Crize · D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

Intelectoalu’ imobiliar

Pe vremea bulei imobiliare, lumea și-ar fi dat salariul, televizorul și pe bunica de la țară drept avans la un credit imobiliar, no matter the cost.

Dar după ce s-a spart balonul imobiliar, ca drogălăii treziți brusc dintr-un trip, se întreabă oamenii: băi, fraților și surorilor, de ce mă-sa mi-a trebuit? Ce calitate extraordinară avea apartamentul ăla, construit de comuniști, ca să arunce lumea sute de mii de euro în 2008 pe el?

Mai curios e faptul că nici Dracu’ nu se arăta tentat de un cartier de case. Blocuri și apartamente da, din belșug, dar cu casele nu voiau să aibă de-a face.

La prima vedere, ”fiindcă sunt scumpe”. Dacă mai stăteau pe gânduri, ”fiindcă o construcție e complicată”, trebuie autorizații, avize și alte jucării de birocrat plictisit.

S-a spart bula. Au început corporatriștii să umble după chilipiruri. Tot apartamente. Dar nu în Rahova sau Militari, că acum se mai putea și în Dorobanți. Dar case tot nu voiau. Strâmbau din nas. Vorba Agathei Christie, treaba cu casele era un mare mister.

Până a venit un comentac de-al lui Zoso să dezlege misterul. Tot bula imobiliară era de vină și tot regulile cererii și ofertei, cum ar fi zis răposatul Adam Smith.

Când a început umflarea bulei, cei care aveau nevoie de bani și lucrau pe salariile de 390 de lei din 2005 au vândut cât au putut. Era șansa lor, colacul de salvare. Și alții au cumpărat.

Și atunci într-un cartier de case și vile au rămas fie cei foarte bogați, care își permiteau să cumpere, restaureze, renoveze, să dărâme și reconstruiască, sau cei foarte săraci. Care rămâneau în coșmelia din care nu îi putea scoate nici comunismul.

Astfel încât corporatristu’ entelectoal ar fi avut de-a face cu vecini săraci și flămânzi. Care pun manele, aruncă gunoaie și-i fură toate ciurucurile de prin curte. Sau cu vecini parveniți. Care se urcă cu X5 pe florile de la poarta lui. Sau, mai rău, cu unii într-o parte și alții în cealaltă.

Ei știau că dezvoltatorii, constructorii, arhitecții, inginerii și muncitorii fură ca în codru. Erau conștienți că apartamentul de complex rezidențial e mic, înghesuit, strâmb, cu finisaje proaste și structură dubioasă. Dar știau la fel de bine că toți cei care se mută acolo au cumpărat prin creditare. Adică toți sunt salariați, sau cupluri de salariați, relativ tineri, cu venituri moderate, altfel nu puteau lua credit.

Finisajul prost se repară. Țeava spartă se înlocuiește. Tabloul electric prăjit se schimbă.

Dar pe manelistul care aruncă gunoaiele pe stradă, sau pe parvenitul cu X5 nu îi mai poți înlocui. Până nu mor ei, sau nu vând, nu ai cum să-i faci să plece de acolo.

D-ale Bucureştiului · Droguri · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele

Capitalismul pe doi lei

La un moment dat, se iscase printre românii verzi epidemia corporatismului.

Asta nu era o noutate. Înainte de 2010, era invazie de agenţi de vânzări. Mai rea decât una de gândaci de bucătărie. Fiindcă de gândacii de bucătărie mai poţi scăpa după o doză bună de spray pe lângă ghenele din care se hrănesc. Un agent de vânzări cu maşină inscripţionată e atât de fomist încât continuă să se hrănească nepăsător, în ciuda sprayului.

Corporatiştii, cică, se hrănesc ceva mai bine din hazn… serviciul de bază. Deşi Caţavencii au aflat că în corporaţii de-abia scoţi salariul mediu pe economie, poate ceva mai mult, doar că e ambalat frumos și, câteodată, de-a dreptul atrăgător. La şaormăria din colţ probabil ar fi avut parte de un câştig apropiat. Plus sacoşele pe care angajatul român ştie să şi le umple până la sfârşitul zilei.

Aşa încât, spre deosebire de şaormării, prin companiile de la noi s-au răspândit obiceiurile Oliviei Steer. Cunoscută şi ca Activia Ştir. Se mănâncă în primul rând frunze. Încât proverbul strămoşesc s-a adaptat la vremurile moderne: un corporatist taie colegilor frunză.

