D-ale României de ieri şi de azi · De ce iubim femeile · Maşinile noastre pe care le iubim · Politică · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

Cine vrea, poate, chiar și fără Viagra

Ați auzit de comuna Petriș din județul Arad? Nici eu. Probabil nici Raoul Weiss de la Cluj, cel cu ultima (ne)civilizație țărănească și mioritică din Europa.

Din moment ce nimeni n-a auzit de ea, comuna nu se remarcă prin nimic. E o comună tipică pentru județele Arad, Timiș și Hunedoara: are tot ce îi trebuie, până și un sfert din populație neoprotestantă (penticostali și baptiști). Adică la fiecare 3 redneci românești are un redneck adevărat, de la mama lui.

Uite că în comuna tipică s-a întâmplat ceva atipic. Adică în 2016 au ales-o primăriță pe Irina Onescu. Care avea 31 de ani la alegeri, e necăsătorită, are părul roz, tatuaj pe spate, e absolventă de Jurnalism și lucrase la MTV România, e bucureșteancă de baștină cu casă de vacanță în comună și are Mini Cooper. Nu Mini Cooper modern, ci din 2005. Modelul magic de Mini Cooper: în 2006 se transforma peste noapte în zebră chioară de-un far, dacă îl lăsai într-o parcare. El fiind cel norocos. Stăpâna Mini-ului risca să fie trântită pe jos în fața Cotrocenilor, bătută cu picioarele şi cu hainele rupte. Dacă nu era violată noaptea în scara blocului. Sau pe maidanul satului, în grup.

Niște români verzi cam regretă că 2016 nu e 2006.

primarita-roz

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Maşinile noastre pe care le iubim · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

Conformați-vă nobilelor idealuri, tovarăși!

În ultimul număr (15) din Auto Bild România scrie veteranul Alex Șincan, mai de demult de la AUTO pro. Dacă întreabă generațiile mai tinere ce-i aia AUTO pro, era așa, o jucărie, din epoca aia, legendară ca Atlantida, în care nu exista taxă de primă înmatriculare.

Veteranul nostru a testat Citroen C5. Care nu ar fi atât de impresionant, prin silueta lui de rinocer, greutatea de hipopotam și motorul cam loganist – dacă nu ar fi ultimul mohican cu suspensie hidropneumatică.

Astfel încât suspensia hidropneumatică se duce și ea în Raiul mașinilor, după cum s-au dus Saab, Lancia, motoarele cu 5 cilindri, și toată diversitatea pieței auto europene.

Și noi ne mai mirăm de ce?

Păi, în vremea Coaliției pentru Familie, să pomenești ceva de diversitate e tabu. Riști să fii pedepsit cu vreun viol fără alifie, noaptea, pe maidan.

Crize · D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Maşinile noastre pe care le iubim · Mitocănia salvează România · Politică · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Şcoala Vieţii

Dacia, d-acolo…

Un mare bloggăr român încearcă să dezlege misterul: de ce nu e Volvo Dacia?

Păi, după cum e obiceiul rromânesc: de comuniști, Renault, muncitori, ingineri, Ceaușescu, cocalari, taxe de primă înmatriculare, țigani, dealeri, BMWuri, mecanici etc.

Așa cum, înainte de epoca Internetului, clasa muncitoare urbană brodea cele mai lungi și complicate povești. De vină pentru orice se întâmpla, până și pentru faptul că n-a venit autobuzul la timp, erau de vină Ceaușescu, Roman sau Iliescu. Dacă nu ei, atunci milițienii, primarii, evreii, securiștii, Saddam Hussein, turcii, interlopii, arabii, poponarii, țiganii, Bill Clinton, FMI, Banca Mondială, Dinu Patriciu. Întotdeauna cineva din afară. Din afara familiei tradiționale.

Astfel încât Dacia a ieșit o mașină proastă, ieftină și nefiabilă. Fiindcă francezii erau hoțomani, muncitorii neinstruiți și Ceaușescu prost și cizmar. Chiar dacă la revenirea lui Renault muncitorii din anii 1970 și 1980 erau la pensie și cizmarul prost era mort și îngropat de 15 ani. Prostia lui era magică, funcționa și de dincolo de mormânt.

automobilizda

Sau poate că democrația, măsurabilă prin numărul de voturi, zice că nu e tocmai așa.

Românii ajunși pe afară știu că lucrul cel mai complicat nu e să te adaptezi profesional, şurubelniţa e tot şurubelniţă şi la români, şi la elveţieni. Modul de socializare e ceea ce îl face urâcios în ochii altor neamuri. Pe român, pe rus, bulgar, polonez sau arab. Cât timp contează numai ceea ce se întâmplă la șurubelniță, e destul să vină un investitor român, chinez sau occidental, și adaptarea profesională se face peste noapte.

