Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Sex

Păzea, că vin afganii europeni!

Imediat după Loviluție, tot analfabetul român luase o supra-doză de testosteron. Injectată în venă. Anii 1990-1998 au fost epoca de glorie a violatorilor. Ai fi zis că au trecut pe aici turcii, tătarii, cazacii zaporojeni, ostașii sovietici, toți în același timp. Deschideai televizorul? Violatori prinși. Deschideai Baricada? Infractoarea Mov? Violatori de babe. La radio? Puști aurolaci violați de homosexuali. Sau homosexuali violați de aurolaci, nu mai avea importanță de care parte a pulii te aflai.

Ceea ce era puțin cam suspect – până când aflai ce avea de spus în privința asta un tip care cunoștea foarte bine oamenii răi.

Nu neapărat despre viol. A avut multe de spus omul nostru și despre asta. Nu spune ”lasă, că mie nu mi se întâmplă”, nu te lăsa izolat(ă) împreună cu cine nu trebuie, evită oamenii care au dovedit un caracter scârbos până atunci. Ultima e un bun avertisment și când e vorba de relații: o femeie ar trebui să se gândească de 2 ori când are de-a face cu un alcoolic sau drogangiu binecunoscut.

Alt avertisment de al lui e mult mai important. Cel pe care l-a dat atunci după ce a avut de-a face cu agresorii de stradă. ”Cocalarii fără tricou”, cunoscuți pe partea astălaltă a oceanului drept ”cocalari cu bemveu”. N-au tricouri fiindcă au făcut din ele huse-tricou albe pentru scaunele de BMW din 1992.

A zis așa: ”de multe ori, când avem de-a face cu cocalari din ăștia, faptul că printre bodyguarzi sau polițiști e o femeie sau chiar mai multe lasă loc de negocieri. Cocalarilor le place să dea bine în ochii gagicilor și atunci se potolesc. Albii. Fiindcă există anumite etnii față de care e mai bine să nu aduci o femeie în poziție de autoritate. Agravează situația.”

Există anumite etnii față de care e mai bine să nu aduci o femeie în poziție de autoritate.

Sau anumite clase sociale dintr-o țară europeană civilizată cu rețea 4G.

Anumite clase sociale care nu suportă să fie tratate de sus de o femeie. Indiferent cine ar fi ea. Polițistă, funcționară la Impozite, profesoară, inspectoare la Primărie. Nevastă sau amantă. Întâlnire întâmplătoare. Nu are importanță. În ochii lor, o femeie care i-a tratat de sus trebuie să plătească. Le-a furat demnitatea de bărbați. La fel ca una care i-ar fi castrat. Trebuie să plătească în așa fel încât să fie făcută de rușine. În fața părinților și familiei ei, a satului, a polițiștilor.

Dorința sexuală are foarte puțină importanță aici.

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Politică · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim · Şcoala Vieţii

Nobilele idealuri ale capitalismului

Motto: ”Noi am trăit în mizerie, iar mizeria se vede, știți unde?, pe culoarea tenului, pe dinți, pe gingii, pe ținuta omului. Omul care trăiește în mizerie și care nu are speranță se încovoaie, se chircește” – Horia Roman Patapievici

nutty-professor

Un anume domn Horia R. Patapievici declamă, umflându-și pieptul: ”EU!? Eu sunt foarte pro-capitalist!”. Chiar Generația PRO Capitalist. Într-o lume în care suntem contaminați de socialism. Ceea ce îl face un fel de Rambo (I) capitalist. Încrucișat cu A.S.I.A. și Andreea Esca.

Cu o mică-mică precizare: Rambo (I) al nostru, mânuind laserul ca un Jedi, a făcut cea mai mare parte a vieții o singură meserie. La catedră.

Cam suspect, nu?

Eroul capitalismului ieșind, cu laserul în mână, din cea mai comunistă categorie socială. Aceea a catedrei și bățului de arătat la tablă. Talibanii comunismului, oricând gata să latre. Nu și să muște. Asta era sarcina murdară pe care o lăsau negrilor. Nu celor de plantație, ci minerilor.

După ce a trecut el însuși prin malaxorul mineresc, s-a lămurit omul nostru. Le-a văzut feţele patibulare, ochii mohorâţi, maxilarele încrâncenate și trăsăturile rudimentare. Atât de bine încât ai fi zis, atunci când scria asta, în 1996, că s-a apucat să traducă din Tolkien și să scrie reclame la Warcraft II.

Acum, cică toți avem un egal drept de a revendica demnitatea noastră. În lumea economiei libere.

Acum. În 1990 și 1991 nu îl aveam, domnilor foști tovarăși profesori.

