Crize · D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Maşinile noastre pe care le iubim · Mitocănia salvează România · Politică · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Şcoala Vieţii

Dacia, d-acolo…

Un mare bloggăr român încearcă să dezlege misterul: de ce nu e Volvo Dacia?

Păi, după cum e obiceiul rromânesc: de comuniști, Renault, muncitori, ingineri, Ceaușescu, cocalari, taxe de primă înmatriculare, țigani, dealeri, BMWuri, mecanici etc.

Așa cum, înainte de epoca Internetului, clasa muncitoare urbană brodea cele mai lungi și complicate povești. De vină pentru orice se întâmpla, până și pentru faptul că n-a venit autobuzul la timp, erau de vină Ceaușescu, Roman sau Iliescu. Dacă nu ei, atunci milițienii, primarii, evreii, securiștii, Saddam Hussein, turcii, interlopii, arabii, poponarii, țiganii, Bill Clinton, FMI, Banca Mondială, Dinu Patriciu. Întotdeauna cineva din afară. Din afara familiei tradiționale.

Astfel încât Dacia a ieșit o mașină proastă, ieftină și nefiabilă. Fiindcă francezii erau hoțomani, muncitorii neinstruiți și Ceaușescu prost și cizmar. Chiar dacă la revenirea lui Renault muncitorii din anii 1970 și 1980 erau la pensie și cizmarul prost era mort și îngropat de 15 ani. Prostia lui era magică, funcționa și de dincolo de mormânt.

automobilizda

Sau poate că democrația, măsurabilă prin numărul de voturi, zice că nu e tocmai așa.

Românii ajunși pe afară știu că lucrul cel mai complicat nu e să te adaptezi profesional, şurubelniţa e tot şurubelniţă şi la români, şi la elveţieni. Modul de socializare e ceea ce îl face urâcios în ochii altor neamuri. Pe român, pe rus, bulgar, polonez sau arab. Cât timp contează numai ceea ce se întâmplă la șurubelniță, e destul să vină un investitor român, chinez sau occidental, și adaptarea profesională se face peste noapte.

Fiindcă suntem în lumea a doua. Cea industrială post-socialistă. Și aici există un avantaj, pe care lumea l-a exploatat cât a putut. Și sub Ceaușescu, și sub FSN, PDSR, PNCȚD și alte specii din astea teratologice. În ciuda creaturilor din acele specii, care au dat cu bâta cât au putut. Câteodată în sensul propriu al expresiei, când bâta a fost în mâna minerului.

Avantajul este costul redus, insignifiant, al educației.

E destul să îți bați capul câțiva ani și să rabzi. Până când ai terminat, să zicem, Medicina. Și după aceea începe să vină profitul, cum ar fi zis un capitalist în devenire de pe vremea lui John Steinbeck. Plicurile. Medicamentele date pe sub mână. Legea unică de salarizare. Prestigiul diplomei de medic în ochii autorităților de care te lovești. Volvo modern, că Dacia e veche și nefiabilă. Răsplata pentru anii petrecuți în școală.

Dar dacă ar fi costat 50 000 USD un an la Medicină, ce te-ai fi făcut?

Vorba unui băiat dăștept și suplu, jobul pentru tine înseamnă doar că îți poți produce banii de mașină sau de intrat în club în weekenduri, fiindcă o carieră e doar o problemă de confort, nu de supraviețuire. De iPhone în loc de Nokia. De ceea ce generația moșilor – cei care erau deja maturi pe vremea represiunii comuniștilor – numea ”are prea mulți bani și n-are nicio frică sau rușine”. La urma urmei, chiar și un comunist ar ezita înainte de a-i face o măgărie prea mare lu’ domnu’ doctor. Poate are nevoie mâine de o operație urgentă și n-o să știe la cine să apeleze.

Nu va costa 50 000 USD în următoarele decenii în România un an la Medicină. Fiindcă profesorii au nevoie de studenți ca să își justifice posturile. Ministerul Sănătății are nevoie de medici ca să justifice ținerea în funcțiune a spitalelor. Populația are nevoie de medici ca s-o trateze. ANAF are nevoie de salariați bine plătiți ca să le stoarcă impozite. Bancherii au nevoie de ei ca să le poată da credite. Nicio forță din societate nu e interesată să ridice o barieră de netrecut care să îi țină pe cocalarii fără rușine departe de carieră.

