Crize · D-ale României de ieri şi de azi · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Politică · Presa noastră cea de toate zilele

Donald Trump a dat cu sabia în fasole

Președintele Trump a dansat cu arabii saudiți, ținând sabia-n mână. Iar presa, cum ne așteptam, s-a inflamat. Probabil, știindu-i reputația, se așteptau să aibă altceva în mână. Dar, după cum a dovedit în discursul lui, arabii i-au pus-o în mână. I-au pus 380 de miliarde USD, nu ceea ce ar fi ținut el de obicei în mână.

De, pentru 380 de miliarde, poate că ar fi trebuit să turnăm o găleată cu gheață, care să mai domolească istericalele presei și comentacilor. Sau poate chiar ei ar fi trebuit să își mai tempereze entuziasmul din campania electorală, când îl aclamau pe marele escroc fiindcă a lătrat la musulmani. Ca în proverbul românesc.

Fiindcă, atunci când ești un român adevărat, trecut prin socialism, comunism și alte rahaturi cu cravate, bască și șnururi multicolore ca la o paradă gay, începi să realizezi încet-încet cum funcționează escrocheriile.

Există două moduri în care o înșelătorie poate să pice.

Cel mai simplu, evident, când fraierul nu te crede. Ăsta e și cel mai puțin periculos. Nu te crede. Se ridică și pleacă. Nu rămân mari stricăciuni în urmă.

Varianta cu adevărat nasoală e cea în care fraierul te crede. 100%, fără comentarii, fără alte cerințe, chiar fără să negocieze deloc. Te crede sincer.

Radu Piticu’ Gratis ar fi zis: când încerci să îi vinzi fraierului o cutie de carton, spunând că e mașina timpului.

Aici e aici.

Ia să te vedem, cum îi dovedești unui fraier, care te-a crezut fără să îți pună întrebări, că mașina timpului funcționează? Ești față în față cu el. Și fraierul e entuziasmat, ca un votant în noaptea alegerilor. Vrea să vadă mașina timpului funcționând. Nu mai are răbdare. Iar escrocul, ca eroii lui Mark Twain, nu știe pe unde să fugă mai repede de acolo. Ar lăsa în urmă și banii, și tot, numai să nu fie prins cu minciuna.

Realizează și el că era mult mai profitabil să dea peste un fraier care nu îl crede chiar 100%. Care mai are dubii, mai negociază, care poate crede că va păcăli și el pe altul. Nu era atât de periculos ca un fraier entuziasmat. Care îl face chiar și pe escroc să se sperie: cu ce fel de nebun m-am băgat, fraților, în afacere?

Crize · Mahalaua de lux · Politică · Presa noastră cea de toate zilele

Gura păcătosului

Cică Președintele Donald Fridrikhovici Trump a aflat cu 6 decenii întârziere ceea ce savanții sovietici descoperiseră de mult: presa e un dușman al poporului, și alde Times New Roman și Kamikaze sunt cei mai răi dintre dușmani, că sunt niște falși și niște mincinoși!

Probabil, în viitorul apropiat, editorul șef al lui New York Times, Dean Baquet, se va sinucide în mod suspect, ultimele lui cuvinte fiind: ”Nu trageți, tovarăși”. Iar redacția de la CNN va fi luată pe sus de miliție, lumea legată unii de alții cu lanțuri și dusă în vreun gulag prin Alaska.

trump-ussr

Crize · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Politică · Presa noastră cea de toate zilele

20 Aprilie

Azi, 20 aprilie 2015, e Paștele Blajinilor, ziua comemorării morților și împărțirii de pomeni.

Dar tot azi, 20 aprilie 2015, e și ziua unui mare lider politic, renumit prin mustăcioara sa, apetitul său pentru cuceriri și faptul că a fost primul emo din istoria modernă. Care, dacă ar fi trăit, ar fi avut 126 de ani. Lucru care i-ar fi dat un motiv în plus să fie renumit și pomenit.

Crize · Mahalaua de lux · Mitocănia salvează România · Politică

De ce vin americanii, Mitică?

La puţină vreme după ce începu criza ocupării Crimeei, Preşedintele Obama trimise în Marea Neagră nava de război USS Truxtun.

uss-truxtun

Drept răspuns, Putin dispuse să se pună steagurile ruseşti pe bazele navale crimeene.

Aşa încât americanii mai trimiseră în Marea Neagră încă o navă de război, distrugătorul USS Donald Cook.

Iar Putin răspunse punând alte câteva steaguri ruseşti pe clădirile publice crimeene.

Se pomeneşte deja de o întreagă flotă americană în Marea Neagră, iar în Rusia s-a raţionalizat lenjeria intimă, fiindcă s-a dat drumul la producţia de steaguri la scară mare.

Obama îl convocă pe Putin la videoconferinţă:

– Domnule Prim… Preş… domnule colonel KGB, ce se întâmplă cu steagurile Rusiei? Cum reacţionaţi la mişcările flotei noastre? Ce ar trebui să înţelegem noi din asta?

Putin, foarte relaxat, după ce termină de scobit între dinţi cu cruciuliţa de la gât:

– Ehhh… doar vă demonstrez că mi se fâlfâie…

crimea

D-ale României de ieri şi de azi · Maşinile noastre pe care le iubim

Designu’ viitorului, băi, gumă Turbo!

Maşina viitorului

Înainte de Porsche Panaram… Panamera a fost BMW M5, după cum ştie tot cocalaru’, iar înainte de BMW M5 n-a mai fost nimic – sau a fost Ferrari Pinin.

Ce-i aia!?..

