D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Sex

Un-Cool Old-Young Guys

Disclaimer: a fost odată un băiat care avea un scuter Piaggio verde. Pe vremea aia, era ca și cum ai avea, în zilele noastre, Tesla P100D. Fiindcă avea scuter Piaggio verde, puștiul călărea în toate sensurile posibile, cruciș și curmeziș, toate străzile, șoselele, benzile și trotuarele. De parcă era la raliul Paris-Dakar. Când l-am văzut, am întrebat dacă în ritmul ăsta o să dea un TIR peste el. În aceeași vară, a intrat cu Piaggio cel verde sub un TIR. Pe la mijloc, între capul tractor și remorcă. A scăpat cu ceva fracturi și fără Piaggio. Sunt de atunci 20 de ani.

radioerevanLa Vice lucrau două fete deștepte. Care se remarcau fiindcă nu mâncau porc și se închinau cu fundu-n sus. Adică făceau parte din neamul care poartă hijab și chador. Din pricina asta, era ceva foarte ciudat să facă o carieră la Vice. Dar s-au văzut ciudățenii și mai mari în istoria recentă.

Fetele astea -cu nume din Istoria Imperiului Otoman de Iorga- au zis cam așa: oamenilor, în general, le place să facă sex cu alți oameni. Și nu cu fereastra deschisă, ca la Radio Erevan. Așa încât, dacă nu fac sex cu fereastra deschisă, hai să-i intervievăm și să aflăm câtă experiență au dobândit ei în treburile patului până la vârsta pensiei. Să le dăm din experiența erotică a bătrânilor socialiști din generația ’68 tinerilor frumoși și liberi. Sau tinerilor urâți și lache, că ei oricum sunt majoritatea.

Experiența. Cuvântul cheie după care caută tinerii urâți și lache porno cu mature.

Ăăăă… care experiență?

De, dacă ar fi să ne luăm după presă și Hollyweird, generațiile socialiste din vremurile lui ’68 ar fi trebuit să fie prea cool pentru o lume încălzită global.

Sau, mă rog, prea frumoase și libere pentru o lume urâtă și lache, c-așa-i în socealizm.

Doar că în presă și la Hollyweird nu apar restricțiile, lipsurile, palmele și curelele generațiilor socialismului victorios. Nu se văd. Așa cum nu se pot vedea direct găurile negre. Se pot detecta numai după efectele lor. După sechelele pe care le-au lăsat când e vorba de seriozitate, conformism. După limbajul tinerilor urâți și liberi, sau frumoși și lache, mă rog, de care or fi ei. Limbajul ieșit din gura unor oameni care au azi sub 40 de ani. Dar vorbesc ca moșii, ca muncitoroii comuniști care acum își beau pensia:

”Io nu mă joc niciodată FIFA” (sau NFS Underground, World of Tanks, depinde de la an la an), ”sunt ocupat cu jobul”. Nu ca pulimea care pierde vremea fără să muncească pe 2 lei, evident.

”Io n-am treabă cu mașinile, tuningul, sunt ocupat cu jobul”. Sau cu familia. Nu ca puștii cordiți drogați sorosiști de bani gata.

”Io nu am treabă cu roackerii că sunt împuțiți, nici cu maneliștii că sunt țigani…” stau doar la job. Probabil jobul ăla se face zi și noapte, ca sclavii legați de piatra de moară.

”Io sunt familist, n-am treabă cu sexul, fututul…” și alte chestii dezgustătoare pe care le fac homosexualii, videochatistele, curvele și sorosiștii.

Bineînțeles, au să sară ca arși dacă le dai peste nas cu propriile fapte și afirmații. Nu se poate, ei nu sunt moși comuniști, ei au umor, inventivitate, spirit, fantezie și poftă de sex. Ca Agamiță Dandanache: io am zis!? când am zis!? țe-am zis!? io n-am zis așa ceva!

Io n-am zis așa ceva, sunt un adevărat Dorel macho, frumos, cu mușchi, fantezii, tatuaje și bemveu, stimulat cu Black Energy Drink ca Mike Tyson!

