Archive

Posts Tagged ‘impozite’

Dilema creşterii economice record în UE

11 Martie 2017 4 comentarii

radioerevanMotto: Sună un cetăţean la Radio Erevan: „E adevărat că tovarăşul Iosif Stalin a zis că suntem cu 20 de ani în urma ţărilor civilizate şi o să recuperăm diferenţa într-o generaţie?” şi Radio Erevan răspunde: „În principiu da, deja am recuperat atât de bine încât, 3 generaţii mai târziu, suntem cu 50 de ani în urmă!”

După ce a dispărut timbrul de primă înmatriculare cunoscut şi ca taxa de poluare a mediului sau de mediu al poluării, cum ar fi zis Erich Kästner, vânzările de automobile noi au crescut cu 62% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel a zis marele bloggăr cunoscut şi ca inventator al proverbului „de ce nu putem avea lucruri frumoase”.

Aparent, dealerii de maşini au răbdat 7 ani de criză fiindcă nu s-au luat după sectanţii pieţei libere, care fac laba cu o mână invizibilă.

De fapt, în ciuda aparenţelor, dealerul de maşini e şi el om. Aşa încât e dependent de condiţiile din jurul său, ca şi politicianul, votantul, mecanicul, petrolistul, ANAFul.

Era pe un forum un comentac care se dădea drept jmecher, mare gagicar, olimpic la escorte, ca Terente. Și îl întreabă unii de ce a plecat la căpșuni și s-a întors. Terentele răspunde cam așa: ”atunci, primii 2 ani după intrarea în UE? Belea. Toți stăteau cu ochii bulbucați ca cepele, ce să mai fure și de unde. Țigani cu inele, samsari cu mașini lovite și revopsite, alba-neagra la Universitate, aurolaci care smulgeau gențile femeilor la ieșirea din metrou, șmecherași și șmenărași cu bișniță, furau până și containerele de gunoaie. Toți muncitorii chiuleau cât puteau, și cum țipa ăla pus de șase că vine patronul, aruncau țigările și se făceau că muncesc. Cocalarii proști cu credit în franci elvețieni se credeau nababi, se băteau cu pumnul în piept. Păi acum Bucureștiul e mult mai curat, pe vremea aia era puțin zis că era dubios!”

Vânzările de automobile noi cresc în momentul în care cooperează pentru asta mai multe categorii sociale, care nu se cunosc între ele. Adică în momentul în care salariul minim se triplează faţă de cel de dinaintea crizei; şi, în acelaşi timp, se triplează celelalte salarii dependente de el. Şi amenzile, tot dependente de el. În momentul în care numărul de locuri de parcare a crescut. Benzinarii fură mai puţin la pompă. S-au mai târât niţel lucrările la pasaje şi drumuri. S-a micşorat numărul de maşini care iau foc în parcare noaptea. Sau prind dimineaţa cu geamurile sparte, farurile zob, caroseria îndoită cu lovituri de bocanc şi bâte de baseball.

Vânzările de automobile noi cresc în momentul în care se întâlnesc doi vecini de bloc nedezvoltat imobiliar. Unul cu BMW Seria 3 şi altul cu Duster. Nu atunci când se întâlneşte Dacia 1310 cu BMW 760Li. În acest caz, se dă cu bâta de baseball.

E mai puţin probabil să îţi pice injectoarele când benzinarii sunt plătiţi cu 1450 de lei net şi fac 1000 ciubuc. Faţă de cazul din 2006, când erau plătiţi cu 250 de lei part-time şi făceau 2000 de lei ciubuc. Diferenţa aia venea de undeva.

E mai puţin probabil să ajungi la spital cu toxiinfecţie alimentară de la un restaurant mijlociu la care personalul are contract de muncă în regulă. Faţă de unul nesimţit de luxos, la care se lucrează la negru şi marfa vine fără factură.

E cât se poate de uşor să avem lucruri frumoase, câtă vreme lumea crează temelia pentru ele, făcând conştiincios muncile urâte. Cum ar fi fost cea de gunoier, ca să nu rămână mormane de resturi prin intersecţii ca după ultima zăpadă. Sau de zidar, ca să nu crape tencuiala blocului în prima iarnă.

