D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Sex

Un-Cool Old-Young Guys

Disclaimer: a fost odată un băiat care avea un scuter Piaggio verde. Pe vremea aia, era ca și cum ai avea, în zilele noastre, Tesla P100D. Fiindcă avea scuter Piaggio verde, puștiul călărea în toate sensurile posibile, cruciș și curmeziș, toate străzile, șoselele, benzile și trotuarele. De parcă era la raliul Paris-Dakar. Când l-am văzut, am întrebat dacă în ritmul ăsta o să dea un TIR peste el. În aceeași vară, a intrat cu Piaggio cel verde sub un TIR. Pe la mijloc, între capul tractor și remorcă. A scăpat cu ceva fracturi și fără Piaggio. Sunt de atunci 20 de ani.

radioerevanLa Vice lucrau două fete deștepte. Care se remarcau fiindcă nu mâncau porc și se închinau cu fundu-n sus. Adică făceau parte din neamul care poartă hijab și chador. Din pricina asta, era ceva foarte ciudat să facă o carieră la Vice. Dar s-au văzut ciudățenii și mai mari în istoria recentă.

Fetele astea -cu nume din Istoria Imperiului Otoman de Iorga- au zis cam așa: oamenilor, în general, le place să facă sex cu alți oameni. Și nu cu fereastra deschisă, ca la Radio Erevan. Așa încât, dacă nu fac sex cu fereastra deschisă, hai să-i intervievăm și să aflăm câtă experiență au dobândit ei în treburile patului până la vârsta pensiei. Să le dăm din experiența erotică a bătrânilor socialiști din generația ’68 tinerilor frumoși și liberi. Sau tinerilor urâți și lache, că ei oricum sunt majoritatea.

Experiența. Cuvântul cheie după care caută tinerii urâți și lache porno cu mature.

Ăăăă… care experiență?

De, dacă ar fi să ne luăm după presă și Hollyweird, generațiile socialiste din vremurile lui ’68 ar fi trebuit să fie prea cool pentru o lume încălzită global.

Sau, mă rog, prea frumoase și libere pentru o lume urâtă și lache, c-așa-i în socealizm.

Doar că în presă și la Hollyweird nu apar restricțiile, lipsurile, palmele și curelele generațiilor socialismului victorios. Nu se văd. Așa cum nu se pot vedea direct găurile negre. Se pot detecta numai după efectele lor. După sechelele pe care le-au lăsat când e vorba de seriozitate, conformism. După limbajul tinerilor urâți și liberi, sau frumoși și lache, mă rog, de care or fi ei. Limbajul ieșit din gura unor oameni care au azi sub 40 de ani. Dar vorbesc ca moșii, ca muncitoroii comuniști care acum își beau pensia:

”Io nu mă joc niciodată FIFA” (sau NFS Underground, World of Tanks, depinde de la an la an), ”sunt ocupat cu jobul”. Nu ca pulimea care pierde vremea fără să muncească pe 2 lei, evident.

”Io n-am treabă cu mașinile, tuningul, sunt ocupat cu jobul”. Sau cu familia. Nu ca puștii cordiți drogați sorosiști de bani gata.

”Io nu am treabă cu roackerii că sunt împuțiți, nici cu maneliștii că sunt țigani…” stau doar la job. Probabil jobul ăla se face zi și noapte, ca sclavii legați de piatra de moară.

”Io sunt familist, n-am treabă cu sexul, fututul…” și alte chestii dezgustătoare pe care le fac homosexualii, videochatistele, curvele și sorosiștii.

Bineînțeles, au să sară ca arși dacă le dai peste nas cu propriile fapte și afirmații. Nu se poate, ei nu sunt moși comuniști, ei au umor, inventivitate, spirit, fantezie și poftă de sex. Ca Agamiță Dandanache: io am zis!? când am zis!? țe-am zis!? io n-am zis așa ceva!

Io n-am zis așa ceva, sunt un adevărat Dorel macho, frumos, cu mușchi, fantezii, tatuaje și bemveu, stimulat cu Black Energy Drink ca Mike Tyson!

Venise un prieten de-al nostru, om cu studii și carieră, sportiv, elegant, distins, să ne explice cum se dobândește odată cu vârsta calitatea de bărbat adevărat. Unul care știe, de parcă ar fi scris în stele, că, spre deosebire de pulimea din jur, sigur fute ceva în seara asta. Fără să fi avut măcar de-a face cu băieții din Seduction Community, ăștia sunt prea proști pentru el.