Venise un prieten de-al nostru, om cu studii și carieră, sportiv, elegant, distins, să ne explice cum se dobândește odată cu vârsta calitatea de bărbat adevărat. Unul care știe, de parcă ar fi scris în stele, că, spre deosebire de pulimea din jur, sigur fute ceva în seara asta. Fără să fi avut măcar de-a face cu băieții din Seduction Community, ăștia sunt prea proști pentru el.

Și uite că, atunci când se pune problema să fută ceva în seara asta cei cu experiență de viață (fiind un tip elegant, evită frumos să zică “bătrâni”), omul nostru are o idee. Pentru cei cu imaginație, spirit și aventură, care care nu se rușinează de sexualitatea lor. Să facă momentele de plat și plictiseală ale relației mai condimentate.

Ideea lui?

.

.

.

Lenjerie sexy și costumașe de asistentă obraznică. De la Seven Sins.

Vorba lui Bitză, nu știu ce gândeai, frate, ce-ți imaginai.

Suprema fantezie pentru un cuplu frumos și liber care vrea să rupă patul e un costumaș ridicol. De atâta sunt în stare. Până acolo merge imaginația lor. Dacă tot pomeneam de găuri negre, ăsta e pentru ei orizontul evenimentelor.

Cu ceva vreme în urmă, am zis că fanteziile astea socialiste sunt de Dorel cu Unirea.

De scutere Piaggio verzi nu mai pomenesc aici. Nu de alta, dar prietenul nostru o să creadă că l-am blestemat.

D-ale României de ieri şi de azi · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Windows 10

Suferințele tânărului Windows-user

Zice Zoso: configurația ta nu poate rula Windows 10, care e un OS nou, cere resurse sporite, pune Win7 la loc și rabdă. În zilele noastre, asta nici măcar nu mai e amuzantă, cum fusese în 1995, 1998, 2000. Poate ar fi fost și după 2000, dacă lumea nu descoperea un fel de chiptuning care se numea overclocking.

De fapt, Windows 10 Home pe 64 de biți nu cere resurse sporite. Pe o configurație de 3 parale (procesor Celeron N2840, 4 GB RAM, HDD de laptop de 2.5”) funcționează greoi. Dar mai puțin greoi ca Windows 8.1 pe care l-a înlocuit. Pe un Acer VZ4810G cu i5 și 4 GB RAM funcționează la fel de greoi. Nu e din vina procesorului, ci a HDDului făcut pentru consum redus, care te ține pe loc.

Situația se schimbă dacă pui SSD. E alt calculator. Chiar dacă procesorul rămâne la fel de prost, fiindcă e FCBGA și nu poate fi înlocuit.

Astfel încât o doamnă era foarte surprinsă de faptul că laptopul ei Lenovo cu i5, Win 10 și 4 GB RAM boota în 3 minute. Și se mișca în reluare, precum angajatul român dimineața în drumul spre serviciu. În timp ce, alături, zbârnâia ridicolul Celeron N2840 cu SSD Samsung 850 Pro. Și putea rula, slăbuț, dar mulțumitor, și World of Warships. Deși, teoretic, o configurație cu N2840 era atât de slabă încât World of Warships n-ar fi trebuit nici măcar să se instaleze.

Cam așa merge în lumea lui Windows 10 tuningul de cocalari. SSD rullzzz!

Crize · D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Maşinile noastre pe care le iubim · Politică · Presa noastră cea de toate zilele

Dilema creşterii economice record în UE

radioerevanMotto: Sună un cetăţean la Radio Erevan: „E adevărat că tovarăşul Iosif Stalin a zis că suntem cu 20 de ani în urma ţărilor civilizate şi o să recuperăm diferenţa într-o generaţie?” şi Radio Erevan răspunde: „În principiu da, deja am recuperat atât de bine încât, 3 generaţii mai târziu, suntem cu 50 de ani în urmă!”

După ce a dispărut timbrul de primă înmatriculare cunoscut şi ca taxa de poluare a mediului sau de mediu al poluării, cum ar fi zis Erich Kästner, vânzările de automobile noi au crescut cu 62% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel a zis marele bloggăr cunoscut şi ca inventator al proverbului „de ce nu putem avea lucruri frumoase”.