Mâna invizibilă mângâie automobilistul în 2017 fiindcă asigurarea RCA e de 3-4 ori mai mare ca în 2007. Benzina e cu 50% mai scumpă, și dacă nu ar fi fost tăiate ceva taxe și prețul petrolului nu ar fi scăzut, ar fi cu 100% mai scumpă. Impozitul la aceeaşi cilindree e uriaş.

Altfel, dacă 1.2TSI-ul Poliţiei ar fi rămas să concureze cu M-uri, AMG-uri şi RS-uri asigurate cu 600 de lei/an, s-ar fi ajuns la linşaje. Nu doar la focuri de armă în stradă, că din astea s-au mai întâmplat.

Off-Topic, adică mă trollez singur:

În noiembrie 1997, Butterfields a scos la licitaţie o armă Mannlicher-Schoenauer care a aparţinut lui Ernest Hemingway, cu care a făcut Africa. S-a dat cu 6325 USD, sumă ridicolă azi.
În 1997, însemnau vreo 50 de milioane ROL. Adică 200 de salarii minime pe economie, sau banii cu care se cumpăra un apartament. Plus transportul de la San Francisco şi formalităţile legale, dacă s-ar fi putut face.
Fiindcă nu eram în UE, aveam taxe vamale, graniţa se trecea cu vize dobândite greu, leii necesari unei tranzacţii în exterior se blocau în contul firmei şi se schimbau în valuta ţării furnizoare printr-o procedură complicată decisă de BNR, iar Hunter VIP de la Armenească nu se băga în hăţişul birocratic ca să ajute un client obişnuit de pe stradă. Dacă erai Ţiriac, poate s-ar fi băgat.

Unde-i lege, e tocmeală!

7 Octombrie 2015 18 comentarii

sexy-robot

Cu 2 ani în urmă, din Codul Penal a dispărut infracţiunea de prostituţie.

Cu 6 luni în urmă, anuntul.ro a fost urmărit penal fiindcă promovează infracţiunea inexistentă de prostituţie.

Cu 5 zile în urmă, că aşa evoluează lucrurile la noi, mai lent, doamna Dollo explică de ce prostituţia trebuie să fie legalizată, aşa cum au mai spus nişte sectanţi d-ăştia liberaşti anti-Putin, pe care îi chema Amnesty International.

Motivul foarte neortodox (sau ne-putinist) invocat de la înălţimea tastaturii este, ca de fiecare dată în ultimii 25 de ani, faptul că prostituţia e o activitate ca oricare alta, dar unii au hotărât că ea nu trebuie să fie legală / morală / acceptabilă etc. Însă într-o democraţie legile se mai şi schimbă, şi dacă se schimbă…

Argumentul ăsta, al respectului absolut, robotic, faţă de litera legii,  funcţionează, pe lângă România, în China.

Surprinzător, nu? În China, unde casa unui Dorel de-al lor a rămas în mijlocul unei autostrăzi fiindcă au fost nişte mici nereguli la condiţiile exproprierii. Şi tipul n-a cedat. Aşa cum nu cedează românii dacă nu văd toate documentele cu care trebuie să umble Garcea de la Rutieră la el, inclusiv avizul metrologic al radarului.

Când spunem că legea ne protejează, înţelegem că autorităţile care o aplică sunt formate din roboţi: apeşi pe butonul legal, iar dacă nu merge, pe butonul şpăgii. Dacă n-a mers nici aşa, pe butonul contestaţiei. După care facem Ctrl-Alt-Del şi intră justiţia, care e un fel de Task Manager.

Ceea ce e destul de departe de realitate.

