Crize · De ce iubim femeile · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Politică · Presa noastră cea de toate zilele · Şcoala Vieţii

Să stabilim prioritățile!

Circulă zvonul că un reporter ar fi reușit să se cu strecoare un microfon chinezesc de pe OLX.ro în anticameră la întîlnirea istorică dintre Președintele cocalar Donald Trump și vedeta de pitzipoanca.org Kim Kur. Și cum a ieșit Kim, reporterul a sărit precum cățelul când vede un os:

– Ce s-a discutat, ce s-a discutat?…

– Ehh… am insistat pe lângă domnul Președinte să fie îmbunătățite condițiile din închisori, care sunt oribile!

– Numai atât? Păi și cu problemele populației cum rămâne? O mare parte din școlile publice sunt într-o stare mizerabilă!

– Nene, crezi că atunci când ni se va înfunda, mie și lui Kanye West, ne mai ducem la școală!?

D-ale României de ieri şi de azi · Politică · Românii noştri cu care ne mândrim

24 Mai 1941

Cu exact 77 de ani în urmă, cuirasatul german Bismarck, în primul și ultimul raid pe care avea să-l întreprindă vreodată, l-a întâlnit pe HMS Hood într-un punct din Atlanticul de Nord și l-a pulverizat cu cea de-a 5-a salvă trasă, într-o luptă care a durat numai 8 minute.

Astea sunt faptele – destul pentru publicul obișnuit. Care cumpără revistele, piesele, sculele, lacurile și culorile, ca să și-l facă pe Bismarck. La scara 1:200.

Era ceva natural. Dacă îi întrebi pe europenii obișnuiți care e cea mai renumită navă din istorie, au să răspundă: Titanic. Așa cum cel mai renumit comandant militar e, evident, Mareșalul Antonescu.

Trei generații despică firul în patru: de ce a pierdut Bismarck? De ce a trecut de la un succes extraordinar, imposibil de anticipat, la pieire în numai 3 zile? What if…?

Pentru despicătorii de fire în patru, trebuia să fie un motiv ascuns. Un blindaj care n-a rezistat torpilelor. Mașinării care nu l-au virat la timp. Reparații care nu s-au putut face. What if…?

Ispita oricărui perdant: dacă… românii ar fi trecut granița URSS cu Reșița md. 1943 și Mareșal M-05? (Imposibil. Există un motiv pentru care se numește Reșița md. 1943. În 1940-1941 nu existau utilajele, resursele, banii și experiența necesare pentru a-l face.)

HMS Hood nu a pierdut fiindcă ar fi avut un blindaj prea slab. Bismarck nu a pierdut din pricina torpilelor.

Înainte să fie tras primul proiectil, Bismarck pierduse deja. Din pricina deciziilor strategice absurde.

Care era planul original al misiunii Rheinübung?

2 obiective de bază:

1: nu se va angaja lupta cu adversari egali ca forță, ci vor fi ținuți la distanță pe cât posibil, în vreme ce nava își va păstra cât mai multă vreme capacitatea de luptă neatinsă;

2: navele inamice vor fi atrase în luptă numai când îndeplinirea obiectivelor va face asta absolut necesar, și numai când acțiunea nu va prezenta un risc excesiv.

Simplul fapt că Bismarck a ieșit în larg a pus în alertă întreaga Home Fleet, numărând 68 de nave de luptă, dintre care 9 vase de linie. Obiectivul nr. 1 fusese îndeplinit fără a trage măcar un proiectil: nu mai existau în împrejurimea Insulelor Britanice nave de luptă disponibile pentru escorta convoaielor de aprovizionare. Toate erau ocupate cu perierea Atlanticului în căutarea lui Bismarck și Prinz Eugen.

21 mai 1941: Amiralul Gunther Lütjens hotărăște că Bismarck, deși renumit consumator de carburant, nu va fi alimentat la capacitatea maximă în Grimstadfjord – risc excesiv. Contrar Obiectivului nr. 2.

22 mai 1941: Amiralul Gunther Lütjens hotărăște că navele nu vor devia de la traseu și nu se vor realimenta în larg de la petrolierul Weissenburg. Ceea ce reprezintă un nou factor de risc. Știind din interceptări și că în rândul Home Fleet exista o oarecare agitație, care putea indica ieșirea în larg a unor inamici.