Aparent, dealerii de maşini au răbdat 7 ani de criză fiindcă nu s-au luat după sectanţii pieţei libere, care fac laba cu o mână invizibilă.

De fapt, în ciuda aparenţelor, dealerul de maşini e şi el om. Aşa încât e dependent de condiţiile din jurul său, ca şi politicianul, votantul, mecanicul, petrolistul, ANAFul.

Era pe un forum un comentac care se dădea drept jmecher, mare gagicar, olimpic la escorte, ca Terente. Și îl întreabă unii de ce a plecat la căpșuni și s-a întors. Terentele răspunde cam așa: ”atunci, primii 2 ani după intrarea în UE? Belea. Toți stăteau cu ochii bulbucați ca cepele, ce să mai fure și de unde. Țigani cu inele, samsari cu mașini lovite și revopsite, alba-neagra la Universitate, aurolaci care smulgeau gențile femeilor la ieșirea din metrou, șmecherași și șmenărași cu bișniță, furau până și containerele de gunoaie. Toți muncitorii chiuleau cât puteau, și cum țipa ăla pus de șase că vine patronul, aruncau țigările și se făceau că muncesc. Cocalarii proști cu credit în franci elvețieni se credeau nababi, se băteau cu pumnul în piept. Păi acum Bucureștiul e mult mai curat, pe vremea aia era puțin zis că era dubios!”

Vânzările de automobile noi cresc în momentul în care cooperează pentru asta mai multe categorii sociale, care nu se cunosc între ele. Adică în momentul în care salariul minim se triplează faţă de cel de dinaintea crizei; şi, în acelaşi timp, se triplează celelalte salarii dependente de el. Şi amenzile, tot dependente de el. În momentul în care numărul de locuri de parcare a crescut. Benzinarii fură mai puţin la pompă. S-au mai târât niţel lucrările la pasaje şi drumuri. S-a micşorat numărul de maşini care iau foc în parcare noaptea. Sau prind dimineaţa cu geamurile sparte, farurile zob, caroseria îndoită cu lovituri de bocanc şi bâte de baseball.

Vânzările de automobile noi cresc în momentul în care se întâlnesc doi vecini de bloc nedezvoltat imobiliar. Unul cu BMW Seria 3 şi altul cu Duster. Nu atunci când se întâlneşte Dacia 1310 cu BMW 760Li. În acest caz, se dă cu bâta de baseball.

E mai puţin probabil să îţi pice injectoarele când benzinarii sunt plătiţi cu 1450 de lei net şi fac 1000 ciubuc. Faţă de cazul din 2006, când erau plătiţi cu 250 de lei part-time şi făceau 2000 de lei ciubuc. Diferenţa aia venea de undeva.

E mai puţin probabil să ajungi la spital cu toxiinfecţie alimentară de la un restaurant mijlociu la care personalul are contract de muncă în regulă. Faţă de unul nesimţit de luxos, la care se lucrează la negru şi marfa vine fără factură.

E cât se poate de uşor să avem lucruri frumoase, câtă vreme lumea crează temelia pentru ele, făcând conştiincios muncile urâte. Cum ar fi fost cea de gunoier, ca să nu rămână mormane de resturi prin intersecţii ca după ultima zăpadă. Sau de zidar, ca să nu crape tencuiala blocului în prima iarnă.

Mâna invizibilă mângâie automobilistul în 2017 fiindcă asigurarea RCA e de 3-4 ori mai mare ca în 2007. Benzina e cu 50% mai scumpă, și dacă nu ar fi fost tăiate ceva taxe și prețul petrolului nu ar fi scăzut, ar fi cu 100% mai scumpă. Impozitul la aceeaşi cilindree e uriaş.

Altfel, dacă 1.2TSI-ul Poliţiei ar fi rămas să concureze cu M-uri, AMG-uri şi RS-uri asigurate cu 600 de lei/an, s-ar fi ajuns la linşaje. Nu doar la focuri de armă în stradă, că din astea s-au mai întâmplat.

