Crize · D-ale Bucureştiului · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

De la lume adunate

  • Idioţii la volan sunt ca de obicei cauza accidentelor rutiere. Idioţii cu 4 clase care de 40 de ani (1973-prezent) se fac că ar construi autostrăzi au răspuns sacadat printre balele de la gură că nu au nicio vină.
  • O profesoară de liceu din SUA a sărit pe un elev. În viitorul apropiat va fi o coadă demnă de vremurile lui Ceaşcă la înscrieri în acel liceu.
  • O oră la internet-cafe în Cuba costă 4,5 USD. După standardele lor, e cam un sfert din salariul mediu. Poate că ar trebui să îşi limiteze viciile la tutun şi rom.
  • La Vaslui s-au descoperit într-o singură zi 3 bombe şi 2 focoase. Eu de când tot spun că judeţul ăsta seamănă al Dracului de bine cu Afganistanul?..

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

Am cazanul meu…

Alcoolul nostru cel de toate zilele

Cu ceva vreme în urmă, OMS a aflat, după minuţioase analize, că România e una din ţările fruntaşe în lume la consumul individual de alcool – mai bine zis, pe locul 8 din ~200 de ţări, puţin în urma Rusiei şi Moldovei şi cu vreo 7 locuri peste Irlanda, ceea ce e o măreaţă realizare, cum ar fi zis Răposatul Ceaşcă de Ghencea.

Cu toate că în alte privinţe facem tot posibilul să ieşim codaşi, în privinţa beţiei se pare că eforturile noastre merg în direcţia contrară, fiindcă ultimele studii arată că ne-am îmbunătăţit performanţa, adică ne-am căţărat pe loc fruntaş în UE şi în lume, după cum par să indice şi Ştirile de la Ora 5, care au făcut ca expresia „comă alcoolică” să aibă un număr impresionant de rezultate pe Google. (Azi, 224 000. Nu mai căutaţi 😛 )

Cine bea în România - econtext.ro

În mod deloc curios şi de altfel uşor observabil la orice bodegă de cartier, cel mai mare drojdier şi ţuicar de la noi nu e nici muncitor, deşi ar trebui să aibă bani şi tradiţia muncitorească spune să te cinsteşti cât mai bine cu un păhărel, nici şomer, fiindcă la noi şomerul n-are ajutoare sociale ca la vestici pe care să le arunce pe alcool la chioşcul din colţ. Cei mai mari consumatori de spirtoase şi ţuici sunt Ţăranul, frate bun cu muncitorul în societatea socialistă, şi bunul nostru prieten Pensionarul, tipul ăla care bântuie prin cartier cu privirea fixă ca un zombie şi miroase tot ca un zombie (măcar acum ştim de ce), iar după ei vine tare generaţia lupilor tineri, puştimea şi pulimea care rade tot, suge tot, absoarbe alcoolul ca buretele, bagă vodcă în loc de apă, fiindcă, la fel ca la ruşi, vodka e a doua apă pentru ei.

Viteazul Doctor Minciunicopschi -eroul care se luptă de 23 de ani cu balaurul junk-food şi tot nu face mare mozzarellă- a aflat că la noi alcoolismul începe de la grădiniţă, datorită croissantelor cu ciocolată şi cu cremă.

E suficient să îi cumperi copilului tău un corn cu ciocolată zilnic, ca să-l faci dependent de doza zilnică de alcool. Până să ajungă să se îmbete singur mai e doar un pas. Neuropsihiatrii spun că până la 21 de ani alcoolul ar trebui interzis categoric. Societatea de consum are grijă însă să îi îmbete pe copii de mici. Fără ca adulții să știe, alcoolul este un ingredient nelipsit cele mai gustoase croissante cu ciocolată.

”Când un ingredient ”interzis” e în cantitate mare, producătorii sunt obligați să îl menționeze”, explică dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Așa se face că pe ambalajele de croissante 7 Days – Hazel Nut, Max, Double ( în oricare dintre variante) sau Chipicao putem citi fără excepție în lista ingredientelor, printre diverse zaharuri nesenătoase și e-uri toxice, ”Alcool etilic”. Aceste croissante sunt considerate de ”top”.  Sunt cele mai bune, cele mai gustoase, cele mai dorite, sunt și cele  mai scumpe. Unele din ele se vând cu abțibilduri pentru ca copilul să își dorească tot timpul un nou croissant, alcoolul ingerat fiind condiționat de completarea ”colecției” de cartonașe. Totul se întâmplă parcă după un plan care, în final dă dependență.