22 mai 1941, seara: Führerul sugerează că misiunea ar trebui abandonată dacă va apărea un pericol. Amiralul Raeder insistă ca ea să continue.

24 mai 1941: Bismarck l-a aruncat în aer pe HMS Hood și l-a deteriorat grav pe HMS Prince of Wales. Germanii nu puteau ști cât de grav, puteau doar observa exploziile. Dar englezii au abandonat lupta, ceea ce era neobișnuit pentru ei, mai ales că distrugerea lui Bismarck era esențială. HMS Prince of Wales putea fi urmărit și scufundat fără mari probleme. Nu mai mult de 5 tunuri grele din cele 10 erau funcționale, suprastructura ardea ca o torță, căpitanul John C. Leach era rănit grav și nu mai putea comanda, cea mai mare parte din ofițerii superiori erau morți. Un nou duel de artilerie nu ar fi fost un risc excesiv pentru germani, potrivit Obiectivului nr. 2. Și apoi misiunea trebuia abandonată imediat, și viteză maximă spre coasta franceză ocupată, fără a mai face contact cu vreun inamic. Asta era contrar ordinelor, dar nu mai conta. 2 vase de linie scufundate erau 22% din toate vasele de linie din Home Fleet. O astfel de lovitură de baros dată Marinei Regale nu putea rămâne nerăsplătită, indiferent care erau ordinele. Führerul avea să împartă cu lopata decorații și recompense celor răspunzători, de la Amiral până la ultimul matelot.

Ce spunea bătrânul Sun Tzu, pe vremea când nici Iisus nu era născut? ”Dacă situația duce la victorie, comandantul trebuie să profite de asta, chiar dacă regele său a poruncit să nu se atace, poate trece peste ordine” – Arta Războiului, capitolul al 10-lea.

O mică greșeală la început, dacă n-a fost corectată la timp, atrage alta, care atrage la rândul ei alta și suma lor duce și mai departe. Îți poți permite greșeli dacă vrei să suporți chinurile unei lupte prelungite cu un adversar egal. Nu ți le poți permite când adversarii te depășesc la număr de 9 ori!

Dar, cum e natura omului trecut prin școli, olimpiade, premii, coronițe, angajamente, rate și bănci, masterate și diplome, lumea nu poate crede că un ofițer veteran atât de bine calificat ca Amiralul Lütjens s-ar putea duce orbește la dezastru. Sau că un alt ofițer veteran, poate chiar mai calificat și experimentat, s-ar fi dus la un dezastru mult mai mare. Undeva peste Prut.

Așa încât rămân la despicatul firului în patru, la proprietățile blindajelor, obuzelor și torpilelor.

PS Știți care a fost din perspectiva românilor noștri verzi urmarea duelului dintre Bismarck și Hood?

Nu a produs nicio impresie.

Mihail Sebastian scrie așa, nepăsător: ”În Groenlanda, o luptă navală importantă. Englezii pierd un vas de linie: 49 000 tone, circa 1400 marinari. Dar și bătălia din Creta, și cea din Groenlanda nu sunt încă decât momente prealabile.”

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · De ce iubim femeile · Românii noştri cu care ne mândrim · Şcoala Vieţii

Aventurile lui Camil Petrescu în Dorobanți

Astăzi se împlinesc 61 de ani de la moartea lui Camil Petrescu, scriitorul de mare talent a cărui operă se studiază la liceu. Dacă ar fi trăit, azi ar fi avut 124 de ani. În care ar fi putut zice că a trecut prin două războaie mondiale, patru dictaturi, o revoluție și o reformă. Așa, a rămas păgubit: doar cu războaiele și dictaturile.

Câtă vreme omul nostru avea de-a face doar cu războaiele și cu o parte din dictaturi, cariera lui de scriitor mergea în ritmul lui Voltaj: un pas înainte şi-apoi doi înapoi. Funcția de profesor era plătită prost, breasla jurnalistică îl trata ca pe o albie de porci, iar drepturile de autor i le mâncau creditorii. În lanțul trofic el era veriga cea mai de jos. Astfel încât pe 1 octombrie 1931, tocmai în perioada în care scria povestea beizadelei-aviatoare și automobiliste Fred Vasilescu, scriitorul nota în jurnal ”azi, literalmente, nu am ce mânca”. Ehhh, parcă nici 2011 nu era așa deosebit de 1931.

