Crize · Energie · Maşinile noastre pe care le iubim · Mitocănia salvează România · Presa noastră cea de toate zilele

Prezicerile Babei (OM)Vanga

Noul Logo OMV2011: Benzina trebuie să ajungă la 7 lei pe litru până în toamna 2011.

2012: Benzina trebuie să ajungă la 7 lei pe litru până în toamna 2012.

2013: Benzina trebuie să ajungă la 7 lei pe litru până în toamna 2013.

Uite că suntem în toamna 2013, mai precis mai avem 26 de zile până trece şi toamna, şi benzina nu dă niciun semn că se apropie de 7 lei pe litru.

De fapt, benzina de 95 costă 5,55 lei la Petrom, 5,57 Lei la Lukoil, 5,60 lei la MOL, 5,60 lei la Rompetrol şi 5,62 lei la OMV, ceea ce înseamnă că a crescut foarte puţin faţă de martie 2011, când costa 5,32 lei.

Mugur IsărescuDeşi petrolul de import s-a scumpit în acelaşi interval de timp de la 102-103 USD/baril la 106-107 USD, deşi dolarul şi euro au crescut cu 25-30 de bani, deşi salariile au crescut pe ici, pe colo şi le-a ros inflaţia pe care conu’ Mugur o joacă din vârful pixului, benzina nu a ajuns la 7 lei în cele 3 toamne pe care le-am trecut împreună.

Al Dracului OMVul nostru şi modul în care se joacă el cu regulile pieţei libere. Care e la fel de liberă pe cât sunt eu popă.

Energie · Presa noastră cea de toate zilele

Petrolul nostru cel de toate zilele

  • Pentru prima dată din 1995, producţia internă de petrol a SUA va depăşi importurile până la mijlocul anului, în timp ce consumul naţional, în ciuda înmulţirii maşinilor şi avioanelor, a scăzut cu 16% sub vârful din 2007.
  • Datorită capacităţii uriaşe de rafinare, SUA exportă mari cantităţi de carburanţi, devenind primul astfel de exportator din lume în 2011, peste Rusia:

  • În largul insulelor Falklands s-a dat de petrol, iar argentinienii, care le-au pierdut din nou acum 30 de ani, se dau cu curul de pământ.
  • Sondajele kenyano-britanice din marele Rift African au descoperit rezerve de petrol care ar putea cuprinde 10 miliarde de barili. Între timp, sondajele au luat o pauză fiindcă s-a iscat o bătălie cu kalaşnikoavele pentru vite. Se vede treaba că ţăranul e ţăran indiferent de culoarea pielii, de la Vaslui la Nairobi.
Crize · Energie

Paradoxul rezervelor îşi arată noua faţă

Nişte băieţi dăştepţi din energetică (dar nu dintre „băieţii dăştepţi” de la noi!) zic cam aşa: „Vechile moduri de a ne raporta la energie nu mai sunt valabile, este nevoie de a redefini fenomenul la nivel global, de la o lume cu surse finite la una cu surplus.”

La prima vedere, se referă la fenomenul gazelor de şist, care nu-i lasă să doarmă pe viteazul nostru premier-automobilist Ponta şi pe coana Rovana.

La o privire mai atentă, după cum s-a demonstrat, „teoria sfârşitului petrolului”, deşi e logică, s-a cam dus pe apa Potomacului la vale de când rezervele mondiale au crescut în loc să scadă. Ca într-o renumită poveste populară, partizanii „sfârşitului petrolului” au tot strigat „Lupu’!” şi au ajuns la supărătoarea concluzie că au dreptate degeaba fiindcă nu îi mai crede nimeni.