Nici măcar în 1995, când au început să se răspândească și la noi calculatoarele. 486DX4. Cu 4 MB RAM. A fost nevoie de încă vreo câțiva ani, ca să se răspândească și rețelele de cartier. Abia atunci s-a mai crăpat și edificiul presei centralizate și a început să circule în rândul populației civile ideea că te mai poți informa și singur, nu trebuie să stai cu gura căscată la propagandă. Sau la dom’ profesor. Diferențe prea mari nu erau între modul cum vorbea Ceaușescu la tribună și cel în care vorbea și se purta profu’ la catedră.

Crize · D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mitocănia salvează România · Politică · Românii noştri cu care ne mândrim

Umanitate să fie, dac-o cer interesele partidului!

Cu puţină vreme în urmă, fostul Preşedinte Ion Iliescu a fost pus sub acuzare pentru crimă împotriva umanităţii. Pentru că a pus să se spargă nişte capete cam pletoase de tineri ochelarişti cam drogaţi, undeva într-o piaţă mai afumată. Nu se jucau meciuri pe acolo şi nici de tineri suporteri cu fular nu era vorba. Doar se punea în practică proverbul scoţian favorit al lui Stalin: nu poţi să faci omletă fără să spargi ochelar…ăăă, ouă.

Un martor al evenimentului, pe numele său CeTePeu, care a scăpat din el cu ambele ouă intacte, spune că executanţii veniseră chitiţi să caftească oameni, nu puteau să plece nesatisfăcuţi, voiau sânge, să plece cu un trofeu de sânge.

Acelaşi martor care era şocat că steliştii voiau să curgă sânge de câine spurcat prin Ştefan Cel Mare când era meci cu Dinamo. Un martor mai chelios de felul său.

cetepel

Acelaşi martor care s-a speriat – precum Dracul de tămâie şi precum Sataniel Preafericitu de ANAF – când a ajuns la Tokyo şi le-a văzut pe fetele din Harajuku, cu coama lor neagră şi aspră de japoneze vopsită în roz. Probabil pentru Chelu’ nostru obiceiul vopsirii în roz era un fel de boală. Creată în laboratoarele de sub Area 51 şi răspândită prin hamburgeri contaminaţi cu viruşi modificaţi genetic, să distrugă fiinţa naţională a poporului japonez ortodox, dac, muncitoresc şi ţărănesc.

Asta îmi aduce aminte de rotundul Habarna… Arhi şi tovarăşii lui. Care azi sunt oripilaţi de felul în care s-au spart capete de ochelarişti, pletoşi, intelectuali şi alţi membri ai umanităţii. Şi scârbiţi de modul în care se interzice Halloweenul altor membri ai umanităţii. Azi. Când ei erau cei care îi ameninţau şi îi batjocoreau pe emo, automobilişti, clubberi şi alte personaje de Halloween, erau tot oripilaţi, Arhi a zis-o cu tastatura lui. Dar mai puţin.

Disclaimer: în ultimii ani ai lui Ceaşcă şi primii 3-4 ani după Loviluţie, „tinerii” în general erau detestaţi. Indiferent de şcoala absolvită, meseria pe care o practicau, sau nu o mai practicau după ce a început să pice industria, de cum erau îmbrăcaţi sau cum se comportau în public. „E tânăr”, „băiatul ăla” etc erau stigmatele clasei inferioare, te făceau suspect de la prima vedere. Dacă mai erai şi necăsătorit, în ochii zombilor de la uşa blocului erai ultimul rahat, derbedeu, poponar, analfabet, drogat, parazit, fără căpătâi. Într-o astfel de atmosferă încărcată, e de ajuns o scânteie: hai să facem ordine, cu IMGB şi minerii!

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Politică · Presa noastră cea de toate zilele

Chemaţi minerii, ne invadează liberaştii!

liberast

De pe Facebook, via Dan Alexe.

Cică liberaştii ăştia au plete, umblă cu dolari şi se fut în cur unii pe alţii fără alifie pe lângă fântâna de la Piaţa Universităţii, au BMW Ursuleţ tunat, poartă animal print şi beau cafea pe Dorobanţi*

* – expresia „liberast” a fost inventată în 2007, pe vremea bulei imobi… petrolului, nu în 2015. Antonimul e „Putzriot” (поцтреот). Adică unul care se crede patriot, dar e doar un sugător de Pu…tin, Vladimir V.

Crize · D-ale Bucureştiului · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

Capitalism pe pâin… pişcot

Motto: Azi e Ziua Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, care a avut loc de fapt în noiembrie. Revoluţia era atât de socialistă încât capitaliştii au avut de învăţat de la ea. De asta când vorbeşte un marketer modern, parcă-l auzi pe un secretar de Partid.