Legile, sistemul fiscal, administraţia contează destul de puţin în viaţa socială obişnuită. Chestia care îi motivează pe românii noştri e ideea statutului social: să fii cea mai nobilă maimuţă din cârd. Cum spunea un comentac de-al lui Zoso: pentru relicvele comuniste e important să aibă un loc de muncă stabil, la care îi văd vecinii plecând în fiecare dimineaţă la 8, salariul e o problemă secundară. Sau, când e întrebată la instanţă, relicva să poată spune ca Simona Sensual: sunt un cetăţean paşnic cu un loc de muncă stabil. Fiecare lucru pe care îl faci într-o societate represivă ca a noastră, de la sex până la arhitectura casei, trebuie să fie conformist. Să comunice non-verbal privitorilor calitatea de cetăţean nobil şi respectabil. Nobil, respectabil, abstinent şi virgin ca la Ministerul Educaţiei Naţionale.

Aşa încât sunt cam greu de înghiţit pentru publicul obişnuit ideea de a avea rubrica din CV în care ar scrie „perioada xxxx – xxxx,  escortă”, sau oferta de loc de muncă „servicii erotice” de la ANOFM. E o activitate ca oricare alta, pentru roboţi. Când nu e vorba de roboţi, legile, hotărârile, ordonanţele şi normele de aplicare nu fac mare brânză. Nici mama legilor, care, potrivit proverbului strămoşesc, e mereu gravidă, nu poate înlătura caracterul de monştri subumani dezgustători atribuit în cultura populară practicantelor celei mai vechi activităţi din lume. Din pricina asta, angajatorii, profesorii, poliţiştii, Fiscul sau presa şi comentacii ei înţeleg activităţile la orizontală un pic diferit faţă de oricare altă activitate. Indiferent cât de legale ar fi. La fel de legale ca etnobotanicele.

Un elev de-al lui Caragiale spune către profesor: „Tata a zis că să-i spui de câte ori ne baţi sau tragi de ureche, ca să vorbească la Cameră.” În ultimii 120 de ani, s-a vorbit şi la Cameră, şi la Guvern, şi la Ministerul Educaţiei, şi la Inspectorat, de către toţi fraierii, de la demnitar la opincă. Dar elevul a rămas la fel de bătut, tras de ureche, luat cu rigla la palmă şi în cele din urmă, luat şi de păr şi dat cu capul de tablă. Conform obiceiului pământului.

De unde se vede că oamenii legii vorbesc, cum ar fi zis Marin Preda, mai mult ca să facă praf.

De la lume adunate

13 Iunie 2014 10 comentarii
  • Zoso a vrut să îşi cumpere nişte adidaşi şi nişte vânzători români handicapaţi l-au ignorat. Dacă erau elveţieni handicapaţi, i-ar fi spus că nu îşi permite adidaşi. Aşa cum nu-şi permitea Oprah poşetă.
  • Andrew Solomon a fost obligat să îşi mute la UNATC conferinţa despre identitate şi sexualitate în secolul 21. Fiindcă la Biblioteca Centrală Universitară nu l-au primit când au aflat că e gay, poponar, fundaş şi homalău. Din câte se ştie despre practicanţii obiceiurilor dosnice de la noi, puteau să îl mute direct la Patriarhie.

Ipocrizia salvează România

1 Octombrie 2013 10 comentarii

2010: Deputatul Mugurel Supărăceanu propune ca averea fiecărui cetăţean să fie declarată la Fisc şi examinată de acesta, ca să poată fi impozitată cu 0,5% pe an. Toată averea sub formă de bunuri mobiliare şi imobiliare, inclusiv bijuterii sau antichităţi pe care lumea le-ar putea avea prin casă, şi pe care trebuie să le duci Fiscului să le evalueze (probabil într-un sac) ca să nu mai fie posibilă evaziunea fiscală.

2013: Civilul Mugurel Supărăceanu, fost deputat, e condamnat în primă instanţă la 7 ani de închisoare cu executare pentru infracţiunile de spălare de bani şi abuz în serviciu.

Deci: viteazul luptător împotriva evazioniştilor, care ar fi controlat fiecare cetăţean ca să se asigure că nu îi scapă vreunul neimpozitat, a fost condamnat pentru spălare de bani şi abuz în serviciu.