Off-Topic, adică mă trollez singur:

În noiembrie 1997, Butterfields a scos la licitaţie o armă Mannlicher-Schoenauer care a aparţinut lui Ernest Hemingway, cu care a făcut Africa. S-a dat cu 6325 USD, sumă ridicolă azi.
În 1997, însemnau vreo 50 de milioane ROL. Adică 200 de salarii minime pe economie, sau banii cu care se cumpăra un apartament. Plus transportul de la San Francisco şi formalităţile legale, dacă s-ar fi putut face.
Fiindcă nu eram în UE, aveam taxe vamale, graniţa se trecea cu vize dobândite greu, leii necesari unei tranzacţii în exterior se blocau în contul firmei şi se schimbau în valuta ţării furnizoare printr-o procedură complicată decisă de BNR, iar Hunter VIP de la Armenească nu se băga în hăţişul birocratic ca să ajute un client obişnuit de pe stradă. Dacă erai Ţiriac, poate s-ar fi băgat.

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Maşinile noastre pe care le iubim · Românii noştri cu care ne mândrim

Calea Victoriei, 1941

10861097_396450767194673_508331671063684833_o

București, Calea Victoriei, 1941. Mașina din dreapta e un BMW 327. De unde se vede treaba că ambuteiajul și BMW-ul fac parte din tradiția României, care n-a murit de 3 generații și 6 regimuri încoace.

Iar pista de biciclete nu face parte din aceeași tradiție, drept care nu se vede…

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

D-ale arhitecturii

Motto: You know you’re a redneck when your house has no lace curtains, but your truck does.

Să zicem că eşti român verde, rasă pură, dac liber, ortodox de pe vremea lui Zamolxe etc şi că într-o zi ai vândut terenul moştenit de la bunica şi apartamentul primit de la Ceaşcă şi îţi faci casă pe pământ. Ca să trăieşti visul american, cu nevasta, cei 4 copii, bemveul pe Bulgaria şi câinele. În ordinea asta, fiindcă la bemveu ţii mai mult decât la câine şi jumătate dintre copii puşi la un loc.

În cazul ăsta, cu mult ajutor de la arhitectul la fel de român, centrul casei va fi sufrageria / livingul, unde trebuie să se afle obligatoriu cel mai mare LCD sau cea mai mare plasmă pentru care ai avut bani, în jurul căreia trebuie să graviteze totul, de parcă ar fi Soarele. Uneori chiar îţi construieşti întreaga cameră în amfiteatru, ca să semene şi mai bine livingul tău cu Hollywood Multiplex.

living-cu-plasma

Chiar dacă fiecare dintre miile de proprietari cu plasma cât ecranul de la Digiplex îşi imaginează că el a inventat asta (pe lângă apa caldă, pe care a inventat-o în pauza de cafea), de fapt ideea e veche de 2 generaţii şi a fost inventată de americanii ăia graşi, proşti, homosexuali, analfabeţi şi sectanţi. În anii 1970.

Cu o mică precizare:  în 1970 nu exista Internet, nu existau forumuri şi bloguri, nu exista Youtube, oricine, de la mic la mare, de la magnat până la ultimul Dorel de la lopată, îşi lua informaţia de la o sursă de tip socialist. Fie ziar editat de un uriaş trust de presă, fie 4-5 canale TV ale statului şi ale unor corporaţii gigant. Chiar dacă ai fi fost miliardar ca Patriciu şi ţi-ai fi permis ecrane ca în seria originală Star Trek, asta nu însemna mare lucru, tot la postul naţional te-ai fi uitat. Postul fiind obligat să menţină o calitate medie spre bună a emisiunilor, astfel încât marea majoritate a populaţiei să fie totuşi interesată să se uite.

În timp ce în prezent, după 2004, “publicul care cerea calitate” a migrat spre forumuri, bloguri, televiziuni pe Internet, cluburi şi cafenele, astfel încât mogulii au rămas cu o singură categorie de spectatori stabili, categoria care nu are cunoştinţele tehnice necesare ca să îşi ia informaţia de altundeva decât de la TV. Categoria socială al cărei mândru şi muşchiulos reprezentant e Dorel cu Basculanta. Iar emisiunile s-au adaptat şi ele gustului consumatorului, s-au transformat în Abces Dinrect şi (Ne-o Băgăm) În Gura Presei.

