Archive

Posts Tagged ‘kitsch’

Nobilele idealuri ale capitalismului

5 Mai 2017 4 comentarii

Motto: ”Noi am trăit în mizerie, iar mizeria se vede, știți unde?, pe culoarea tenului, pe dinți, pe gingii, pe ținuta omului. Omul care trăiește în mizerie și care nu are speranță se încovoaie, se chircește” – Horia Roman Patapievici

nutty-professor

Un anume domn Horia R. Patapievici declamă, umflându-și pieptul: ”EU!? Eu sunt foarte pro-capitalist!”. Chiar Generația PRO Capitalist. Într-o lume în care suntem contaminați de socialism. Ceea ce îl face un fel de Rambo (I) capitalist. Încrucișat cu A.S.I.A. și Andreea Esca.

Cu o mică-mică precizare: Rambo (I) al nostru, mânuind laserul ca un Jedi, a făcut cea mai mare parte a vieții o singură meserie. La catedră.

Cam suspect, nu?

Eroul capitalismului ieșind, cu laserul în mână, din cea mai comunistă categorie socială. Aceea a catedrei și bățului de arătat la tablă. Talibanii comunismului, oricând gata să latre. Nu și să muște. Asta era sarcina murdară pe care o lăsau negrilor. Nu celor de plantație, ci minerilor.

După ce a trecut el însuși prin malaxorul mineresc, s-a lămurit omul nostru. Le-a văzut feţele patibulare, ochii mohorâţi, maxilarele încrâncenate și trăsăturile rudimentare. Atât de bine încât ai fi zis, atunci când scria asta, în 1996, că s-a apucat să traducă din Tolkien și să scrie reclame la Warcraft II.

Acum, cică toți avem un egal drept de a revendica demnitatea noastră. În lumea economiei libere.

Acum. În 1990 și 1991 nu îl aveam, domnilor foști tovarăși profesori.

Nici măcar în 1995, când au început să se răspândească și la noi calculatoarele. 486DX4. Cu 4 MB RAM. A fost nevoie de încă vreo câțiva ani, ca să se răspândească și rețelele de cartier. Abia atunci s-a mai crăpat și edificiul presei centralizate și a început să circule în rândul populației civile ideea că te mai poți informa și singur, nu trebuie să stai cu gura căscată la propagandă. Sau la dom’ profesor. Diferențe prea mari nu erau între modul cum vorbea Ceaușescu la tribună și cel în care vorbea și se purta profu’ la catedră.

De ce nu sărbătorim Halloweenul

1 Noiembrie 2016 2 comentarii

o-imbratisare-calda

Bianca Drăguşanu nu sărbătoreşte Halloweenul. Se spune că o româncă adevărată, după ce s-a fript cândva cu Halloweenul, suflă şi-n iaurt.

Drept consolare, o îmbrăţişăm cu multă dragoste şi căldură pe Bianca Drăguşanu.

Povestea poveştilor

12 Octombrie 2016 4 comentarii

La puţină vreme după ce au făcut pe Dracu-n patru să fie ştearsă pictura murală care îl reprezenta pe Sfântul Gheorghe în piaţa care îi purta numele, prietenii noştri cei bărboşi -auriţi ca maneliştii şi cântând pe nas tot ca ei- s-au pus cu afurisenia pe statuile celor doi draci de la Casa Groazei din Parcul Tei.

sfantu-si-dracu.jpg

Cum spunea la vremea lui diaconul humuleştean Ion Creangă: zvârlim statuile, pe rând, una pentru Sfântul şi una pentru Dracul, făcând parte dreaptă la amândoi!

creanga-humulesti1

Off… şcoala mea!

26 Septembrie 2016 14 comentarii

La un moment dat, două vedete de la noi au decis că şcoala noastră de stat le cam pute. Şi nu numai fiindcă femeile de serviciu fac economie la detergent mai ceva ca la Hexi Pharma. Aşa încât vedeta care arăta ca o Cenuşăreasă şi-a retras puiul de vedetă de la şcoala de corn şi lapte. L-a trecut pe regim casnic de ceaiuri şi mâncare bio.

Cum era şi de aşteptat, publicul blocurilor gri a luat-o razna la ideea că mica vedetă nu mai are parte de castanele regulamentare şi nici de furtişagul banilor de buzunar la şcoala de cartier. Unii vor s-o socializeze, alţii să n-o socializeze şi alţii s-o educe sexual. Unii n-au dotările necesare pentru predarea materiilor ca matematica, fizica, chimia sau biologia unui elev in ciclul secundar, iar alţii îşi imaginează că şcoala are prea multe.

laboratoru-lu-dexter.jpg

Când e vorba de dotări, artificiale ca ale Biancăi Drăguşanu, experienţa şcolilor de cartier ne face cam suspicioşi. Atunci când ştim cum laboratoarele construite cu mari eforturi şi cheltuieli în şcoli au fost încuiate în anii 1980 şi 1990 şi rar s-a mai făcut vreo oră acolo. Sau cum toate obiectele folosite în mici experimente pentru copii (de la Mecano la machete ale ceasurilor, spre exemplu) au dispărut în anii 1980 şi nu au reapărut în magazine decât mult mai târziu, după 2000.

Poate că adevăratul scop al şcolii nu era să te înveţe ceva, şi cu atât mai puţin să te înveţe cu ajutorul laboratoarelor. Poate că adevăratul ei scop era să nu te înveţe nimic. Sau, mai bine zis, să te împiedice să înveţi ceva. Să ţi se dea peste mână când citeşti prea mult. Să te pună să reciţi un text ca pe o poezie, fără să intereseze pe nimeni dacă înveţi ceva din el.

„Ţi-ai întrebat copilul el cum ar vrea să învețe?” – cu mica precizare că tocmai asta nu trebuie să se întâmple. În primul rând fiindcă se presupune că elevul nu vrea şi nu trebuie să înveţe. Şi în al doilea rând fiindcă un copil nu trebuie niciodată întrebat nimic. Ca să nu aibă impresia că el ştie ceva şi are ceva de spus.

Experimentele de laborator nu prea dădeau bine. Erau anormale şi anticonservatoare. Semănau prea mult a joacă, a activitate distractivă. Dădeau idei periculoase. Afectau stabilitatea socială. Creau discuţii neplăcute între elevi. Sau între elevi şi profesori. Sau între profesori şi păsărelele din capetele lor.

homosexualul-studios.jpg

Poate că nici elevii nu înţelegeau prea bine cu ce căcat deranjau atât de mult orele lor în laborator. Şi nici ce era atât de anormal în faptul că mai pomeneau, de faţă cu părinţii, bunicii şi vecina Măriuţa, câte un mic experiment făcut la fizică sau chimie.

Aparent, cu nimic… doar că o oră de laborator is sooo gay!

gheiu-in-laborator

Confuzia la români

13 Iunie 2013 2 comentarii

Unde-am nimerit, frăţiorilor, la club de manele!?..Ori de câte ori îi spui unui român verde: „m-am întâlnit cu unu’ păros dă respira greu, îmbrăcat în aur dă sus până jos, cu ochelarii gangsta pă juma dă cap, ditamai lănţoiul şi crucea cât pumnu’ la gât, se dădea cu Merţulanu’ pă Bulgaria şi vorbea pă nas”, românul ăla o să creadă că te-ai întâlnit cu un ţigan manelist.