D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · De ce iubim femeile · Românii noştri cu care ne mândrim · Şcoala Vieţii

Aventurile lui Camil Petrescu în Dorobanți

Astăzi se împlinesc 61 de ani de la moartea lui Camil Petrescu, scriitorul de mare talent a cărui operă se studiază la liceu. Dacă ar fi trăit, azi ar fi avut 124 de ani. În care ar fi putut zice că a trecut prin două războaie mondiale, patru dictaturi, o revoluție și o reformă. Așa, a rămas păgubit: doar cu războaiele și dictaturile.

Câtă vreme omul nostru avea de-a face doar cu războaiele și cu o parte din dictaturi, cariera lui de scriitor mergea în ritmul lui Voltaj: un pas înainte şi-apoi doi înapoi. Funcția de profesor era plătită prost, breasla jurnalistică îl trata ca pe o albie de porci, iar drepturile de autor i le mâncau creditorii. În lanțul trofic el era veriga cea mai de jos. Astfel încât pe 1 octombrie 1931, tocmai în perioada în care scria povestea beizadelei-aviatoare și automobiliste Fred Vasilescu, scriitorul nota în jurnal ”azi, literalmente, nu am ce mânca”. Ehhh, parcă nici 2011 nu era așa deosebit de 1931.

Însă vine și-a patra dictatură, care vorbește precum don Pablo Escobar Gaviria: de la noi iei banul, sau iei Aiudul. Cale de mijloc nu-i, căci așa zise tovarășul Lenin: cine nu-i cu noi, e împotriva noastră.

Iar marele scriitor stătu el strâmb și judecă drept, și hotărî: banii n-au miros. Așa încât s-a pus pe scris, iar drepturile de autor începură să curgă, ca Dunărea la Cazane.

În vremurile în care salariile se învârteau pe la 200-250-300 de lei, maestrul a luat câteva sute de mii de lei dintr-o dată.

Intrarea Camil Petrescu, în Dorobanți. Pe atunci se numea Aleea Gaillac și nu avea BMW-uri. Dar comuniștilor nu le-a plăcut un nume burghez. Nu le plăceau nici BMWurile. Ei aveau Mercedes-Benz. W115 ca al lui Chivu Stoica, 600 ca al lui Ceaușescu, W123 ca ale șefilor mai mici. BMW nu se potrivea cu demnitatea unui lider politic.

În 1955, casa de la numărul 3 a devenit proprietatea lui Camil Petrescu. Cumpărată cu o sacoșă plină cu bani.

Omul care odată nu avea ce mânca s-a transformat, în sensul propriu al expresiei, în Băiat de Dorobanți. Având în proprietate o casă în care, în anii negri de după Război, locuiau opt familii, și care a fost recompartimentată, renovată și rezugrăvită de la zero, după indicațiile lui. În care a locuit cu soția sa cu 30 de ani mai tânără, Eugenia ”Ghighi” Marian. Și cu menajera Cati Pauli. Plecând de acolo la Academie cu mașina de serviciu cu șofer. De, cum ziceam, au trecut 3 generații peste Dorobanți, dar parcă nu-i așa de schimbat cartierul.

Creatorul lui Fred Vasilescu și al Doamnei T a reprodus, regizat, modul de viață al personajelor sale, la fel de precis, delicat și minuțios pe cât le imaginase cu 25 de ani în urmă. Dacă era mai tânăr și mai vioi în acea fază a vieții sale, probabil ar fi învățat să conducă Austro-Daimler ADM și să zboare, la Aeroclub. Breguet XIX nu avea Aeroclubul, dar cu ceva efort se găsea vreun Yak sau Antonov.

Cum ar zice bloggărimea și postăcimea dintre 2006 și 2008, ia ghiciți voi, băieților și fetițelor de Dorobanți, de ce opera lui Camil Petrescu se studiază la liceu?

Chiar așa – în ciuda talentului său, Camil Petrescu e privit ca un autor de liceu. Scriitorul puștimii. De respect se bucură ilizibilii dinozauri comuniști, de-ai lui Breban.

