Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Politică · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Şcoala Vieţii

Nobilele idealuri ale capitalismului

Motto: ”Noi am trăit în mizerie, iar mizeria se vede, știți unde?, pe culoarea tenului, pe dinți, pe gingii, pe ținuta omului. Omul care trăiește în mizerie și care nu are speranță se încovoaie, se chircește” – Horia Roman Patapievici

nutty-professor

Un anume domn Horia R. Patapievici declamă, umflându-și pieptul: ”EU!? Eu sunt foarte pro-capitalist!”. Chiar Generația PRO Capitalist. Într-o lume în care suntem contaminați de socialism. Ceea ce îl face un fel de Rambo (I) capitalist. Încrucișat cu A.S.I.A. și Andreea Esca.

Cu o mică-mică precizare: Rambo (I) al nostru, mânuind laserul ca un Jedi, a făcut cea mai mare parte a vieții o singură meserie. La catedră.

Cam suspect, nu?

Eroul capitalismului ieșind, cu laserul în mână, din cea mai comunistă categorie socială. Aceea a catedrei și bățului de arătat la tablă. Talibanii comunismului, oricând gata să latre. Nu și să muște. Asta era sarcina murdară pe care o lăsau negrilor. Nu celor de plantație, ci minerilor.

După ce a trecut el însuși prin malaxorul mineresc, s-a lămurit omul nostru. Le-a văzut feţele patibulare, ochii mohorâţi, maxilarele încrâncenate și trăsăturile rudimentare. Atât de bine încât ai fi zis, atunci când scria asta, în 1996, că s-a apucat să traducă din Tolkien și să scrie reclame la Warcraft II.

Acum, cică toți avem un egal drept de a revendica demnitatea noastră. În lumea economiei libere.

Acum. În 1990 și 1991 nu îl aveam, domnilor foști tovarăși profesori.

Nici măcar în 1995, când au început să se răspândească și la noi calculatoarele. 486DX4. Cu 4 MB RAM. A fost nevoie de încă vreo câțiva ani, ca să se răspândească și rețelele de cartier. Abia atunci s-a mai crăpat și edificiul presei centralizate și a început să circule în rândul populației civile ideea că te mai poți informa și singur, nu trebuie să stai cu gura căscată la propagandă. Sau la dom’ profesor. Diferențe prea mari nu erau între modul cum vorbea Ceaușescu la tribună și cel în care vorbea și se purta profu’ la catedră.

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

De ce nu sărbătorim Halloweenul

o-imbratisare-calda

Bianca Drăguşanu nu sărbătoreşte Halloweenul. Se spune că o româncă adevărată, după ce s-a fript cândva cu Halloweenul, suflă şi-n iaurt.

Drept consolare, o îmbrăţişăm cu multă dragoste şi căldură pe Bianca Drăguşanu.

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

Povestea poveştilor

La puţină vreme după ce au făcut pe Dracu-n patru să fie ştearsă pictura murală care îl reprezenta pe Sfântul Gheorghe în piaţa care îi purta numele, prietenii noştri cei bărboşi -auriţi ca maneliştii şi cântând pe nas tot ca ei- s-au pus cu afurisenia pe statuile celor doi draci de la Casa Groazei din Parcul Tei.

sfantu-si-dracu.jpg

Cum spunea la vremea lui diaconul humuleştean Ion Creangă: zvârlim statuile, pe rând, una pentru Sfântul şi una pentru Dracul, făcând parte dreaptă la amândoi!

creanga-humulesti1

D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim · Şcoala Vieţii

Off… şcoala mea!

La un moment dat, două vedete de la noi au decis că şcoala noastră de stat le cam pute. Şi nu numai fiindcă femeile de serviciu fac economie la detergent mai ceva ca la Hexi Pharma. Aşa încât vedeta care arăta ca o Cenuşăreasă şi-a retras puiul de vedetă de la şcoala de corn şi lapte. L-a trecut pe regim casnic de ceaiuri şi mâncare bio.

