Archive

Posts Tagged ‘eoliene’

Fukushima trece prin stomac

2 Iulie 2013 16 comentarii

În ultima lună, unul dintre reactoarele de la Cernavodă (cele mai fiabile instalaţii industriale de la noi!) face la fel de multe mofturi precum o Dacie 1310 la drum lung, cu eşapamentul legat cu sârmă şi ciorapi de damă în loc de curea de ventilator. Ceea ce este niţeluş cam suspect, de parcă s-ar fi mutat brusc Fukushima la Cernavodă şi ar fi venit marele cutremur pe care pretind unii că îl pot prezice.

Cum a început totul?

8 ianuarie: record de producţie în energia eoliană. 1586 MWh. 38 MWh peste hidrocentrale şi Cernavodă.

14 februarie: Complexul Energetic Oltenia, pe fondul scăderii drastice a cererii de energie electrică produsă pe bază de cărbune (cea mai scumpă formă de generare a energiei), a rămas cu 1,5 milioane de tone de cărbune inutil, care se degradează în aer liber.

21 februarie: Hidroelectrica (deloc întâmplător, cel mai ieftin producător de energie) vinde cele mai mari cantităţi de energie pe bursă.

9 mai: simpaticul Premier Copy-Paste sancţionează producătorii de energie eoliană fiindcă au luat-o mult înaintea celorlalţi şi nu stau în rândul lumii, cum se face în socealizmu’ multilateral dezvoltat.

13 mai: 1000 de angajaţi de la Complexul Energetic Oltenia şi-au văzut salariile tăiate.

28 mai: 5000 de mineri olteni protestează.

21 iunie: preţul negociat al energiei electrice scade tot mai mult pe bursă.

În ultima lună, 2 iunie – 2 iulie, se descoperă tot timpul mici probleme la Reactorul 2 de la Cernavodă, astfel încât e oprit, verificat, examinat, reparat, repornit etc

Ceva-ceva ne face să credem că până când nu se va reglementa într-un fel sau altul situaţia mineritului şi a energiei electrice produse de termocentrale, reactoarele noastre vor avea mereu defecţiuni, producătorii de energie eoliană vor avea tot timpul probleme birocratice, hidrocentralele îşi vor reduce puterea, gazele de şist vor rămâne în pământ.. şist, şi tot aşa, fiindcă bravul nostru cetăţean tare de cap, alegător şi plătitor de taxe, Mineru’ Atomic mâncător de praz oltenesc, nu poate să rămână fără obiectul muncii şi fără o chiftea în stomac.

I-ar putea veni subit nişte idei mai periculoase, cum ar fi să facă o excursie pe la Bucureşti să vadă dacă s-au prins panseluţele din 1990.

De Ziua Europei, Valea Jiului se mută în America

9 Mai 2013 9 comentarii

Fiindcă tot e astăzi Ziua Europei, două lucruri tare interesante care au apărut prin presă sunt tratate cu curul.

În SUA (datorită faptului că sursele de energie regenerabile s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie şi gazele de şist izvorăsc aşa cum îşi închipuie guvernul lui Ponta că vor face la Costineşti) s-a redus dependenţa de cărbune a sistemului energetic la minimul ultimilor 63 de ani. Fenomenul în sine e benefic, deoarece arderea cărbunelui este mult mai poluantă decât a petrolului sau gazului natural (93,18 kg de CO2 / 1 000 000 BTU generate, faţă de 53 kg de CO2 / 1 000 000 BTU produse de arderea gazului natural). Există un motiv pentru care Epoca Aburului s-a încheiat cu un secol în urmă.

appalachia_mine

Însă efectele economice şi sociale trec dincolo de poluare sau certificate verzi, cum spuneau partizanii lui François Hollande, că înainte să te uiţi în buzunar trebuie să vezi the big picture. (Partizanii români spuneau asta. Un franţuz adevărat, ştiind cât de mult urăsc ei împrumutul lingvistic, nu ar folosi o expresie americănească.)