Cândva, nişte viitoare corporatiste foarte studioase plesneau de aroganţă precum pepenii răscopţi. Umblau cu nasul atât de sus încât zbura MiG-21 pe lângă el. Însă din câte au dovedit vechii noştri prieteni Facebook şi LinkedIn, foarte puţine din rândul lor şi-au construit în ultimii 15 ani o carieră care să le ducă mai sus de salariul mediu net.

Dar aroganţa a rămas. Nu mai poţi da prin vreo clădire de sticlă cu climatizare de frica lor; tratează lumea de parcă orice solicitant ar fi sluga lor şi se aşteaptă să le lustruieşti pantofiorii de 90 de lei de la reduceri. Asta, în cazul ipotetic în care ai purta cravată de mătase, iPhone şi ceas elveţian. Atâta ţi-ar trebui, să vii la ghişeele lor în bermude; te-ai putea trezi că îţi pune una din ele mătura într-o mână şi mopul în cealaltă.

La corporatiste nu e important venitul. Dacă ar ţine cu adevărat să dobândească bani sau bunuri materiale, ar face altceva. Vânzătoare, asistente medicale, cofetărese, escorte.

O corporatistă foarte drăguţă (lucru rar în această branşă de scorpii înţepate) care semăna cu Dita Von Teese venise odată dintr-un oraş de provincie să lucreze la o bancă. Unde nu era mulţumită nici de salariu, nici de chiria apartamentului în care stătea. De metroul aglomerat dimineaţa nici nu mai vorbim. Iar în privinţa relaţiilor sociale sau erotice, fata era cam din secolul XIX.

Şi atunci ce căuta aici? …A spus-o cu guriţa ei: „cu ASEul făcut, acasă nu aş fi putut să fiu decât maxim funcţionară la primărie, pe 1200 de lei. Şi asta dacă aveam noroc să intru acolo, peste bariera pilelor.”

E uşor să râzi când afli cum sunt spălaţi pe creier cu faptul că au privilegiul de a munci ca o vită de jug pentru o multinațională. Ei cred în asta, fiindcă ştiu nişte lucruri mai greu de înţeles la prima vedere. Faptul că are mai multă importanţă în ochii „celor de-acasă” o legitimaţie cu un titlu pompos şi absurd în romgleză. Sau posibilitatea de a te căsători cu un alt corporatist şi nu cu Dorel de pe basculantă.

Aşa se întrebau cândva Freakonomicii Levitt şi Dubner de ce golanii de cartier îşi riscă în fiecare zi capul vânzând bile de heroină la colţ de stradă, pentru mai puţini bani decât ia un prăjitor de cartofi la McDonald’s.