Însă vine și-a patra dictatură, care vorbește precum don Pablo Escobar Gaviria: de la noi iei banul, sau iei Aiudul. Cale de mijloc nu-i, căci așa zise tovarășul Lenin: cine nu-i cu noi, e împotriva noastră.

Iar marele scriitor stătu el strâmb și judecă drept, și hotărî: banii n-au miros. Așa încât s-a pus pe scris, iar drepturile de autor începură să curgă, ca Dunărea la Cazane.

În vremurile în care salariile se învârteau pe la 200-250-300 de lei, maestrul a luat câteva sute de mii de lei dintr-o dată.

Intrarea Camil Petrescu, în Dorobanți. Pe atunci se numea Aleea Gaillac și nu avea BMW-uri. Dar comuniștilor nu le-a plăcut un nume burghez. Nu le plăceau nici BMWurile. Ei aveau Mercedes-Benz. W115 ca al lui Chivu Stoica, 600 ca al lui Ceaușescu, W123 ca ale șefilor mai mici. BMW nu se potrivea cu demnitatea unui lider politic.

În 1955, casa de la numărul 3 a devenit proprietatea lui Camil Petrescu. Cumpărată cu o sacoșă plină cu bani.

Omul care odată nu avea ce mânca s-a transformat, în sensul propriu al expresiei, în Băiat de Dorobanți. Având în proprietate o casă în care, în anii negri de după Război, locuiau opt familii, și care a fost recompartimentată, renovată și rezugrăvită de la zero, după indicațiile lui. În care a locuit cu soția sa cu 30 de ani mai tânără, Eugenia ”Ghighi” Marian. Și cu menajera Cati Pauli. Plecând de acolo la Academie cu mașina de serviciu cu șofer. De, cum ziceam, au trecut 3 generații peste Dorobanți, dar parcă nu-i așa de schimbat cartierul.

Creatorul lui Fred Vasilescu și al Doamnei T a reprodus, regizat, modul de viață al personajelor sale, la fel de precis, delicat și minuțios pe cât le imaginase cu 25 de ani în urmă. Dacă era mai tânăr și mai vioi în acea fază a vieții sale, probabil ar fi învățat să conducă Austro-Daimler ADM și să zboare, la Aeroclub. Breguet XIX nu avea Aeroclubul, dar cu ceva efort se găsea vreun Yak sau Antonov.

Cum ar zice bloggărimea și postăcimea dintre 2006 și 2008, ia ghiciți voi, băieților și fetițelor de Dorobanți, de ce opera lui Camil Petrescu se studiază la liceu?

Chiar așa – în ciuda talentului său, Camil Petrescu e privit ca un autor de liceu. Scriitorul puștimii. De respect se bucură ilizibilii dinozauri comuniști, de-ai lui Breban.

Profesorii vor aduce argumentele lor pentru care opera lui se studiază la liceu. Așa cum și criticii literari vor aduce niște argumente. Ministerul Educației Naționale va scoate la iveală alte argumente, de parcă ar scoate alți iepuri din pălărie. De 3 generații, intelectualii produși pe bandă în comunism au devenit maeștri în fabricarea de pretexte pentru orice. Experți în liniștirea conștiinței.

Trebuie să dai la o parte pânzele de păianjen ale argumentelor întortocheate, de comentariu literar de liceu. Învățat pe dinafară și recitat în fața profesorului, maca-maca, precum rața când cere de mâncare.

Și atunci vezi realitatea: e studiat la liceu fiindcă limbajul său literar, acțiunea și caracterizarea personajelor sunt de liceu.

Eroul-beizadea Fred Vasilescu este un exemplu de frumusețe masculină, inteligență, avere, carieră și aventură, un gagicar, un veteran de război. Un James Bond avant la lettre, prea perfect ca să fie adevărat. Sau, mai exact, ideea despre James Bond a unui golănel de 15-18 ani care plesnește de invidie la vederea mașinilor de lux și hainelor de firmă ale copiilor mai bogați din jur.

