D-ale Bucureştiului · Românii noştri cu care ne mândrim · Sex

Rambo Virgin

Motto: Apele liniștite sunt adânci – un bodyguard (după ce a fost bătut măr de niște băieți cuminți, pașnici și liniștiți)

Niște oameni au făcut cândva o călătorie de studii prin America Latină. Din care a rezultat un documentar despre sex.

Cum ar zice neoprotestanții redneci, din moment ce e vorba de America Latină, era inevitabil. Ortodocșii de pe vremea Regatului României ar zice că era mai ieftin dacă se duceau numai până la Paris cu easyJet. Băețașii cu mușchi din Seduction Community zic că se poate și la ei în Brașov, fără bilete de avion. Codin Poponeț zice că el știe tot fără documentare, domină arena sexului.

În timp ce ăia care au simțit cum funcționează chestiunea -pe pula lor- sorb din cafeaua proastă de la bufet și nu spun prea multe.

Respectul absolut şi pasiunea deosebită pentru sex […] Taximetriştii din Rio de Janeiro, Santo Domingo, Bogota, Lima, etc. – vorbesc cu încântare şi admiraţie despre frumuseţea femeilor, despre corpurile lor, despre plăcerea de a fi parte componentă din acest ritual al împlinirii erotice […] Trăsătura comună a tuturor acestor femei (şi bărbaţi care imită femeile): focul cu care vorbesc despre sex. Plăcerea orgasmică pe care o transmite fiecare cuvânt despre corpurile lor, despre bărbaţii pe care-i aleg, despre modul în care trăiesc experienţa sexuală.

Știți cine vorbește cu aceeași încântare și admirație când e vorba de alte activități fizice?

Puștii de liceu, golănașii minori și țiganii interlopi.

Focul cu care vorbesc despre sală, box, mușchi, karate, suplimente, judo, proteine, muay thai vă sună cunoscut?

Virginii cu mușchi și tatuaje transmit prin fiecare cuvânt plăcerea orgasmică de a se crede Rambo. Dacă se poate, chiar Rambo cu AKMul între blocuri.

Dar în Afganistan, ca Rambo, de ce nu au fost, dacă le place atât de mult?

Spune Lorena: Gicu din Militari ar începe să-ţi debiteze cu ură despre boarfe, târâturi şi panarămi, pe un ton în care ai descifra invidia.

E posibil. Coaliția pentru Familie zice că Gicu e omnipotent și omniprezent și că acolo unde e el orice e posibil. Dar mai important e ceea ce spune Geta din Militari. Nu contează foarte mult cine e Geta. Ea nu face taximetrie. În schimb, știe altceva. Lucrul pe care îl poți afla ușor de la o femeie de vârstă matură. Atunci când nu încearcă să impresioneze printr-o lăudăroșenie umflată, de cocalar.

Și anume că entuziasmul în privința sexului e marca virginului / frustratului / consumatorului de Redtube / săracului / spectatorului de Youporn / lăbarului și altor titluri d-astea de onoare pe care femeile le împart cu multă generozitate.

Așa cum țiganilor de prin cartiere li se pune aceeași etichetă când se laudă că au fost în Legiunea Străină.

Disclaimer: așa cum unul care a fost în Legiunea Străină se recunoaște prin faptul că e foarte discret în privința asta, în ochii Getei din Militari un bărbat adevărat se recunoaște după lipsa de entuziasm în privința sexului. Și a altor activități de virgin cum ar fi Muay Thai. La prima întâlnire, ea se așteaptă să îl audă vorbind despre casă, familie, gătit și posibili copii.

Crize · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim · Sex

Soţul imperfect

Erau cândva la judecătorie două personaje, pe care e politically incorrect să le numim Rashela şi Iţic, gata să divorţeze…

Judecătoarea: – De ce vreţi să divorţaţi?

Rashela: – Îhmmmh…

Judecătoarea: – A fost violent fizic sau verbal faţă de dumneavoastră?

Rashela: – Dimpotrivă, soţul meu e foarte delicat şi politicos cu femeile!

Judecătoarea: – Aveţi probleme financiare?

Rashela: – Dimpotrivă, soţul meu e foarte generos cu femeile!

Judecătoarea: – Are o problemă cu consumul de alcool?

Rashela: – Dimpotrivă, soţul meu bea foarte puţin, mai ales când sunt de faţă femeile!

Judecătoarea: – Există o incompatibilitate sexuală?

Rashela: – Dimpotrivă, soţul meu e foarte priceput la asta, cu femeile!

Judecătoarea: – Şi atunci, daţi-mi un motiv logic, de ce vreţi să divorţaţi?

Rashela: – Cum am spus, e foarte dornic de relaţii cu femeile, în general. Şi cu o parte din bărbaţi. N-am curaj să îl las singur cu mama. Iar în ultima vreme se uită ciudat şi la căţelul meu!

Cum ar fi zis un tip mai trecut prin treburile nasoale ale vieţii: unul de care femeile fug nu e cel care nu ar avea calităţile necesare… e unul care nu poate rata nicio gaură din drumul său, de parcă ar fi Tiger Woods după o ladă de Red Bull!

friendswomen

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim · Şcoala Vieţii

Off… şcoala mea!