Discurs-LeninUn prieten de-al meu se întreba cum se fac recenziile la telefoane de mii de euro şi la tablete de sute de euro de către unii care nu fac diferenţa între finisaje premium şi plastic chinezesc. Păi din moment ce recenziile sunt scrise de pişcotari, ei au văzut finisaje premium numai la televizor, şi dacă le pomeneşti de Connolly te întreabă dacă a jucat la Arsenal sau la Manchester United.

Însă nu e 100% vina pişcotarului, el execută comenzile care i s-au dat, cu eficienţa unui gardian de la Auschwitz. Se mai întâmplă (şi) din pricina companiei în cauză, sau mai bine zis deoarece compania are prostul obicei să îţi scoată ochii cu facilităţi scumpe şi 99% inutile.

Exemple:

2005-2008: costurile cu CAS împiedicau compania să ofere salarii mari – deci ei compensau o leafă nu prea mare, 2000-4000 lei pe lună, cu chestii pe care angajatul nu şi le putea cumpăra singur: excursii în Mexic, telefoane de serviciu Nokia cu Symbian, maşină de serviciu, ieşire la paintball, concediu la casa de vacanţă a băncii etc şi ăla trebuia să zică mersi, ce generoşi sunt patronii.

2011-2013: vânzările la BMW, Mercedes şi alte mărci sunt cam pe fundul Pacificului, aşa încât ei oferă chestii pe care clientul nu şi le poate cumpăra singur: o lecţie de ski cu Rosi Mittermaier, un abonament la club de golf, un bilet la Formula 1, şi îţi mai scot şi ochii cu “cannot be purchased in this form and are usually only accessible thanks to Mercedes-Benz”.

Dintre specialiştii pulii, cu diplome în marketing de la Harvard, s-a gândit vreunul că şi pişcotul pentru client, ca şi cel pentru angajat şi advertiser, e tot o ofertă de căcat!? Un căcat parfumat cu vanilie şi scorţişoară?

Adică:
  • În “concediul la casa de vacanţă a companiei” mâncarea era infectă, mai proastă ca la cantina sindicatelor miniere din Valea Jiului (e un caz real din România, dar nu spun de unde :) );
  • Lecţia de ski e inutilă pentru unul căruia nu-i place skiul şi n-are treabă cu el, la fel ca şi abonamentul pentru unul care nu ştie să joace golf;
  • Angajatul poate că n-are nicio treabă cu o excursie în Mexic, unde trebuie să meargă tot cu colegii pe care îi suportă 6 zile pe săptămână. Poate lui îi trebuiau banii ca să se ducă la Ibiza, sau la Cartierul Roşu din Amsterdam, sau pur şi simplu ca să se îmbete;
  • Pe lângă faptul că i se bagă pe gât clientului o facilitate inutilă pentru el, mai e şi tratat cu curul: “io sunt campioană olimpică de ski, m-a plătit compania să ţin o lecţie pentru voi, îmbogăţiţi peste noapte, dar voi să nu cumva să vă trageţi de şireturi cu mine şi să aveţi pretenţia să mergem la o bere împreună. Că io tot campion sunt şi voi nişte rahaţi, ţărani cu bani, becali mai mici”.

Dar vaaaaiiii, ce generoasă e compania! De parcă ar fi UGSR care te trimitea la mare cu bilete de tratament! Cum te ia de urechi şi te scoate în lume cu forţa, îţi dă facilităţi şi trebuie s-o pupi în cur!!

Ăsta nu e capitalism.
Cel mult poate să fie un fel de „comunism cu faţă umană din anii ’70”: vi-l aduc pe Adrian Păunescu la voi la întreprindere, cu Cenaclul Flacăra, cu Hruşcă, Şeicaru şi ăilalţi, să vă dea un spectacol. Aşa, fiindcă sunt generos.
Sau îi dau un laptop de câteva mii de euro, un bilet la Lady Gaga, o masă la Casa di David  unui pişcotar ordinar, venit de la oraş mort monoindustrial (oraşul e mort şi monoindustrial, nu pişcotarul) şi ăla o să aibă impresia că i s-a făcut cea mai mare favoare din viaţa lui. Că s-a frecat precum pisica de mărimi şi VIPuri şi le-a prins mirosul. Acum se simte atât de important încât nu se mai suportă. E pişcotar hipstăr. Toată lumea (începând de la cei care au mai mulţi ani de şcoală decât a avut el come alcoolice la viaţa lui şi pun benzină de banii pe care îi munceşte el într-o lună) e sub nivelul lui, e proastă, manelistă, cocălărească şi piţiponcească, şaormistă, minoră sub 17 ani, bucureşteancă împuţită, ţigancă sclipicioasă şi trebuie să-i facă lui ghetele. Cu scuipat.
Cum spunea alt prieten d-al meu: până în 1989 se spunea că “numai armata te face om, e instituţia care te învaţă să te legi la şireturi”. Dar asta se întâmpla numai dacă recrutul în cauză era cioban din Munţii Făgăraşului, care vedea prima dată şireturi, furculiţă şi chiuvetă când ajungea la unitate. Pentru el era un salt la fel de important ca şi cum ar fi ajuns pe Marte.