Fiindcă suntem în lumea a doua. Cea industrială post-socialistă. Și aici există un avantaj, pe care lumea l-a exploatat cât a putut. Și sub Ceaușescu, și sub FSN, PDSR, PNCȚD și alte specii din astea teratologice. În ciuda creaturilor din acele specii, care au dat cu bâta cât au putut. Câteodată în sensul propriu al expresiei, când bâta a fost în mâna minerului.

Avantajul este costul redus, insignifiant, al educației.

E destul să îți bați capul câțiva ani și să rabzi. Până când ai terminat, să zicem, Medicina. Și după aceea începe să vină profitul, cum ar fi zis un capitalist în devenire de pe vremea lui John Steinbeck. Plicurile. Medicamentele date pe sub mână. Legea unică de salarizare. Prestigiul diplomei de medic în ochii autorităților de care te lovești. Volvo modern, că Dacia e veche și nefiabilă. Răsplata pentru anii petrecuți în școală.

Dar dacă ar fi costat 50 000 USD un an la Medicină, ce te-ai fi făcut?

Vorba unui băiat dăștept și suplu, jobul pentru tine înseamnă doar că îți poți produce banii de mașină sau de intrat în club în weekenduri, fiindcă o carieră e doar o problemă de confort, nu de supraviețuire. De iPhone în loc de Nokia. De ceea ce generația moșilor – cei care erau deja maturi pe vremea represiunii comuniștilor – numea ”are prea mulți bani și n-are nicio frică sau rușine”. La urma urmei, chiar și un comunist ar ezita înainte de a-i face o măgărie prea mare lu’ domnu’ doctor. Poate are nevoie mâine de o operație urgentă și n-o să știe la cine să apeleze.

Nu va costa 50 000 USD în următoarele decenii în România un an la Medicină. Fiindcă profesorii au nevoie de studenți ca să își justifice posturile. Ministerul Sănătății are nevoie de medici ca să justifice ținerea în funcțiune a spitalelor. Populația are nevoie de medici ca s-o trateze. ANAF are nevoie de salariați bine plătiți ca să le stoarcă impozite. Bancherii au nevoie de ei ca să le poată da credite. Nicio forță din societate nu e interesată să ridice o barieră de netrecut care să îi țină pe cocalarii fără rușine departe de carieră.

După cum nimeni nu e interesat să umfle impozitul pe o locuință sau o mașină medie la o valoare uriașă, nesimțită. Fiindcă sute de mii de oameni nu vor putea sau vrea să plătească. Dacă îi execuți silit pe toți, rămâi și fără bani la buget și cu sute de mii de case pe care nu le mai poți vinde nimănui. Așa încât autoritățile sunt interesate să facă acest compromis și să lase banii să le curgă în fiecare an. Ai de 10 ani încoace Volvo XC90 cu V8, în fiecare an ei îți pot lua 6300 de lei impozit. Dacă ai Logan cu 1.5 dCi, abia plătești 60 de lei. Iar dacă ar veni unul care ar spune: ”sunt Vlad Țepeș și am hotărât că mașinile sunt interzise de azi!” ar realiza până la sfârșitul anului ce cretin a fost, când ar vedea că nu mai încasează nimic.

După cum investitorii -indiferent ce produc, piese auto, volane, frigidere, armament, porțelan- au nevoie să le vină la ușă ingineri, muncitori, contabili sau pompieri în căutare de lucru. La fel cum au nevoie să le vină în magazine consumatori.

Chiar dacă domnul Ernu și tovarășul Karnoouh zic că ăsta e un capitalism sălbatic, cocălăresc, flămând, drogangiu, pițiponcesc, murdar și țigănesc ca la Pata Rât.

Crize · D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Maşinile noastre pe care le iubim · Politică · Presa noastră cea de toate zilele

Dilema creşterii economice record în UE

radioerevanMotto: Sună un cetăţean la Radio Erevan: „E adevărat că tovarăşul Iosif Stalin a zis că suntem cu 20 de ani în urma ţărilor civilizate şi o să recuperăm diferenţa într-o generaţie?” şi Radio Erevan răspunde: „În principiu da, deja am recuperat atât de bine încât, 3 generaţii mai târziu, suntem cu 50 de ani în urmă!”