După cum nimeni nu e interesat să umfle impozitul pe o locuință sau o mașină medie la o valoare uriașă, nesimțită. Fiindcă sute de mii de oameni nu vor putea sau vrea să plătească. Dacă îi execuți silit pe toți, rămâi și fără bani la buget și cu sute de mii de case pe care nu le mai poți vinde nimănui. Așa încât autoritățile sunt interesate să facă acest compromis și să lase banii să le curgă în fiecare an. Ai de 10 ani încoace Volvo XC90 cu V8, în fiecare an ei îți pot lua 6300 de lei impozit. Dacă ai Logan cu 1.5 dCi, abia plătești 60 de lei. Iar dacă ar veni unul care ar spune: ”sunt Vlad Țepeș și am hotărât că mașinile sunt interzise de azi!” ar realiza până la sfârșitul anului ce cretin a fost, când ar vedea că nu mai încasează nimic.

După cum investitorii -indiferent ce produc, piese auto, volane, frigidere, armament, porțelan- au nevoie să le vină la ușă ingineri, muncitori, contabili sau pompieri în căutare de lucru. La fel cum au nevoie să le vină în magazine consumatori.

Chiar dacă domnul Ernu și tovarășul Karnoouh zic că ăsta e un capitalism sălbatic, cocălăresc, flămând, drogangiu, pițiponcesc, murdar și țigănesc ca la Pata Rât.

D-ale Bucureştiului · De ce iubim femeile · Mahalaua de lux · Românii noştri cu care ne mândrim

The Diva!

O gagicuţă din cel mai afgan judeţ al României şi cel mai mare producător de Ştiri de la Ora 5 -adică Vaslui- a escrocat un medic chirurg de renume din Iaşi, un om de afaceri din Bucureşti şi pe alţi câţiva fraieri care se jenează să apară în ziare. Cu unii a fost căsătorită, cu alţii a trăit, dar pe toţi i-a păgubit de banii şi obiectele de valoare din casă. O dată s-a dat drept ofiţer superior de poliţie, altă dată drept agent acoperit al SRI specializat în lumea arabă. Apoi a fost, în acelaşi timp, avocat şi ofiţer superior SRI cu armă de serviciu. Iar dacă fraierii nu ar fi dat-o în gât, în alte sensuri ale expresiei decât acela vasluian practicat în grup, probabil ar fi fost şi cosmonaut.

Asta îmi aduce aminte de o împrejurare asemănătoare:

„Am trăit ca un tânăr rajah, prin capitalele europene – Paris, Veneţia, Roma – colecţionând bijuterii cu rubine, vânând fiare sălbatice, pictând un pic, mai mult pentru plăcerea mea, şi încercând să uit o tragedie care mi s-a întâmplat cu multă vreme în urmă.”

Cu mare efort am reuşit să îmi stăpânesc râsul. Frazele erau atât de uzate încât nu mai evocau nicio imagine, cel mult vreun personaj cu turban, plin de rumeguş, urmărind un tigru prin Bois de Boulogne. Era ca şi cum ai fi frunzărit poveştile dintr-o duzină de reviste.

„Marele Gatsby”, 1925.

Se vede treaba că americanii nu au reuşit să fie atât de naivi şi creduli precum românii moderni, nici măcar acum 90 de ani.

PS Veneţia nu e capitală.

Crize · D-ale Bucureştiului · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

De la lume adunate

  • Pe vremea când avea 19 ani, Daniela Crudu muncea pe unde apuca pentru a-şi asigura traiul zilnic: uneori la bară, alteori pe boxe, şi cea mai mare parte a timpului prin paturi.
D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

Am cazanul meu…

Alcoolul nostru cel de toate zilele

Cu ceva vreme în urmă, OMS a aflat, după minuţioase analize, că România e una din ţările fruntaşe în lume la consumul individual de alcool – mai bine zis, pe locul 8 din ~200 de ţări, puţin în urma Rusiei şi Moldovei şi cu vreo 7 locuri peste Irlanda, ceea ce e o măreaţă realizare, cum ar fi zis Răposatul Ceaşcă de Ghencea.