Profesorii vor aduce argumentele lor pentru care opera lui se studiază la liceu. Așa cum și criticii literari vor aduce niște argumente. Ministerul Educației Naționale va scoate la iveală alte argumente, de parcă ar scoate alți iepuri din pălărie. De 3 generații, intelectualii produși pe bandă în comunism au devenit maeștri în fabricarea de pretexte pentru orice. Experți în liniștirea conștiinței.

Trebuie să dai la o parte pânzele de păianjen ale argumentelor întortocheate, de comentariu literar de liceu. Învățat pe dinafară și recitat în fața profesorului, maca-maca, precum rața când cere de mâncare.

Și atunci vezi realitatea: e studiat la liceu fiindcă limbajul său literar, acțiunea și caracterizarea personajelor sunt de liceu.

Eroul-beizadea Fred Vasilescu este un exemplu de frumusețe masculină, inteligență, avere, carieră și aventură, un gagicar, un veteran de război. Un James Bond avant la lettre, prea perfect ca să fie adevărat. Sau, mai exact, ideea despre James Bond a unui golănel de 15-18 ani care plesnește de invidie la vederea mașinilor de lux și hainelor de firmă ale copiilor mai bogați din jur.

Așa cum puștiul va disprețui pițipoancele care râd de el – visează la o femeie frumoasă, inteligentă și cultă, matură, independentă financiar …fără vreun motiv rațional pentru care o astfel de femeie l-ar băga vreodată în seamă. Și, fiindcă e liber să viseze, îi atribuie calități (”cool”, „energie”, „poftă de viaţă”, ”e sportivă”) care nu sunt ale unei femei. Ci mai degrabă ale unei fete. El ar vrea ca femeia să aibă înfățișarea, cultura și poziția socială ale Doamnei T, dar să aibă codul moral al unei skaterițe adolescente.

Yup. Subconștient, ultimele 3 generații de cititori, de la profesor universitar la ciocănar și de la elev la bunicuță, știau de ce Camil Petrescu e studiat la liceu.

Crize · D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Maşinile noastre pe care le iubim · Politică · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

Drumurile noastre, toate

Să zicem că, la un moment dat, cocalarul Nautilus avea nevoie de un produs. Adică de ulei Catastrol. Pentru rabla lui care sufocă, poluează, ocupă locurile de parcare ale bătrânilor, bate, troncăne, nu plătește timbrul de mediu, face ITP anual și nici măcar nu e Dizăl.

Așa încât Nautilus își ia rabla (care sufocă ecțetera) și pleacă la oră de vârf din centru înspre Militari. Oprind și la MOL. Ca să saboteze Petromul nostru cel frumos, dacic, ortodox și păgubos.

Acum, dacă am sta noi strâmb și am judeca drept, cel mai „drept” traseu care include și stații MOL ar avea puțin sub 12 km.

drumurile

Cu mica precizare că 12 km s-ar face în 1,5 – 2 ore. Fiindcă intersecțiile Panduri, Răzoare și Leu sunt întoarse pe dos așa cum se întoarce o mănușă, din pricina lucrărilor la metrou. Care trebuiau să fie gata de acum 3 ani. Fără a mai adăuga zerouri după 3, cum e obiceiul strămoșesc, tradițional și familist. Și fără a mai socoti intersecțiile Lujerului și Păcii. Nu le mai descriem, numele lor e destul.

Așa încât procedăm cocălărește. Alimentăm la Gara de Nord, cu toate că nu avem locomotivă și nici măcar Dizăl. Și după aceea o luăm pe sub pasajul existent Basarab, pe sub inexistentul pasaj Ciurel și de acolo încet-încet prin Uverturii și Apusului. Spre Centură, care-i un dezastru; Что делать cu centura noastră, tovarășe Lenin!?…

45 de minute cu tot cu alimentarea.

După cum ar fi zis bătrânul profesor Einstein, în sistemul de referință al observatorului din București, lucrurile funcționează altfel față de Univers. Adică, pe măsură ce viteza crește, spațiul se dilată și timpul se contractă.

Einstein-suparat

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Şcoala Vieţii

Când fluieri în biserică

O elevă din Târgoviște a aflat (pe pielea, părul, urechile și celelalte organe ale ei) câte parale face școala de la noi. Aproape la fel de multe ca pe vremea lui Caragiale și a distinsului profesor Marius Chicoș Rostogan. Profesorii sunt la fel de agresivi și ipocriți, incompetența e tot pe acolo, și, după cum a demonstrat un profesor de Religie în timpul orei, școala e o mare labă.