După ce a dispărut timbrul de primă înmatriculare cunoscut şi ca taxa de poluare a mediului sau de mediu al poluării, cum ar fi zis Erich Kästner, vânzările de automobile noi au crescut cu 62% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel a zis marele bloggăr cunoscut şi ca inventator al proverbului „de ce nu putem avea lucruri frumoase”.

Aparent, dealerii de maşini au răbdat 7 ani de criză fiindcă nu s-au luat după sectanţii pieţei libere, care fac laba cu o mână invizibilă.

De fapt, în ciuda aparenţelor, dealerul de maşini e şi el om. Aşa încât e dependent de condiţiile din jurul său, ca şi politicianul, votantul, mecanicul, petrolistul, ANAFul.

Era pe un forum un comentac care se dădea drept jmecher, mare gagicar, olimpic la escorte, ca Terente. Și îl întreabă unii de ce a plecat la căpșuni și s-a întors. Terentele răspunde cam așa: ”atunci, primii 2 ani după intrarea în UE? Belea. Toți stăteau cu ochii bulbucați ca cepele, ce să mai fure și de unde. Țigani cu inele, samsari cu mașini lovite și revopsite, alba-neagra la Universitate, aurolaci care smulgeau gențile femeilor la ieșirea din metrou, șmecherași și șmenărași cu bișniță, furau până și containerele de gunoaie. Toți muncitorii chiuleau cât puteau, și cum țipa ăla pus de șase că vine patronul, aruncau țigările și se făceau că muncesc. Cocalarii proști cu credit în franci elvețieni se credeau nababi, se băteau cu pumnul în piept. Păi acum Bucureștiul e mult mai curat, pe vremea aia era puțin zis că era dubios!”

Vânzările de automobile noi cresc în momentul în care cooperează pentru asta mai multe categorii sociale, care nu se cunosc între ele. Adică în momentul în care salariul minim se triplează faţă de cel de dinaintea crizei; şi, în acelaşi timp, se triplează celelalte salarii dependente de el. Şi amenzile, tot dependente de el. În momentul în care numărul de locuri de parcare a crescut. Benzinarii fură mai puţin la pompă. S-au mai târât niţel lucrările la pasaje şi drumuri. S-a micşorat numărul de maşini care iau foc în parcare noaptea. Sau prind dimineaţa cu geamurile sparte, farurile zob, caroseria îndoită cu lovituri de bocanc şi bâte de baseball.

Vânzările de automobile noi cresc în momentul în care se întâlnesc doi vecini de bloc nedezvoltat imobiliar. Unul cu BMW Seria 3 şi altul cu Duster. Nu atunci când se întâlneşte Dacia 1310 cu BMW 760Li. În acest caz, se dă cu bâta de baseball.

E mai puţin probabil să îţi pice injectoarele când benzinarii sunt plătiţi cu 1450 de lei net şi fac 1000 ciubuc. Faţă de cazul din 2006, când erau plătiţi cu 250 de lei part-time şi făceau 2000 de lei ciubuc. Diferenţa aia venea de undeva.

E mai puţin probabil să ajungi la spital cu toxiinfecţie alimentară de la un restaurant mijlociu la care personalul are contract de muncă în regulă. Faţă de unul nesimţit de luxos, la care se lucrează la negru şi marfa vine fără factură.

E cât se poate de uşor să avem lucruri frumoase, câtă vreme lumea crează temelia pentru ele, făcând conştiincios muncile urâte. Cum ar fi fost cea de gunoier, ca să nu rămână mormane de resturi prin intersecţii ca după ultima zăpadă. Sau de zidar, ca să nu crape tencuiala blocului în prima iarnă.

Mâna invizibilă mângâie automobilistul în 2017 fiindcă asigurarea RCA e de 3-4 ori mai mare ca în 2007. Benzina e cu 50% mai scumpă, și dacă nu ar fi fost tăiate ceva taxe și prețul petrolului nu ar fi scăzut, ar fi cu 100% mai scumpă. Impozitul la aceeaşi cilindree e uriaş.

Altfel, dacă 1.2TSI-ul Poliţiei ar fi rămas să concureze cu M-uri, AMG-uri şi RS-uri asigurate cu 600 de lei/an, s-ar fi ajuns la linşaje. Nu doar la focuri de armă în stradă, că din astea s-au mai întâmplat.