Și uite că, atunci când se pune problema să fută ceva în seara asta cei cu experiență de viață (fiind un tip elegant, evită frumos să zică “bătrâni”), omul nostru are o idee. Pentru cei cu imaginație, spirit și aventură, care care nu se rușinează de sexualitatea lor. Să facă momentele de plat și plictiseală ale relației mai condimentate.

Ideea lui?

.

.

.

Lenjerie sexy și costumașe de asistentă obraznică. De la Seven Sins.

Vorba lui Bitză, nu știu ce gândeai, frate, ce-ți imaginai.

Suprema fantezie pentru un cuplu frumos și liber care vrea să rupă patul e un costumaș ridicol. De atâta sunt în stare. Până acolo merge imaginația lor. Dacă tot pomeneam de găuri negre, ăsta e pentru ei orizontul evenimentelor.

Cu ceva vreme în urmă, am zis că fanteziile astea socialiste sunt de Dorel cu Unirea.

De scutere Piaggio verzi nu mai pomenesc aici. Nu de alta, dar prietenul nostru o să creadă că l-am blestemat.

D-ale României de ieri şi de azi · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Windows 10

Suferințele tânărului Windows-user

Zice Zoso: configurația ta nu poate rula Windows 10, care e un OS nou, cere resurse sporite, pune Win7 la loc și rabdă. În zilele noastre, asta nici măcar nu mai e amuzantă, cum fusese în 1995, 1998, 2000. Poate ar fi fost și după 2000, dacă lumea nu descoperea un fel de chiptuning care se numea overclocking.

De fapt, Windows 10 Home pe 64 de biți nu cere resurse sporite. Pe o configurație de 3 parale (procesor Celeron N2840, 4 GB RAM, HDD de laptop de 2.5”) funcționează greoi. Dar mai puțin greoi ca Windows 8.1 pe care l-a înlocuit. Pe un Acer VZ4810G cu i5 și 4 GB RAM funcționează la fel de greoi. Nu e din vina procesorului, ci a HDDului făcut pentru consum redus, care te ține pe loc.

Situația se schimbă dacă pui SSD. E alt calculator. Chiar dacă procesorul rămâne la fel de prost, fiindcă e FCBGA și nu poate fi înlocuit.

Astfel încât o doamnă era foarte surprinsă de faptul că laptopul ei Lenovo cu i5, Win 10 și 4 GB RAM boota în 3 minute. Și se mișca în reluare, precum angajatul român dimineața în drumul spre serviciu. În timp ce, alături, zbârnâia ridicolul Celeron N2840 cu SSD Samsung 850 Pro. Și putea rula, slăbuț, dar mulțumitor, și World of Warships. Deși, teoretic, o configurație cu N2840 era atât de slabă încât World of Warships n-ar fi trebuit nici măcar să se instaleze.

Cam așa merge în lumea lui Windows 10 tuningul de cocalari. SSD rullzzz!

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Politică · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

Delia, Civilizația și Thomas L. Friedman

thomas-friedman_2003-04-10Un domn simpatic pe nume Thomas L. Friedman făcuse cu vreo 25 ani în urmă o călătorie de studii prin lume. Fiindcă perioada hippie trecuse de mai bine de-o generație, a făcut călătoria fără rucsac și fără mâncare la pachet. Călătorea cu avionul, Lexusul și Shinkansenul, mânca sushi și trăgea concluzii. Cum ar fi faptul că nu se pot război două state care au McDonald’s. Fiindcă au ajuns amândouă la nivelul de civilizație la care își permit McDonald’s.

Ceea ce a fost destul de comic atunci când cartea sa a apărut în aprilie 1999, fiindcă bombardamentul Belgradului era în toi. Iar McDonaldul din Belgrad a fost distrus de publicul furios în primele zile de bombardament. Cu târnăcoape, bolovani și molotoave. Patronii sârbi au transformat localul în adăpost antiaerian, ceea ce e o fază mai avansată a comediei.

Cum ar fi zis bătrânul Sun Tzu pe vremea când nici Iisus, nici Alexandru cel Mare nu se născuseră: informația e aceeași pentru ambele părți în conflict. Diferența stă în interpretarea ei – cel destinat să piardă poate să tragă o concluzie perfect logică, dar opusă realității. Să confunde cauza cu efectul și viceversa, dom’le Lefter Popescu.