Directoarea de școală nouă zice că ea ar fi pentru libertatea de exprimare, dar să nu se ducă lucrurile puțin cam departe. Căci dacă e să se revizuiască, primesc! dară să nu se schimbe nimica!

Astfel încât problema s-a tranșat ca la Cris-Tim: eleva care a fluierat în biserică pleacă din România. Împreună cu părinții și familia ei. Până la al șaptelea neam, cum ar fi zis vechile povești populare. Vechi, vechi, dar reflectă cât se poate de bine realitatea. Sau așa a rămas lumea de la noi. La nivelul vremurilor când s-au compus poveștile.

Publicul românesc (nu verde, ci roșu, că 45 de ani roșii se șterg greu, chiar și cu cel mai bun detergent verde de la Ariel) sare cu gura: stați, că nu-i chiar așa. Elevii buni învață. Care nu sunt buni, nu învață. Și-apoi, cum își permit elevii să nu fie disciplinați? Critică ei profesorii? Să fie pedepsiți! Cine se cred ei, niște mucoși!? Profesorii răi nu reprezintă școala de la noi! Păi cine poate avea un conflict cu profesorii? Oare ce ascunde? E proastă? E hoață? E curvă? N-are ea dreptul să reprezinte elevii! Tinerii vor să distrugă Școala și Biserica!? Vor acapararea totală a s(t)atului românesc, creștin, ortodox și tradițional!? Militează pentru distrugerea țării!!??

Înainte să te tranșeze ca pe salamul săsesc, țin să îți amintesc că ea nu reprezintă Creștinismul și nici Islamul adevărat.

Dacă le reprezenta, te omora cu pietre, nu cu cuțitul.

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

7 Noiembrie

Azi se împlinesc exact 100 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, care a avut loc de fapt în noiembrie. Cea care a creat statul muncitoresc și țărănesc.

Chiar dacă lumea răuvoitoare spune că statul muncitoresc și țărănesc era condus de KGB, Ceka sau NKVD. Dar mai tot NKVD era format din copii de muncitori și țărani. Adică era cu un pas înainte față de Jandarmeria, Civisul și BGSul din zilele noastre, unde mai toți răcanii sunt niște țărăneți. Pe care îi învață instituția să se lege la șireturi. Când vii din mediul blocurilor gri nu e de tine haina Dracului, cum îi spunea Panait Istrati. La blocurile gri sunt apreciate libertatea, banul, viața de noapte, berea, maneaua și BeMWeul, nu deșteptarea la 6 dimineața și bocancii instructorului peste cur.

În 100 de ani, NKVD își schimbă pufoaica, dar năravul ba.

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Sex

Un-Cool Old-Young Guys

Disclaimer: a fost odată un băiat care avea un scuter Piaggio verde. Pe vremea aia, era ca și cum ai avea, în zilele noastre, Tesla P100D. Fiindcă avea scuter Piaggio verde, puștiul călărea în toate sensurile posibile, cruciș și curmeziș, toate străzile, șoselele, benzile și trotuarele. De parcă era la raliul Paris-Dakar. Când l-am văzut, am întrebat dacă în ritmul ăsta o să dea un TIR peste el. În aceeași vară, a intrat cu Piaggio cel verde sub un TIR. Pe la mijloc, între capul tractor și remorcă. A scăpat cu ceva fracturi și fără Piaggio. Sunt de atunci 20 de ani.

radioerevanLa Vice lucrau două fete deștepte. Care se remarcau fiindcă nu mâncau porc și se închinau cu fundu-n sus. Adică făceau parte din neamul care poartă hijab și chador. Din pricina asta, era ceva foarte ciudat să facă o carieră la Vice. Dar s-au văzut ciudățenii și mai mari în istoria recentă.