Astfel încât în epoca modernă omul nostru investeşte o sumă bunicică pentru a construi o sufragerie modernă în jurul unui smart-TV. De 203 cm, cu ecran LED şi rezoluţie full HD. De parcă am descrie ecranul lui Jean-Luc Picard. Îi mai pui şi câteva comenzi vocale, de genul „angajează, bă!”

După care foloseşte televizorul smart, de 203 cm, cu ecran LED şi rezoluţie full HD, plasat într-o sufragerie amfiteatru construită pentru el, ca să se uite la Mircea Badea.

E ca şi cum ai arunca tiramisu şi cafea 100% arabica la porci.

Dacă s-ar fi lipsit de televizor şi ar fi dat acei bani la săraci era mai satisfăcut.

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Maşinile noastre pe care le iubim

Maneaua, tuningul şi tehnologia

Boxa şi maneaua să trăiască, fără număr!

Fiindcă tot ce se face în România trebuie să arate şi să funcţioneze româneşte, (in)cultura tuningului auto de la noi nu putea să fie nici ea altcumva decât românească. Aveam stilul nostru, care nu era nici cel german, nici cel spaniol, ci undeva la mijloc, nici cal, nici măgar.

Nu prea avem noi treabă nici cu tuningul clasic (compresie, axe cu came, cilindree mărită, supape etc), iar tuningul modern al epocii turbo ne cam roade la buzunar, fiindcă nu prea am vrea să consume TDI-ul nostru cu toate literele roşii ca madam Eleanor a lu’ Nicolas Cage. Ie salariile mici, frăţică, şi motorina scumpă.

Însă la o chestie tot ne pricepem noi din vremea când ne construiam antene pentru prins bulgarii şi făceam traficul cu casete piratate prin pieţe, şi anume la legat fire şi pus boxe.

Rotundul nostru prieten Arhi avea casetofon pe vremea când nu asculta manele, la fel cum ardea CDuri şi DVDuri cu .mp3 pe vremea când duduia Napsterul (şi el tot nu asculta manele), ceea ce ne demonstrează că e 100% român cu toate că e tătar. Cariera de meloman a românului automobilist începe cu radio Electronica Bucureşti, trece prin casetofon Roadstar direct în DVDul Witson cu navigaţie inclusă şi ecran motorizat, care rulează (mai ales dacă e pus pe BMW, că la orice colţ de bloc se ştie că „BMW rulleeazzză”) Windows CE.

De, şi Vin Diesel avea unul prin 2000, când au filmat The Fast And The Furious.

Cuvintele cheie: în 2000.

În 2000, practic nu aveai alternativă. Sistemele multimedia de bord fie erau nişte jafuri scumpe, prost construite şi monocrome (Golf IV / Leon I / Octavia I), fie erau de calitate, dar veneau numai pe maşini de lux (Mercedes-Benz COMAND).

Aşa încât puneai la bătaie cei 500 de euro din combinaţii cu telefoane şi aveai un touchscreen motorizat care iese din bord la o apăsare de buton. Cum deschideai COX sau 4Tuning la mijlocul anilor 2000, ieşeau din toate părţile monitoare pliabile de 7 ţoli, DVDuri în parasolar, boxe de 284637489 de waţi RMS şi interioare de fibră de sticlă modelată sub care creşteau păduri tropicale de fire şi cabluri aurite, ca lanţul manelistului, şi condensatoare cât butelia de NOS pe care n-o aveai. Ba chiar un englez prin anii aceia îşi construise un PC desktop în maşină, plasând mainboardul cu toate componentele şi sistemul de răcire în portbagaj şi un touchscreen de 7 ţoli în bord, înlocuind consola centrală cu una de fibră de sticlă. Space Age, băiatu’!

Însă de prin 2010 (anul în care a muşcat cel mai tare criza, semn că războaiele şi crizele duc la progres tehnologic) s-au mai schimbat niţeluş lucrurile.