Așa încât e foarte posibil să te uiți la modul în care americanii se împușcă în Las Vegas mai ceva ca pe vremea când bombardau sârbi. Și să crezi că ăsta e un incident, nu un efect a cărui cauză se poate găsi la jumătate din circumferința planetei. Undeva unde se face revoluție culturală, se bea vodcă și se închid 430 de McDonalduri. Fiindcă așa s-a hotărât acolo: vodca e un element al civilizației. Alături de cidrul dacic din mere geto-tracice și de ierburile Activiei Știr. McDonald’s e un simbol al necivilizației, în timp ce consumatorii lui sunt puști, treningari, urâți, analfabeți, etnobotaniști, cocalari și -în ochii hipstărilor cicliști mâncători de ierburi- niște rahați. Din Generația ”N-am!”

Pe vremea când nu se închideau McDonaldurile, Delia credea că e un semn al civilizației să ai un tatuaj elf scris în Tengwar.

Bp6SIbv

Cu toate că, indiferent cum ne-am uita, pe câte laturi l-am întoarce, cât l-am mări și câtă vreme ne-am holba la el, nu scrie altceva decât ”HFYSK SRNK KF ThRLVFKFR”.

Mda.

Fiindcă Delia e mult mai șireată decât ar crede publicul. Și știe că unul din secretele civilizației e faptul că un tatuaj cu adevărat civilizat nu înseamnă nimic.

În momentul în care tatuajul ar însemna ”ceva”, indiferent ce, e ca și cum ar scrie în el că ești un cocalar. Unul din cei cu teoria conspirațiilor, complotul ascuns, codul lui Da Vinci, oculta mondială, tunelurile din Bucegi, masonii, dacii, iluminații și șerpilienii.

Ca să fie cineva un tip civilizat, nobil, alpha male, dominant, trebuie ca foarte costisitorul său tatuaj să nu însemne nimic. Răspunde încruntat în puține cuvinte și acelea lungi de-o silabă: ”ăăhhh… tatoaj fin’că așa sun’ mai jmecher, d-aia.” Încruntat, cu umerii lucrați la sală ridicați de parcă are cocoașă. Se înfoaie și zbârlește precum pisoiul când vrea să pară tigru.

De ce nu vrei, nene, să mănânci la McDonald’s?

Ăăăhhh… fin’că-i sub demnitatea și civilizația mea dă geto-dac liber, io mănânc sănătos, rău, vegan și vegetarian, d-aia.

sa-va-fast-fut

Crize · D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

Intelectoalu’ imobiliar

Pe vremea bulei imobiliare, lumea și-ar fi dat salariul, televizorul și pe bunica de la țară drept avans la un credit imobiliar, no matter the cost.

Dar după ce s-a spart balonul imobiliar, ca drogălăii treziți brusc dintr-un trip, se întreabă oamenii: băi, fraților și surorilor, de ce mă-sa mi-a trebuit? Ce calitate extraordinară avea apartamentul ăla, construit de comuniști, ca să arunce lumea sute de mii de euro în 2008 pe el?

Mai curios e faptul că nici Dracu’ nu se arăta tentat de un cartier de case. Blocuri și apartamente da, din belșug, dar cu casele nu voiau să aibă de-a face.

La prima vedere, ”fiindcă sunt scumpe”. Dacă mai stăteau pe gânduri, ”fiindcă o construcție e complicată”, trebuie autorizații, avize și alte jucării de birocrat plictisit.

S-a spart bula. Au început corporatriștii să umble după chilipiruri. Tot apartamente. Dar nu în Rahova sau Militari, că acum se mai putea și în Dorobanți. Dar case tot nu voiau. Strâmbau din nas. Vorba Agathei Christie, treaba cu casele era un mare mister.

Până a venit un comentac de-al lui Zoso să dezlege misterul. Tot bula imobiliară era de vină și tot regulile cererii și ofertei, cum ar fi zis răposatul Adam Smith.

Când a început umflarea bulei, cei care aveau nevoie de bani și lucrau pe salariile de 390 de lei din 2005 au vândut cât au putut. Era șansa lor, colacul de salvare. Și alții au cumpărat.

Și atunci într-un cartier de case și vile au rămas fie cei foarte bogați, care își permiteau să cumpere, restaureze, renoveze, să dărâme și reconstruiască, sau cei foarte săraci. Care rămâneau în coșmelia din care nu îi putea scoate nici comunismul.

