D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · De ce iubim femeile · Românii noştri cu care ne mândrim · Şcoala Vieţii

Aventurile lui Camil Petrescu în Dorobanți

Astăzi se împlinesc 61 de ani de la moartea lui Camil Petrescu, scriitorul de mare talent a cărui operă se studiază la liceu. Dacă ar fi trăit, azi ar fi avut 124 de ani. În care ar fi putut zice că a trecut prin două războaie mondiale, patru dictaturi, o revoluție și o reformă. Așa, a rămas păgubit: doar cu războaiele și dictaturile.

Câtă vreme omul nostru avea de-a face doar cu războaiele și cu o parte din dictaturi, cariera lui de scriitor mergea în ritmul lui Voltaj: un pas înainte şi-apoi doi înapoi. Funcția de profesor era plătită prost, breasla jurnalistică îl trata ca pe o albie de porci, iar drepturile de autor i le mâncau creditorii. În lanțul trofic el era veriga cea mai de jos. Astfel încât pe 1 octombrie 1931, tocmai în perioada în care scria povestea beizadelei-aviatoare și automobiliste Fred Vasilescu, scriitorul nota în jurnal ”azi, literalmente, nu am ce mânca”. Ehhh, parcă nici 2011 nu era așa deosebit de 1931.

Însă vine și-a patra dictatură, care vorbește precum don Pablo Escobar Gaviria: de la noi iei banul, sau iei Aiudul. Cale de mijloc nu-i, căci așa zise tovarășul Lenin: cine nu-i cu noi, e împotriva noastră.

Iar marele scriitor stătu el strâmb și judecă drept, și hotărî: banii n-au miros. Așa încât s-a pus pe scris, iar drepturile de autor începură să curgă, ca Dunărea la Cazane.

În vremurile în care salariile se învârteau pe la 200-250-300 de lei, maestrul a luat câteva sute de mii de lei dintr-o dată.

Intrarea Camil Petrescu, în Dorobanți. Pe atunci se numea Aleea Gaillac și nu avea BMW-uri. Dar comuniștilor nu le-a plăcut un nume burghez. Nu le plăceau nici BMWurile. Ei aveau Mercedes-Benz. W115 ca al lui Chivu Stoica, 600 ca al lui Ceaușescu, W123 ca ale șefilor mai mici. BMW nu se potrivea cu demnitatea unui lider politic.

În 1955, casa de la numărul 3 a devenit proprietatea lui Camil Petrescu. Cumpărată cu o sacoșă plină cu bani.

Omul care odată nu avea ce mânca s-a transformat, în sensul propriu al expresiei, în Băiat de Dorobanți. Având în proprietate o casă în care, în anii negri de după Război, locuiau opt familii, și care a fost recompartimentată, renovată și rezugrăvită de la zero, după indicațiile lui. În care a locuit cu soția sa cu 30 de ani mai tânără, Eugenia ”Ghighi” Marian. Și cu menajera Cati Pauli. Plecând de acolo la Academie cu mașina de serviciu cu șofer. De, cum ziceam, au trecut 3 generații peste Dorobanți, dar parcă nu-i așa de schimbat cartierul.

Creatorul lui Fred Vasilescu și al Doamnei T a reprodus, regizat, modul de viață al personajelor sale, la fel de precis, delicat și minuțios pe cât le imaginase cu 25 de ani în urmă. Dacă era mai tânăr și mai vioi în acea fază a vieții sale, probabil ar fi învățat să conducă Austro-Daimler ADM și să zboare, la Aeroclub. Breguet XIX nu avea Aeroclubul, dar cu ceva efort se găsea vreun Yak sau Antonov.

Cum ar zice bloggărimea și postăcimea dintre 2006 și 2008, ia ghiciți voi, băieților și fetițelor de Dorobanți, de ce opera lui Camil Petrescu se studiază la liceu?

Chiar așa – în ciuda talentului său, Camil Petrescu e privit ca un autor de liceu. Scriitorul puștimii. De respect se bucură ilizibilii dinozauri comuniști, de-ai lui Breban.

Profesorii vor aduce argumentele lor pentru care opera lui se studiază la liceu. Așa cum și criticii literari vor aduce niște argumente. Ministerul Educației Naționale va scoate la iveală alte argumente, de parcă ar scoate alți iepuri din pălărie. De 3 generații, intelectualii produși pe bandă în comunism au devenit maeștri în fabricarea de pretexte pentru orice. Experți în liniștirea conștiinței.

Trebuie să dai la o parte pânzele de păianjen ale argumentelor întortocheate, de comentariu literar de liceu. Învățat pe dinafară și recitat în fața profesorului, maca-maca, precum rața când cere de mâncare.