Bacalaureatul civilizat

12 Iulie 2013 15 comentarii

Fiindcă nu mai suntem în 2006, când era la modă aruncatul cu rahat în studenţi şi profesori universitari, la ultimul bacalaureat cei care păstoresc cu cinste şi onoare învăţământul de la noi învelesc rahatul. În timp ce mânuitorii tastaturii îl iau şi aruncă cu el în viteazul elev român, care seamănă din ce în ce mai bine cu eroii lui Emile Zola şi Jules Renard. Dovadă că natura umană şi şcolărească (sunt două lucruri diferite. Şcolarul nu e om, ci cel mult o cârpă de şters ghetele profilor) nu se schimbă în numai 120-130 de ani.

E adevărat că nici calitatea umană şi profesională a majorităţii profesorilor nu e mult mai sus de genunchiul broaştei, fiindcă în 9 cazuri din 10 a rămas prof ultimul prost din curtea şcolii, cel care chiulea de la ore să fumeze în spatele tomberoanelor şi să bată mingea pe maidan. (Penultimul prost din curtea şcolii, prostul-şmecher care îl îndemna pe prostul nostru mai sus pomenit la chiul, a intrat în cele mai multe cazuri în Poliţie.) Şi nici din punct de vedere genetic nu stăm prea bine, fiindcă un procent mărişor din generaţia de părinţi care are azi între 40 şi 50 de ani şi care îşi trimite golanul sau piţipoanca la liceu e format din nişte Dorei proşti ca vitele şi îmbibaţi de alcool ca buretele, care sprijină uşa blocului în maieu cu berea-n mână.

Astfel încât din punct de vedere al performanţei şi obiectivelor (adică dacă judecăm capitalist problema) era natural să treacă doar cei care au trecut, şi restul să suporte dreapta răsplată pentru lipsa lor de interes faţă de învăţătură, faţă de predare şi faţă de buna creştere.

Însă problema e ceva mai complicată, fiindcă nici viaţa socială nu e joc de strategie pe calculator şi nici proful nu „consumă resurse” şi „produce unităţi”, nici „obiectivele scenariului” nu trebuie neapărat „atinse”.

Dl. Răzvan Orăşanu pune întrebarea de la înălţimea unei cariere spectaculoase (cu toate obiectivele îndeplinite cu nota maximă): „cum răspund dăscălimea şi şpăgarii pentru performanţele lor proaste?” Dacă în 4 ani de zile nu ai putut instrui nişte elevi (teoretic normali şi sănătoşi) cât să ia 5 la un examen pe care l-a trecut un puşti cu Sindromul Down, nu e cazul să îţi cauţi altă meserie şi acea şcoală să fie desfiinţată cum ar fi zis Zoso?..

Nu.

Fiindcă într-un stat civilizat scopul şcolii nu e „să instruiască unităţi” şi „să atingă obiective” (poate într-un stat capitalist e aşa, dar capitalismul nu e civilizat), ci să contribuie la menţinerea unei plase de relaţii sociale care să asigure viaţa civilizată. Adică (la prima vedere, cel puţin) muncitorii să muncească, poliţiştii să scrie amenzi, profesorii să vorbească, hoţii să fure, elevii să vină regulat la şcoală, autobuzul să vină în fiecare zi la oră fixă şi aşa mai departe.

Francezii (care pretind că ei au inventat viaţa civilizată) ştiau asta cu două secole în urmă: de ce construim şcoli de stat, ca să instruim copiii? Nu, construim şcoli ca să îi îndoctrinăm, să îi facem să vorbească franceza literară şi nu bretona sau provensala, să ştie că legea şi puterea vin de la Paris şi nu de altundeva. Şcoala păduchioasă de provincie de pe vremea lui Jules Renard era un instrument de dominaţie politică a provinciilor. Unul mai ieftin decât o armată de ocupaţie 🙂

Chiar dacă elevul a dat peste nişte profesori proşti ca noaptea şi e conştient de asta, el trebuie să vină cu regularitate la ore, să răspundă numai când e întrebat şi numai ceea ce vor ei să audă, să vorbească frumos despre ei şi să suporte sancţiunile, oricât ar fi de absurde, fără comentarii. La fel cum profesorul care a dat peste nişte golani la fel de inteligenţi ca nişte pietre trebuie să îşi recite lecţia imperturbabil în fiecare zi şi să pună note mai mult sau mai puţin din burtă, fără comentarii.