Astfel încât corporatristu’ entelectoal ar fi avut de-a face cu vecini săraci și flămânzi. Care pun manele, aruncă gunoaie și-i fură toate ciurucurile de prin curte. Sau cu vecini parveniți. Care se urcă cu X5 pe florile de la poarta lui. Sau, mai rău, cu unii într-o parte și alții în cealaltă.

Ei știau că dezvoltatorii, constructorii, arhitecții, inginerii și muncitorii fură ca în codru. Erau conștienți că apartamentul de complex rezidențial e mic, înghesuit, strâmb, cu finisaje proaste și structură dubioasă. Dar știau la fel de bine că toți cei care se mută acolo au cumpărat prin creditare. Adică toți sunt salariați, sau cupluri de salariați, relativ tineri, cu venituri moderate, altfel nu puteau lua credit.

Finisajul prost se repară. Țeava spartă se înlocuiește. Tabloul electric prăjit se schimbă.

Dar pe manelistul care aruncă gunoaiele pe stradă, sau pe parvenitul cu X5 nu îi mai poți înlocui. Până nu mor ei, sau nu vând, nu ai cum să-i faci să plece de acolo.

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

Soroș-job

Jurnalistul chelios CeTePeu, renumit pentru cele două fobii ale lui (Sexy Clubul de pe 13 Septembrie și fetele cu păr roz din Harajuku), a anunțat că el personal nu-l înghite pe Gheorghe Soroș.

De când toate dezbaterile, scandalurile și trompetele legate de Soroș fac ce fac și ajung la homosexualitate, poponari, bulangii, găozari, tefeliști și alți yoghini d-ăștia, lumea ar putea zice că nu e obligatoriu să-l înghiți pe Soroș. Poți scuipa în batistă.

 

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Politică · Presa noastră cea de toate zilele

Donald Trump a dat cu sabia în fasole

Președintele Trump a dansat cu arabii saudiți, ținând sabia-n mână. Iar presa, cum ne așteptam, s-a inflamat. Probabil, știindu-i reputația, se așteptau să aibă altceva în mână. Dar, după cum a dovedit în discursul lui, arabii i-au pus-o în mână. I-au pus 380 de miliarde USD, nu ceea ce ar fi ținut el de obicei în mână.

De, pentru 380 de miliarde, poate că ar fi trebuit să turnăm o găleată cu gheață, care să mai domolească istericalele presei și comentacilor. Sau poate chiar ei ar fi trebuit să își mai tempereze entuziasmul din campania electorală, când îl aclamau pe marele escroc fiindcă a lătrat la musulmani. Ca în proverbul românesc.

Fiindcă, atunci când ești un român adevărat, trecut prin socialism, comunism și alte rahaturi cu cravate, bască și șnururi multicolore ca la o paradă gay, începi să realizezi încet-încet cum funcționează escrocheriile.

Există două moduri în care o înșelătorie poate să pice.

Cel mai simplu, evident, când fraierul nu te crede. Ăsta e și cel mai puțin periculos. Nu te crede. Se ridică și pleacă. Nu rămân mari stricăciuni în urmă.

Varianta cu adevărat nasoală e cea în care fraierul te crede. 100%, fără comentarii, fără alte cerințe, chiar fără să negocieze deloc. Te crede sincer.

Radu Piticu’ Gratis ar fi zis: când încerci să îi vinzi fraierului o cutie de carton, spunând că e mașina timpului.

Aici e aici.

Ia să te vedem, cum îi dovedești unui fraier, care te-a crezut fără să îți pună întrebări, că mașina timpului funcționează? Ești față în față cu el. Și fraierul e entuziasmat, ca un votant în noaptea alegerilor. Vrea să vadă mașina timpului funcționând. Nu mai are răbdare. Iar escrocul, ca eroii lui Mark Twain, nu știe pe unde să fugă mai repede de acolo. Ar lăsa în urmă și banii, și tot, numai să nu fie prins cu minciuna.

Realizează și el că era mult mai profitabil să dea peste un fraier care nu îl crede chiar 100%. Care mai are dubii, mai negociază, care poate crede că va păcăli și el pe altul. Nu era atât de periculos ca un fraier entuziasmat. Care îl face chiar și pe escroc să se sperie: cu ce fel de nebun m-am băgat, fraților, în afacere?