Fiindcă noi -ca nişte viteji români sămănătorişti şi becalişti hrăniţi cu informaţie de Antene şi Irealitatea TV ce suntem- ştim mai bine că americanii ieste ei nişte umflaţi hrăniţi cu chimicale care se îngraşă ca porcii din sudoarea poporului român şi irakian şi consumă gazul nostru de şist din moşi-strămoşi, care nu-i al nostru şi nici al lor, ci al urmaşilor urmaşilor noştri în veacul vecilor, să începem cu ei…

Vârful producţiei de petrol a SUA continentale a fost atins între 1970-1971, când a depăşit 9 milioane bbl/zi (aproape 10,2 mil bbl/zi adăugând şi sursele neconvenţionale de petrol exploatate atunci), şi pe măsură ce a scăzut producţia a urmat aparent curba lui Hubbert.

Lucrurile au început să se mişte în altă direcţie după 2005, odată cu marile campanii de explorare a petrolului neconvenţional şi extra-greu, şi aici a devenit aparentă greşeala făcută de Hubbert în 1956: în epoca în care el şi-a făcut calculele, rata de recuperare a petrolului din zăcăminte era de 5-10%. În timpul în care a luat avânt producţia de petrol la noi sub Răposatul Ceaşcă se recuperau probabil 20-25% dintr-un zăcământ, iar în zilele noastre vreo 35%. Numai când se întâlnesc condiţii foarte favorabile (pe care producătorii tradiţionali, Arabia Saudită, Mexic etc nu le au, din acel motiv trebuie impulsionată extragerea prin injectare de apă, azot şi alte metode costisitoare) se recuperează vreo 65% din petrolul aflat în sol.

Din aceste motive, în 2010, 2011 şi 2012 producţia de petrol brut a SUA continentale a crescut, după ce scăzuse timp de 3 decenii.

În 2011, producţia de petrol convenţional din SUA continentale a ajuns la 5,66 mil bbl/zi, iar în octombrie 2012 la 6,6 mil bbl/zi, ceea ce nu este deloc impresionant. Însă dacă se pun la un loc sursele de petrol convenţional şi neconvenţional, pe data de 30 octombrie 2012, conform US EIA, producţia de petrol şi alte hidrocarburi lichide a ajuns la 10,9 mil bbl/zi, ceea ce înseamnă că vârful din 1970 a fost depăşit şi toată teoria lui Hubbert a pocnit ca un balon de săpun, fiindcă nu există pe nicăieri o curbă a lui Hubbert cu două vârfuri.

Ceea ce înseamnă că americanii ăia puturoşi care nu fac decât să fure petrolul altora aproape au ajuns din urmă Arabia Saudită şi Rusia, numerele 1 şi 2 mondiale, şi că în anul care vine SUA vor trece pe primul loc în lume ca producători de petrol.

Asta stârneşte nişte dezbateri mai complicate în rândul susţinătorilor „sfârşitului petrolului”.

Un gurnalist verde precum brotacul pe nume George Monbiot a realizat şi el implicaţiile scoaterii la suprafaţă a unor rezerve care să dea în sfârşit, după 40 de ani de frică, senzaţia abundenţei, şi a ridicat problema: aşa o fi, ne-am înşelat când am prezis sfârşitul petrolului, partea proastă e că acum tuturor celor care au strigat „Lupu’!” când era vorba de petrol le-a fost închisă gura şi astfel au pierdut orice pârghie cu care mai puteau mişca din loc bolovanul civilizaţiei industriale şi orice ureche care îi mai asculta, iar de încălzirea globală nu mai au curaj să pomenească. There is enough oil in the ground – enough to fry us all.

Crize · Energie

Paradoxul rezervelor

Cu mai puţin de o săptămână în urmă, balonul preţurilor la petrol (umflat cu mari eforturi, când cu un uragan, când cu un accident, când cu Iranul etc după cum ar fi zis maestrul Tudor Gheorghe) a început să se dezumfle.

Primul rafinator care a făcut ca asta să se simtă şi în preţurile carburanţilor pentru amărăşteni a fost Lukoil, al doilea a fost Rompetrol, în timp ce companiei de rahat numită OMV-Petrom i-a mai trebuit o zi ca să se trezească (sau, cel mai probabil, aveau o mare durere în cur şi erau ocupaţi să se trateze). Astfel încât preţul benzinei de 95 a scăzut de luni, 17 septembrie, până sâmbătă, 22 septembrie, de la 6,34 lei la 6,09 lei, iar cel al benzinei de 98 de la 6,88 lei la 6,62 lei. Ceea ce nu e rău deloc în teorie şi nici în practică, fiindcă la un rezervor de 50 de litri câştigi aproape 2 litri astfel la aceeaşi sumă plătită.