La un moment dat, două vedete de la noi au decis că şcoala noastră de stat le cam pute. Şi nu numai fiindcă femeile de serviciu fac economie la detergent mai ceva ca la Hexi Pharma. Aşa încât vedeta care arăta ca o Cenuşăreasă şi-a retras puiul de vedetă de la şcoala de corn şi lapte. L-a trecut pe regim casnic de ceaiuri şi mâncare bio.

Cum era şi de aşteptat, publicul blocurilor gri a luat-o razna la ideea că mica vedetă nu mai are parte de castanele regulamentare şi nici de furtişagul banilor de buzunar la şcoala de cartier. Unii vor s-o socializeze, alţii să n-o socializeze şi alţii s-o educe sexual. Unii n-au dotările necesare pentru predarea materiilor ca matematica, fizica, chimia sau biologia unui elev in ciclul secundar, iar alţii îşi imaginează că şcoala are prea multe.

laboratoru-lu-dexter.jpg

Când e vorba de dotări, artificiale ca ale Biancăi Drăguşanu, experienţa şcolilor de cartier ne face cam suspicioşi. Atunci când ştim cum laboratoarele construite cu mari eforturi şi cheltuieli în şcoli au fost încuiate în anii 1980 şi 1990 şi rar s-a mai făcut vreo oră acolo. Sau cum toate obiectele folosite în mici experimente pentru copii (de la Mecano la machete ale ceasurilor, spre exemplu) au dispărut în anii 1980 şi nu au reapărut în magazine decât mult mai târziu, după 2000.

Poate că adevăratul scop al şcolii nu era să te înveţe ceva, şi cu atât mai puţin să te înveţe cu ajutorul laboratoarelor. Poate că adevăratul ei scop era să nu te înveţe nimic. Sau, mai bine zis, să te împiedice să înveţi ceva. Să ţi se dea peste mână când citeşti prea mult. Să te pună să reciţi un text ca pe o poezie, fără să intereseze pe nimeni dacă înveţi ceva din el.

„Ţi-ai întrebat copilul el cum ar vrea să învețe?” – cu mica precizare că tocmai asta nu trebuie să se întâmple. În primul rând fiindcă se presupune că elevul nu vrea şi nu trebuie să înveţe. Şi în al doilea rând fiindcă un copil nu trebuie niciodată întrebat nimic. Ca să nu aibă impresia că el ştie ceva şi are ceva de spus.

Experimentele de laborator nu prea dădeau bine. Erau anormale şi anticonservatoare. Semănau prea mult a joacă, a activitate distractivă. Dădeau idei periculoase. Afectau stabilitatea socială. Creau discuţii neplăcute între elevi. Sau între elevi şi profesori. Sau între profesori şi păsărelele din capetele lor.

homosexualul-studios.jpg

Poate că nici elevii nu înţelegeau prea bine cu ce căcat deranjau atât de mult orele lor în laborator. Şi nici ce era atât de anormal în faptul că mai pomeneau, de faţă cu părinţii, bunicii şi vecina Măriuţa, câte un mic experiment făcut la fizică sau chimie.

Aparent, cu nimic… doar că o oră de laborator is sooo gay!

gheiu-in-laborator

D-ale Bucureştiului · De ce iubim femeile · Mahalaua de lux · Românii noştri cu care ne mândrim

The Diva!

O gagicuţă din cel mai afgan judeţ al României şi cel mai mare producător de Ştiri de la Ora 5 -adică Vaslui- a escrocat un medic chirurg de renume din Iaşi, un om de afaceri din Bucureşti şi pe alţi câţiva fraieri care se jenează să apară în ziare. Cu unii a fost căsătorită, cu alţii a trăit, dar pe toţi i-a păgubit de banii şi obiectele de valoare din casă. O dată s-a dat drept ofiţer superior de poliţie, altă dată drept agent acoperit al SRI specializat în lumea arabă. Apoi a fost, în acelaşi timp, avocat şi ofiţer superior SRI cu armă de serviciu. Iar dacă fraierii nu ar fi dat-o în gât, în alte sensuri ale expresiei decât acela vasluian practicat în grup, probabil ar fi fost şi cosmonaut.

Asta îmi aduce aminte de o împrejurare asemănătoare:

„Am trăit ca un tânăr rajah, prin capitalele europene – Paris, Veneţia, Roma – colecţionând bijuterii cu rubine, vânând fiare sălbatice, pictând un pic, mai mult pentru plăcerea mea, şi încercând să uit o tragedie care mi s-a întâmplat cu multă vreme în urmă.”

Cu mare efort am reuşit să îmi stăpânesc râsul. Frazele erau atât de uzate încât nu mai evocau nicio imagine, cel mult vreun personaj cu turban, plin de rumeguş, urmărind un tigru prin Bois de Boulogne. Era ca şi cum ai fi frunzărit poveştile dintr-o duzină de reviste.

„Marele Gatsby”, 1925.

Se vede treaba că americanii nu au reuşit să fie atât de naivi şi creduli precum românii moderni, nici măcar acum 90 de ani.

PS Veneţia nu e capitală.