Cum era şi de aşteptat, publicul blocurilor gri a luat-o razna la ideea că mica vedetă nu mai are parte de castanele regulamentare şi nici de furtişagul banilor de buzunar la şcoala de cartier. Unii vor s-o socializeze, alţii să n-o socializeze şi alţii s-o educe sexual. Unii n-au dotările necesare pentru predarea materiilor ca matematica, fizica, chimia sau biologia unui elev in ciclul secundar, iar alţii îşi imaginează că şcoala are prea multe.

laboratoru-lu-dexter.jpg

Când e vorba de dotări, artificiale ca ale Biancăi Drăguşanu, experienţa şcolilor de cartier ne face cam suspicioşi. Atunci când ştim cum laboratoarele construite cu mari eforturi şi cheltuieli în şcoli au fost încuiate în anii 1980 şi 1990 şi rar s-a mai făcut vreo oră acolo. Sau cum toate obiectele folosite în mici experimente pentru copii (de la Mecano la machete ale ceasurilor, spre exemplu) au dispărut în anii 1980 şi nu au reapărut în magazine decât mult mai târziu, după 2000.

Poate că adevăratul scop al şcolii nu era să te înveţe ceva, şi cu atât mai puţin să te înveţe cu ajutorul laboratoarelor. Poate că adevăratul ei scop era să nu te înveţe nimic. Sau, mai bine zis, să te împiedice să înveţi ceva. Să ţi se dea peste mână când citeşti prea mult. Să te pună să reciţi un text ca pe o poezie, fără să intereseze pe nimeni dacă înveţi ceva din el.

„Ţi-ai întrebat copilul el cum ar vrea să învețe?” – cu mica precizare că tocmai asta nu trebuie să se întâmple. În primul rând fiindcă se presupune că elevul nu vrea şi nu trebuie să înveţe. Şi în al doilea rând fiindcă un copil nu trebuie niciodată întrebat nimic. Ca să nu aibă impresia că el ştie ceva şi are ceva de spus.

Experimentele de laborator nu prea dădeau bine. Erau anormale şi anticonservatoare. Semănau prea mult a joacă, a activitate distractivă. Dădeau idei periculoase. Afectau stabilitatea socială. Creau discuţii neplăcute între elevi. Sau între elevi şi profesori. Sau între profesori şi păsărelele din capetele lor.

homosexualul-studios.jpg

Poate că nici elevii nu înţelegeau prea bine cu ce căcat deranjau atât de mult orele lor în laborator. Şi nici ce era atât de anormal în faptul că mai pomeneau, de faţă cu părinţii, bunicii şi vecina Măriuţa, câte un mic experiment făcut la fizică sau chimie.

Aparent, cu nimic… doar că o oră de laborator is sooo gay!

gheiu-in-laborator

Crize · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

Confuzia la români

Unde-am nimerit, frăţiorilor, la club de manele!?..Ori de câte ori îi spui unui român verde: „m-am întâlnit cu unu’ păros dă respira greu, îmbrăcat în aur dă sus până jos, cu ochelarii gangsta pă juma dă cap, ditamai lănţoiul şi crucea cât pumnu’ la gât, se dădea cu Merţulanu’ pă Bulgaria şi vorbea pă nas”, românul ăla o să creadă că te-ai întâlnit cu un ţigan manelist.

D-ale României de ieri şi de azi · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

Impresii impresionante

Nişte fete dăştepte din nobila clasă a jurnalizdelor cu Wi-Fi gratis şi cafele de pomană arată suratelor din publicul obişnuit cum să îţi faci un tatuaj sexy ca să fii pe placul bărbaţilor atraşi de femeile puternice. Ce înţeleg ele prin femei puternice şi modul în care sunt ele atractive pentru bărbaţi e oarecum misterios, cum ar fi zis coana Agatha Christie. Fiindcă nea Dorel al nostru de la coada lopeţii ar fugi ca Dracu’ de tămâie de o femeie puternică, aşa, ca Monica Mollica. Pe ea n-o poate bate după o doză masivă de Unirea, mai degrabă se întâmplă contrariul.