Bataie pe reduceri

Crize · D-ale Bucureştiului · Droguri · Energie · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

De la lume adunate

  • Ţăranii din Vaslui au râs de pompierii care le scoteau apa din gospodării. Numai fiindcă era vorba de apă. Dacă le-ar fi scos vodca sau vinul din gospodării, ar fi sărit la bătaie cu ghearele şi cu dinţii.
  • Comisarul european pentru Justiţie Viviane Reding cere să fie combătută discriminarea ţiganicetăţenilor români de etnie rromă. De acum încolo românii vor fi cei care fură şi ţiga… cetăţenii români de etnie rromă vor ţine de şase.
  • Cum recunoaştem simptomele sclerozei multiple? În afară de simpatia bruscă pentru Preşedintele Rânjilă Minerescu şi admiraţia pentru comunism?
  • Kenyenii au descoperit un lac subteran capabil să aprovizioneze ţara cu apă timp de 70 de ani. Până vine RMGC şi au să vadă că dispare mult mai repede şi Statul ia doar 6%.
  • Religia zoroastriană, veche de 3000 de ani, e pe cale de dispariţie. Dacă nu importă şi ei un Preafericit de pe la noi, să le ridice Templul Bântuirii Neamului…
Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Energie · Presa noastră cea de toate zilele · Românii noştri cu care ne mândrim

Fukushima trece prin stomac

În ultima lună, unul dintre reactoarele de la Cernavodă (cele mai fiabile instalaţii industriale de la noi!) face la fel de multe mofturi precum o Dacie 1310 la drum lung, cu eşapamentul legat cu sârmă şi ciorapi de damă în loc de curea de ventilator. Ceea ce este niţeluş cam suspect, de parcă s-ar fi mutat brusc Fukushima la Cernavodă şi ar fi venit marele cutremur pe care pretind unii că îl pot prezice.

Cum a început totul?

8 ianuarie: record de producţie în energia eoliană. 1586 MWh. 38 MWh peste hidrocentrale şi Cernavodă.

14 februarie: Complexul Energetic Oltenia, pe fondul scăderii drastice a cererii de energie electrică produsă pe bază de cărbune (cea mai scumpă formă de generare a energiei), a rămas cu 1,5 milioane de tone de cărbune inutil, care se degradează în aer liber.

21 februarie: Hidroelectrica (deloc întâmplător, cel mai ieftin producător de energie) vinde cele mai mari cantităţi de energie pe bursă.

9 mai: simpaticul Premier Copy-Paste sancţionează producătorii de energie eoliană fiindcă au luat-o mult înaintea celorlalţi şi nu stau în rândul lumii, cum se face în socealizmu’ multilateral dezvoltat.

13 mai: 1000 de angajaţi de la Complexul Energetic Oltenia şi-au văzut salariile tăiate.

28 mai: 5000 de mineri olteni protestează.

21 iunie: preţul negociat al energiei electrice scade tot mai mult pe bursă.

În ultima lună, 2 iunie – 2 iulie, se descoperă tot timpul mici probleme la Reactorul 2 de la Cernavodă, astfel încât e oprit, verificat, examinat, reparat, repornit etc

Ceva-ceva ne face să credem că până când nu se va reglementa într-un fel sau altul situaţia mineritului şi a energiei electrice produse de termocentrale, reactoarele noastre vor avea mereu defecţiuni, producătorii de energie eoliană vor avea tot timpul probleme birocratice, hidrocentralele îşi vor reduce puterea, gazele de şist vor rămâne în pământ.. şist, şi tot aşa, fiindcă bravul nostru cetăţean tare de cap, alegător şi plătitor de taxe, Mineru’ Atomic mâncător de praz oltenesc, nu poate să rămână fără obiectul muncii şi fără o chiftea în stomac.

I-ar putea veni subit nişte idei mai periculoase, cum ar fi să facă o excursie pe la Bucureşti să vadă dacă s-au prins panseluţele din 1990.