede. Ăsta e și cel mai puțin periculos. Nu te crede. Se ridică și pleacă. Nu rămân mari stricăciuni în urmă.

Varianta cu adevărat nasoală e cea în care fraierul te crede. 100%, fără comentarii, fără alte cerințe, chiar fără să negocieze deloc. Te crede sincer.

Radu Piticu’ Gratis ar fi zis: când încerci să îi vinzi fraierului o cutie de carton, spunând că e mașina timpului.

Aici e aici.

Ia să te vedem, cum îi dovedești unui fraier, care te-a crezut fără să îți pună întrebări, că mașina timpului funcționează? Ești față în față cu el. Și fraierul e entuziasmat, ca un votant în noaptea alegerilor. Vrea să vadă mașina timpului funcționând. Nu mai are răbdare. Iar escrocul, ca eroii lui Mark Twain, nu știe pe unde să fugă mai repede de acolo. Ar lăsa în urmă și banii, și tot, numai să nu fie prins cu minciuna.

Realizează și el că era mult mai profitabil să dea peste un fraier care nu îl crede chiar 100%. Care mai are dubii, mai negociază, care poate crede că va păcăli și el pe altul. Nu era atât de periculos ca un fraier entuziasmat. Care îl face chiar și pe escroc să se sperie: cu ce fel de nebun m-am băgat, fraților, în afacere?

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Politică · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Şcoala Vieţii

Nobilele idealuri ale capitalismului

Motto: ”Noi am trăit în mizerie, iar mizeria se vede, știți unde?, pe culoarea tenului, pe dinți, pe gingii, pe ținuta omului. Omul care trăiește în mizerie și care nu are speranță se încovoaie, se chircește” – Horia Roman Patapievici

nutty-professor

Un anume domn Horia R. Patapievici declamă, umflându-și pieptul: ”EU!? Eu sunt foarte pro-capitalist!”. Chiar Generația PRO Capitalist. Într-o lume în care suntem contaminați de socialism. Ceea ce îl face un fel de Rambo (I) capitalist. Încrucișat cu A.S.I.A. și Andreea Esca.

Cu o mică-mică precizare: Rambo (I) al nostru, mânuind laserul ca un Jedi, a făcut cea mai mare parte a vieții o singură meserie. La catedră.

Cam suspect, nu?

Eroul capitalismului ieșind, cu laserul în mână, din cea mai comunistă categorie socială. Aceea a catedrei și bățului de arătat la tablă. Talibanii comunismului, oricând gata să latre. Nu și să muște. Asta era sarcina murdară pe care o lăsau negrilor. Nu celor de plantație, ci minerilor.

După ce a trecut el însuși prin malaxorul mineresc, s-a lămurit omul nostru. Le-a văzut feţele patibulare, ochii mohorâţi, maxilarele încrâncenate și trăsăturile rudimentare. Atât de bine încât ai fi zis, atunci când scria asta, în 1996, că s-a apucat să traducă din Tolkien și să scrie reclame la Warcraft II.

Acum, cică toți avem un egal drept de a revendica demnitatea noastră. În lumea economiei libere.

Acum. În 1990 și 1991 nu îl aveam, domnilor foști tovarăși profesori.

Nici măcar în 1995, când au început să se răspândească și la noi calculatoarele. 486DX4. Cu 4 MB RAM. A fost nevoie de încă vreo câțiva ani, ca să se răspândească și rețelele de cartier. Abia atunci s-a mai crăpat și edificiul presei centralizate și a început să circule în rândul populației civile ideea că te mai poți informa și singur, nu trebuie să stai cu gura căscată la propagandă. Sau la dom’ profesor. Diferențe prea mari nu erau între modul cum vorbea Ceaușescu la tribună și cel în care vorbea și se purta profu’ la catedră.