Archive

Posts Tagged ‘pensionari’

De la lume adunate

15 Iunie 2015 16 comentarii
  • O fată din Dorohoi e gravidă şi virgină. Se vede că în judeţele mai religioase ale ţării se mai întâmplă încă minuni.
  • Cercetătorii români, fraţii mai mici ai celor britanici, s-au supus la un experiment evitând sexul timp de 30 de zile. Adică au fost abstinenţi precum elevii şi Romeo Moşoiu.

Bancul zilei

14 Iulie 2013 4 comentarii

Cum ştii că ai îmbătrâni… ai ajuns la respectabila vârstă a treia:

  • Dormi separat de dinţii tăi;
  • Încerci să îndrepţi încreţiturile de la pantaloni şi realizezi că de fapt nu ai pantaloni pe tine…
  • Votezi PSD;
  • „Nopțile în care lipsești de acasă” se consumă pentru paza roșiilor de pe tarla;
  • Mănânci micii direct din găleţi;
  • Orele tale de „fericire maximă” se consumă cu moțăitul;
  • Îl admiri pe Liviu Dragnea;
  • Dacă te duci în concediu, obosești înainte de a ți se termina banii;
  • Zaci în balansoar, dar nu reușești să te și legeni;
  • Farmacistul îți este cel mai bun prieten;
  • Ultima carte pe care ai citit-o era „Tezele Din Iulie”;
  • Îți trebuiesc două ore ca să-ți găsești ochelarii de pe frunte;
  • Nu mai ştii cât costă o cutie de prezervative;
  • Lumânările de pe tortul de ziua ta cântăresc mai mult ca tortul;
  • Le faci concurenţă metalurgiştilor scoţând seceri şi ciocane din gură şi din cur deopotrivă;
  • Când eşti stresat te trezeşti urlând, apoi îţi dai seama că nu dormeai;
  • Înainte de ziua de pensie eşti ca grădina zoologică din Piatra Neamț, adică n-ai niciun leu.

00

Am cazanul meu…

6 Februarie 2013 24 comentarii

Alcoolul nostru cel de toate zilele

Cu ceva vreme în urmă, OMS a aflat, după minuţioase analize, că România e una din ţările fruntaşe în lume la consumul individual de alcool – mai bine zis, pe locul 8 din ~200 de ţări, puţin în urma Rusiei şi Moldovei şi cu vreo 7 locuri peste Irlanda, ceea ce e o măreaţă realizare, cum ar fi zis Răposatul Ceaşcă de Ghencea.

Cu toate că în alte privinţe facem tot posibilul să ieşim codaşi, în privinţa beţiei se pare că eforturile noastre merg în direcţia contrară, fiindcă ultimele studii arată că ne-am îmbunătăţit performanţa, adică ne-am căţărat pe loc fruntaş în UE şi în lume, după cum par să indice şi Ştirile de la Ora 5, care au făcut ca expresia „comă alcoolică” să aibă un număr impresionant de rezultate pe Google. (Azi, 224 000. Nu mai căutaţi 😛 )

Cine bea în România - econtext.ro

În mod deloc curios şi de altfel uşor observabil la orice bodegă de cartier, cel mai mare drojdier şi ţuicar de la noi nu e nici muncitor, deşi ar trebui să aibă bani şi tradiţia muncitorească spune să te cinsteşti cât mai bine cu un păhărel, nici şomer, fiindcă la noi şomerul n-are ajutoare sociale ca la vestici pe care să le arunce pe alcool la chioşcul din colţ. Cei mai mari consumatori de spirtoase şi ţuici sunt Ţăranul, frate bun cu muncitorul în societatea socialistă, şi bunul nostru prieten Pensionarul, tipul ăla care bântuie prin cartier cu privirea fixă ca un zombie şi miroase tot ca un zombie (măcar acum ştim de ce), iar după ei vine tare generaţia lupilor tineri, puştimea şi pulimea care rade tot, suge tot, absoarbe alcoolul ca buretele, bagă vodcă în loc de apă, fiindcă, la fel ca la ruşi, vodka e a doua apă pentru ei.

Viteazul Doctor Minciunicopschi -eroul care se luptă de 23 de ani cu balaurul junk-food şi tot nu face mare mozzarellă- a aflat că la noi alcoolismul începe de la grădiniţă, datorită croissantelor cu ciocolată şi cu cremă.