Fiindcă dinainte să existe SUA ca atare, economia unor state ca West Virginia (care nici el nu a devenit stat decât în 1863) şi statele învecinate, întinse pe o suprafaţă peste 530 000 km pătraţi, cât 2 Românii puse la un loc, depinde de cărbune ca de aer.

Mină în West Virginia în 1908

Oraşele, căile ferate, şoselele, totul există în această regiune datorită unui singur motiv, cărbunele. Altfel nu ar fi fost nimeni interesat să populeze un ţinut pe care toată lumea, inclusiv presa, îl trata drept sălbăticie, pustietate, ţară a rednecilor şi a beţivilor. Chiar şi în epoca mecanizării, a decopertării şi excavatoarelor gigant, e vorba de zeci de mii de locuri de muncă, în minerit, servicii, transporturi, comerţ.

Producţia de energie din surse regenerabile, gazul ieftin, subvenţiile de Stat, instalaţiile industriale mai puţin energofage, reglementările cu privire la poluare au făcut ca utilizarea pe scară largă a cărbunelui să devină neprofitabilă. Zeci de termocentrale pe cărbune sunt programate să fie închise în următorii 3 ani. În numai 8 ani, 2005-2013, procentul reprezentat de cărbune în generarea de energie a scăzut de la 50% la 37%.

5400 de locuri de muncă vor fi desfiinţate în domeniul energetic, şi de aici bulgărele de zăpadă se rostogoleşte la vale: 30 000 de locuri de muncă în minerit, alte zeci de mii de locuri de muncă în transporturi, în orice domeniu legat de asta, până şi în fast-food. Locuri de muncă plătite în medie cu 60 000 USD/an, la fel de bine ca funcţiile de bază în corporaţii. Oraşe întregi mor încet-încet, pe măsură ce firmele nu au profit, oamenii nu au slujbe, bugetele locale nu au bani din impozite şi magazinele nu au clienţi.

coal-miners-mining

De, uneori mai văd şi nepoţii lui Unchiu’ Sam că progresul tehnologic mai cere şi sacrificii. Deşi ceva mă face să cred că nu îşi vor lua puştile de redneck cu pat de plastic şi să plece spre Washington, DC, într-o mineriadă. În ciuda comentariilor rromânilor verzi despre ei, sunt totuşi mai civilizaţi decât (co)mu(n)iştii noştri.

În acelaşi timp, în bătrâna noastră Românie, excesul de energie eoliană le încurcă planurile „băieţilor dăştepţi” – pe măsură ce scade puternic cererea de energie, iar eolienele se învârt, centralele pe cărbune funcţionează efectiv „după cum bate vântul”, având costuri foarte mari generate de desele opriri şi porniri ale grupurilor mari din cadrul Complexului Oltenia (Turceni, Rovinari, Craiova). Şi Nuclearelectrica şi Hidroelectrica au întâmpinat dificultăţi în vânzarea energiei în ultima perioadă.

Cum reacţionează bravul nostru premier, care a căzut cu maşina de raliu direct în capul său tare? Reduce emisiunea de certificate verzi.

„Centralele eoliene să nu mai primească certificate verzi pentru energia produsă în plus faţă de cantitatea prognozată şi notificată Dispecerului Naţional, iar preţul minim admis pentru ofertele zilnice de pe Piaţa de Echilibrare administrată de Transelectrica să fie unic pentru toţi producătorii, nu diferenţiat pe tipuri de resurse. Această măsură, coroborată cu scăderea perioadei de valabilitate a certificatelor verzi la şase luni de la un an şi jumătate, ar conduce, potrivit documentelor discutate în Guvern, la o scădere cu circa o treime a numărului de certificate emise şi la o diminuare cu circa 50% a preţului de tranzacţionare a certificatelor. De asemenea, în cazul în care producţia de energie depăşeşte consumul, Dispecerul Energetic va putea descărca toate unităţile participante la Piaţa de Echilibrare pe tipuri de resurse şi nu pe trepte de putere.”