Off-Topic, adică mă trollez singur:

În noiembrie 1997, Butterfields a scos la licitaţie o armă Mannlicher-Schoenauer care a aparţinut lui Ernest Hemingway, cu care a făcut Africa. S-a dat cu 6325 USD, sumă ridicolă azi.
În 1997, însemnau vreo 50 de milioane ROL. Adică 200 de salarii minime pe economie, sau banii cu care se cumpăra un apartament. Plus transportul de la San Francisco şi formalităţile legale, dacă s-ar fi putut face.
Fiindcă nu eram în UE, aveam taxe vamale, graniţa se trecea cu vize dobândite greu, leii necesari unei tranzacţii în exterior se blocau în contul firmei şi se schimbau în valuta ţării furnizoare printr-o procedură complicată decisă de BNR, iar Hunter VIP de la Armenească nu se băga în hăţişul birocratic ca să ajute un client obişnuit de pe stradă. Dacă erai Ţiriac, poate s-ar fi băgat.

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Maşinile noastre pe care le iubim · Românii noştri cu care ne mândrim

Calea Victoriei, 1941

10861097_396450767194673_508331671063684833_o

București, Calea Victoriei, 1941. Mașina din dreapta e un BMW 327. De unde se vede treaba că ambuteiajul și BMW-ul fac parte din tradiția României, care n-a murit de 3 generații și 6 regimuri încoace.

Iar pista de biciclete nu face parte din aceeași tradiție, drept care nu se vede…

Maşinile noastre pe care le iubim · Politică

Împărat şi Cocalar – 1906-2016

25822_1217421890439

Împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei şi Regele Edward al VII-lea al Marii Britanii sunt plimbaţi cu Mercedesul împărătesc (Simplex, 6 cilindri în linie) în timpul vizitei anuale a Regelui la castelul Friedrichshof din Kronberg.

Împăratul a apelat la acest produs tehnologic, pe atunci ultra-modern şi un lux comparabil cu Maybach 62 azi, de când a aflat că Regele avea el însuşi un Daimler-Mercedes. Dar unul mult mai modest, cu 4 cilindri, construit sub licenţă ca Dacia, nici full, nici cu piele, şi pe deasupra doar din 1902… pfff… mai lipsea să-l înmatriculeze în Bulgaria!

daimler-edwardvii

D-ale Bucureştiului · Mahalaua de lux · Maşinile noastre pe care le iubim · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

Banii şi-asigurările ne mănâncă zilele!

Cu puţină vreme în urmă, pe Nautilus l-a ajuns blestemul lui Zoso rezervat pentru cei care au WC în fundul curţii. Adică maşina lui Nautilus, care nu are RCA la Carpatica, şi-a luat o lovitură în timp ce aştepta la semafor. De la un fraier cu asigurare RCA la Carpatica. Şi care nici măcar nu avea BMW. Avea o gioarsă de calitate, dar nu BMW şi nici din 1900 toamna, cu sute de mii de km la bord.

Asta ne face un pic furioşi, dar şi curioşi. Cică RCA-ul la Carpatica a intrat în categoria legendelor urbane, pe lângă racketul moldovean, manelistul ţigan, amorezul italian şi Connect-R cel portorican. Aşa încât ne-am pus pe sondat gazele de şis… opinia publică:

De ce e ieftin RCA la Carpatica şi scump la alţii?

Un comentac: „a detine o masina implica costuri. Nu ti le permiti, nu iti iei masina. Nu te mai plange atata de costuri. Scrie in Constitutie ca fiecare roman trebuie sa aiba masina?”

E legal să îţi faci RCA la Carpatica?

Alt comentac: „Voi sunteți romanii care vreti televizoare la 10 ron când apar ‘greșeli’ la magazinele online. Apreciati legea când va convine, cu tot felul de justificari,dar sunt absolut convins ca schimbați macazul când sunteți cei păgubiți (tot legal). Daca legea e proasta, dar slăbiciunea e in avantajul meu, e ok.”

Logica românească. Să vă taxeze, ca să nu vă mai permiteţi, să nu mai fiţi voi în avantaj. Asigurarea, impozitul anual, timbrul de mediu şi celelalte rahaturi nu sunt taxe; ci un mod de a-l umili şi pedepsi pe fraier, fiindcă are maşină. Sau, cum ar fi zis chiar Zoso: „te plângi de impozite şi asigurări, care nici măcar nu sunt ca în Danemarca? Scuză-mă că ţi-o spun, dar eşti ţigan.”

Asta ţine până când rugăciunile românului îşi găsesc răspunsul la Şeful Ăl Mare. Nu Dumnezeu, fiindcă, în asigurări, Mişu Negriţoiu e mai degrabă Dracul. Şi RCA se dublează în mai puţin de un an de zile. Adică, după cum spunea proverbul strămoşesc, cei care săpau groapa altuia au căzut ei în ea.

pimp