E suficient să îi cumperi copilului tău un corn cu ciocolată zilnic, ca să-l faci dependent de doza zilnică de alcool. Până să ajungă să se îmbete singur mai e doar un pas. Neuropsihiatrii spun că până la 21 de ani alcoolul ar trebui interzis categoric. Societatea de consum are grijă însă să îi îmbete pe copii de mici. Fără ca adulții să știe, alcoolul este un ingredient nelipsit cele mai gustoase croissante cu ciocolată.

”Când un ingredient ”interzis” e în cantitate mare, producătorii sunt obligați să îl menționeze”, explică dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Așa se face că pe ambalajele de croissante 7 Days – Hazel Nut, Max, Double ( în oricare dintre variante) sau Chipicao putem citi fără excepție în lista ingredientelor, printre diverse zaharuri nesenătoase și e-uri toxice, ”Alcool etilic”. Aceste croissante sunt considerate de ”top”.  Sunt cele mai bune, cele mai gustoase, cele mai dorite, sunt și cele  mai scumpe. Unele din ele se vând cu abțibilduri pentru ca copilul să își dorească tot timpul un nou croissant, alcoolul ingerat fiind condiționat de completarea ”colecției” de cartonașe. Totul se întâmplă parcă după un plan care, în final dă dependență.

Se vede treaba că la noi cel mai bun prieten al omului nu e câinele, aşa cum se spune, ci trăscăul, care te însoţeşte de la naştere până la moarte, lângă inimă atunci când ţi-e sete, cum zicea răposatul Creangă, el însuşi mare mâncău şi băutor.

Măreţili realizărili ale lui 2012, tovarăşi

31 Decembrie 2012 16 comentarii
  • Huffington Post şi cititorii săi anglofoni apreciază modul în care Premierul Adrian „O(uăle)M(ele)V(aaaiii)” Năstase e dus la puşcărie pentru corupţie. Cititorii noştri români după cum a demonstrat Irealitatea TV huiduie, zbiară, urlă şi plâng isteric la auzul acestei veşti tragice pentru ei.
  • Românii n-au câştigat niciun leu suspendându-l pe Preşedintele Băsescu. După anii de Caritas, Dacia Felix, BIR şi FNI oricum nu se aşteptau.
  • Huffington Post spune că românii nu sunt mândri de Loviluţia din 1989. Nici americanii n-ar fi mândri de o revoluţie în care Steven Spielberg ar da ordine Armatei, precum Comisarul Moldovan al nostru, şi în care Michael Moore ar veni la televizor cu pulovăraşul muncitoresc şi şapca de redneck băutor de bere.
  • Bătaia tradiţională cu bâtele de la Ruginoasa a fost oprită de jandarmi. Probabil i-au pus să sufle înainte şi s-a dat peste cap alcoolmetrul.
  • Apocalipsa a venit pe 21.12.2012, la fel cum mai venise şi pe 12.12.2012, şi pe 01.01.2000, a sunat la uşă şi nu i s-a răspuns. Deci colindătorii sâcâitori care te fac să îţi închizi soneria şi să îţi astupi urechile ne-au salvat.

Cum ştim că trăim într-un stat social

16 Mai 2012 5 comentarii

Guvernul hibrid al bravului premier social-democrat şi multilateral- (sau în cazul său vertical-) dezvoltat Victor Ponta a decis astăzi majorarea salariilor bugetarilor cu 8%, majorare care se va aplica începând cu luna iunie, şi de asemenea returnarea banilor prelevaţi pentru CASS de la pensionarii noştri. Fiindcă bugetul de Stat nu stă prea bine cu veniturile, iar leuţul nostru de-abia îşi mai trage sufletul în faţa euroiului care îl pocneşte din ce în ce mai tare pe zi ce trece, bugetarii noştri nu vor putea spune că s-au îmbogăţit, deşi veniturile lor ar putea creşte cu vreo 22 de litri de bere în fiecare lună, raportând majorarea la venitul salarial mediu net din sectorul public. Astfel încât bugetarul fericit îi va face concurenţă lui Dorel în arta consumului de bere la PET.