Adică după ani de propagandă furioasă, isterică, pentru tot ceea ce e „verde”, după taxe absurde impuse populaţiei pe factura de energie, după batjocuri, umilinţe şi scuipaţi la adresa celor care folosesc combustibilii fosili, în primul rând a automobiliştilor, după cadourile exprimate în energie ieftină sau gratuită oferite tuturor golanilor ca Ioan Niculae, Premierul Copy-Paste sancţionează producătorii „verzi” fiindcă au avut nesimţirea …să producă mai bine şi mai mult decât ceilalţi. ‘aţi ai Dracu’ dă burgheji verzi!

Energia noastră, care ne furnică în buzunar

1 Februarie 2012 Lasă un comentariu

Dacă pe vremea duduirii economiei (până a crăpat) industria noastră energetică era cam şchioapă (fiindcă îi puseseră prea multe tălpi băieţii deştepţi), odată cu criza se pare că a început să alerge.

În primul rând energia eoliană s-a mişcat după cum bate vântul (acesta fiind singurul domeniu în care e un fapt demn de laudă să procedezi aşa) şi a ajuns din urmă domeniul energetic nuclear, pe care îl va devansa până la începutul lui 2013.

Evoluţia producţiei de energie pe cale eoliană în ultimii 3 ani a fost spectaculoasă.

În acelaşi timp, ponderea combustibililor fosili în generarea de energie s-a redus, lucru care nu poate decât să ne bucure atunci când se vorbeşte de o criză a combustibililor, iar energia nucleară nu stă nici ea pe loc, în ciuda piedicilor care apăreau brusc atunci când se vorbea de extinderea capacităţilor în domeniul nuclear – e interesant faptul că oricine ar fi vorbit despre potenţialele noastre centrale nucleare, începând cu Ceauşescu şi trecând prin Boc-poc, afla imediat că e o oarecare problemă, „e scump”, „terenul nu e potrivit”, „studiile” sunt cam scumpe şi puţin relevante, energia nucleară „e periculoasă”, mai pomenea vreunul „de Cernobâl”, „de Fukushima”… ca şi cum nu i-ar fi plăcut cuiva de noi şi reactoarele noastre… la fel cum în zilele noastre nu le plac unora (aceiaşi?) eolienele noastre, îi mănâncă precum un ardei iute în cur…

Criză sau nu, companiile energetice, de la Gaz de France până la Petrom Service, aruncă bani în dreapta şi în stânga (ştiind că şi dreapta şi stânga pun botul la câte un ciubuc cu băieţii deştepţi din energetică) oriunde vine vorba de construit vreun parc eolian, mai ceva ca în vremurile goanei după aur. Dacă pe vremea bulei imobiliare se băteau investitorii şi fraierii, fără a se deosebi prea tare unii de ceilalţi, pe „terenuri pentru proiecte imobiliare” în mijlocul câmpurilor, acum se bat pe aceleaşi câmpuri „pentru energia verde şi regenerabilă”.

E adevărat că energia eoliană e scumpă, construcţia generatoarelor eoliene e costisitoare, dar, cum spunea economia nr. 1 din lume, aia cu un IQ mediu puţin mai mare ca al nostru, there is no such thing as a free lunch – trebuie să investeşti ca să ai energie şi trebuie să investeşti şi să-i convingi şi pe alţii să investească, să circule banul, să scoţi economia din impasul în care se află după ce a pocnit bula imobiliară. Nici bula dot-com-urilor de la finalul anilor ’90 nu avea în totalitate o justificare, dar, cum spuneau profii noştri tot cam pe atunci, odată ce industria clasică, mecanică, îşi atinsese limitele, statele occidentale trebuiau să facă orice ca să genereze creştere economică şi locuri de muncă, iar o ramură a economiei care produce bani şi McMansionuri cu aspect de closete de lux fără să consume petrol, ciment, fier şi alte materiale e prea tentantă ca s-o ignori. De fapt, cu 10 ani în urmă nu dădea nimeni impresia că ar şti ce e aceea o bulă, şi chiar dacă ar fi ştiut, ar fi ignorat-o atâta vreme cât făcea economia să duduie.