Şi unul, şi celălalt trebuie să se prefacă a-şi face datoria, să îşi joace rolul.

Fiindcă dacă se face o examinare la sânge şi şcoala care nu a produs niciun absolvent e desfiinţată, mai ales în mediul rural, viitoarea generaţie de rurali care nu îşi permite costul internatului sau al abonamentului la autobuz va rămâne fără şcoală de tot, şi şansele lor la o meserie intelectuală se vor duce Dracului. Numărul de locuri de muncă în învăţământ se reduce, absolvenţii de facultate îşi găsesc şi mai greu ca până acum o meserie dacă pierd oportunitatea de a deveni profi, numărul de plătitori de impozite scade fiindcă ruralii au venituri mici sau venituri nefiscalizate, Statul pierde bani, investiţiile în învăţământ se reduc şi mai mult, calitatea şcolii devine din ce în ce mai proastă, interesul pentru carte scade spre zero, şi ne îndreptăm spre o ţară de analfabeţi ca pe vremea Răscoalei de la 1907.

Într-un stat civilizat, bacalaureatul nu e un filtru prin care trece un procent din populaţie care învaţă şi în care se prind „golanii, proştii, cocalarii, tâmpiţii”. E o formalitate prin care trece un procent de aproape 100% şi departajarea între ei se face după notele obţinute sau după greutatea pilelor. Cam aşa cum în statul civilizat se construiau blocuri la ţară (cu closetul în curte), preşedinţii şi miniştrii aveau 4 clase, liceul era obligatoriu chiar dacă nu învăţai nimic, dar strângeai maculatură, castane şi făceai muncă patriotică…

Greierele şi Furnica – varianta civilizată şi francofonă

21 Martie 2013 7 comentarii

Furnica munceşte din greu toată vara în arşiţă. Îşi clădeşte casa şi pregăteşte provizii pentru iarnă.
Greierele crede că furnica e proastă, râde, dansează din buric şi se joacă, atunci când nu se închină cu curu-n sus.

Odată iarna venită, furnica stă la căldură şi mănâncă bine.
Greierele tremurând de frig organizează o conferinţă de presă şi întreabă de ce furnica are dreptul să stea la căldură şi să mănânce bine în timp ce alţii, mai puţin norocoşi decât ea, suferă de frig şi foame.

Televiziunea realizează emisiuni în direct, care arată greierele tremurând de frig şi difuzează extrase video cu furnica stând frumos la căldură într-o casă confortabilă, cu o masă plină de provizii.

Francezii sunt şocaţi de faptul că, în a 5-a economie din lume, bietul greiere e lăsat să sufere în timp ce alţii trăiesc în huzur.

Ziariştii fac interviuri în care întreabă de ce furnica s-a îmbogăţit pe spinarea greierului şi interpelează guvernul pentru a mări impozitele furnicii, astfel încât aceasta să plătească „cât se cuvine”. François Hollande promite că se va gândi la o soluţie mai puţin neconstituţională.

CGT, FO, Partidul Socialist, Partidul Comunist, Liga Revoluţionară Comunistă organizează manifestaţii în faţa casei furnicii.

Funcţionarii publici decid să facă grevă de solidaritate 59 de minute pe zi pe o perioadă nelimitată.

Un filosof la modă scrie o carte care demonstrează legăturile furnicii cu torţionarii de la Auschwitz .

Ca răspuns la sondaje, guvernul Jean-Marc Ayrault emite o lege privind egalitatea economică şi o lege (aplicată retroactiv asupra perioadei de vară) anti-discriminare. Impozitele furnicii sunt mărite şi furnica primeşte o amendă pentru că nu l-a angajat pe greiere ca asistent. Muncitorii de la Dacia văd că protestele funcţionează şi mai cer şi ei 25% la salariu. Directorii, de la înălţimea salariului franţuzesc cu spor de Lumea a Treia, se fac că plouă. (Da, uneori în Logane mai şi plouă. De asta se vând foarte bine în Maroc, unde nu plouă niciodată.)