Fiindcă marele nostru premier ştie că preocuparea cea mai importantă a unui stat social (aşa cum spune art. 1 al Constituţiei) trebuie să fie soarta categoriilor defavorizate de cetăţeni, după ce i-a rezolvat pe bugetari şi pensionari (în sensul folosit la Rin Grand Hotel al expresiei, învăţat de la bunul său prieten Robert Negoiţă-Amorezul), el consideră atât de evidentă grija sa faţă de handicapaţi încât nu mai e nevoie să mai spună nimic în privinţa lor.

După cum vedem în poza de mai jos, un handicapat de la noi se bucură de o situaţie financiară mult mai bună decât în toate celelalte state UE puse la un loc. Aşa cum dictează nobilele idealuri ale socialismului.

Impozitul nostru, cu drag şi spor îl plătim

29 Ianuarie 2012 2 comentarii

Cristian Orgonas ne explică azi cum stau impozitele pe proprietăţi în diverse state europene şi americane, şi de ce le avem mici (precum speranţa de a ieşi din criză) şi ar trebui să fie mari (ca scula lui Arhi Terente şi orgoliul lui nea Trăienel). Cu obişnuitele lătrături de comentac la adresa „pensionarilor care este nesimţiţi că are ei case”.

1. Impozitul pe o proprietate imobiliară, în orice stat european, reprezintă un anumit procent din valoarea proprietăţii.

2. Această valoare trebuie stabilită de cineva. Aceeaşi proprietate poate costa 400 000 RON în timpul unei bule imobiliare şi 180 000 RON anul următor, iar peste încă un an poate creşte la 200 000 RON ca să scadă iar la 150 000. Deci trebuie să existe „o valoare” fixă faţă de care oamenii Statului să poată stabili impozitul.

3. Din motivele #1 şi #2, Guvernul prin Codul Fiscal a decis că valoarea a 1 mp de construcţie din cărămidă cu toate utilităţile este de 806 RON, care se înmulţeşte în funcţie de oraş, municipiu, zona de la A la D în interiorul oraşului şi alţi factori cu un coeficient. Rezultă o cifră Z la care se stabileşte impozitul, ca Z x 0,1%.

4. Impozitul pe proprietăţi, ca şi cel pe autovehicule, ambarcaţiuni etc se face venit la bugetul local. Autorităţile locale au dreptul de a modifica cotele de impunere în limita a +/- 20% faţă de cota stabilită prin lege.

5. Dacă autoritatea locală ar avea nevoie de venituri mai mari, există posibilitatea ca prin negocieri politice să fie modificat procentul de 0,1% sau să fie majorată valoarea de referinţă a 1 mp de construcţie. Pornind de la valoarea mică din prezent, o majorare nesemnificativă în ochii unui cetăţean mediu (să zicem de la 150-200 RON la 500 RON/an) ar reprezenta, înmulţit cu numărul de locuinţe dintr-un oraş ca Bucureşti, dublarea veniturilor la bugetul Primăriei, sute de milioane de euro în plus.

(CGMB a votat în 2011 şi 2012 cote de impozitare egale cu cele din iulie 2010 la orice impozit local, realizând că sunt deja mari, iar atâta vreme cât nu se întrevede o creştere a veniturilor majorităţii populaţiei, a le mări însemna că nu le va mai plăti nimeni şi n-ai cum să te judeci cu 2 milioane de oameni ca să-i execuţi silit, nu există atâtea judecătorii şi tribunale. Ei aşteaptă ca veniturile medii să crească pentru a avea de unde să mai stoarcă în viitor.)

6. Odată ce am stabilit modul în care funcţionează „circuitul banului”, rămâne cealaltă problemă spinoasă născută sub semnul „creşterii economice”, acea problemă care a dus la fierberea dintre 2006-2009 şi la scandalurile de după. Şi anume „distribuţia puterii în societate”.

Această „distribuţie a puterii” este motivaţia din spatele planurilor de genul: „să umflăm impozitele să-i dăm pă ăia afară din case”, „să interzicem mutarea în Bucureşti”, „să confiscăm proprietăţile şi maşinile” şi alte perle ale gândirii de gâscă postac. (Chestiunea „distribuţiei puterii” datează de la alde Ceaşcă, nu degeaba a început el valul de repartiţii la ţară şi interdicţii de mutare în municipii.)