Fetele astea -cu nume din Istoria Imperiului Otoman de Iorga- au zis cam așa: oamenilor, în general, le place să facă sex cu alți oameni. Și nu cu fereastra deschisă, ca la Radio Erevan. Așa încât, dacă nu fac sex cu fereastra deschisă, hai să-i intervievăm și să aflăm câtă experiență au dobândit ei în treburile patului până la vârsta pensiei. Să le dăm din experiența erotică a bătrânilor socialiști din generația ’68 tinerilor frumoși și liberi. Sau tinerilor urâți și lache, că ei oricum sunt majoritatea.

Experiența. Cuvântul cheie după care caută tinerii urâți și lache porno cu mature.

Ăăăă… care experiență?

De, dacă ar fi să ne luăm după presă și Hollyweird, generațiile socialiste din vremurile lui ’68 ar fi trebuit să fie prea cool pentru o lume încălzită global.

Sau, mă rog, prea frumoase și libere pentru o lume urâtă și lache, c-așa-i în socealizm.

Doar că în presă și la Hollyweird nu apar restricțiile, lipsurile, palmele și curelele generațiilor socialismului victorios. Nu se văd. Așa cum nu se pot vedea direct găurile negre. Se pot detecta numai după efectele lor. După sechelele pe care le-au lăsat când e vorba de seriozitate, conformism. După limbajul tinerilor urâți și liberi, sau frumoși și lache, mă rog, de care or fi ei. Limbajul ieșit din gura unor oameni care au azi sub 40 de ani. Dar vorbesc ca moșii, ca muncitoroii comuniști care acum își beau pensia:

”Io nu mă joc niciodată FIFA” (sau NFS Underground, World of Tanks, depinde de la an la an), ”sunt ocupat cu jobul”. Nu ca pulimea care pierde vremea fără să muncească pe 2 lei, evident.

”Io n-am treabă cu mașinile, tuningul, sunt ocupat cu jobul”. Sau cu familia. Nu ca puștii cordiți drogați sorosiști de bani gata.

”Io nu am treabă cu roackerii că sunt împuțiți, nici cu maneliștii că sunt țigani…” stau doar la job. Probabil jobul ăla se face zi și noapte, ca sclavii legați de piatra de moară.

”Io sunt familist, n-am treabă cu sexul, fututul…” și alte chestii dezgustătoare pe care le fac homosexualii, videochatistele, curvele și sorosiștii.

Bineînțeles, au să sară ca arși dacă le dai peste nas cu propriile fapte și afirmații. Nu se poate, ei nu sunt moși comuniști, ei au umor, inventivitate, spirit, fantezie și poftă de sex. Ca Agamiță Dandanache: io am zis!? când am zis!? țe-am zis!? io n-am zis așa ceva!

Io n-am zis așa ceva, sunt un adevărat Dorel macho, frumos, cu mușchi, fantezii, tatuaje și bemveu, stimulat cu Black Energy Drink ca Mike Tyson!

Venise un prieten de-al nostru, om cu studii și carieră, sportiv, elegant, distins, să ne explice cum se dobândește odată cu vârsta calitatea de bărbat adevărat. Unul care știe, de parcă ar fi scris în stele, că, spre deosebire de pulimea din jur, sigur fute ceva în seara asta. Fără să fi avut măcar de-a face cu băieții din Seduction Community, ăștia sunt prea proști pentru el.

Și uite că, atunci când se pune problema să fută ceva în seara asta cei cu experiență de viață (fiind un tip elegant, evită frumos să zică “bătrâni”), omul nostru are o idee. Pentru cei cu imaginație, spirit și aventură, care care nu se rușinează de sexualitatea lor. Să facă momentele de plat și plictiseală ale relației mai condimentate.

Ideea lui?

.

.

.

Lenjerie sexy și costumașe de asistentă obraznică. De la Seven Sins.

Vorba lui Bitză, nu știu ce gândeai, frate, ce-ți imaginai.

Suprema fantezie pentru un cuplu frumos și liber care vrea să rupă patul e un costumaș ridicol. De atâta sunt în stare. Până acolo merge imaginația lor. Dacă tot pomeneam de găuri negre, ăsta e pentru ei orizontul evenimentelor.

Cu ceva vreme în urmă, am zis că fanteziile astea socialiste sunt de Dorel cu Unirea.

De scutere Piaggio verzi nu mai pomenesc aici. Nu de alta, dar prietenul nostru o să creadă că l-am blestemat.