Și atunci vezi realitatea: e studiat la liceu fiindcă limbajul său literar, acțiunea și caracterizarea personajelor sunt de liceu.

Eroul-beizadea Fred Vasilescu este un exemplu de frumusețe masculină, inteligență, avere, carieră și aventură, un gagicar, un veteran de război. Un James Bond avant la lettre, prea perfect ca să fie adevărat. Sau, mai exact, ideea despre James Bond a unui golănel de 15-18 ani care plesnește de invidie la vederea mașinilor de lux și hainelor de firmă ale copiilor mai bogați din jur.

Așa cum puștiul va disprețui pițipoancele care râd de el – visează la o femeie frumoasă, inteligentă și cultă, matură, independentă financiar …fără vreun motiv rațional pentru care o astfel de femeie l-ar băga vreodată în seamă. Și, fiindcă e liber să viseze, îi atribuie calități (”cool”, „energie”, „poftă de viaţă”, ”e sportivă”) care nu sunt ale unei femei. Ci mai degrabă ale unei fete. El ar vrea ca femeia să aibă înfățișarea, cultura și poziția socială ale Doamnei T, dar să aibă codul moral al unei skaterițe adolescente.

Yup. Subconștient, ultimele 3 generații de cititori, de la profesor universitar la ciocănar și de la elev la bunicuță, știau de ce Camil Petrescu e studiat la liceu.

Crize · D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

Intelectoalu’ imobiliar

Pe vremea bulei imobiliare, lumea și-ar fi dat salariul, televizorul și pe bunica de la țară drept avans la un credit imobiliar, no matter the cost.

Dar după ce s-a spart balonul imobiliar, ca drogălăii treziți brusc dintr-un trip, se întreabă oamenii: băi, fraților și surorilor, de ce mă-sa mi-a trebuit? Ce calitate extraordinară avea apartamentul ăla, construit de comuniști, ca să arunce lumea sute de mii de euro în 2008 pe el?

Mai curios e faptul că nici Dracu’ nu se arăta tentat de un cartier de case. Blocuri și apartamente da, din belșug, dar cu casele nu voiau să aibă de-a face.

La prima vedere, ”fiindcă sunt scumpe”. Dacă mai stăteau pe gânduri, ”fiindcă o construcție e complicată”, trebuie autorizații, avize și alte jucării de birocrat plictisit.

S-a spart bula. Au început corporatriștii să umble după chilipiruri. Tot apartamente. Dar nu în Rahova sau Militari, că acum se mai putea și în Dorobanți. Dar case tot nu voiau. Strâmbau din nas. Vorba Agathei Christie, treaba cu casele era un mare mister.

Până a venit un comentac de-al lui Zoso să dezlege misterul. Tot bula imobiliară era de vină și tot regulile cererii și ofertei, cum ar fi zis răposatul Adam Smith.

Când a început umflarea bulei, cei care aveau nevoie de bani și lucrau pe salariile de 390 de lei din 2005 au vândut cât au putut. Era șansa lor, colacul de salvare. Și alții au cumpărat.

Și atunci într-un cartier de case și vile au rămas fie cei foarte bogați, care își permiteau să cumpere, restaureze, renoveze, să dărâme și reconstruiască, sau cei foarte săraci. Care rămâneau în coșmelia din care nu îi putea scoate nici comunismul.

Astfel încât corporatristu’ entelectoal ar fi avut de-a face cu vecini săraci și flămânzi. Care pun manele, aruncă gunoaie și-i fură toate ciurucurile de prin curte. Sau cu vecini parveniți. Care se urcă cu X5 pe florile de la poarta lui. Sau, mai rău, cu unii într-o parte și alții în cealaltă.

Ei știau că dezvoltatorii, constructorii, arhitecții, inginerii și muncitorii fură ca în codru. Erau conștienți că apartamentul de complex rezidențial e mic, înghesuit, strâmb, cu finisaje proaste și structură dubioasă. Dar știau la fel de bine că toți cei care se mută acolo au cumpărat prin creditare. Adică toți sunt salariați, sau cupluri de salariați, relativ tineri, cu venituri moderate, altfel nu puteau lua credit.

Finisajul prost se repară. Țeava spartă se înlocuiește. Tabloul electric prăjit se schimbă.

Dar pe manelistul care aruncă gunoaiele pe stradă, sau pe parvenitul cu X5 nu îi mai poți înlocui. Până nu mor ei, sau nu vând, nu ai cum să-i faci să plece de acolo.