Ceea ce nu convenea nici lui Diliboc, nici Cheliosului, nici altor jigodii cu diplomă politicieni, era faptul că populaţia civilă (odată cu umflarea bulei imobiliare şi cu oportunităţile apărute în viaţa profesională de la lopata lui Dorel la tastatura şi cravata lui Costel) prin liberalizarea societăţii în general a căpătat posibilitatea de a se bucura de orice nu-şi putuseră permite membrii ei între 1945-2004, fără să aibă niciun fel de restricţie şi fără să fie obligaţi în vreun fel să acorde vreo consideraţie celor care n-o fac. Ai un apartament cumpărat pe nasturi în 1990? Îl vinzi pe zeci de mii de euro. Nu te împiedică nimeni, nu ţi se impun decât nişte taxe şi autorizaţii, pe care oricum ţi le permiţi. Îţi iei o maşină de lux, îţi faci o casă mai mare la ţară, faci o excursie prin Brazilia ca Mazăre… oportunităţile îţi sar în drum la tot pasul, bani să ai, şi Statul nu are niciun mijloc de presiune la îndemână. Amenzile rutiere în 2006 când s-a început umflarea bulei imobiliare erau de 300-500 RON maxim. Vizele pentru călătorii în străinătate nu mai existau. Tranzacţiile cu proprietăţi nu erau limitate în niciun fel de către lege. Creditul era la îndemână doar cu buletinul. Poliţia îţi putea opune cel mult un Garcea burtos într-un Vento ruginit. Datorită încetinelii birocratice specifice a administraţiilor financiare, cu dificultatea de a urmări fiecare contribuabil în parte, până şi plata impozitelor e opţională, de asta Cheliosu’ insistă pentru o integrare informatică a instituţiilor de Stat, ca să se asigure că nimeni nu scapă prin ochiurile plasei.

Nu este politically-correct să fii mai puternic decât Statul. E principiul de bază, cheia de boltă a organizării Statului comunist sub Ceaşcă, pe care au moştenit-o comuniştii în blană de oaie de azi. Adevăratul scop al “jocului impozitelor”, de la Boc-poc-diliboc şi de la Ialomiţianu la Popescu şi retur, a fost tot timpul menţinerea unor relaţii sociale mai restrictive, pe placul unor socialişti ca ei, ieşiţi din PCR şi UTC. Dacă vrei să scapi de taxe aberante şi nedreptăţi pe care o ţară cu apă caldă nu le are, trebuie să fii de bunăvoie la fel de disciplinat ca atunci când ai trăi într-o ţară cu apă caldă şi să recunoşti că nu trebuie să ţi se numere ouăle, cum ar fi zis un mare politician de-al nostru.

Penibilii, iarba şi legalitatea

5 Decembrie 2011 Lasă un comentariu

În „ultimii 5 ani”, cum spunea conu’ Nelu Rânjilescu la Loviluţie, hobby-urile hipstăraşului de Centru Isteric au fost şi sunt în număr de 3, ca în Biblie: bicicleta, legalizarea „ierbii” şi smartphonele cu 4736235234390 de funcţii din care n-o poate folosi nici măcar pe cea de bază, vorbitul, fiindcă are nasul înfundat de la prea mult tras pe el. O simplă căutare cu Google după legalizare marijuana întoarce cam 88.000 de rezultate (ceea ce e destul de puţin relevant cât timp legalizarea prostituţiei întoarce 139.000 de rezultate, dar pentru hipsteri e inutilă oricum fiindcă nu-i interesează, au coaiele ajunse până-n gât de la prea mult mers pe bicicletă).

Bineînţeles, etnobotanistul nostru care visează la pufăitul legal de cuie o să înceapă să citeze articole fără număr, fără număr, ca fratele lui vitreg, manelistul, despre faptul că marijuana e inofensivă, că medicii specialişti au stabilit că produce pe o scară de la 1 la 5 o dependenţă mai slabă (de nota 2) decât a cafelei (de nota 3) şi că de prea multă cafea n-a murit nimeni, că e deja legalizată la olandezi şi cehi, că e mai puţin periculoasă decât alcoolul – fiindcă nu s-a auzit încă de vreun ţăran dintr-o provincie mai nord-estică să îşi taie vecinii cu toporul fiindcă era luat de la iarbă, în timp ce alcoolul de pufoaică…

Majoritatea argumentelor sunt 100% reale şi autorităţile din domeniu ale tuturor ţărilor mari o ştiu mai bine decât cititorul de Cancan, dar faptul că sunt reale nu le face mai relevante.