Ce s-a întâmplat în 2010?

Trei chestii interesante: în primul rând au apărut procesoarele ARM cu consum redus şi la un preţ accesibil, în al doilea rând s-a ieftinit traficul de date 3G până când şi-l permite tot aurolacul şi în al treilea rând au apărut aplicaţiile ieftine de Android şi iOS.

Adică s-au întrunit condiţiile pentru Revoluţia Tabletei.

Mai are sens să investeşti în maşină cu navigaţie din fabrică? În laptopuri incomode şi PCuri montate cu mare cheltuială în bord? În sisteme multimedia care cântăresc cât un pasager în plus? În alarme complicate care îţi dau semnalul pe telefonul mobil?

Un mic dongle cititor de OBD2, o aplicaţie inteligentă care să afişeze şi eventual să interpreteze codurile de eroare, o legătură Bluetooth şi un smartphone sau o tabletă cu GPS. Să zicem că ar costa 1000 RON. Poate că te-ai descurca onorabil şi cu 500.  Şi dintr-o dată ai la îndemână navigaţia, multimedia, calculele rutei, consumului, puterii, cuplului motor, acceleraţiei şi multe alte fiţe, fără cabluri, fără mufe şi fără bătaie de cap.

Adică ai dobândit cu o investiţie minoră ceea ce în aviaţie se numeşte glass cockpit. Pentru orice maşinuţă ieftină, numai să aibă OBD2.

Băieţi, înţelegem că aţi pus banu’, fără număr, pentru sistemele voastre multimedia, şi că ţineţi la ele ca la ochii din cap, mai ales după ce au scris despre ele în COX şi 4Tuning.

Dar COX a dat faliment, iar investiţia voastră este -după revoluţia din 2010- demodată fără speranţe de revenire.

ecranul-unic

D-ale României de ieri şi de azi · Maşinile noastre pe care le iubim

Designu’ viitorului, băi, gumă Turbo!

Maşina viitorului

Înainte de Porsche Panaram… Panamera a fost BMW M5, după cum ştie tot cocalaru’, iar înainte de BMW M5 n-a mai fost nimic – sau a fost Ferrari Pinin.

Ce-i aia!?..

Să zicem că un anume Don Sergio Pininfarina cu vreo 33 de ani în urmă a decis că pentru aniversarea de 50 de ani a casei Pininfarina trebuie să aducă în faţa publicului ceva cu totul deosebit – aşa încât a realizat cu ajutorul vechiului său prieten şi colaborator Enzo Ferrari prima limuzină sport Ferrari. Sau, din punctul de vedere al publicului obişnuit, o maşină a viitorului. (Publicul avea scuza că îl muşcase de fund criza petrolului şi trăia pe vremea lui Aston Martin Bulldog şi altor monstruozităţi pe măsură.)

Ferrari-Pinin_f_s

Ferrari-Pinin_rear_s

Ferrari-Pinin_i_s

Ferrari-Pinin_in_s

La data expunerii sale la Salonul de la Torino în 1980, Pinin nu era funcţional. Cu toate astea, Don Enzo a fost atât de impresionat încât era gata să îl pună în producţia de serie, şi nu e foarte clar de ce nu a făcut-o. Există nişte speculaţii ale unuia dintre designeri, Leonardo Fioravanti, care spunea că unele defecte mai puteau fi trecute cu vederea de un entuziast al maşinilor sport (deşi când defectul e incendierea Ferrari-ului în drum te întrebi dacă entuziastul nu e puţin cam prost, fiind fotbalist), dar nu şi de clientul obişnuit cu Mercedes-Benz 560SEL sau BMW 750i.

Unul din proprietarii recenţi după 2008 a trimis caroseria la Oral Engineering (care nu e firma Monicăi Lewinsky) pentru a fi transformată într-o maşină funcţională – au fost instalate motorul Ferrari F102 boxer în 12 cilindri de pe o Berlinetta Boxer, cutia de viteze de pe Ferrari 400GT şi un sistem electric construit de la zero, astfel încât maşina viitorului din 1980 a rulat prima dată prin propriile forţe în 2010, adică într-un viitor care nu mai avea ce face cu ea.