Astfel încât ne bucurăm de un moment de respiro în faimoasa campanie „Benzina la 7 lei/litru până în toamnă!”, aceasta find a doua toamnă în care proiectul se împotmoleşte. (Dar să nu fim prea optimişti, toamna mai are 2 luni.)

În acest timp, tipul ăla cu figură de aurolac bătrân pe nume Ahmadinejad se pare că a văzut cum stă treaba cu importurile de alimente în Iran, care n-o duc prea bine din lipsă de petrodolari, aşa încât în compensaţie şi-a înghiţit limba. Datorită embargoului care îi lasă fără clienţi, producţia de petrol a fost redusă la 2,9 milioane barili/zi în august 2012, de la 3,6 mil./zi în ultima lună din 2011 şi de la 4,5 mil./zi în anii normali. (Ştiind că în penultimul an al Şahului produceau 6 mil./zi, niciuna dintre cifre nu e motiv de laudă). Diferenţa de la 4,5 mil./zi la 2,9 mil./zi înseamnă la preţul actual de ~110 USD/baril o gaură de 176 milioane USD pe zi în buzunarele vitezei Republici Islamice, record pe care nici Oltchimul pe vremea fostei conduceri nu reuşea să îl atingă.

Rezervele de petrol din Iran reprezintă un subiect cam spinos şi puturos, fiindcă presa le umflă sau le micşorează după caz, de câte ori au nevoie de o pârghie politică. Spre exemplu, mai mulţi ani la rând ziarele o ţineau una şi bună cu 172-174 miliarde de barili, deşi iranienii înşişi recunosc că există rezerve certificate de 154,58 miliarde.

Şi aici ajungem la panica din 2008 şi la „sfârşitul petrolului” – scad sau cresc rezervele de petrol din Iran şi din celelalte ţări producătoare? (Mă rog, dacă am fi foarte cinici am putea să ne întrebăm: dacă scad mai au motive americanii să se bată cu ei?..)

Rezervele de petrol NU SCAD, şi ăsta e un lucru mai greu de înţeles până când nu stai să te gândeşti la diferenţa dintre rezerve şi resurse care ţi se explică la Geografie Economică. Definiţia oficială a rezervei spune cam aşa: „acele cantităţi de petrol, care sunt anticipate să fie recuperate comercial din acumulările cunoscute, începand cu o anumită dată.” (Contraexemplu: ruşii susţin că Oceanul Arctic cuprinde resurse uriaşe de petrol, sute sau mii de miliarde de barili, dar asta e irelevant atâta vreme cât niciun politician sau geolog nu îşi imaginează că vor fi recuperate comercial într-un viitor apropiat.)

De fapt, în cursul anilor 2011 şi 2012, rezervele de petrol ale ţărilor mari producătoare au crescut, nu au scăzut. Datorită investiţiilor masive şi tehnologiilor de exploatare performante care permit exploatarea petrolului extra-greu, a petrolului aflat în roci cvasi-impenetrabile până acum, a petrolului submarin.  Şi deci rezervele mondiale au crescut. În 2009-2010 rezervele mondiale erau de 1332 miliarde de barili, între 2010-2011 de 1381-1392 miliarde, iar de la finalul lui 2011 până acum de 1481,5 miliarde. De fapt, luând ca exemplu numai Venezuela, rezervele lor care erau de ~100 de miliarde de barili în oct. 2007 au urcat rapid la 172 de miliarde în feb. 2008, 211 miliarde în 2009 şi 297 de miliarde în primele luni din 2011, când a avut loc evaluarea făcută de OPEC şi de PDVSA.  După cum se vede, Becali-ul venezuelean Chavez nu stă cu curul pe cămaşă, explorează şi prospectează dacă e în interesul lui.