Așa cum puștiul va disprețui pițipoancele care râd de el – visează la o femeie frumoasă, inteligentă și cultă, matură, independentă financiar …fără vreun motiv rațional pentru care o astfel de femeie l-ar băga vreodată în seamă. Și, fiindcă e liber să viseze, îi atribuie calități (”cool”, „energie”, „poftă de viaţă”, ”e sportivă”) care nu sunt ale unei femei. Ci mai degrabă ale unei fete. El ar vrea ca femeia să aibă înfățișarea, cultura și poziția socială ale Doamnei T, dar să aibă codul moral al unei skaterițe adolescente.

Yup. Subconștient, ultimele 3 generații de cititori, de la profesor universitar la ciocănar și de la elev la bunicuță, știau de ce Camil Petrescu e studiat la liceu.

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

7 Noiembrie

Azi se împlinesc exact 100 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, care a avut loc de fapt în noiembrie. Cea care a creat statul muncitoresc și țărănesc.

Chiar dacă lumea răuvoitoare spune că statul muncitoresc și țărănesc era condus de KGB, Ceka sau NKVD. Dar mai tot NKVD era format din copii de muncitori și țărani. Adică era cu un pas înainte față de Jandarmeria, Civisul și BGSul din zilele noastre, unde mai toți răcanii sunt niște țărăneți. Pe care îi învață instituția să se lege la șireturi. Când vii din mediul blocurilor gri nu e de tine haina Dracului, cum îi spunea Panait Istrati. La blocurile gri sunt apreciate libertatea, banul, viața de noapte, berea, maneaua și BeMWeul, nu deșteptarea la 6 dimineața și bocancii instructorului peste cur.

În 100 de ani, NKVD își schimbă pufoaica, dar năravul ba.

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Sex

Un-Cool Old-Young Guys

Disclaimer: a fost odată un băiat care avea un scuter Piaggio verde. Pe vremea aia, era ca și cum ai avea, în zilele noastre, Tesla P100D. Fiindcă avea scuter Piaggio verde, puștiul călărea în toate sensurile posibile, cruciș și curmeziș, toate străzile, șoselele, benzile și trotuarele. De parcă era la raliul Paris-Dakar. Când l-am văzut, am întrebat dacă în ritmul ăsta o să dea un TIR peste el. În aceeași vară, a intrat cu Piaggio cel verde sub un TIR. Pe la mijloc, între capul tractor și remorcă. A scăpat cu ceva fracturi și fără Piaggio. Sunt de atunci 20 de ani.

radioerevanLa Vice lucrau două fete deștepte. Care se remarcau fiindcă nu mâncau porc și se închinau cu fundu-n sus. Adică făceau parte din neamul care poartă hijab și chador. Din pricina asta, era ceva foarte ciudat să facă o carieră la Vice. Dar s-au văzut ciudățenii și mai mari în istoria recentă.

Fetele astea -cu nume din Istoria Imperiului Otoman de Iorga- au zis cam așa: oamenilor, în general, le place să facă sex cu alți oameni. Și nu cu fereastra deschisă, ca la Radio Erevan. Așa încât, dacă nu fac sex cu fereastra deschisă, hai să-i intervievăm și să aflăm câtă experiență au dobândit ei în treburile patului până la vârsta pensiei. Să le dăm din experiența erotică a bătrânilor socialiști din generația ’68 tinerilor frumoși și liberi. Sau tinerilor urâți și lache, că ei oricum sunt majoritatea.

Experiența. Cuvântul cheie după care caută tinerii urâți și lache porno cu mature.

Ăăăă… care experiență?

De, dacă ar fi să ne luăm după presă și Hollyweird, generațiile socialiste din vremurile lui ’68 ar fi trebuit să fie prea cool pentru o lume încălzită global.

Sau, mă rog, prea frumoase și libere pentru o lume urâtă și lache, c-așa-i în socealizm.

Doar că în presă și la Hollyweird nu apar restricțiile, lipsurile, palmele și curelele generațiilor socialismului victorios. Nu se văd. Așa cum nu se pot vedea direct găurile negre. Se pot detecta numai după efectele lor. După sechelele pe care le-au lăsat când e vorba de seriozitate, conformism. După limbajul tinerilor urâți și liberi, sau frumoși și lache, mă rog, de care or fi ei. Limbajul ieșit din gura unor oameni care au azi sub 40 de ani. Dar vorbesc ca moșii, ca muncitoroii comuniști care acum își beau pensia:

”Io nu mă joc niciodată FIFA” (sau NFS Underground, World of Tanks, depinde de la an la an), ”sunt ocupat cu jobul”. Nu ca pulimea care pierde vremea fără să muncească pe 2 lei, evident.