Viitoru’ sună mai bine când a trecut deja

Foarte multă lume nu are cum să realizeze asta, dar anii ’80 au fost de tot căcatul. Pentru noi, în „epoca raţiilor şi cozilor”, era uşor de înţeles de ce. Poate că ne consolează faptul că nu am fost singuri pe lume.

Ryan Dunlavey - Anii '80, după care plâng pensionarii

În faţa multor transfugi de-ai noştri gata să rişte trecerea Dunării înot, anii ’80 în lumea liberă însemnau neoane, meserii gras plătite, Paris Match, supermarket, Akai, Elekta, maşină, MTV, curent, Madonna, viaţa de noapte, Modern Talking, şi tot ce aici nu aveai.

Problema e că „lumea liberă” nu vedea aşa lucrurile, în niciun domeniu. De fapt, în ciuda avuţiilor care se vânturau cu lopata pe Wall Street, lucrurile nu arătau deloc bine. Spectrul unui nou război mondial îşi arăta coada şi coarnele de după colţ pe măsură ce Reagan şi Andropov mârâiau unul la altul, Japonia „marii bule economice” îşi umfla muşchii în timp ce americanii nu prea mai ştiau pe unde să scoată cămaşa, designul industrial era sufocat de reglementări de poluare şi de siguranţă absurde, astfel încât scotea pe bandă rulantă plastice pătrate, colţuroase şi negre, epidemia crack-ului făcuse metropole întregi să arate ca în Vestul Sălbatic.

Mad Max şi alte poveşti post-nucleare şi post-apocaliptice au fost tratate cu curul la noi când le-am descoperit în „anii închirierilor de casete video”. Lumea s-a întrebat cine a născocit asemenea tâmpenii. Aveau însă un sens în ochii celui care văzuse o realitate asemănătoare cu ochii lui.

NewYorkCity

În această atmosferă, ceea ce înţelegea un designer prin „viitor” nu era tocmai ce înţelegem noi prin „prezent” – nimeni nu avea cum să anticipeze că în câţiva ani un Cray X-MP care costa cât greutatea lui în aur va fi o rablă inutilă pe lângă un mărunt smartphone distribuit gratis la abonament. Tot aşa cum nimeni care văzuse în reviste BMW Seria 7 din 1991 „cu xenon” nu putea realiza că azi noi montăm în spatele blocului xenoane chinezeşti de 50 de lei până şi pe Dacii sau Tico. Sau că din 2000 o maşinuţă de familie economică are cutie în 6 trepte, cutiile automate au 7 sau 8 trepte şi se vorbeşte deja de un Range Rover cu 10 trepte. Iar dacă ai fi spus cuiva în 1985 că în 10 ani oligarhia rusă va juca la cazinou în Moscova sute de mii de dolari pe seară, te-ar fi trimis la nebuni.

Deci „maşina viitorului” nu prea are treabă cu viitorul pe care îl trăim noi. Suprafeţele vitrate uriaşe n-au fost adoptate în practică de niciun fabricant, fiindcă nimeni nu e foarte tentat să se coacă de viu în soare. Aşa cum stilul jantelor clasice Ferrari mai e folosit în zilele noastre doar de cocalarii de prin cartiere, orice maşină respectabilă are jante mult mai elegante pe 17″, 18″ sau mai mult, direct din fabrică. Sau cum ecranele touchscreen şi butoanele de comandă simplificate au înlocuit puzderia de butoane de pe consola schimbătorului de viteze, care par a fi luate de la o jucărie de proastă calitate, împreună cu consola de Oltcit a şoferului. În timp ce LEDurile, xenoanele şi managementul electronic al motorului au făcut ca farurile cât foaia A4 şi grila de radiator ca masca lui Hannibal Lecter să devină inutile.

Pentru un om al zilelor noastre, până şi un Rover proiectat în 1971 pare mai modern.

De, uneori e mai complicat să proiectezi tehnologia viitorului pornind de la un prezent de 3 parale.