Se vede treaba că la noi cel mai bun prieten al omului nu e câinele, aşa cum se spune, ci trăscăul, care te însoţeşte de la naştere până la moarte, lângă inimă atunci când ţi-e sete, cum zicea răposatul Creangă, el însuşi mare mâncău şi băutor.
D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi

Hipsterii, kitschul şi absintul (revoluţia s-a demodat)

Nişte hipstăraşi care au prea mulţi bani şi prea puţină carte au căzut pe gânduri (cu perna sub ei, ca să aibă pe ce să cadă) şi au hotărât că vinul cu cola aduce prea mult a discotecă de cămin cultural, aşa încât pentru nişte gentlemeni distinşi ca ei trebuie neapărat absint (fiindcă are tujon în el şi a fost interzis, deci e tot un fel de drog) cu suc de portocale. Faptul că o astfel de combinaţie are gust de pipi de viezure drogat nu face decât să demonstreze vitejia băutorilor noştri.

După cum mai spuneam undeva aici, e ca şi cum hipstărul nostru romantic se crede pe vremea lui nea Toulouse-Lautrec, mare băutor de absint el însuşi, şi a amicului său Edgar Degas, fără a suporta şi consecinţele mai neplăcute (adică faptul că Toulouse-Lautrec era pitic, diform şi suferea de o boală osoasă oribilă, Montmartre-ul vremii lui era plin de păduchi laţi, bacilii lui Koch şi spirochete, iar dificultatea aprovizionării cu apă caldă le făcea pe multe din frumuseţile vremii să mai sară peste câteva duşuri sau băi necesare). În perspectiva vremii lor, scandalurile din jurul „Zânei Verzi de 70 de grade” erau bine motivate şi panica stârnită de ea era fondată, chiar dacă unui om modern i s-ar părea ridicolă. Franţa de acum 100 de ani nu prea semăna cu ţara TGVurilor, centralelor nucleare şi a lui Nicolas-Vodă cel Pitic, ci mai mult cu romanele lui Hector Malot şi reportajele lui Orwell de mai târziu: climat mult mai rece decât în prezent, poluare demnă de Copşa Mică datorată folosirii exclusive a cărbunelui şi gazului de iluminat, sărăcie, dispreţ faţă de săpun (aici parcă tradiţia n-a murit de tot în ochii francezilor moderni…), TBC, alcool şi boli care azi trec după o singură doză masivă de antibiotic, iar pe atunci nu prea erau numite deschis de categoriile mai simandicoase ale populaţiei. E uşor de imaginat cum tratau clasele conducătoare problema absintului într-o lume în care alcoolul era pentru mulţi oameni singura distracţie în viaţă.

Dacă înţelegi că Parisul lui Toulouse-Lautrec e mort şi îngropat, că Montmartre-ul modern e o butaforie construită pentru turişti în care se servesc clătite în Place du Tertre -tot pentru turişti- cu 8 EUR/bucată (există şi o expresie pentru asta – Disneyfication, fenomenul prin care scoţi la suprafaţă din interes turistic părţile bune ale unei epoci şi ascunzi gunoiul ei sub preş) şi că Halele au dispărut încă de acum 2 generaţii, ar mai trebui să înţelegi câteva chestii despre absint:

1. Absintul nu e cu nimic mai halucinogen decât ouzo, cu care e înrudit foarte de aproape. Doza de esenţă de pelin din compoziţia lui e infimă. Cel mult poţi să te îmbeţi cu el, dar sunt slabe şanse să te droghezi.

2. Absintul are 68-70 de grade, dar asta e irelevant. Dacă vrei să îl bei ca atare, poate că ar trebui să îmbraci vesta tricotată de ţăran şi să recunoşti că eşti băutor de spirturi filtrate prin pâine. În formă pură absintul are gust de medicament, de sirop de tuse scârbos. Absintul adevărat se bea numai diluat după metoda tradiţională, cu apă rece turnată peste un cub de zahăr, astfel încât cocktailul rezultat nu are mai mult de 15-20 de grade.

3. Un adevărat băutor de absint ar fugi de mărcile ceheşti sau nemţeşti care se flambează precum fuge Dracul de tămâie. Sunt oribile, alcool tare combinat cu o vagă aromă de pelin. De asta şi trebuie flambate, fiindcă dacă le prepari cu apă şi zahăr o să te alegi cel mult cu un fel de vodcă proastă şi diluată pe deasupra.

4. Alege ceva de la o firmă serioasă, ca Pernod (şi nu Pernod Paris, care e altceva, are  doar vreo 40 de grade şi gust de sirop dulce). Sau Un Emile 68. Sau La Fée. Sau Philippe Lasala, dacă eşti căpşunar de felul tău şi îl ai la îndemână în magazin pe la Madrid. Eventual Mr. Jekyll din Selgros dacă ai puţini bani şi multe pretenţii. În afară, bineînţeles,  de cazul în care nu vrei să-l savurezi, ci doar să te îmbeţi muci, şi atunci e mai ieftin cu vodcă.

Dacă ai totuşi impresia că absintul e un fel de drog, înseamnă că nu ai destulă imaginaţie ca să înţelegi ce-i ăla un drog adevărat.