Cu toate că în alte privinţe facem tot posibilul să ieşim codaşi, în privinţa beţiei se pare că eforturile noastre merg în direcţia contrară, fiindcă ultimele studii arată că ne-am îmbunătăţit performanţa, adică ne-am căţărat pe loc fruntaş în UE şi în lume, după cum par să indice şi Ştirile de la Ora 5, care au făcut ca expresia „comă alcoolică” să aibă un număr impresionant de rezultate pe Google. (Azi, 224 000. Nu mai căutaţi 😛 )

Cine bea în România - econtext.ro

În mod deloc curios şi de altfel uşor observabil la orice bodegă de cartier, cel mai mare drojdier şi ţuicar de la noi nu e nici muncitor, deşi ar trebui să aibă bani şi tradiţia muncitorească spune să te cinsteşti cât mai bine cu un păhărel, nici şomer, fiindcă la noi şomerul n-are ajutoare sociale ca la vestici pe care să le arunce pe alcool la chioşcul din colţ. Cei mai mari consumatori de spirtoase şi ţuici sunt Ţăranul, frate bun cu muncitorul în societatea socialistă, şi bunul nostru prieten Pensionarul, tipul ăla care bântuie prin cartier cu privirea fixă ca un zombie şi miroase tot ca un zombie (măcar acum ştim de ce), iar după ei vine tare generaţia lupilor tineri, puştimea şi pulimea care rade tot, suge tot, absoarbe alcoolul ca buretele, bagă vodcă în loc de apă, fiindcă, la fel ca la ruşi, vodka e a doua apă pentru ei.

Viteazul Doctor Minciunicopschi -eroul care se luptă de 23 de ani cu balaurul junk-food şi tot nu face mare mozzarellă- a aflat că la noi alcoolismul începe de la grădiniţă, datorită croissantelor cu ciocolată şi cu cremă.

E suficient să îi cumperi copilului tău un corn cu ciocolată zilnic, ca să-l faci dependent de doza zilnică de alcool. Până să ajungă să se îmbete singur mai e doar un pas. Neuropsihiatrii spun că până la 21 de ani alcoolul ar trebui interzis categoric. Societatea de consum are grijă însă să îi îmbete pe copii de mici. Fără ca adulții să știe, alcoolul este un ingredient nelipsit cele mai gustoase croissante cu ciocolată.

”Când un ingredient ”interzis” e în cantitate mare, producătorii sunt obligați să îl menționeze”, explică dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Așa se face că pe ambalajele de croissante 7 Days – Hazel Nut, Max, Double ( în oricare dintre variante) sau Chipicao putem citi fără excepție în lista ingredientelor, printre diverse zaharuri nesenătoase și e-uri toxice, ”Alcool etilic”. Aceste croissante sunt considerate de ”top”.  Sunt cele mai bune, cele mai gustoase, cele mai dorite, sunt și cele  mai scumpe. Unele din ele se vând cu abțibilduri pentru ca copilul să își dorească tot timpul un nou croissant, alcoolul ingerat fiind condiționat de completarea ”colecției” de cartonașe. Totul se întâmplă parcă după un plan care, în final dă dependență.

Se vede treaba că la noi cel mai bun prieten al omului nu e câinele, aşa cum se spune, ci trăscăul, care te însoţeşte de la naştere până la moarte, lângă inimă atunci când ţi-e sete, cum zicea răposatul Creangă, el însuşi mare mâncău şi băutor.
D-ale României de ieri şi de azi · Românii noştri cu care ne mândrim

Clubul proştilor la o bere şi-un antibiotic

Rotundul nostru prieten Arhi se miră de obiceiul foarte românesc de a te îndopa cu antibiotice  de fiecare dată când te doare ceva. Sau te ceartă şeful, s-a uitat urât la tine vecina de la 7 sau pur şi simplu te mănâncă în fund. (În ultimul caz s-ar putea să ai oxiuri, care se tratează cu altceva.)

Fiindcă românii e dăştepţi, cum spunea Camil Petrescu cu 4 generaţii în urmă şi n-au evoluat de atunci, grăsunelul nostru bloggăr cu valoare primeşte nişte răspunsuri pe măsură. Aşa, pentru informarea unora care sunt mai dăştepţi decât străbunicii lor de pe vremea lui Camil Petrescu, nu există „gripă bacteriană” sau „răceală bacteriană”. Răceala e produsă de unul din zecile de subtipuri ale unui virus, ca şi gripa. Dacă ai o infecţie bacteriană a căilor respiratorii, cu streptococ sau gonococ, nu se va rezuma doar la simptomele de răceală şi gripă. O să ajungi singur la doctor când o să delirezi de febră cu amigdalele cât sâmburii de piersică şi ganglionii umflaţi cât nucile.

Folosirea antibioticelor pe post de leac băbesc are de-a face cu nişte doctori mai comunişti de felul lor, care se adaptaseră la mediul „blocurilor gri” precum parazitul la organismul gazdă, construind în jurul lor o întreagă subcultură a bolii, medicamentului şi şpăgii. În care, din motive evidente, ei credeau, ca într-o religie.