După comentarii, se pare că doreii şi gigeii noştri s-au inflamat ca un redneck care a confundat sarea de bucătărie cu metamfetamina, şi au început să urle precum maidanezii: femeile cu tatuaje sunt curve, târfe, centuriste, ţeviste, muiste, ridicole etc. Rednecii adevăraţi, fiindcă fac parte din lumea civilizată, s-au abţinut de la urlat şi au pus întrebarea: Should people with tattoos be treated like criminals? E o întrebare mult mai puţin inofensivă decât pare. E foarte posibil ca în viitorul apropiat să îţi sară nişte Garcea în spinare, să te trântească la pământ, să îţi pună cătuşele şi să te ducă vreo 6 ani la Jilava. Cu toate că unul care şi-a luat 6 ani la Jilava nu avea niciun fel de tatuaje, dar îşi face el câteva acolo înăuntru. Sau îşi bagă nişte bile de rulment în penis.

Nişte dăştepţi de ambele sexe de la Renault, dacă tot nu mai sunt companie de stat şi nici nu i-a cumpărat pe nasturi la îndemnul FMIului un Elodiu Senzaţionescu franţuz, au zis că vremurile s-au mai schimbat. Aşa încât în zilele noastre mama îi arată Alinuţei lor ce e acela un tatuaj adevărat. Vorba Scânteii moderne numită CriticAtac, în zilele noastre maturii sunt toleranţi, creativi, deschişi, iar adolescenţii sunt nişte bătrâni înăcriţi.

Sau poate că de fapt nici vremurile nu s-au schimbat şi nici Alinuţele cu tatuaj nu sunt mai puţin curajoase decât mamele lor. Poate că adevărata semnificaţie a reclamei şi a articolului cu tatuajul sexy stă altundeva, în dorinţa de a impresiona. Dorinţa Marghioliţei de a-l face pe Gigel să îi pice falca precum căţelului în faţa unui os când îşi tatuează ea craniul şi oasele deasupra celulitei bucilor poate avea multe forme… la urma urmei, de ce nu l-ai putea impresiona pe puştiul tău cu aventurile tale imaginare din armată (când în realitate curăţai cartofi şi dădeai cu mătura)? Dacă pe alde Chelu’ sau Mongoloidu’ nu îi impresionează nimic, nici măcar mitingurile de astă iarnă, de ce nu l-ai impresiona pe vecinul Costel cu plasma ta pe credit? Sau pe şeful tău când îţi fluturi diplomele universitare? Sau pe vecina Flori cu muşchii pentru care ai plătit cu luni de eforturi inumane la sală şi o trecere pe la spital pentru hernie de disc? Sau de ce nu te-ar impresiona ea pe tine cu faptul că „a citit Kama Sutra” (din care nu a reţinut nimic utilizabil în practica la orizontală fiindcă nu există aşa ceva acolo…)?

O femeie nu e o curvă ridicolă fiindcă are un tatuaj. Curvele de ambele sexe sunt curve fiindcă încearcă să impresioneze pe cei din faţa lor, ca un oarecare primar al unui mare municipiu. Şi sunt ridicole fiindcă nu încearcă să impresioneze privitorul cu ceea ce îl impresionează în realitate, ci cu acele lucruri care îşi imaginează ele că l-ar impresiona. Ceea ce e la fel de ridicol ca a te lăuda cu prăjiturile tale cu ciocolată faţă de unul care nu vrea decât cozonac.

PS Prin 2001, un golănel canadian se lăuda pe un forum că şi-a tatuat pe antebraţe emblemele a două divizii SS: o Hagelrune pentru Divizia SS de Munte Nord şi o Wolfsangel pentru Divizia SS Das Reich. Cel mai potrivit comentariu pe care l-a primit a fost: „Va fi o adevărată distracţie când vei ajunge în armată şi pe comandantul tău de pluton îl va chema Isaac Rabinowitz.”