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Politică · Presa noastră cea de toate zilele

Donald Trump a dat cu sabia în fasole

Președintele Trump a dansat cu arabii saudiți, ținând sabia-n mână. Iar presa, cum ne așteptam, s-a inflamat. Probabil, știindu-i reputația, se așteptau să aibă altceva în mână. Dar, după cum a dovedit în discursul lui, arabii i-au pus-o în mână. I-au pus 380 de miliarde USD, nu ceea ce ar fi ținut el de obicei în mână.

De, pentru 380 de miliarde, poate că ar fi trebuit să turnăm o găleată cu gheață, care să mai domolească istericalele presei și comentacilor. Sau poate chiar ei ar fi trebuit să își mai tempereze entuziasmul din campania electorală, când îl aclamau pe marele escroc fiindcă a lătrat la musulmani. Ca în proverbul românesc.

Fiindcă, atunci când ești un român adevărat, trecut prin socialism, comunism și alte rahaturi cu cravate, bască și șnururi multicolore ca la o paradă gay, începi să realizezi încet-încet cum funcționează escrocheriile.

Există două moduri în care o înșelătorie poate să pice.

Cel mai simplu, evident, când fraierul nu te crede. Ăsta e și cel mai puțin periculos. Nu te crede. Se ridică și pleacă. Nu rămân mari stricăciuni în urmă.

Varianta cu adevărat nasoală e cea în care fraierul te crede. 100%, fără comentarii, fără alte cerințe, chiar fără să negocieze deloc. Te crede sincer.

Radu Piticu’ Gratis ar fi zis: când încerci să îi vinzi fraierului o cutie de carton, spunând că e mașina timpului.

Aici e aici.

Ia să te vedem, cum îi dovedești unui fraier, care te-a crezut fără să îți pună întrebări, că mașina timpului funcționează? Ești față în față cu el. Și fraierul e entuziasmat, ca un votant în noaptea alegerilor. Vrea să vadă mașina timpului funcționând. Nu mai are răbdare. Iar escrocul, ca eroii lui Mark Twain, nu știe pe unde să fugă mai repede de acolo. Ar lăsa în urmă și banii, și tot, numai să nu fie prins cu minciuna.

Realizează și el că era mult mai profitabil să dea peste un fraier care nu îl crede chiar 100%. Care mai are dubii, mai negociază, care poate crede că va păcăli și el pe altul. Nu era atât de periculos ca un fraier entuziasmat. Care îl face chiar și pe escroc să se sperie: cu ce fel de nebun m-am băgat, fraților, în afacere?

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Sex

Grab them by the dishwasher!

Motto: Se spune că Donald Trump, la sfârșitul discursului său inaugural, ar fi adăugat, cu vocea lui Sergiu Nicolaescu: ”baftă, domnule Golby… baftă”. Și câțiva reporteri au sărit la el, ca pișcați de purice: ”cine e Golby!? cine!?” Trump a răspuns: ”aaa… nu e mare brânză, un șmecheraș care se plângea că oamenii nu mai fac destul sex. Ultima gagică pe care a încercat s-o vrăjească i-ar fi răspuns: cu tine, băi!? cu tine o s-o fac numai când o câștiga Trump alegerile!”

Vechii noștri prieteni, cercetătorii brexitați, ar fi zis că lumea trebuie convinsă să se bucure de beneficiile sexului pentru sănătate, imunitate, condiție fizică și încălzire globală. Ceea ce e destul de comic, atâta vreme cât ei spuneau contrariul pe vremea când nu erau în UE. Fiindcă nu se inventase UE. Cică unu’, Oscar Wilde, a făcut exerciții fizice vreo 2 ani, mai ceva ca la K1, din pricina lor. Și a faptul că nu era în UE.

Reality check: dacă sexul ar fi bun pentru sănătate, Ron Jeremy ar fi fost astronaut. Cu minora problemă de a-i face costumul spațial pe măsură.

Și atunci, oare cât e adevărat din ceea ce se spune despre sex? Indiferent de sursă, de la Amsterdam la Vaslui, și de la Donald Trump la Gregorian Bivolaru?

Nu cumva totul e fals?

Nu cumva toate informațiile care circulă sunt de fapt absurde? Într-un limbaj confuz, de clișee și lozinci, ca al discursurilor comunis… politically-correct?

Spunem despre unul ca Trump sau Hefner că ”a avut succes printre gagici”. Și ce argument aducem? Că a avut multe căsătorii și relații.

Anglofonii folosesc o mulțime de expresii ciudate în privința asta. Sex prowess. Pursued sex, enthusiastically. Sex affair. Rich sexual life. Exploring your sexuality. Sexual attractiveness. Cu zecile și sutele de variante ale lor de pe Urban Dictionary. Cu limbajul codificat al băieților din Seduction Community. La fel de obscur ca al programatorilor, branșă din care au ieșit mulți dintre ei.