”Io n-am treabă cu mașinile, tuningul, sunt ocupat cu jobul”. Sau cu familia. Nu ca puștii cordiți drogați sorosiști de bani gata.

”Io nu am treabă cu roackerii că sunt împuțiți, nici cu maneliștii că sunt țigani…” stau doar la job. Probabil jobul ăla se face zi și noapte, ca sclavii legați de piatra de moară.

”Io sunt familist, n-am treabă cu sexul, fututul…” și alte chestii dezgustătoare pe care le fac homosexualii, videochatistele, curvele și sorosiștii.

Bineînțeles, au să sară ca arși dacă le dai peste nas cu propriile fapte și afirmații. Nu se poate, ei nu sunt moși comuniști, ei au umor, inventivitate, spirit, fantezie și poftă de sex. Ca Agamiță Dandanache: io am zis!? când am zis!? țe-am zis!? io n-am zis așa ceva!

Io n-am zis așa ceva, sunt un adevărat Dorel macho, frumos, cu mușchi, fantezii, tatuaje și bemveu, stimulat cu Black Energy Drink ca Mike Tyson!

Venise un prieten de-al nostru, om cu studii și carieră, sportiv, elegant, distins, să ne explice cum se dobândește odată cu vârsta calitatea de bărbat adevărat. Unul care știe, de parcă ar fi scris în stele, că, spre deosebire de pulimea din jur, sigur fute ceva în seara asta. Fără să fi avut măcar de-a face cu băieții din Seduction Community, ăștia sunt prea proști pentru el.

Și uite că, atunci când se pune problema să fută ceva în seara asta cei cu experiență de viață (fiind un tip elegant, evită frumos să zică “bătrâni”), omul nostru are o idee. Pentru cei cu imaginație, spirit și aventură, care care nu se rușinează de sexualitatea lor. Să facă momentele de plat și plictiseală ale relației mai condimentate.

Ideea lui?

.

.

.

Lenjerie sexy și costumașe de asistentă obraznică. De la Seven Sins.

Vorba lui Bitză, nu știu ce gândeai, frate, ce-ți imaginai.

Suprema fantezie pentru un cuplu frumos și liber care vrea să rupă patul e un costumaș ridicol. De atâta sunt în stare. Până acolo merge imaginația lor. Dacă tot pomeneam de găuri negre, ăsta e pentru ei orizontul evenimentelor.

Cu ceva vreme în urmă, am zis că fanteziile astea socialiste sunt de Dorel cu Unirea.

De scutere Piaggio verzi nu mai pomenesc aici. Nu de alta, dar prietenul nostru o să creadă că l-am blestemat.

D-ale României de ieri şi de azi · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Windows 10

Suferințele tânărului Windows-user

Zice Zoso: configurația ta nu poate rula Windows 10, care e un OS nou, cere resurse sporite, pune Win7 la loc și rabdă. În zilele noastre, asta nici măcar nu mai e amuzantă, cum fusese în 1995, 1998, 2000. Poate ar fi fost și după 2000, dacă lumea nu descoperea un fel de chiptuning care se numea overclocking.

De fapt, Windows 10 Home pe 64 de biți nu cere resurse sporite. Pe o configurație de 3 parale (procesor Celeron N2840, 4 GB RAM, HDD de laptop de 2.5”) funcționează greoi. Dar mai puțin greoi ca Windows 8.1 pe care l-a înlocuit. Pe un Acer VZ4810G cu i5 și 4 GB RAM funcționează la fel de greoi. Nu e din vina procesorului, ci a HDDului făcut pentru consum redus, care te ține pe loc.

Situația se schimbă dacă pui SSD. E alt calculator. Chiar dacă procesorul rămâne la fel de prost, fiindcă e FCBGA și nu poate fi înlocuit.

Astfel încât o doamnă era foarte surprinsă de faptul că laptopul ei Lenovo cu i5, Win 10 și 4 GB RAM boota în 3 minute. Și se mișca în reluare, precum angajatul român dimineața în drumul spre serviciu. În timp ce, alături, zbârnâia ridicolul Celeron N2840 cu SSD Samsung 850 Pro. Și putea rula, slăbuț, dar mulțumitor, și World of Warships. Deși, teoretic, o configurație cu N2840 era atât de slabă încât World of Warships n-ar fi trebuit nici măcar să se instaleze.