De fapt, acest tabel întocmit de OPEC arată că niciunul dintre marii producători nu a lăsat rezervele sale să scadă, dimpotrivă, din 1960 până în 2011 au făcut tot posibilul ca ele să crească.

Nici Iranul.

Şi, dealtfel, oricum ar sta lucrurile, când cu Gaddafi, când cu Sarkozy, când cu americanii, când cu ruşii, orice s-ar întâmpla, nici Libia nu se lasă pe tânjală când e vorba de prospectat.

Ultimii 4 ani nu fac decât să confirme că „sfârşitul petrolului” va avea loc atunci când se vor sfârşi posibilităţile de a face profit de pe urma lui, şi nu atunci când se va sfârşi petrolul ca atare, dacă se va întâmpla vreodată asta.

Crize · Energie · Mitocănia salvează România · Românii noştri cu care ne mândrim

Bancul zilei

Programul de lucru tipic la OMV şi Petrom

09:00 – cafeaua de dimineaţă: Kopi Luwak, din căcat de zibetă asiatică.

09:10-09:30 – rugăciunea de dimineaţă: Sfinte Năstase, vinde-ne pre noi.

09:30-10:00 – şedinţă: Despre cele mai valoroase proprietăţi ale căcatului. Cu exemple din media românească.

10:00-11:00 – training profesional, cu filmul didactic „2 Girls, 1 Cup”.

11:00-13:00 – agitarea intensivă a căcatului până la omogenizare.

13:00-13:30 – pauza de prânz. Angajaţii, cu mic, cu mare, devorează căcatul cu polonicul.

13:30-13:45 – cafeaua de după-amiază. Kopi Luwak cu zaţul de dimineaţă adăugat, să iasă mai multă.

13:45-16:00 – o nouă repriză de lucru, cu pauze destinate lustruirii curului şefului cu o limbă moale şi catifelată.

16:00-16:15 – pauză de cafea. Resturile de Kopi Luwak de la prânz cu nişte căcat proaspăt adăugat, să nu-şi piardă gustul.

16:15-17:30 – muncă în zadar. Haznaua nu mai furnizează decât materie primă de pe fund – mâine angajaţii vor trebui să fie mai productivi.

Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Energie · Mitocănia salvează România · Politică

Gura bate curul

 Miercuri, 7 martie: ministrul Laszlo Borbely cere un aviz foarte complicat de obţinut pentru Roşia Montană Gold Corporation (cunoscută publicului obişnuit din renumitul film Corporaţia, Aurul şi Ardelenii, sau cum s-o tuleşti cu aurul şi să laşi în urmă cianuri).

Joi, 29 martie: ministrul Laszlo Borbely zice cam aşa despre gazele noastre de şist care nu prea mai sunt ale noastre, ci ale lui Chevron: „Personal, am mari reţineri, pentru că se face o fracţionare hidraulică, înseamnă o cantitate foarte mare de apă care se pompează. Şi are unele urmări care ţin de activitatea seismică. Nu dau niciun acord dacă nu sunt total convins că nu dăuneaza mediului”.

Miercuri, 4 aprilie: DNA solicită începerea urmăririi penale faţă de ministrul Laszlo Borbely.

Joi, 5 aprilie: după o lungă şi furtunoasă discuţie cu Premierul James Bond, ministrul Laszlo Borbely îşi dă demisia.

Aşa cum e politically correct, nici noi nu vedem vreo legătură între cele patru evenimente, chiar şi atunci când e cusută cu aţă albă.

Dar i-am recomanda onor. domnului ministru să aibă grijă în viitorul foarte apropiat să nu se apropie de balustrade precum Mihai Erbaşu, să nu umble cu arme de vânătoare precum Chivu Stoica, să se uite de 7 ori în fiecare direcţia înainte de a trece strada şi să se îngrijească foarte bine de sănătatea inimii şi a circulaţiei ca să nu aflăm din Libertatea că a suferit un nefericit infarct sau atac cerebral.

După cum spunea proverbul strămoşesc, orice pasăre pe limba ei piere.