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

Bancurile zilei

  • Un șefuț corporatist își dăscălește subalternii: ”Data viitoare când unul dintre voi îl mai face porc pe domnul șef de departament, jur că-l trimit direct la cocină, să curețe rahatul după el!”
  • ”De ce ai încercat să evadezi?” îl întreabă comandantul închisorii pe deținut. ”Am vrut să mă însor, să trăiți!” Gaborul se uită la el uimit: ”Credeam că vrei să evadezi ca să fii liber…”
  • În compania noastră, programatorii sub 30 de ani își numesc softurile cu nume de gagici, cei între 30 și 50 de ani după mărci de vodcă și cei peste 50 de ani cu nume de boli venerice.
  • O corporatistă zice: ”Domnu’ director, nu vreți o felie din prăjitura mea?” Directorul ia, gustă și spune: ”E delicioasă!” Tipa, emoționată: ”Vă mulțumesc, măcar dumneavoastră o apreciați… soțul meu a vomitat după ce a gustat-o și cățelul s-a îmbolnăvit!”
  • O pițipoancă anorexică din cele hrănite numai cu salate bio și apă plată lucra de zor și intră șefa: ”Măriuțooo!” ”Aici sunt.” ”Aici unde, că nu te văd?” ”Aici, în spatele stiloului!”
  • Trei directori se lăudau cât de curajoși sunt oamenii lor. Fiecare își cheamă câte un angajat și primul zice: ”Să cobori cu capul în jos pe peretele clădirii pînă la sol și să te întorci pe aceeași cale cu o înghețată de lămâie intactă!” Ceea ce tipul și face. Al doilea îi spune subalternului său: ”Să te duci la sediul BGS, intri cu forța acolo, iei de la bufetul lor o înghețată de lămâie fără s-o plătești, ieși cu ea și să mi-o aduci intactă!” Trece o oră, două, tipul se întoarce, plin de sânge și vânătăi, cu înghețata. Al treilea director zice și el: ”Du-te și tu la sediul BGS, rupe-i cu bătaia, și întoarce-te cu o mașină de-a lor încărcată cu înghețată de lămâie!” Tipul se uită la șeful lui, la cei din jur, se uită iar la șeful lui și zice: ”Asta nu e în atribuțiile mele de serviciu, așa încât, în pula mea, ia mai duceți-vă singur dacă vă place așa de mult înghețata!” Directorul lui se întoarce spre ceilalți doi, cărora le picase falca, și le spune: ”Uite, ăsta e un om cu adevărat curajos!”
  • Un corporatist se laudă către un coleg: ”Nevastă-mea iubește cățeii și pisicile.” ”Ai mare noroc. A mea nici nu discută mai jos de vulpe sau nurcă.”
  • ”Dorele, șeful meu îmi spune în fiecare zi ce frumoasă sunt.” Dorel se uită la ea și zice: ”Șeful ăsta al tău e un pervers cu gusturi tare bizare.”
  • Se întâlnesc într-o zi un corporatist și un țiga… cetățean român de etnie rromă pe la Autovit. Țiganul zice: ”Boss, nu poți să ratezi ocazia, e cea mai reușită imitație de Tisso(t)!” Corporatistul examinează ceasul pe toate fețele și îi dă cea mai reușită imitație de euro pe care a putut-o scoate pe copiatorul color.
  • Un corporatist plictisit dădea la undiță și prinde peștișorul de aur. ”Știu ce e cu tine, nu îți dau drumul până când nu îmi îndeplinești o dorință.” Peștișorul, făcându-i cu ochiul: ”Și care e dorința ta? Văd că ești un caraghios plictisit, care muncește 12 ore pe zi și pescuiește ca să își uite de plictiseală.” Corporatistul zice: ”Atunci să schimbăm asta… fă-mă Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul!” Și se trezește în munții Afganistanului, înarmat doar cu un pistol și înconjurat de 50 de talibani furioși.
  • Un poster mare la intrarea la Resurse Umane anunță: ”Nu furați, nu mințiți și mai ales nu vă turnați niciodată colegii. Directorul nu suportă concurența.”
  • Corporatistul îi explică psihiatrului: ”Cred că am halucinații, nevastă-mea și soacră-mea îmi spun că vorbesc în somn, dar la birou nimeni n-a observat asta!”

radioerevan

  • Sună un salariat la Radio Erevan și întreabă: ”Se poate duce o viață decentă trăind numai din salariu?” Tăcere penibilă în studio, și un răspuns jenat: ”Nu știm, noi n-am încercat până acum.”
  • Un islamist e judecat fiindcă ar fi ucis 7 corporatiști și le-ar fi mâncat creierele. ”Imposibil, onorată instanță!” se apără tipul. ”Corporatiștii nu au creier, și chiar dacă ar avea, un bun musulman nu mănâncă nimic de la un porc.”
  • Un polițist se duce la o babă care vindea în piață ciuperci de la Cernobâl și o întreabă: ”Cum e posibil? Cumpără cineva ciuperci de la Cernobâl, după ce i-ai avertizat de unde sunt?” Baba, numărând pe degete: ”Sigur că da, uite, a fost domnul care le cumpăra pentru șeful de serviciu, apoi o doamnă care le cumpăra pentru departamentul Resurse Umane, a mai fost tipul cu ziua de naștere a mamei-soacre…”
  • Știți de ce directorul general are 3 secretare? E ca la milițieni: una știe să scrie, una știe să citească, și cea de-a treia își face unghiile și le supraveghează pe fufele alea intelectuale.

Disclaimer: Orice asemănare între glumele cu corporatiști și cele cu sovietici e neintenționată. Se știe că un comunist sovietic mânca vegan și bio doar datorită lipsurilor, mergea la o vodcă, nu la team-building, și în cazul improbabil în care ar fi avut calculator, sigur n-ar fi avut un wallpaper cu Părintele Arsenic.

Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim · Sex

Bancurile zilei

  • Știți cum invită Mihaela Răsuflescu homosexualii la masă? Zice: ”îmbuci ceva?”
  • Mihaela Răsuflescu, în studio: ”Vă rog, publicul, poftiți la locurile dumneavoastră, cei căsătoriți în dreapta, burlacii în stânga!” Unul din public: ”și homosexualii?…” Ea: ”încolonați, în spatele meu.”
  • Mihaela Răsuflescu scrie un anunţ matrimonial: „Caut un bărbat fumător, alcoolic, gagicar, escroc, mincinos, dacă se poate să-i placă şi bărbaţii, cu atât mai bine. Într-un cuplu, partenerii trebuie să aibă interese comune!”
  • Trimite unul un mail Mihaelei Răsuflescu și întreabă: cum pot să-i demonstrez soției că ”Dorian Anal” din telefonul meu nu e ce crede ea, ci e șeful de serviciu de la Analize?
  • Sondaj de opinie pe blogul Mihaelei Răsuflescu: ”Tu și partenerul tău de viață aveți același sex?” cu variantele de răspuns: a. ”Da.” b. ”Nu, el îl are mai mare.” c. ”Nu știu, că el stă numai cu spatele.”
  • Sfaturile Mihaelei Răsuflescu pentru homalăi: „Îţi place să fii mângâiat? Să fii atins si să fii pipăit, strivit într-o ceată de bărbaţi viguroşi? Şi să fii încins? Îţi place respiraţia celuilalt lângă urechea ta? Ia autobuzul, frăţioare!”
  • Elan Schwartzenberg zice: „În casa mea, eu fac regulile! Mihaela trebuie să fie în fiecare seară în pat la ora 22! Se conformează când e vorba de oră, dar adresa e de fiecare dată alta…”
  • Mihaela Răsuflescu ia un interviu unui cuplu de gay și până la urmă îi întreabă: ”iar în pat ce faceți?” Unul răspunde: ”cam toate chestiile pe care le cerea Dani și matale nu voiai!”
D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

Toate-s vechi şi nouă toate

Cum ar fi spus cândva un elev român, dacă Mihai Eminescu ar fi trăit până azi, ar fi avut 165 de ani. Iar un căpşunar român ar fi zis că dacă te întorci în România, e ca pe vremea lui Eminescu, adică eşti cu 165 de ani în urmă.

Exemplu:

Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii care riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în oraşele poporului românesc.

Domnia lor vor să facă pe boierii. Sunt născuţi pentru lucruri mai înalte, tot lucruri mari la care cinstiţii lor părinţi, care vindeau bragă şi rahat cu apă rece sau umblau cu patrafirul şi sfiştocul din casă-n casă, nici nu visaseră şi nici n-aveau dreptul să viseze, căci nu dăduseră naştere unor feţi-frumoşi cu stele-n frunte, ci unor băieţi groşi la ceafă şi târzii la minte, de rând, adesea foarte de rând.

Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării.

Mihai Eminescu, 1877. Probabil că ar suna la fel de cunoscut şi în 2017.

Specia asta de ciocoi se fabrică în mare serie, de către cele mai productive întreprinderi din zilele noastre, corporaţiile multinaţionale. Îi fac după caietul de sarcini: să aibă maximum o jumătate de creier, să fie fomişti precum căţelul maidanez, şi asemenea lui gata să lingă mâna stăpân… Directorului, să se hrănească în primul rând cu restu… regim vegetarian şi bio, cu gura cât trompeta de jazz, volubili ca o ţigancă florăreasă şi culţi ca un miliţian de la Rutieră. N-are importanţă domeniul în care lucrează, de la benzinăria OMV până la bancă, fiindcă oriunde ar lucra nu produc altceva decât belele. Religia lor, în care cred mai abitir ca în ortodoxism, catolicism, islam şi budism puse la un loc, e credinţa că sunt nişte nobili. Nu se coboară ei să discute cu clientul. Clienţii sunt cocalari, ţigani, drogaţi, deţinători de BMW Ursuleţ, clubberi, copii de bani gata, mâncători de şaorma, nu se ridică la nivelul doamnei de la ghişeu, doar cel mult la nivelul necesar pentru a o pupa în fund.

Atât ţi-ar trebui, să reclami ceva legat de drepturile tale. Ei ştiau oricum mai bine decât tine că eşti dezaxat şi drogangiu.

Cum ar fi spus acelaşi Eminescu, iertaţi-ne, boieri dumneavoastră, că ni s-a părut şi nouă, biet, că trăim în ţara noastră şi avem de zis o vorbă!