Casa furnicii este confiscată de autorităţi pentru că furnica nu are destui bani ca să-şi plătească şi amenda şi impozitele.

Furnica pleacă din Franţa, îşi ia cetăţenie rusă şi se instalează în Belgia unde contribuie la bogăţia economică.

Televiziunea face un reportaj despre greiere, care de-acum s-a îngrăşat. Acesta este pe cale să termine proviziile furnicii, chiar dacă primăvara e încă departe. În casa furnicii se ţin în mod regulat întruniri ale artiştilor şi scriitorilor de stânga. Fosta casă a furnicii, devenită locuinţa socială pentru greiere, se deteriorează pentru că acesta nu face nimic pentru a o întreţine. Guvernului îi este reproşata lipsa mijloacelor. Este înfiinţată o comisie de anchetă ce va costa 10 milioane euro.

Greierele moare de supradoză.

Ziarele şi televiziunile comentează eşecul guvernului de a redresa cum trebuie problema inechităţii sociale.

Casa este invadată de o bandă de gândaci emigranţi. Se remarcă prin culoarea lor maro şi faptul că put a hazna.

Gândacii organizează traficul de marijuana şi terorizează comunitatea.

Guvernul plăteşte fiecărui gândac 300 de euro ca să se ducă la Dracu’.

EPISODUL II – HAPPY END

Gândacii se angajează în tagma bodyguarzilor şi se pun pe bătut mamele cu copii handicapaţi.

Se vede treaba că la noi numai handicapaţii mintal cu AMG se bucură de simpatia congenerului lor Gândacul.Agresata fiindca a incercat sa parcheze pe locurile pentru handicapati

Impozitul nostru, cu drag şi spor îl plătim

29 Ianuarie 2012 2 comentarii

Cristian Orgonas ne explică azi cum stau impozitele pe proprietăţi în diverse state europene şi americane, şi de ce le avem mici (precum speranţa de a ieşi din criză) şi ar trebui să fie mari (ca scula lui Arhi Terente şi orgoliul lui nea Trăienel). Cu obişnuitele lătrături de comentac la adresa „pensionarilor care este nesimţiţi că are ei case”.

1. Impozitul pe o proprietate imobiliară, în orice stat european, reprezintă un anumit procent din valoarea proprietăţii.

2. Această valoare trebuie stabilită de cineva. Aceeaşi proprietate poate costa 400 000 RON în timpul unei bule imobiliare şi 180 000 RON anul următor, iar peste încă un an poate creşte la 200 000 RON ca să scadă iar la 150 000. Deci trebuie să existe „o valoare” fixă faţă de care oamenii Statului să poată stabili impozitul.

3. Din motivele #1 şi #2, Guvernul prin Codul Fiscal a decis că valoarea a 1 mp de construcţie din cărămidă cu toate utilităţile este de 806 RON, care se înmulţeşte în funcţie de oraş, municipiu, zona de la A la D în interiorul oraşului şi alţi factori cu un coeficient. Rezultă o cifră Z la care se stabileşte impozitul, ca Z x 0,1%.

4. Impozitul pe proprietăţi, ca şi cel pe autovehicule, ambarcaţiuni etc se face venit la bugetul local. Autorităţile locale au dreptul de a modifica cotele de impunere în limita a +/- 20% faţă de cota stabilită prin lege.

5. Dacă autoritatea locală ar avea nevoie de venituri mai mari, există posibilitatea ca prin negocieri politice să fie modificat procentul de 0,1% sau să fie majorată valoarea de referinţă a 1 mp de construcţie. Pornind de la valoarea mică din prezent, o majorare nesemnificativă în ochii unui cetăţean mediu (să zicem de la 150-200 RON la 500 RON/an) ar reprezenta, înmulţit cu numărul de locuinţe dintr-un oraş ca Bucureşti, dublarea veniturilor la bugetul Primăriei, sute de milioane de euro în plus.