Primul exemplu: „bolile copilăriei”. Rujeolă, scarlatină, rubeolă, oreion, varicelă etc. Dacă stai să asculţi un comunist, erau date de la Dumnezeu. (Pentru ei, probabil Dumitru Popescu-Dumnezeu.) Trebuia să le fi făcut cândva, după el, preferabil pe toate. În prezent, se întâlnesc destul de rar la copii şi din ce în ce mai des la adulţi. Dar în mediul „blocurilor gri”, în care stăteau claie peste grămadă în apartamentul muncitoresc confort II toţi Doreii cu nevasta, copiii, mama soacră şi tuşa Marghioala de la ţară, cu clasele de 30-40 de elevi la şcoala de cartier şi cu taberele, vrând-nevrând tot strănuta un Gigel în nasul lui Costel. Doctorii de la policlinicile de cartier vorbeau în termeni de „oreion în blocul X” sau de „varicelă în şcoala Y” de parcă ar fi vorbit de epidemii într-un lagăr sau într-o puşcărie. (Ştiind cum arătau „blocurile gri”, începi să îţi pui întrebări despre ce ştia un doctor despre lagăre şi ce nu…)

Al doilea exemplu: prescrierile de antibiotice. Antibiotic la orice. De obicei, favoritele doctorului comunist, Britney Spears şi Christina Aguilera ale antibioticelor: eritromicină şi penicilină-V. În 2012 nici nu prea le mai vezi prin farmacii. În 1982, ai fi mâncat eritromicina ca pe bomboane, de parcă încercau să compenseze faptul că bomboane nu se găseau. Uneori le prescriau şi fără ca pacientul să se plângă de ceva. În doze făcute mai degrabă pentru medicina veterinară: dacă medicii americani tratează o infecţie cu o doză unică injectabilă de 2,4 milioane de unităţi de penicilină, ai noştri se simt obligaţi să prescrie 5 (cinci) doze similare, în zile diferite, pentru aceeaşi boală. Iar când confratele lor mâncător de hamburgeri recomandă doxiciclina în doze de 100 mg, doctoraşii noştri nu se simt bine dacă nu prescriu 300 mg, şi îl mai cheamă pe pacient şi la analize din 3 în 3 luni, ca să nu rămână ei fără plocon.

Ceea ce ne duce la al treilea exemplu: controlul la unghiuţe. Comuniştii făcuseră o adevărată obsesie pentru bătutul oamenilor la cap să se spele  pe mâini. De la învăţătoarea de la şcoala de cartier şi mergând în sus foarte probabil până la Ceaşcă însuşi, aveau grijă să repete ca papagalii: ai grijă ce mănânci, ce bei, ce vorbeşti, cu cine te culci, pe unde treci strada …şi nu uita să te speli pe mâini.

În subcultura în care trăiau, băieţii ăia simpatici cu halat şi stetoscop îşi creaseră convingerea că publicul nostru este murdar, că nu trece pe la duş, că nu foloseşte săpunul (Cheia 🙂 ) şi nici şamponul (de urzici 🙂 ), că fuge de spălat ca Dracul de tămâie, că are boli cronice, mănâncă toate porcăriile şi că oricum sfaturile lor cu şi despre folosirea săpunului nu vor fi ascultate de nimeni.

Astfel încât, ca să scape de răspundere în faţa tovarăşilor care le cereau rezultate măreţe în profilaxia bolilor în sistemul de sănătate socialist, mergeau pe linia minimei rezistenţe şi foloseau cea mai la îndemână soluţie: s-a îmbolnăvit Dorel? eritromicină la fiecare 6 ore, băieţi! Nu ştiu exact ce are, dar la mutra lui smochinită îl bănuiesc a avea toate bolile din lume, aşa încât mai bagă, Dorele, şi nişte penicilină-V. Şi marchează plicul, că mă mai aşteaptă lume la uşă.

Chiar dacă eritromicina nu e chiar atât de eficientă, se vede treaba că unii au descoperit nişte întrebuinţări ale streptomicinei de care n-a auzit încă vreun medic. Sunt numai buni de Premiul Nobel.

Crize · Presa noastră cea de toate zilele

Ciomu Reloaded

Un medic de la Piteşti i-a zdrobit creierul unui copil, în timp ce se năştea.

Până se va pronunţa madam Justiţia cea oarbă, am o singură întrebare: doctorul e unul din cei care ţipau ca din gură de şarpe că se prăpădeşte România, cade cerul, vine Apocalipsa, ne mănâncă pe toţi canceru’, vorba coanei Luminiţa florăreasa, dacă se atinge cineva de sistemul medical de Stat?