Și, când încerci să înțelegi cum merg lucrurile de fapt, nu e despre sex. Fiecare dintre cei implicați gândește mai degrabă în termenii unei relații, ba chiar al uneia conservatoare. Au ”iubiți”. Sau ”amante”. Și soacră. ”Sunt împreună”. Așa îi știe cartierul: Marghiolița ”e cu” Dorel. Îi aparține. Sunt ”fideli”. Poate chiar mai fideli decât răposatul Fidel Castro – că omul nostru a mai aterizat și  el prin paturile amicilor politici. Abilitatea în actul sexual nu mai interesează pe nimeni, ba chiar se pot lipsi de el cu totul. Au o ”relație stabilă”. Și, în funcție de asta, se mișcă și mecanismul social. Promovarea într-o funcție superioară. Condiții mai bune la acordarea creditului. Sancțiuni mai ușoare dacă au ghinion și ajung la instanță. Mai puține scandaluri cu doreii de prin cartier. Și mai mult gătit. Altfel nu ajungea Dorel atât de rotund, de zici că e fratele mai mare al lui Arhi.

Până și alde Bebe Sexologul a înțeles cum stă de fapt treaba: ”relațiile de cuplu și sexualitate”. Chiar așa a spus.

Plouă cu cărțile, articolele și filmulețele așa-zișilor sexologi. Cu discuții interminabile despre sex. Se fac cozi la ușile cabinetelor medicale. Bani pierduți, timp, agitație, stress. Instrucțiuni. Cum să o faci, cât, unde, de câte ori. ”De cât mai multe ori”. ”După mine, aș face-o de 3 ori pe zi”. ”Nu mă mai fute cu întrebările, fute-mă cu pula”. Dacă ar fi să asculți fiecare femeie implicată în asta, ai zice că nu mai avem loc de atâtea dive, mai ceva ca Tristan Taormino!

Și, dacă stai să-i urmărești pe împricinați, vezi că toate eforturile astea sunt inutile. Îi înveți pe oameni cum să facă sex, atâta vreme cât ei nu vor să o facă. Cel mult, își îndeplinesc datoria într-o relație. La fel de bine pe cât își îndeplinesc datoria spălatului vaselor.

Ce rost mai are să se plângă unul că ”oamenii nu mai fac destul sex”? La urma urmei, dacă inseminarea artificială ar fi mai ieftină și ar funcționa mai bine, nu ar mai avea nevoie de asta nici măcar pentru reproducere. E de ajuns faptul că prin relația lor îndeplinesc pentru societate mai multe funcții: de procreare, de îngrijire și protecție, psiho-afectivă, de socializare, de reglare a moralității, economică. Citat exact de la Coaliția pentru Familie.

Cum ar fi zis coana Luminița, florăreasa din colț, ea măsoară succesul după câți copii ați făcut, și de câtă vreme sunteți împreună, altfel nu vă crede că sunteți buni la pat.

Chiar dacă sunteți doi semianalfabeți needucați sexual și vă lipsește ceva fiindcă nu știți ce să faceți pentru a dobândi plăcerea.

cum-fac-sex-cocalarii

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Politică · Românii noştri cu care ne mândrim

Sistemul, Vasluiul şi Comuniştii

Cu vreo 2 generaţii în urmă, cam pe vremea când tovarăşii de frunte ai Partidului studiau cu burse la New York, circula povestea cu reformatul sistemului din interior. Sau cu penetratul sistemului până în interior. Cam aşa, ca la Vaslui. Pe maidan, în grupuri de câte 7 sau mai mulţi, până zbiera sistemul de trezea tot Vasluiul.

Povestea asta era moda zilei printre intelectualii sistemului. Mai ales printre plimbătorii de cataloage. Ceea ce e foarte comic, atâta vreme cât profesorimea plimbătoare de cataloage şi arătătoare cu sula… ăăă… băţul la tablă era cea mai talibană şi conservatoare clasă socială din tot sistemul. De-ai fi zis că sunt o specie nouă de redneci neoprotestanţi, ceva mai evoluată: în loc de Biblie aveau Tezele din Iulie.

rai-da-buni

Mai aproape de zilele noastre, alde Google a făcut şi el nişte săpături, aflând cum se penetreaz… reformează sistemul din interior. Treaba asta implică mult săpun lichid, după care nu te apleci la duşuri.

reforma-lui-google

De, tovarăşii profesori mai ştiau şi ei câte ceva despre modul în care funcţionează sistemul: diferenţa dintre România şi Jilava stătea în faptul că Republica Socialistă România era ceva mai mare.

Jilava