(CGMB a votat în 2011 şi 2012 cote de impozitare egale cu cele din iulie 2010 la orice impozit local, realizând că sunt deja mari, iar atâta vreme cât nu se întrevede o creştere a veniturilor majorităţii populaţiei, a le mări însemna că nu le va mai plăti nimeni şi n-ai cum să te judeci cu 2 milioane de oameni ca să-i execuţi silit, nu există atâtea judecătorii şi tribunale. Ei aşteaptă ca veniturile medii să crească pentru a avea de unde să mai stoarcă în viitor.)

6. Odată ce am stabilit modul în care funcţionează „circuitul banului”, rămâne cealaltă problemă spinoasă născută sub semnul „creşterii economice”, acea problemă care a dus la fierberea dintre 2006-2009 şi la scandalurile de după. Şi anume „distribuţia puterii în societate”.

Această „distribuţie a puterii” este motivaţia din spatele planurilor de genul: „să umflăm impozitele să-i dăm pă ăia afară din case”, „să interzicem mutarea în Bucureşti”, „să confiscăm proprietăţile şi maşinile” şi alte perle ale gândirii de gâscă postac. (Chestiunea „distribuţiei puterii” datează de la alde Ceaşcă, nu degeaba a început el valul de repartiţii la ţară şi interdicţii de mutare în municipii.)

Ceea ce nu convenea nici lui Diliboc, nici Cheliosului, nici altor jigodii cu diplomă politicieni, era faptul că populaţia civilă (odată cu umflarea bulei imobiliare şi cu oportunităţile apărute în viaţa profesională de la lopata lui Dorel la tastatura şi cravata lui Costel) prin liberalizarea societăţii în general a căpătat posibilitatea de a se bucura de orice nu-şi putuseră permite membrii ei între 1945-2004, fără să aibă niciun fel de restricţie şi fără să fie obligaţi în vreun fel să acorde vreo consideraţie celor care n-o fac. Ai un apartament cumpărat pe nasturi în 1990? Îl vinzi pe zeci de mii de euro. Nu te împiedică nimeni, nu ţi se impun decât nişte taxe şi autorizaţii, pe care oricum ţi le permiţi. Îţi iei o maşină de lux, îţi faci o casă mai mare la ţară, faci o excursie prin Brazilia ca Mazăre… oportunităţile îţi sar în drum la tot pasul, bani să ai, şi Statul nu are niciun mijloc de presiune la îndemână. Amenzile rutiere în 2006 când s-a început umflarea bulei imobiliare erau de 300-500 RON maxim. Vizele pentru călătorii în străinătate nu mai existau. Tranzacţiile cu proprietăţi nu erau limitate în niciun fel de către lege. Creditul era la îndemână doar cu buletinul. Poliţia îţi putea opune cel mult un Garcea burtos într-un Vento ruginit. Datorită încetinelii birocratice specifice a administraţiilor financiare, cu dificultatea de a urmări fiecare contribuabil în parte, până şi plata impozitelor e opţională, de asta Cheliosu’ insistă pentru o integrare informatică a instituţiilor de Stat, ca să se asigure că nimeni nu scapă prin ochiurile plasei.

Nu este politically-correct să fii mai puternic decât Statul. E principiul de bază, cheia de boltă a organizării Statului comunist sub Ceaşcă, pe care au moştenit-o comuniştii în blană de oaie de azi. Adevăratul scop al “jocului impozitelor”, de la Boc-poc-diliboc şi de la Ialomiţianu la Popescu şi retur, a fost tot timpul menţinerea unor relaţii sociale mai restrictive, pe placul unor socialişti ca ei, ieşiţi din PCR şi UTC. Dacă vrei să scapi de taxe aberante şi nedreptăţi pe care o ţară cu apă caldă nu le are, trebuie să fii de bunăvoie la fel de disciplinat ca atunci când ai trăi într-o ţară cu apă caldă şi să recunoşti că nu trebuie să ţi se numere ouăle, cum ar fi zis un mare politician de-al nostru.