Marijuana nu este cu adevărat legală în nicio ţară din lume, aşa cum nici prostituţia nu e. Poate să fie tolerată legal – ceea ce înseamnă că autorităţile nu te pot băga la puşcărie dacă te prind cu unul sau mai multe jointuri în buzunar. Sau îţi dau o amendă simbolică. Sau poate fi decriminalizată, cu înţelesul că nu îţi aplică nimeni o sancţiune dacă o fumezi la tine acasă sau o serveşti la coffee-shop între nişte limite ale bunului simţ. Sau, ca şi în cazul prostituţiei la olandezi, belgieni sau austrieci, poate fi acoperită de o ficţiune juridică. În privinţa asta, nu o poate împiedica nimeni nici măcar într-un stat apăsat de moştenirea comunistă ca al nostru, cel mai prost avocat îţi găseşte în 5 minute 5 forme de acoperire legală pentru prostituţie, fără să facă măcar vreun efort.

 Legalitatea e cu totul altceva. În statele cu sisteme legale bazate pe Coduri Civile, cu drepturi şi obligaţii descrise cât mai precis, legalitatea sau ilegalitatea unui fenomen se bazează pe o interpretare cât mai apropiată de cea literală a legii. De asta majoritatea avocaţilor au ajuns subiect de bancuri prin faptul că invocă tot felul de chiţibuşuri legate de procedură, până la ultima virgulă, fiindcă altfel nu au cum să aibă câştig de cauză.

„A intra în legalitate” cu marijuana presupune mai multe lucruri, începând cu reglementări legale precise, ca şi în cazul producerii şi comercializării alcoolului, spre exemplu, autorizaţii emise de organele în drept, aplicarea de accize şi TVA, comercializarea cu bon fiscal şi factură în Plafar (deja pe mulţi îi bufneşte râsul la gândul că ar putea lua factură pentru 10 jointuri…) – dar mai presupune ceva, care face lucrurile să pară mai puţin roz: odată stabilit legal un drept, nu mai există niciun fel de restricţii în a-l practica. Nu ai cum să-l împiedici pe viteazul purtător de cravată să lase biroul şi să iasă „la un joint” în loc de „o cafea” sau „o pauză de ţigară”. Doar e legal, nu? Cum, îl împiedici să îşi exercite un drept legal? Chiar dacă limitezi consumul strict la un „coffee-shop”, nu poţi împiedica instalarea de coffee-shops în sediile firmelor şi instituţiilor de Stat, aşa cum există bufetele şi barurile acum. E suficient să fie convins un director sau preşedinte de instituţie să aprobe, şi la români convingerile ţin prea mult de grosimea plicului oferit.

prof-fumat

Legislaţia comunistă a fost mult mai liberală şi a acoperit mult mai puţine domenii ale vieţii sociale decât cea din zilele noastre, dar faptul era lipsit de importanţă fiindcă regimul nu conducea prin intermediul legii şi nici prin oamenii săi înarmaţi şi cu ochi albaştri. Avea el metode specifice şi slujitori devotaţi, la fiecare scară de bloc. (Şi azi sunt tot acolo, la fel de devotaţi cauzei.) Dacă „ăia dă la Loviluţie au murit” pentru un Stat de drept, în care negrul să fie negru şi albul alb, mai trebuie să accepţi şi dezavantajele lui – oricât s-ar da peste cap moşul comunist de scară de bloc ca să demonstreze că e negru, cât timp legea a decis că „e alb”, nu are cum să te împiedice să îi sufli fumul împuţit de marijuana exact în nas, râzând de basca lui mâncată de molii de parcă e cel mai amuzant lucru de pe lume.

„Abia astept sa fumez in fata profesorilor!” (Ei aşteaptă contrariul. Ghici al cui cuvânt are mai multă greutate în ochii autorităţilor? 🙂 )