Cam așa merge în lumea lui Windows 10 tuningul de cocalari. SSD rullzzz!

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Politică · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

Delia, Civilizația și Thomas L. Friedman

thomas-friedman_2003-04-10Un domn simpatic pe nume Thomas L. Friedman făcuse cu vreo 25 ani în urmă o călătorie de studii prin lume. Fiindcă perioada hippie trecuse de mai bine de-o generație, a făcut călătoria fără rucsac și fără mâncare la pachet. Călătorea cu avionul, Lexusul și Shinkansenul, mânca sushi și trăgea concluzii. Cum ar fi faptul că nu se pot război două state care au McDonald’s. Fiindcă au ajuns amândouă la nivelul de civilizație la care își permit McDonald’s.

Ceea ce a fost destul de comic atunci când cartea sa a apărut în aprilie 1999, fiindcă bombardamentul Belgradului era în toi. Iar McDonaldul din Belgrad a fost distrus de publicul furios în primele zile de bombardament. Cu târnăcoape, bolovani și molotoave. Patronii sârbi au transformat localul în adăpost antiaerian, ceea ce e o fază mai avansată a comediei.

Cum ar fi zis bătrânul Sun Tzu pe vremea când nici Iisus, nici Alexandru cel Mare nu se născuseră: informația e aceeași pentru ambele părți în conflict. Diferența stă în interpretarea ei – cel destinat să piardă poate să tragă o concluzie perfect logică, dar opusă realității. Să confunde cauza cu efectul și viceversa, dom’le Lefter Popescu.

Așa încât e foarte posibil să te uiți la modul în care americanii se împușcă în Las Vegas mai ceva ca pe vremea când bombardau sârbi. Și să crezi că ăsta e un incident, nu un efect a cărui cauză se poate găsi la jumătate din circumferința planetei. Undeva unde se face revoluție culturală, se bea vodcă și se închid 430 de McDonalduri. Fiindcă așa s-a hotărât acolo: vodca e un element al civilizației. Alături de cidrul dacic din mere geto-tracice și de ierburile Activiei Știr. McDonald’s e un simbol al necivilizației, în timp ce consumatorii lui sunt puști, treningari, urâți, analfabeți, etnobotaniști, cocalari și -în ochii hipstărilor cicliști mâncători de ierburi- niște rahați. Din Generația ”N-am!”

Pe vremea când nu se închideau McDonaldurile, Delia credea că e un semn al civilizației să ai un tatuaj elf scris în Tengwar.

Bp6SIbv

Cu toate că, indiferent cum ne-am uita, pe câte laturi l-am întoarce, cât l-am mări și câtă vreme ne-am holba la el, nu scrie altceva decât ”HFYSK SRNK KF ThRLVFKFR”.

Mda.

Fiindcă Delia e mult mai șireată decât ar crede publicul. Și știe că unul din secretele civilizației e faptul că un tatuaj cu adevărat civilizat nu înseamnă nimic.

În momentul în care tatuajul ar însemna ”ceva”, indiferent ce, e ca și cum ar scrie în el că ești un cocalar. Unul din cei cu teoria conspirațiilor, complotul ascuns, codul lui Da Vinci, oculta mondială, tunelurile din Bucegi, masonii, dacii, iluminații și șerpilienii.

Ca să fie cineva un tip civilizat, nobil, alpha male, dominant, trebuie ca foarte costisitorul său tatuaj să nu însemne nimic. Răspunde încruntat în puține cuvinte și acelea lungi de-o silabă: ”ăăhhh… tatoaj fin’că așa sun’ mai jmecher, d-aia.” Încruntat, cu umerii lucrați la sală ridicați de parcă are cocoașă. Se înfoaie și zbârlește precum pisoiul când vrea să pară tigru.

De ce nu vrei, nene, să mănânci la McDonald’s?

Ăăăhhh… fin’că-i sub demnitatea și civilizația mea dă geto-dac liber, io mănânc sănătos, rău, vegan și vegetarian, d-aia.

sa-va-fast-fut