Să zicem că un anume Don Sergio Pininfarina cu vreo 33 de ani în urmă a decis că pentru aniversarea de 50 de ani a casei Pininfarina trebuie să aducă în faţa publicului ceva cu totul deosebit – aşa încât a realizat cu ajutorul vechiului său prieten şi colaborator Enzo Ferrari prima limuzină sport Ferrari. Sau, din punctul de vedere al publicului obişnuit, o maşină a viitorului. (Publicul avea scuza că îl muşcase de fund criza petrolului şi trăia pe vremea lui Aston Martin Bulldog şi altor monstruozităţi pe măsură.)

Ferrari-Pinin_f_s

Ferrari-Pinin_rear_s

Ferrari-Pinin_i_s

Ferrari-Pinin_in_s

La data expunerii sale la Salonul de la Torino în 1980, Pinin nu era funcţional. Cu toate astea, Don Enzo a fost atât de impresionat încât era gata să îl pună în producţia de serie, şi nu e foarte clar de ce nu a făcut-o. Există nişte speculaţii ale unuia dintre designeri, Leonardo Fioravanti, care spunea că unele defecte mai puteau fi trecute cu vederea de un entuziast al maşinilor sport (deşi când defectul e incendierea Ferrari-ului în drum te întrebi dacă entuziastul nu e puţin cam prost, fiind fotbalist), dar nu şi de clientul obişnuit cu Mercedes-Benz 560SEL sau BMW 750i.

Unul din proprietarii recenţi după 2008 a trimis caroseria la Oral Engineering (care nu e firma Monicăi Lewinsky) pentru a fi transformată într-o maşină funcţională – au fost instalate motorul Ferrari F102 boxer în 12 cilindri de pe o Berlinetta Boxer, cutia de viteze de pe Ferrari 400GT şi un sistem electric construit de la zero. Astfel încât maşina viitorului din 1980 a rulat prima dată prin propriile forţe în 2010, adică într-un viitor care nu mai avea ce face cu ea.

Viitoru’ sună mai bine când a trecut deja

Foarte multă lume nu are cum să realizeze asta, dar anii ’80 au fost de tot căcatul. Pentru noi, în „epoca raţiilor şi cozilor”, era uşor de înţeles de ce. Poate că ne consolează faptul că nu am fost singuri pe lume.

Ryan Dunlavey - Anii '80, după care plâng pensionarii

În faţa multor transfugi de-ai noştri gata să rişte trecerea Dunării înot, anii ’80 în lumea liberă însemnau neoane, meserii gras plătite, Paris Match, supermarket, Akai, Elekta, maşină, MTV, curent, Madonna, viaţa de noapte, Modern Talking, şi tot ce aici nu aveai.

Problema e că „lumea liberă” nu vedea aşa lucrurile, în niciun domeniu. De fapt, în ciuda avuţiilor care se vânturau cu lopata pe Wall Street, lucrurile nu arătau deloc bine. Spectrul unui nou război mondial îşi arăta coada şi coarnele de după colţ pe măsură ce Reagan şi Andropov mârâiau unul la altul, Japonia „marii bule economice” îşi umfla muşchii în timp ce americanii nu prea mai ştiau pe unde să scoată cămaşa, designul industrial era sufocat de reglementări de poluare şi de siguranţă absurde, astfel încât scotea pe bandă rulantă plastice pătrate, colţuroase şi negre, epidemia crack-ului făcuse metropole întregi să arate ca în Vestul Sălbatic.

Mad Max şi alte poveşti post-nucleare şi post-apocaliptice au fost tratate cu curul la noi când le-am descoperit în „anii închirierilor de casete video”. Lumea s-a întrebat cine a născocit asemenea tâmpenii. Aveau însă un sens în ochii celui care văzuse o realitate asemănătoare cu ochii lui.

NewYorkCity

În această atmosferă, ceea ce înţelegea un designer prin „viitor” nu era tocmai ce înţelegem noi prin „prezent” – nimeni nu avea cum să anticipeze că în câţiva ani un Cray X-MP care costa cât greutatea lui în aur va fi o rablă inutilă pe lângă un mărunt smartphone distribuit gratis la abonament. Tot aşa cum nimeni care văzuse în reviste BMW Seria 7 din 1991 „cu xenon” nu putea realiza că azi noi montăm în spatele blocului xenoane chinezeşti de 50 de lei până şi pe Dacii sau Tico. Sau că din 2000 o maşinuţă de familie economică are cutie în 6 trepte, cutiile automate au 7 sau 8 trepte şi se vorbeşte deja de un Range Rover cu 10 trepte. Iar dacă ai fi spus cuiva în 1985 că în 10 ani oligarhia rusă va juca la cazinou în Moscova sute de mii de dolari pe seară, te-ar fi trimis la nebuni.

Deci „maşina viitorului” nu prea are treabă cu viitorul pe care îl trăim noi. Suprafeţele vitrate uriaşe n-au fost adoptate în practică de niciun fabricant, fiindcă nimeni nu e foarte tentat să se coacă de viu în soare. Aşa cum stilul jantelor clasice Ferrari mai e folosit în zilele noastre doar de cocalarii de prin cartiere, orice maşină respectabilă are jante mult mai elegante pe 17″, 18″ sau mai mult, direct din fabrică. Sau cum ecranele touchscreen şi butoanele de comandă simplificate au înlocuit puzderia de butoane de pe consola schimbătorului de viteze, care par a fi luate de la o jucărie de proastă calitate, împreună cu consola de Oltcit a şoferului. În timp ce LEDurile, xenoanele şi managementul electronic al motorului au făcut ca farurile cât foaia A4 şi grila de radiator ca masca lui Hannibal Lecter să devină inutile.

Pentru un om al zilelor noastre, până şi un Rover proiectat în 1971 pare mai modern.

De, uneori e mai complicat să proiectezi tehnologia viitorului pornind de la un prezent de 3 parale.